14 ian. 2011
Francmasoneria este o metoda
Pentru astazi, va propun ca tema de studiu „Metoda Masonica”, pentru a cunoaste, a intelege si a impartasi din experienta de inceput in drumul meu catre Lumina cea adevarata. Sunt constient ca numai prin perseverenta in efortul de a deveni noi insine cat mai liberi, vom putea spera sa intelegem vreodata calea initiatica dar eu ma las condus de porunca iubirii, caci aceasta porunca da un sens nobil tuturor actiunilor noastre si face ca aceasta Fratie sa fie autentica. De cand am renascut printre Voi am parcurs doar o mica parte din drum iar cu fiecare Tinuta la care am participat, marile taine mi s-au revelat intr-un fel ce mi-a permis sa invat ce reprezinta Atelierul in ansamblu, cum lucreaza FF:. si cum se manifesta spiritul fratern. In momentul in care un umil candidat cufundat in intuneric bate la poarta Templului, i se spune ca e pe cale sa intre intr-un sistem al invataturilor morale, i se aminteste ca Masoneria inseamna in primul rand un sistem vast de cunostinte, traditii si principii ce privesc natura, omul si universul. I se transmite ca Masoneria este o stiinta si o filozofie invatata prin simboluri si alegorii si ca multe din preceptele sale s-au constituit inca din Antichitate. Pentru ca de fapt, Masoneria inseamna in primul rand un proces de educatie in cea mai profunda esenta a sa si anume formarea individului pentru viata si societate.
Ca idee centrala, Masoneria este o metoda progresiva, ce poate fi pusa in aplicare numai gradual, permitand candidatului sa acumuleze si sa accepte informatiile pe care le primeste, in stransa legatura cu propria viziune asupra Adevarului adevarat si a felului in care acesta se regaseste in Sine. Cunoasterea este treptata, adaugand caramida dupa caramida pe o temelie solida si devenim eficienti in munca de constructie numai parcurgand succesiv stagiile de pregatire, insa trebuie sa fim preocupati de evolutia noastra continua, invatand de fapt sa gandim rational si sa actionam corect. Numai prin efort individual vom stii sa distingem ce e adevarat sau fals, ajungand pana la urma sa intelegem care sunt cele mai inalte teluri si sa descoperim caile de a le atinge. Numai asa vom deveni mai intelepti si mai pregatiti sa constituim un exemplu pozitiv pe care cei din jur sa-l priveasca cu respect si admiratie. A stii mai mult decat Fratele tau nu reprezinta un privilegiu ci obligatia de a imparti cu el ceea ce ai acumulat si nu trebuie sa percem diferentele dintre noi ca pe niste defecte ci ca premise fundamentale ale progresului. Nu suntem toti la fel dar suntem cu totii egali in fata Marelui Arhitect si de fapt tot ce tine de viata profana nu ar trebui sa aiba relevanta. Aceasta este calea gradelor masonice si metoda Francmasoneriei in perceptia mea.
Masoneria este o realitate diversa si trebuie reinterpretata constant pastrandu-i in acelasi timp esenta: un mod de gandire colectiv, limbaj simbolic inspirat din arta operativa, forme initiatice care cauta sa trezeasca in fiecare constiinta propriei origini, fortandu-l sa descopere si sa realizeze varianta cea mai buna a propriului Eu. Bine inteleasa si aplicata ca atare, ar putea modifica fundamental lumea de azi in sens pozitiv, salvand-o de la haos caci schimbarea mentalitatilor agresive si obscurantiste la nivel individual ar atenua pana la disparitie asperitatile societatii in general.
Medoda practicata isi intemeiaza valorile initiatice dezvoltand o ampla invatatura simbolica si ritualistica peste care timpul nu-si aseaza patina, ci dimpotriva dezvaluie deschideri nebanuite. Nici un grad nu invata o singura lectie sau nici un grand nu se invata intr-o singura lectie, totul ducand catre noi interpretari ale unui simbolism care nu inceteaza sa ne descopere noi intelesuri. Conform traditiei, cautarea Cuvantului Pierdut si cea de a treia constructie a Templului pe principii ezoterice reprezinta munca noastra continua. Atunci cand un Santier se incheie, se deschide un altul si astfel drumul cautarii si implinirii se continua, mentinandu-se spiritul initierii care ne cere sa nu ne oprim niciodata.
Ritualul ofera doar o metoda pedagogica, restul este cautare initiatica, caci Masoneria nu este un expozeu dogmatic, ci pasajul de trecere printr-un ritual care exprima sub forma miturilor si simbolurilor cheia unei cunoasteri ce poate fi descoperita pe parcurs. Pentru a-si afirma credinta, pentru a construi Ordinul si pentru a consolida Fraternitatea, Masoneria are propriile modalitati. Este inainte de toate o metodologie spirituala destinata sa elibereze omul de conditia umana superficiala si sa-l ridice spiritual. Cine spune initiere, cheia de bolta a Masoneriei regulare, spune de fapt transmitere si progres, dar este necesara aici sa facem distinctia intre initierea formala si cea reala. Aceasta din urma este la capatul drumului si corespunde intrarii in realitatea absoluta, corespunde iluminarii. Ascensiunea progresiva nu are nimic cu acumularea de privilegii sau de puteri, cu un maraton spiritual din care trebuie sa iesi invingator, acoperit de onoruri si de lauri. Urcusul este mai intai o asceza a modestiei si umilintei. Perfectiunea nu este nici relativa, nici nu se face prin comparatie, ea este superlativa sau nu este deloc. Drumul desavarsirii este lung si plin de incercari, dar parcurgerea lui ofera reperele Traditiei intr-o lume in care se pierde notiunea de Sacru. De fapt trebuie sa invatam sa lucram intens asupra noastra inainte de a avea trufia de a crede ca putem sa o facem pentru Umanitate.
Obiectul legendelor masonice nu este stabilirea concreta a unor fapte istorice, ci transmiterea profunda a unor idei metafizice, modalitatea prin care se comunica invataturile ezoterice pe care le acceptam ca atare doar privind utilitatea si semnificatia lor in dezvoltarea noastra. Dar mai exista si o alta medoda de instruire, cea prin simboluri. Candva, aproape toate cunostintele erau transmise prin simboluri. Si chiar daca filosofia moderna se exprima acum exclusiv in propozitii abstracte, Francmasoneria ramane credincioasa vechii metode pe care a pastrat-o in forma sa originara ca pe un mod de comunicare a Cunoasterii. Desi exista doua tipologii de instructie masonica, prin legende si prin simboluri, de fapt intre ele nu exista nici o deosebire esentiala, sunt doar uneltele de baza in formarea si educarea masonului. Simbolul este o reprezentare vizibila, iar legenda este o reprezentare audibila a unui idei ce trebuie evidentiata, a unei conceptii morale produse prin comparatie. Ambele sunt legate de invataturi, sunt purtatoare de sentimente morale, sunt menite sa ilustreze o filosofie profunda si in chintesenta lor contin de fapt scopul nostru comun care ne sustine din generatie in generatie. Ca sistem traditionalist, Francmasoneria presupune o teorie speculativa, cat si un set de limbaje si coduri simbolice cu caracter initiatic. Este o expresie tainica a vietii spirituale, iar intelegerea ei in profunzime presupune pe de o parte, o calauzire competenta la varful piramidei si pe de alta parte o dorinta sincera de a cunoaste si o capacitate sporita de perceptie ezoterica. Dar din pacate, trebuie sa recunoastem ca nu orice piatra poate fi taiata si slefuita pentru a-i reda forma cubica, utila in constructia Templului interior.
Cele trei grade simbolice aduc in discutie specificitatea Confreriei ca ordin initiatic traditional si succesiunea gradelor care corespund fiecare unui moment in evolutia noastra; sunt reamintite aici traseul lung si sinuos pe care merge ucenicul, cautarile companionului in drumul sau catre steaua inflacarata sau descoperirea pe care o face maestrul cand mediteaza asupra unei alte dimensiuni a existentei sale.
Metoda masonica a fost perceputa ca fiind un sistem progresiv spre perfectionare printr-o viziune directa asupra naturii umane, divizata in trei parti care se intrepatrund: trup, minte si suflet, iar fiecare grad in parte se ocupa cu instruirea uneia din aceste parti. Candidatul percepe aceasta invatatura intr-un mod strict personal, ajungand la concluzia care-i va satisface pana la urma mintea si constiinta, lasandu-i in acelasi timp si pe ceilalti sa procedeze la fel.
Gradele simbolice sunt comune unei largi parti a Masoneriei speculative, studiul lor bazandu-se pe o arta operativa si gravitand de fapt in jurul constructiei simbolice a unui Templu interior, vesnic si luminos, ca radacina a idealului nostru.
Francmasoneria se situeaza mereu pe un plan de autentica spiritualitate prin initierea simbolica, dar se distinge clar de orice religii pentru ca in realitate nu impune nici o dogma. Aici nu elaboreaza teorii abstracte, ci se cladesc Templele virtutii, insufland cu firul de plumb o conduita corecta si extragand lectii de moralitate din cherul zidarului. Institutia noastra moralizatoare, coloana de sustinere a oricarei natiuni civilizate, a crezut mereu in emanciparea umana prin educatie si nu prin doctrine sau adevaruri impuse, crede ca fiinta umana nu va supravietui doar dpdv social ci va invinge si pe calea desavarsirii sale spirituale. Noi nu consacram ideologii si practici meschine ci incurajam o dezbatere libera si o circulatie neingradita dogmatic a ideilor, pentru cresterea binelui general. Nu exista decat un Absolut si orice lucru in afara lui este relativ, iar dogmele sunt doar simple interpretari ale Adevarurilor divine pe care trebuie sa le dam propriul inteles, eliberandu-ne astfel definitiv de tot ce inseamna obscurantism. Metoda masonica are ca finalitate teoretica sa devii mai bun, sa-ti intaresti personalitatea, sa-ti cultivi spiritualitatea si sa-ti largesti orizontul mintii, cultivand principiul responsabilitatii si al moralitatii si incurajand FF:. sa urmeze in viata profana lectiile invatate in timpul Tinutelor ritualice.
Cultura masonica nu este o cultura a dialogului si comunicarii, ci este de fapt o cultura a tacerii si meditatiei profunde. Nu este vorba aici de a fi de acord, ci de a deveni in acord, de a intra intr-o armonie spirituala deplina. Nu cred ca noi ne dorim sa stabilim vreun Adevar, ci sa traim in Adevar ca element central al teoriei complexe a Cunoasterii.
Cred cu tarie ca doar aceasta scoala a virtutii si intelepciunii va conduce sub valul simbolurilor catre Templul Adevarului, cautand sa fie un indrumator binevoitor, dezinteresat si modest care a preluat caracteristica marilor constructii monumentale de a face ca lovitura ciocanului si alunecarea mistriei sa se auda pretutindeni in lume.
Acum Masoneria speculativa lasa deoparte piatra si mortarul, consacrandu-se pe deplin constructiei morale si in consecinta fiecare membru activ trebuie atent perfectionat pentru a-si ocupa locul stabilit. El poate deveni propriul sau rege cand va domni aupra lui insusi, atunci cand ceea ce este frumos in interiorul sau va domina tot ceea ce este inferior la suprafata. Metodologia masonica inseamna azi pregatirea si ridicarea nivelului intelectual si moral al FF:. prin cautarea Luminii, perfectionarea prin Cunoastere si Iubire. Numai preocuparile individuale privind studiul si aprofundarea invataturilor noastre permit o crestere pe verticala si o Lucrare masonica de o inalta tinuta morala iar cand suntem ridicati la sublimul grad de Maestru unii dintre noi atingem constiinta faptului ca am redevenit iarasi ucenici, pentru eternitate, ceea ce reprezinta demnitatea si mandria suprema.
Nici o teorie explicativa oricat de elaborata ar fi nu duce la o adeziune unanima si s-ar putea discuta la nesfarsit pe aceasta tema dificila, dar munca noastra este o cautare perpetua, care nu se opreste niciodata si ultimul grad este cu siguranta cel pe care nu-l vom atinge niciodata, cunoscand utilitatea muncii anevoioase si a suferintei morale.
Eu am certitudinea ca vom fi mereu impreuna si vreau sa va marturisesc acum ca ma bucur de calea pe care am ales-o alaturi de Fratiile Voastre, continuand sa actionez mereu pentru ca M:.A:.A:.U:. sa fie bine servit!
Am zis!
Etichete:
dogma,
dogmatic,
metoda masonica
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu