Biblia și Masoneria franceză

Din volumul “Masonry Dissected” publicat în 1760 de Samuel Prichard, aflăm pentru prima oară despre cele „Trei Mari Lumini”, cu referinţa: „Biblia să ne îndrume și să ne guverneze credința”. Secolul al XIX-lea va găsi ritualurile masonice neschimbate, cu excepția unui detaliu important: Biblia nu ne mai guvernează „credința”, ci „reglementează și guvernează legea noastră”, ca apoi să ne apropiem ulterior de sintagma „Volumul Legii Sacre”. Sub auspiciile Suprême Conseil de France, Biblia a dispărut practic în 1829 din toate ritualurile scoţiene 1-33 şi a fost înlocuită pe Altarul Jurămintelor de Statutele Generale ale Ordinului Scoţian. Conventul de la Lausanne proclamă în 1875 spiritualitatea ca adevăratul fundament al Masoneriei şi Biblia nu se va mai deschide în Lojă o lungă perioadă. Abia la Conventul G∴L∴dF∴ din 18 septembrie 1953 s-a hotărât să se includă în Declaraţia de Principii din Constituție obligativitatea prezenței pe Altar a Volumului Legii Sacre. S-a precizat însă ca această reformă nu va fi decât o simplă întoarcere la Tradiția scoțianismului francez, iar prezența Bibliei nu implică de fapt obligația de a crede într-un anumit principiu religios. Așa se face că ritualurile succesive, tipărite ulterior de Marea Lojă a Franței, până la varianta din 1984 inclusiv (în vigoare chiar şi în anii ‘90), consacră jurământul Ucenicului pe cele Trei Mari Lumini ale Francmasoneriei: V∴L∴S∴, Compasul și Echerul, dar precizează că V∴L∴S∴ poate fi deschis oriunde! Dacă acest volum este Biblia, de preferință se deschidea la „Cartea a 2-a a Cronicilor”, capitolul 2 sau la „Prima carte a Regilor”, capitolul 6, unde se vorbeşte despre construcția Templului lui Solomon. Abia la începutul sec. XXI, ritualul G∴L∴dF∴ precizează clar: „Cele Trei Mari Lumini sunt constituite din Volumul Legii Sacre (care în R∴S∴A∴A∴ este Biblia ), Compasul și Echerul, iar V∴L∴S∴ va fi deschis obligatoriu la Prologul Evangheliei după Ioan. V∴L∴S∴, aşezat sub Echer şi Compas, reprezintă Legea scrisă pe care o respectăm, pentru că este sacră şi nu pentru că este universală. Conținutul ei se poate schimba, credința omului având un caracter strict personal și nu poate fi impusă”.