Sufletele oamenilor drepti sunt nemuritoare si divine

Non nobis Domine, non nobis, sed nomini Tuo da gloriam!

Aceste triste zile trebuie dedicate comemorarii unui sarman soldat al Crestinatatii, adevarat martir al fidelitatii si tolerantei...

Toti avem obligatia sa-i ducem inaltele invataturi pe mai departe, cautand mereu Lumina pe drumul catre noi insine, ca niste demni discipoli ce ne pretindem a fi.

Sa ne unim cu totii printr-o baterie surda si una de speranta in memoria Maestrului!

*** Jelim!

*** Jelim, jelim!

*** Jelim, jelim, jelim dar speram!

*** Speram!

*** Speram cu incredere!

*** Speram cu incredere si seninatate!

Nu noua, Doamne, nu noua, ci numelui Tau se cuvine slava, pentru mila Ta si pentru adevărul Tau, Ca nu cumva sa zica neamurile: "Unde este Dumnezeul lor?" (Psalmul 113)

Juramantul Cavalerilor Templieri

"Jur ca voi apara nu numai cu cuvantul, dar mai cu seama, prin forta armelor si din toate puterile mele secretele credintei… ca, ori de cate ori va fi nevoie, voi trece marile pentru a merge sa lupt, ca voi da ajutor impotriva regilor sau principilor necredinciosi si ca, in prezenta a trei dusmani, nu voi fugi si le voi tine piept."

Omagiu unui Mare Maestru

Povestea decaderii celui mai puternic, mai bogat si mai influent Ordin cavaleresc medieval bantuie secolele, pe masura ce din ce in ce mai multi incearca sa descifreze tainele in care este invaluita. La inceput, ascensiunea lor a fost spectaculoasa, dar sfarsitul a fost brutal si crud.

Cruciatii cuceresc Ierusalimul in 1099 si 20 ani mai tarziu, doi veterani pe nume Hugues de Payns si Godfrey de Saint-Omer, infiinteaza cu acordul Bisericii si impreuna cu alti sapte cavaleri un Ordin de calugari-razboinici a carui menire era aceea de a-i proteja pe numerosii pelerini care veneau in Orasul Sfant. Baudouin al II-lea de Boulogne, regele Ierusalimului, le stabileste resedinta in moscheea Al-Asqa, ridicata pe ruinele Templului construit de Solomon in jurul anului 950 i.Hr. Deoarece acest Templul era venerat deopotriva de evrei, de crestini si de musulmani, cavalerii resimt puternic influenta multiculturala a acestui loc, adoptand o deschidere neasteptata fata de musulmani si intelegand necesitatea coexistentei cu o civilizatie cel putin la fel de complexa si de dezvoltata precum cea europeana. Deși misiunea lor principală era militară, doar un număr mic de membri se afla efectiv pe frontul de luptă iar restul aveau un rol de sprijin atât pentru ajutorul individual al cavalerilor, cât și pentru a asigura buna funcționare a infrastructurii financiare.
Se spune ca templierii venerau in secret, cel putin, o invatatura secreta si ca Templierii ar fi devenit gnostici, incluzand filozofia elenistica in teologia crestina.

Initierea era cunoscuta sub numele de Receptie, iar cadrul Ordinului era un profund angajament si implica o ceremonie solemna. Necunoscutii erau descurajati a participa la ceremonie, ceea ce a trezit suspiciuni in randurile inchizitorilor medievali in timpul proceselor ulterioare.
Noii membri trebuiau sa semneze de buna voie predarea intregii averi Ordinului si sa faca juraminte de saracie, castitate, pietate si obedienta. Membrii deveneau frati pe viata, desi unora le era permis sa se alature si pe o anumita perioada de timp. Unui om insurat ii era permis sa se alature doar daca avea permisiunea sotiei, insa nu avea voie sa poarte mantaua alba. Desi acest lucru nu era o necesitate, unii membri fiind acceptati si fara permisiunea sotiei.
Cavalerii templieri aveau pe robe o crucie rosie, simbol al martirului. Era considerata o mare onoare sa moara in lupta, fapt ce asigura un loc in rai. Era o lege de capatai care sublinia faptul ca razboinicii Ordinului nu ar trebui sa se predea niciodata, decat daca steagul templierilor ar fi cazut. Acest principiu, precum si reputatia lor pentru curaj, pregatirea lor excelenta si armamentul greu, au facut din templieri una din fortele de lupta cele mai de temut din timpurile medievale.
Dupa mica incursiune in aceasta frumoasa istorie a Templierilor, avand in vedere fericita aparitie a primului numar al Revistei Verbum, as vrea sa evoc in cele ce urmeaza una dintre cele mai interesante personalitati ale lumii medievale si nu numai.

Cu siguranta, fiecare dintre noi avem diverse momente deosebite de comemorat insa ca Francmasoni cred ca ar trebui in primul rand sa-l cinstim cum se cuvine pe ultimul Templier...DeMolay a fost unul dintre eroii mei preferati cu multa vreme inainte ca eu sa fiu initiat, constituind un model exemplar de loialitate fata de propria constiinta.

Cu toate ca pentru cei mai luminati dintre noi este prezent in ritualuri simbolice, istoric vorbind la data de 18 martie 1314 murea ars pe rug Jacques de Molay, un nume care este asociat cu prabusirea Templierilor, cu fatidica zi de „Vineri 13" si cu blestemul necrutator abatut asupra Regelui Frantei Filip al IV-lea si a urmasilor sai.

Nu se stie cu exactitate cand s-a nascut (probabil in jurul anului 1244) si se cunosc foarte putine date despre primii patruzeci de ani din viata sa, cu exceptia ca era originar din ducatul Burgundiei, ca avea un rang nobiliar inferior dar provenea dintr-o famile saraca si ca a intrat de tanar in Ordin unde s-a distins prin fapte de vitejie in luptele din Tara Sfanta. A fost cel de al 23-lea Maestru şi ultimul din pacate, conducand între anii 1292 – 1312 pana când Papa Clement al V-lea a Ordinul scos în afara legii. La Conciliul de la Vienne din 1312, a emis o serie de bule papale, între care VOX IN EXCELSO, care dizolva oficial Ordinul și AD PROVIDAM, care oferea cea mai mare parte a posesiunilor templierilor cavalerilor ospitalieri.

A fost primit printre cavaleri în 1265, la Commanderia de Beaune, de către Humbert de Pairaud, care ocupa postul de Vizitor de Franţa şi de Anglia. Cu acest prilej, Amaury de La Roche, Maestru pentru Franţa şi prieten al regelui Ludovic al IX al Franţei, a fost prezent. Separat de Guillaume de Beaujeu, care a fost ales Mare Maestru în 1273, de Molay a mers în Orient in jurul lui 1270. El a petrecut mulţi ani în străinătate, dar se stie că se afla în Franţa în 1285. Nu exista date concrete despre funcţiile pe care le-a ocupat în Franţa sau în Orient, sau dacă a fost prezent la căderea ultimei cetati cruciate, după un lung asediu al mamelucilor.

După căderea Acrei, francilor li s-a permis să se retragă în Cipru, care a rămas cel mai apropiat ţinut creştin de Ierusalim. Ceea ce i-a determinat pe Jacques de Molay şi pe Thibaud Gaudin, cel de al 22-lea Maestru al Templului, ca să mute Casa Ordinului în Limassol.

La un Capitol General al Ordinului, ce s-a desfăşurat pe insula Afroditei, în toamna lui 1291, Jacques de Molay a luat cuvântul şi s-a prezentat ca un posibil reformator al Ordinului. Moartea lui Gaudin din 1292, a lăsat deschisă calea lui Jacques de Molay spre demnitatea de Mare Maestru. Avand in vedere afinitatea fostului Mare Maestru care l-a vazut ca succesor direct, a câştigat detasat alegerile, după cum se arată într-un document păstrat în arhivele Coroanei de Aragon, care-l recunoaştea deja la acea dată pe de Molay ca fiind noul Mare Maestru. Ascensiunea sa se datoreaza si promisiunii de a reforma Ordinul, pentru a se adapta la noile conditii politice generate de situaţia existentă în Ţara Sfântă, mai ales ca Templierii treceau si printr-o gravă criză de identitate, cauzată de dispariţia statelor cruciate.

Începând cu fondatorul Hugues de Payens, din 1118 cel mai mare grad în cadrul Ordinului a fost cel de Mare Maestru, poziție câștigată pe viață deși, luând în considerare natura militară, aceasta putea fi o perioadă foarte scurtă. Un Mare Maestru ales supraveghea toate operațiunile Ordinului, atât cele militare din Tara Sfanta si Europa de Est, cât și afacerile financiare din Occident. Imediat după alegerea sa, a trebuit să acorde atenţie celor mai presante probleme, şi anume cele legate de Cipru şi de regatele Armeniei şi Ciliciei (regiune din sudul Anatoliei). Acestea din urmă au fost, de fapt, ameninţate de atac al mamelucilor.

În primăvara anului 1293, el a părăsit Ciprul pentru o călătorie de trei ani în Occident, pentru a ţine două Capitole Generale ale Ordinului, primul în Montpellier, în 1293 şi apoi în Arles, în 1296. Călătoriile sale l-au dus la Provence în Franţa, dar, de asemenea, în Catalunia, Italia şi Anglia. El a profitat de vizita sa pentru a rezolva mai multe probleme interne şi locale, dar scopul său principal a fost de a solicita ajutorul monarhilor şi Bisericii pentru recucerirea Ţării Sfinte, consolidarea apărării din Cipru şi reconstrucţia forţelor.

În timpul acestei călătorii, Jacques de Molay a stabilit legături strânse cu Papa Bonifaciu al VIII-lea şi relaţii de încredere cu Regii Eduard I al Angliei, Jacques I al Aragonului şi Carol al II-lea din Napole. Cu toate acestea, că nici un astfel de raport nu s-a stabilit cu Regele Franţei, Philippe cel Frumos...

În toamna lui 1296, Marele Maestrul s-a reîntors în Cipru, pentru a apăra Ordinul de agresiunile lui Henric al II-lea al Ciprului, într-un conflict ce data din vremea fostului Maestru, Guillaume de Beaujeu.

Între 1299-1303, Jacques de Molay a pledat pentru o alianţă cu mongolii împotriva mamelucilor. În cadrul acestui plan, ordinele militare creştine, regele Ciprului, Regatul Micii Armenii şi Hanatul mongolilor ar fi trebuit să-şi coordoneze eforturile lor. În plus, în 1298 sau 1299, de Molay a oprit invazia mamelucilor cu o forţă militară în Armenia, dar cu preţul pierderii cetăţii Roche Guillaume, ultimul bastion templier din Cilicia. Cu toate acestea, Hanul mongol al Persiei, Ghazan, a câştigat a treia bătălie, la Homs, în decembrie 1299, împotriva trupelor mameluce, tabăra creştină nu a fost capabilă de a profita de pe urma acestei victorii. În 1300, Jacques de Molay a lansat mai multe raiduri de-a lungul coastelor Siriei şi Egiptului, pentru a slăbi liniile de aprovizionare inamice şi de a-i hărţuii pe mameluci. În noiembrie acelaşi an, a participat în persoană la capturarea micii insule fortificate din Ruad, care era faţă în faţă cu oraşul sirian Tortosa. S-a stabilit crearea unui cap de pod, în conformitate cu acordul încheiat cu mongolii, dar acesta nu a aparut niciodata, nici în 1300, nici în următorii doi ani. În septembrie 1302, Templierii au fost alungaţi din Insula Ruad de către forţele mameluce din Egipt, mulţi dintre ei fiind masacraţi.

Insula Ruad a fost pierdută definitiv atunci când Hanul Ghazan a murit în 1304, perspectiva de recucerire rapidă a Ţării Sfinte, cu sprijinul mongolilor, s-a prăbuşit. Acest episod a fost interpretat greşit de către contemporani, ca o încercare disperată a lui Jacques de Molay, de a păstre prin toate mijloacele o prezenţă permanentă în Ţara Sfântă, dar in realitate, a fost doar un element cheie al strategiei de implicare a mongolilor recucerirea Pamantului Sfant., fapt care devenise utopie si operatiunile Templierilor in Rasarit trezeau deja profunde nemultumiri in Vest.

va urma...

Jaques de Molay

Considerati unul dintre cele mai enigmatice Ordine si un obiect de studiu pentru istorici, templierii au devenit, odata cu publicarea cartilor luI Dan Brown un fenomen de masa, fiindu-le dedicata o intreaga literatura, devorata efectiv, de catre opinia publica. Istoria autentica este total diferita de afirmatiile lui Brown si ale pleiadei de epigoni inspirati de romanele sale, iar ultimul Mare Maestru al Ordinului, Jacques de Molay e departe de a fi misteriosul personaj cu puteri supranaturale, conturat de scriitorul american.
Începând cu fondatorul Hugues de Payens, din 1118 cel mai mare grad în cadrul Ordinului a fost cel de Mare Maestru, o poziție câștigată pe viață, deși luând în considerare natura militară a Ordinului, aceasta putea fi o perioadă foarte scurtă. Numai doi Mari Maeștri au murit în timpul mandatului, iar câțiva au murit în timpul campaniilor militare. De exemplu, în timpul Asediului Ascalonului in 1153, Marele Maestru Bernard de Tremelay a condus un grup de 40 de Templieri printr-o spărtură în zidurile orașului. Atunci când restul armatei cruciate nu i-a urmat, cavalerii inclusiv Marele lor Maestru, au fost încercuiți și decapitați. Marele Maestru Gerard de Ridefort a fost decapitat de către Saladin în 1189, în timpulAsediului Acrei.
Marele Maestru supraveghea toate operațiunile Ordinului, atât cele militare din Tara Sfanta si Europa de Est, cât și afacerile financiare din Occident. Unii Mari Maeștri au fost și comandanți militari, deși acest lucru nu era întotdeauna înțelept: câteva defecte în strategia de luptă a lui de Ridefort au contribuit la devastatoarea înfrângere de la Batalia de la Hattin.
La origine un marunt boiernas francez, Jacques de Molay este probabil cel mai faimos Mare Maestru, alaturi de fondatorul Ordinului, Hughes de Payens. Data exacta a nasterii lui nu se cunoaste dar, atunci cand a fost interogat de procurorii regali la Paris pe 24 octombrie 1307, el a declarat ca devenise templier in urma cu 42 de ani, adica in 1265. Cum varsta accederii intr-un ordin calugaresc era de mininum 20 de ani, el trebuie sa fi fost nascut asadar pe la 1244 sau 1245. Dar exista documente ce atesta ca si adolescentii puteau fi primiti in randul Templierilor, motiv pentru care unii istorici contesta aceasta data. Interesant e ca, atunci cand va fi chestionat, peste un an, de trimisul papal la Chinon, el va da acelasi raspuns: ca slujeste ordinul de 42 de ani, deci din 1266!
Cert este ca provenea din ducatul Burgundiei, pe atunci teritoriu al Sfantului Imperiu Roman si fusese primit in ordin de Humbert de Pairaud, Superiorul Templier pentru Franta si Anglia. Pe la 1270, de Molay a plecat in Rasarit, inainte ca lider suprem al Templierilor sa devina Guillaume de Beaujeu. Viitorul conducator isi va petrece o mare parte a carierei in Orient, desi prezenta lui este semnalata din nou in Franta, in 1285. Nu se stie daca a detinut functii in Apus sau Rasarit, ori daca a fost prezent atunci cand Acra, ultima fortareata cruciata si capitala a regatului latin, a cazut, in mai 1291, in mainile musulmanilor.
Dupa aceasta pierdere, ultimii cruciati s-au retras in Cipru. Aici ii vom regasi pe Jacques de Molay si pe Thibaud Gaudin, cel de-al 22-lea Mare Maestru al Templierilor. In cursul unei intruniri desfasurate pe insula in toamna anului 1291, de Molay s-a remarcat prin curajul opiniilor, promitind sa devina omul care avea sa reformeze Ordinul Templierilor. Pe 16 aprilie 1292, Gaudin a decedat, cerand, cu limba de moarte ca locul sau sa fie luat de Molay. Fratii i-au indeplinit aceasta ultima dorinta si pe 20 aprilie, asa cum demonstreaza un document aflat in arhivele coroanei Aragonului, Jacques de Molay semna deja in calitate de Mare Maestru. Imediat ce a fost ales s-a angrenat cu indrazneala in realizarea proiectelor propuse anterior.
In primavara lui 1293 a inceput un turneu prin Occident, care-l va aduce in Provence, Catalonia, Anglia, Italia si Franta. Aici a rezolvat probleme interne ale Ordinului dar principalul sau tel a fost sa obtina sprijinul monarhilor apuseni si al Bisericii, in vederea recuceririi Tarii Sfinte. Cand s-a pus problema unificarii Templierilor cu Cavalerii Ospitalieri, de Molay se va opune vehement, ceea ce a dus la aparitia de nemultumiri in sanul Bisericii, fata de „tirania” impusa. Find diplomat, a reusit sa castige de partea sa pe Papa Bonifaciu VIII si pe regii Eduard I al Angliei, Iacob I al Aragonului si Carol II al Neapolelui. Singurul Suveran important cu care nu era in relatii apropiate a fost Filip IV al Frantei, viitorul sau calau. Intre 1299 si 1303, revenit in Orient, de Molay a depus eforturi pentru incheierea unei aliante cu mongolii, impotriva mamelucilor din Egipt. El intentiona sa coordoneze actiunile ordinelor militare crestine, ale regelui Ciprului si Armeniei Inferioare si hanatului Ilhanului (Persia), spre a se opune eficient fortei tot mai redutabile a mamelucilor, principala amenintare la adresa crestinilor din Tara Sfanta.
In 1298 Templierii au reusit sa stopeze o invazie mameluca in Armenia dar dupa a doua batalie de la Homs in decembrie 1299, crestinii n-au fost capabili sa profite de victoria obtinuta de hanul mongol al Persiei asupra mamelucilor, neavand suficiente armate. Jacques de Molay s-a multumit sa intreprinda raiduri de-a lungul coastelor egiptene si siriene, pentru a hartui si slabi inamicul, in vederea unui asalt general, pus la cale impreuna cu mongolii. Dar hanul n-a pornit la atac nici in 1300, nici in anii ce au urmat. In septembrie 1302, Templierii au fost alungati din insula Ruad, de langa orasul sirian Tortosa, ultima lor citadela din Tara Sfanta. Visul de recucerire rapida a Ierusalimului, nutrit de Jacques de Molay, se naruia astfel...
Intors in Franta, de Molay a intrat in conflict fatis cu Filip, din cauza ambitiei acestuia de a fi recunoscut ca lider al Ordinului (Rex Bellator – rege razboinic). Sfetnicul de taina al regelui, Guillaume de Nogaret pare sa-l fi informat acum pe Filip despre scandalurile izbucnite in mai multe regiuni din Franta unde templierii aveau proprietati, cu privire la comportamentul urat si anti-religios al acestora, sugerandu-i ca ar putea profita de aceste zvonuri pentru a veni de hac Ordinului. Dupa ce a discutat personal cu regele, de Molay a cerut Papei sa realizeze o ancheta independenta asupra acuzatiilor aduse. Dar, inainte ca aceasta sa aiba loc, regele a actionat in forta.
Pe 13 octombrie 1307 toti templierii din Franta au fost arestati iar averile uriase ale Ordinului – confiscate. De Molay, aflat la Paris la inmormantarea Caterinei de Valois, a fost si el intemnitat. Clement a ordonat arestarea tuturor Templierilor, dar a acceptat sa trimita doi cardinali la Paris, pentru a sta de vorba cu de Molay. In fata lor, acesta s-a inchis apoi intr-o mutenie de mormant, cerand sa fie judecat in fata Pontifului. Dar se pare ca jocurile erau deja facute si, intelesi in privinta impartirii averilor Templierilor, regele si Papa au convenit ca de Molay trebuia sa dispara. Pe 18 martie 1314, alti trei cardinali trimisi de Papa i-au condamnat pe Jacques de Molay, Hugues de Pairaud, Geoffroy de Charnay si Geoffroy de Gonneville la inchisoare pe viata. Intelegand ca totul este pierdut, batranul de Molay s-a ridicat, proclamandu-si nevinovatia si chemandu-i pe Papa si pe rege in fata judecatii lui Dumnezeu.
Furios, Filip IV a poruncit ca Marele Maestru sa fie ars pe rug, sentinta fiind dusa la indeplinire in Ile de la Cite. S-a vorbit foarte mult despre un blestem pe care Jacques de Molay l-ar fi aruncat asupra persecutorilor sai – care au murit, intr-adevar, inainte de sfarsitul anului 1314. Mai mult, toti fiii lui Filip IV au murit fara urmasi, astfel ca dupa doar 14 ani avea sa se stinga dinastia Capetienilor, care domnea in Franta de mai bine de trei secole... Moartea Papei a fost si mai invaluita in mister pentru ca acesta a pierit la mai putin de o luna dupa de Molay si in timp ce se afla pe nasalie, un fulger a lovit biserica in care fusese depus, trupul lui fiind mistuit de flacari, ca si cele ale Templierilor pe care-i trimisese la moarte...
La Conciliul de la Vienne din 1312, a emis o serie de bule papale, între care VOX IN EXCELSO, care dizolva oficial Ordinul și AD PROVIDAM, care oferea cea mai mare parte a posesiunilor templierilor cavalerilor ospitalieri.
Se spune că de Molay a rămas sfidător până la sfârșit, cerând să fie legat astfel încât să fie cu fața la Catedrala Notre Dame și să își țină mâinile împreunate. După legendă, a strigat dintre flăcări că atât papa Clement, cât și regele Filip îl vor întâlni în curând în fața lui Dumnezeu si Clement a murit o lună mai târziu, iar regele Filip într-un accident de vânătoare înainte de sfârșitul anului.
O dată cu dispariția conducătorilor Ordinului, restul templierilor din Europa au fost fie arestați și judecați, nefiind aproape în totalitate condamnați, absorbiți în alte ordine militare, precum Cavalerii Ospitalieri sau Ordinul de Calatrava, sau lăsați să se retragă și să trăiască în continuare în pace. E posibil ca unii să fi fugit în teritorii ce nu erau sub controlul papei, precum Scotia excomunicata. Acolo, au luptat pentru regele Robert Bruce si au avut o influență importantă asupra istoriei Scoției, inclusiv în încercările de restaurare a dinastiei Stuart în Regatul Unit.
Disparitia Templierilor si moartea lui de Molay au lasat in urma o sumedenie de mistere. Controversele abunda in legatura cu averea Templierilor, presupusa a fi colosala si despre care se spune ca ar fi fost partial recuperata de membrii care au reusit sa fuga de mania lui Filip cel Frumos. In jurul lui de Molay s-a creat un veritabil mit, reprodus in seria de romane istorice „Regii Blestemati" ai lui Maurice Druon.

In lume exista chiar si un Ordin paramasonic numit "Ordinul Jacques de Molay", in care sunt sunt initiati in exclusivitate fiii minori ai Masonilor, tineri cu varste între 15 şi 21 de ani. Copilul peste vârsta de 14 ani este considerat cu discernamant ai el hotaraste dacă vrea sau nu vrea să vina, asa cum hotaraste să se înscrie într-un club sportiv sau intr-o asociatie a tinerilor. Practic, nu este singura organizatie in care pot intra copii si din care se pot retrage oricând vor ei. De Molay este luat drept model si inspiratie pentru una dintre cele mai influente organizatii de tineret din SUA, DeMolay International, cu aproape 20.000 de membri si din care au facut parte cosmonautul Neil Armstrong, scriitorul John Steinbeck sau fostul presedinte american Bill Clinton.
Masoneria si-a pus pecetea asupra istoriei si o demonstrează evenimentele orchestrate poate de Francmasonerie, in data de 18 martie.
18 martie 1793 : A fost declarată Republica
18 martie 1793 : A fost declarată Republica sau Comuna din Mainz, Germania cu ajutorul trupelor revoluţionare franceze.
18 septembrie 1793, moment complementar celui de 18 martie: Este aşezată piatra unghiulară pe clădirea Capitoliului SUA, în cadrul unui ceremonial masonic condus de George Washington.
18 martie 1848 : Izbucnesc aproape simultan revoluţii în Veneţia, Milano, Stockholm şi Berlin, unde instigatorii erau cunoscuţi Masoni. Acest moment a constituit începutul revoluţiilor pasoptiste din întreaga Europa.
18 martie 1871 : A fost declarată Comuna din Paris.
Cea mai recenta controversa legata de Marele Maestru a fost lansata de doi istorici, Christopher Knight si Robert Lomas, care pretind ca pe Giulgiul de la Torino nu ar fi intiparita imaginea lui Hristos, ci cea a lui Jacques de Molay.
Autorii sustin ca Biserica s-ar fi intors contra Templierilor deoarece acestia ar fi stiut istoria secreta a lui Iisus, diferita de cea asumata de Biserica.În 1357 giulgiul a fost expus publicului pentru prima dată de către familia nepotului lui Geoffrey de Charney, templierul care fusese ars pe rug împreună cu de Molay.
În 2001, un document cunoscut ca Pergamentul de Chinon a fost descoperit în arhivele Vaticanului, înregistrare a procesului Templierilor care arată că papa i-a absolvit inițial pe templieri de toate ereziile în 1308, înainte de a desființa ordinul în 1312. În octombrie 2007, documentele secrete despre procesul templierilor, între care și pergamentul de la Chinon, au fost publicate de Vatican.
În prezent, poziția Bisericii Romano-catolice este că persecuția medievală a templierilor a fost nedreaptă si că nu era nimic rău legat de Ordin sau de membrii săi; Se spune oficial ca Papa Clement a fost obligat să acționeze de magnitudinea scandalului public și de influența dominatoare a regelui Filip al IV-lea. Cavalerii Templieri au căutat scăpare în zonele europene ortodoxe, fiindu-le semnalată prezenţa la Ardud (Transilvania) şi chiar la Cîrţa, unde există o mînăstire cisterciană de prin secolele XIII-XIV. Credem că ei au venit aici pentru a lupta împotriva tătarilor, alături de cavalerii teutoni şi de ioaniţii din zona Banatului Severinului.