Sfantului Andrei, apostolul cel dintai chemat al Domnului

Sf. Apostol Andrei a fost din Betsaida, orasel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea, si fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Inainte de a fi Apostol al Domnului, Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dar, daca a auzit, a doua zi dupa Botezul lui Iisus in Iordan, pe dascalul sau aratand cu degetul catre Iisus si zicand: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan, 1, 29), Sfantul Andrei, lasandu-l pe Ioan, a urmat dupa Hristos, zicand fratelui sau Petru: "Am gasit pe Mesia, care se talcuieste Hristos" (Ioan, 1, 41). Si astfel, l-a tras si pe Petru spre dragostea lui Hristos. Drept aceea, Sfantului Andrei i se mai spune si Apostolul cel dintai chemat al Domnului.
Din zilele acelea, ca si ceilaiti Apostoli, Sfantul Andrei a urmat Mantuitorului, insotindu-l pe drumurile Tarii Sfinte, adapandu-se din izvorul nesecat al dumnezeiestilor descoperiri pe care le aducea Mantuitorul. A fost martor faptelor minunate savarsite de Domnul, s-a impartasit din cuvantul dumnezeiesc, datator de viata, al credintei celei noi intemeiata de Hristos, si, mai presus de toate, a vazut Patimile Domnului, a plans moartea Lui pentru noi si s-a intarit in credinta, in ziua Invierii.
La randul ei, Traditia Bisericii ne spune ca, dupa Inaltarea Domnului la cer si dupa Cincizecime, Apostolii au tras la sorti si au mers in toata lumea, pentru propovaduire. Atunci, acestui intai chemat, i-a cazut sortul sa mearga in Bitinia, Bizantia, Tracia si Macedonia, cu tinuturile din jurul Marii Negre, pana la Dunare si Scitia (adica Dobrogea noastra) si pana in Crimeia. Insa, a umblat in aceste locuri nu in graba, ci, in fiecare, zabovind si rabdand multe Impotriviri si nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a intors la urma din nou in Bizantia, hirotonind acolo episcop pe Stahie si, strabatand celelalte tari, a ajuns la tinutul Peloponezului, unde pe multi i-a tras de la idoli la Hristos. Tot din Traditie, mai stim ca Sfantul Andrei a avut si un sfarsit de mucenic, fiind rastignit, la Patras, langa Corint, cu capul in jos, pe o cruce in forma de X, careia i s-a spus "Crucea Sfantului Andrei", despre care am discutat anterior…
Ziua de 30 nioembrie este sarbatoarea Sfantului Apostol Andrei. Ea are o semnificatie aparte pentru poporul roman. Sfantul Andrei este cel care a botezat primii crestini pe teritoriul tarii noastre, fiind considerat patronul spiritual al romanilor.
Peste tot in lume exista datini si obiceiuri populare, insa parca niciunde traditiile nu cunosc „fastul” si semnificatiile celor romanesti. Legendele spun ca in noaptea Sfantului Andrei (29/30 noiembrie) se practica ritualuri cu scopul de a proteja oamenii, animalele si gospodariile. Este noaptea in care spiritele negre bantuie locurile pamantesti. De aici traditia ca de Sfantul Andrei se dezleaga secrete, se gasesc autorii unor crime, ale unor furturi. Acest obicei se desfasuara la miezul noptii, in cimitir cu apa sfintita, lumanari, un vas nou cu gura larga si cativa banuti de argint care se pun pe un mormant parasit. Dupa ce se spun cateva rugaciuni, se poate vedea in apa turnata in vas firul evenimentelor.

Traditiile de Sfantul Andrei sunt variate si multiple, poate nicio alta sarbatoare nu este asa plina de simboluri ca aceasta. Legendele din Bucovina spun ca in noaptea Sfantului Andrei lupii incep sa vorbeasca si isi misca gaturile intepenite. Cel ce vrea sa auda vorbele lupilor, va muri repede, iar daca un om este atacat de lupi acesta se va transforma in varcolac.
De Sfantul Andrei femeile intorc oalele si canile cu gura in jos sau scot din soba cenusa calda pentru ca strigoii sa nu se adaposteasca la caldura sau imprastie prin curte bucati de paine pe care strigoii sa le manance si sa nu mai intre in casa. Ca sa se apere de varcolaci atarna siruri de usturoi la intrare si lasa candela aprinsa (in unele zone exista obiceiul de a se unge cu usturoi tocurile usilor si ferestrelor). Animalelor li se amesteca in hrana cate un fir de busuioc sau li se pune o picatura de aghiasma in apa. In trecut exista „descantecul sarii”: un drob de sare descantat era ingropat in fata grajdului. El era dezgropat la primavara de Sfantul Gheorghe cand sarea era amestecata in hrana animalelor ca sa le fereasca de farmece.
Sarbatoarea Sfantului Andrei este prevestitoarea ursitului pentre fetele tinere nemaritate. Se spune ca un fir de busuioc asezat sub perna face ca in vis sa apara imaginea ursitului. In alte parti se foloseste metoda „facutului cu ulcica”: singura in fata sobei, fata intoarce un vas nou de lut pe fundul caruia lasa sa arda 3 carbuni. Rostind o incantatie ea roteste usor vasul si atrage atentia celui iubit. Un alt obicei pentru a ghici viitorul consta in a privi un pahar cu apa neinceputa in care arunca o verigheta sfintita de preot in mijlocul caruia apare chipul ursitului. Tot pentru aflarea viitorului o fata dezbracata se aseaza intre doua oglinzi cu o lumanare in fiecare mana si priveste intens in oglida din fata. Se spune ca in oglinda din spate i se reflecta scene din viitor si imaginea viitorului sot.
De Sfantul Andrei se poate afla prognoza pentru anul urmator. Traditia spune ca se iau 12 cepe care se duc in podul casei si se lasa acolo pana in seara de Craciun. Fiecarei luni a anului ii corespunde o ceapa. Cepele care s-au stricat semnifica luni ploioase cu grindina, iar cele care au incoltit, luni favorabile pentru recolta. La fel se face si cu graul care este pus la incoltit pentru fiecare membru al familiei. Cel al carui grau este frumos si inalt se spune ca va avea un an bun cu bani si sanatate. Daca in noaptea Sfantului Andrei este senin si cald, atunci vom avea o iarna blanda, daca este ger, vom avea o iarna grea.

Masoneria in Transilvania

Francmasoneria transilvana este un produs al Epocii Luminilor. Ea isi face aparitia aici la jumatatea secolului al XVIII-lea, fiind promovata, in primul rand, prin intermediul trupelor imperiale prezente in provincie si al lojilor militare create in garnizoanele acestora. Nu este deci de mirare ca masoneria a gasit cel mai fertil teren de manifestare in Sibiul german, resedinta preferata a armatei si administratiei imperiale din Transilvania. Pe de alta parte, masoneria se raspandeste prin initierea directa a unora dintre reprezentantii de frunte ai aristocratiei ardelene, in lojile din capitala imperiala.

Loja Sf. Andrei (sau Loja Sf. Andrei trei frunze de nufăr, în limba germană St. Andreas zu den drei Seeblettern), a fost prima lojă masonică din Transilvania, înfiinţată la Sibiu in Mai 1767, de către un grup de opt tineri, în frunte cu Simon Friedrich von Baussnern, reveniţi de la studiile universitare din Germania. A avut filiale în Brasov, Cluj si Alba Iulia (probabil şi Sighisoara). Loja Sf.Andrei era în contact cu lojele masonice din Bucureşti, Bucovina, Iaşi, Braunschweig, Erlangen, Hildesheim, Pesta, Praga şi Viena. A fost desfiinţată în 1790...
Activitatea Lojei Sf.Andrei s-a concentrat asupra aspectelor culturale, pe stimularea activităţii publicistice şi literare. Întrunirile aveau loc cel mai adesea în casa tipografului Hochmeister. Loja era un loc de întâlnire pentru înalta societate şi era dominată de interesele nobilimii, fiind foarte puţin receptivă la reformele iosefine, mai ales în a doua parte a domniei lui Iosif al II-lea, când a devenit făţiş ostilă noii politici. Cu toate acestea era formată din intelectuali animaţi de idei iluministe, umanitare, de toleranţă şi egalitate în drepturi. Loja îşi propunea să „înlăture contradicţiile naţionale şi religioase”, o tendinţă cu totul nouă pentru societatea transilvăneană, şi să promoveze spiritul toleranţei prin educarea plebei, să combată superstiţiile. Acţiunile lor însă aveau un impact redus asupra ţărănimii, pentru că teatrul, presa, revistele, cărţile sau colecţiile ştiinţifice care îi preocupau pe aceştia, erau în foarte mică măsură destinate maselor. Doar introducerea de metode performante în agricultură era o ţintă care viza mai mult ţărănimea. Măsurile concrete luate de Lojă în toate aceste domenii au fost superficiale şi cu impact foarte redus asupra populaţiei.
Statutele prevedeau obligativitatea pentru un membru să fi împlinit 24 de ani şi să fie liberi. În perioada în care a funcţionat, între 1767-1790, a avut în total 276 de membri, printre care se regăseau germani, unguri, greci sau români. Printre membrii ei se găseau: guvernatorul si generalul comandant ai Transilvaniei, consilieri cezaro-crăieşti, consilieri guberniali, nobili unguri, episcopi sasi, preoţi şi unii dintre cei mai importanţi politicieni. Din rândul românilor - nu puţini la număr - erau reprezentaţi Ioan Molnar Piuariu (înscris în 1781), reprezentant important al iluminismului românesc sau principele Mavrocordat. Alţi membri de seamă au fost Martin Hochmeister, Anton Joszika, Fărcaş Kemenyi, Alexandru Bethlen, Samuel von Bruckenthal sau Gheorghe Banffy.
Analiza listei membrilor a relevat faptul că dintre cei 276 de francmasoni, 147 erau romano-catolici, 73 evanghelici, 37 reformaţi, 8 ortodocşi, 2 unitarieni şi 9 de religie necunoscută. După provenienţă, 82 erau de pe Pământul Crăiesc, 72 din restul Transilvaniei, 26 din Ungaria şi Croaţia, 56 din ţările ereditare Imperiului Habsburgic şi 40 din străinătate. Din punct de vedere al status-ului social, 38% dintre membri erau funcţionari, 22% ofiţeri, 14% nobili, 11% locuitori cu drept de cetăţenie şi proprietari, 8% preoţi şi învăţători, 4% medici şi farmacişti şi 3% slujitori.
În anul 1785, Iosif al II-lea a emis o patentă prin care legifera activitatea masoneriei în Austria şi o aşeza sub controlul direct al statului. Ca urmare a acestei legi, loja sibiană trebuia să prezinte în mod regulat autorităţilor lista membrilor şi să anunţe zilele de întrunire, fapt care afecta în mod vădit caracterul secret al asociaţiei. Ca urmare au fost desfiinţate filialele şi pentru câteva luni a fost suspendată activitatea. În final, datorită mediului nefavorabil, loja masonică a hotărât încetarea activităţii in 1790.

Masoneria includea, in aceasta perioada, o buna parte a elitei sociale si intelectuale a societatii transilvanene. Apetenta conducatorilor masoneriei fata de transformarea si modernizarea societatii se inscrie in climatul specific epocii iosefine, in care imparatul insusi descinde in mijlocul supusilor sai, iar oamenii de conditie modesta patrund in saloanele aristocratice sau chiar la curtea imperiala. Un astfel de exemplu a fost Horea, conducatorul rascoalei romanilor din Muntii Apuseni din 1784-1785, ale carui legaturi oculte cu personaje influente din cercul apropiatilor curtii imperiale au fost puse recent in lumina de istoricul Ioan Chindris. Potrivit acestuia, legatura dintre Horea si curtea vieneza a fost asigurata de un francmason notoriu al acestei epoci, Ignatius Born, geolog si mineralog originar din Alba Iulia, unul dintre apropiatii imparatului Iosif al II-lea. In casa lui Ignatius Born din Viena activa un cenaclu al savantilor si artistilor adepti ai reformelor iosefine, printre care se numara si gravorul Jakob Adam, autorul unor cunoscute portrete ale lui Horea si Closca. Chiar daca este imposibil de demonstrat, pe baza datelor existente, ca Horea ar fi fost mason, legaturile sale cu cele mai influente cercuri masonice din Transilvania si din Viena sunt, astazi, din ce in ce mai greu de contestat.