Maslinul

Timp de mii de ani, măslinul a fost considerat un simbol al păcii, al gloriei, al înţelepciunii şi fericirii, fiind martor al atâtor evenimente biblice. Este considerat “veşnic roditor”, fiind un arbore cu o longevitate extraordină, având o uimitoare putere de regenerare, dând mereu rădăcini şi lăstari noi.

A fost venerat atat de greci cat si de romani si a fost raspandit de acestia pe intinderea imperiilor lor. Fiind un simbol al pacii si bunastarii, cununile din ramuri de maslin erau acordate atat castigatorilor competitiilor sportive cat si invingatorilor bataliilor sangeroase.

Maslinul este pomenit in Biblie mai mult de 40 de ori, fiind unul dintre cei dintai arbori amintiti in Sfanta Scriptura.

În cartea Facerea a Vechiului Testament stă scris: „şi porumbelul s-a întors la Noe spre seară având în cioc o ramură verde de măslin. Atunci a cunoscut Noe că apele se scurseseră de pe faţa pământului“. Tot din Vechiul Testament aflăm că „măslinul este o plantă de valoare, ale cărei fructe sunt carne, iar frunzele sunt leacuri“.

O frumoasă legendă care se referă la apariţia măslinului pe pământ este legată de întemeierea oraşului Atena, viitoarea capitală a Greciei. Se păstrează versiunea că Zeus, stăpânul zeilor din Olimp, a hotărât că va dărui noul oraş acelui zeu care va oferi locuitorilor cel mai folositor dar. Disputa pentru posesia oraşului s-a declanşat între Poseidon, zeul mărilor, şi Atena, zeiţa înţelepciunii. Când Poseidon a lovit cu tridentul său în piatră a început să curgă apă sărată, în timp ce Atena a lovit cu suliţa în pământ, unde a răsărit un măslin. Întrucât locuitorii oraşului au preferat fructele de măslin în locul apei sărate, Zeus a decis acordarea drepturilor asupra noului oraş zeiţei Atena, oraşul urmând să poarte numele de Atena. Se spune că în locul unde s-a născut această legendă s-a păstrat un măslin din care s-au răspândit toţi măslinii existenţi pe coastele stâncoase ale Greciei.

Măslinul a fost la mare preţuire în Grecia Antică, ceea ce l-a inspirat pe Homer, care considera uleiul de măsline drept „aurul lichid“ al vremii. Treptat, uleiul de măsline a devenit monedă de schimb cu care se plăteau obiectele de preţ cum ar fi vazele de alabastru, îmbrăcămintea de lux, bronzul şi vinul de calitate. În legile elaborate de regele Solon, în jurul anului 600 î.e.n., se prevedea că „orice cetăţean grec care tăia un măslin era condamnat la moarte sau la exil“. Măslinii Atenei erau consideraţi „arbori ai sorţii”.

În Antichitate, uleiul de măslin se folosea în temple la arderea în candele, la încoronarea cu lăstari tineri a câştigătorilor din jocurile Olimpice şi a învingătorilor din marile războaie sângeroase, precum şi la ungerea sacră a regilor şi preoţilor. Cultivatorii de măslini erau scutiţi de serviciul militar. Exista obiceiul ca atleţii greci să-şi frece capul cu ulei, iar datorită strălucirii pielii unse aceştia apăreau ca personaje mistice. Pentru transportul amforelor cu ulei spre diverse centre comerciale din jurul Mării Mediterane, grecii şi-au construit corăbii speciale.

Se susţine ideea că din lemn de măslin a fost cioplită crucea pe care a fost răstignit Iisus pe Golgota.

Originile culturilor de măslin se pierd în negura vremurilor, pornind de la măslinii sălbatici, care existau în Insula Creta cu mult înainte de apariţia civilizaţiei. Se pare că primele plantaţii de măslin au apărut acum 6.000 de ani, pe coasta estică a Mediteranei, din Siria şi Liban până la sudul Mării Caspice. De aici s-au extins în Egipt (cu 2000 de ani î.e.n.), unde măslinul era considerat arborele sacru protejat de Ra – zeul suprem al Soarelui. Treptat, a trecut în Grecia şi în Roma Antică, elaborându-se primele reguli de cultivare (alinierea rândurilor şi distanţa dintre pomi). Aici era extras uleiul de măsline, folosit în ritualuri religioase de purificare, la prepararea mirului, ca sursă de iluminat, în alimentaţie şi pentru vindecarea rănilor.

După descoperirea Americii, măslinul a fost printre primii pomi care au traversat oceanul, fiind trimis din Sevilla spre Lumea Nouă, astfel că în anul 1560 existau deja livezi în Mexic.

In Tara Sfanta - Palestina - maslinul este la mare pret. Regele David avea paznici care vegheau asupra culturilor si a depozitelor, astfel ca pretiosul ulei din fructele sale sa fie in siguranta. Credinta ca uleiul de Masline confera putere si tinerete era raspandit in intreaga lume antica. In Egipt, Grecia si Roma se intrebuinta foarte mult atat in scopuri medicinale, cat si cosmetice. De exemplu, in Mexic, a fost descoperita o lista cu ingrediente (fenicul, susan, telina, creson, menta, salvie, trandafir si ienupar) adaugate uleiului de masline pentru obtinerea unor unguente.

In ciuda iernilor destul de geroase, uneori si a verilor inabusitoare din zonele unde el este cultivat, maslinul continua sa creasca, sa se inalte spre cer, sa ofere fructele din care, prin diferite metode, se extrage uleiul de masline, care sa vindece si sa fie privit cu adoratie.

Cel mai bun si mai fin ulei se obtine din masline inca necoapte. De aceea pentru a nu se rupe crengile proaspete, maslinele nu se culeg cu mana. In legiuirile casnice ale lui Moise se porunceste anume sa nu se scuture maslinul de tot. "Cand vei bate maslinul tau, sa nu te intorci sa culegi ramasitele, ci lasa-le strainului, orfanului si vaduvei." (Deuteronom 24, 20).

Maslinul era cultivat in toate colturile Tarii Sfinte pe suprafete intinse asa incat, pe drept cuvant, se poate spune ca el este emblema Palestinei. Padurile de maslin se intindeau pe distante de ore, spre nord si spre nord-est de Gaza, spre sesurile Saronului. Prielnic culturii maslinului era si sesul pe coasta feniciana. Culturile de maslin faceau bogatia Betleemului si acopereau coastele joase ale vailor Hebronului.

Singura ingrijire pe care acest arbore o cere este aceea de a-l altoi cand este salbatic, osteneala pe care el o rasplateste din belsug. Taranii din Palestina - felahii - spun ca vita de vie e o "sitt" - o delicata doamna de la oras care necesita multa ingrijire si atentie. Smochinul este o "fellaha" - o taranca deja bine intarita, care nu are nevoie decat de putina ingrijire. Maslinul este insa o "beduina" care si in locuri pustii si neumblate este inca destul de tare si capabila de munca.

In Ierusalim era vestit pentru culturile de maslin, asa-numitul Muntele Maslinilor cu gradina Ghetsimani, care in traducere romaneasca inseamna "teasc de untdelemn". Aceasta este gradina mult iubita si de Iisus care venea aici sa se roage si unde, de altfel a fost si prins. Inca si astazi sunt aici un numar de maslini foarte batrani, despre care traditia spune ca ar fi chiar din acei sub care Hristos se ruga.

In antichitate, Palestina exporta untdelemn Tirului si Egiptului. Uleiul de masline era intrebuintat mai intai pentru mancare, apoi la sacrificii, la fabricarea mirului, la arderi, precum si pentru alinarea si vindecarea ranilor.

Dupa frunzele totdeauna verzi, maslinul inchipuie nemurirea. Ramura de maslin este simbolul pacii, iar ramurile multe si stufoase sunt simbolul familiei numeroase.

Din lemnul maslinului se confectioneaza obiecte de arta. Este mult pretuit pentru lemnul sau fin si dens din care au fost ciopliti heruvimii, usile, cornisele si stalpii Templului lui Solomon.

Paste fericit!

Prea Iubiti FF:. ,

Fie ca Sarbatoarea Pascala sa aduca bucurie in inimile FF:. nostrii si pretutindeni unde este inchinat Iisus, sa reverse mai multa Lumina in cugete, mai multa bunatate in oameni, liniste si fericire. Caci astfel Hristos a deschis vietii omenesti o privire spre zarea vesniciei, luandu-i mortii rolul de sfarsit tragic. Sa credem, sa traim si sa izbandim impreuna avand la baza ideile morale care au devenit astazi patrimoniul nostru spiritual. Este acum un bun prilej de intoarcere catre speranta, toleranta si curatenie sufleteasca, in pace si armonie, iar Iisus sa ne daruiasca la toti sanatate si intru toate buna sporire. Dupa o iarna grea, caldura binefacatoare a primaverii ce umple Universul de splendoare sa ne incalzeasca sufletele incercate si sa ne deschida inimile spre iubire si iertare, sa reinvie toate virtutile in aceste clipe sublime de gratie divina, I:.G:.M:.A:.A:.U:. . Trebuie sa cautam Lumina unde poate fi gasita caci avem nevoie doar de cea vesnica care sa ne arate Calea si Adevarul, o Lumina suficient de puternica incat sa-i atraga si pe altii langa noi si sa nu mai umble rataciti in intuneric... Daca primesti Lumina si o dai mai departe celor care au nevoie de ea sa stii ca de fapt TU esti LUMINA, Fratele meu! Astazi avem datoria de a ne asuma toate responsabilitatile pentru a putea transmite mesajul nostru catre lumea moderna, practicand Arta Regala in cea mai pura forma in spiritul progresului si a perfectionarii de sine.

La multi ani, dragii mei Frati si Prieteni devotati, Cumnate si Cumnati, ganduri frumoase si sincere sentimente de unitate şi fraternitate…Va multumesc pentru faptul ca mai credeti in principiile Francmasoneriei Universale care inca nu au disparut dintre noi si ca ati stat cu demnitate in fata celora ce s-au considerat vreodata deasupra lor!

Am zis…

P.S.

Multi dintre noi ne marturisim credinta si credem ca iubim Divinitatea. De aceea mergem regulat la Biserica si ne inchinam cu smerenie, dorind mai ales ca inchinarea noastra sa nu fie zadarnica. Sau aprindem multe lumanari, sperand ca lumina lor efemera sa ne scoata din intuneric pana la urma… Tinem posturi grele peste an, avem zeci de icoane agatate de pereti si crucii scumpe ascunse prin san, dar ne aducem aminte de ele doar atunci cand suntem la greu. Ne inchinam la fel dar oare va intreb, Fratilor, de ce nu nu simtim la fel si de ce nu avem aceleasi aspiratii sau idealuri? Oare doar pentru ca suntem atat de diferiti incat nici macar nu incercam sa fim compatibili sau cel putin sa ne completam cateodata...

Titulescu, mason si om politic roman

Nascut in familia unui cunoscut avocat din Craiova, Nicolae Titulescu (1882-1941) s-a remarcat inca de mic copil prin calitatile sale exceptionale pentru invatatura, devenind mandria liceului sau. Absolvent a Facultatii de Drept de la Paris, isi obtine doctoratul, cu teza "Teoria drepturilor conditionale".  Nicolae Titulescu a fost profesor de drept civil in cadrul Universitatii din Iasi si apoi in cadrul Universitatii Bucuresti.

El a fost cu siguranta personalitatea cea mai marcanta a politicii externe romanesti din toate timpurile. Mare orator, el s-a impus intregii lumi prin elocinta, calitatea discursului si diplomatia sa. Ministrul de externe al Romaniei intre anii 1927-1928 si 1932-1936, Ministru al finantelor intre 1917 si 1921, presedinte al Ligii Natiunilor in doi ani - 1930 si 1931 (fapt singular in istoria acestui organism international), activitatea lui a adus in egala masura beneficii imense Romaniei, dar si Europei, ca promotor al pacii. Demis in 1936 de Carol al II lea, Titulescu si-a continuat din Franta, unde s-a aflat in exil, activitatea sa pacifista si de sustinere a Romaniei. In 1941, ani in care Romania fusese sfasiata de mari teritorii, Nicolae Titulescu moare pe teritoriu strain, dorinta sa de a fi inmormantat in Romania fiind indeplinita abia in 1992 si inhumat in curtea Bisericii "Sfantul Nicolae" din Scheii Brasovului. Despre Nicolae Titulescu, Edouard Herriot prim ministru al Frantei in acele timpuri, a exclamat: "Acest ministru al unei tari mici face o politica in stil mare. Ce om uimitor!"

Tanarul diplomat roman s-a afirmat ca patriot prin activitatea de persuadare a Marilor Puteri pentru recunoasterea unirii teritoriale si prin maniera absolut admirabila cu care a sustinut cauza Romaniei in chestiunea optantilor maghiari.

Daca litigiul cu Ungaria in privinta Transilvaniei a fost rezolvat primind acceptarea sa ca un mare patriot, solutia propusa in timpul celui de-al doilea ministeriat in contenciosul cu Uniunea Sovietica privind Basarabia i-a adus reputatia infama a tradarii… Spre deosebire de relatiile cu Ungaria, cele cu Rusia in timpul ministeriatului lui Titulescu nu au avut doar un caracter ci si pro-activ, de apropiere. Aici se afla sursa contestarii si, in cele din urma, a inlaturarii neasteptate din conducerea externelor. Intrebarea la care s-a raspuns diferit de catre actorii a fost "Cat de mult ar trebui sa ne apropiem de Rusia?".

Paradoxul lui Titulescu sta in caracterul simultan cu care, pe de o parte, a fost omul timpului sau, iar pe de alta, s-a nascut prea devreme. A fost omul timpului sau pentru ca a inteles cel mai bine nevoile politicii externe a Romaniei din perioada interbelica. S-a nascut prea devreme pentru ca multe din conceptele pe care si-a construit discursul politicii externe abia in zilele noastre incep sa fie luate in seama si, prin urmare, incorporate in logica institionala. Care erau deci necesitatile stringente ale politicii externe romanesti? Asa cum a fost spus, in primul rand pastrarea arhitecturii politice a sistemului Versailles. Pentru realizarea acestui lucru relatiile de bunavecinatate dobandeau o importanta deosebita in masura in care, conform viziunii lui, de la interesele nationale la cele universale nu se ajunge altfel decat trecand aliantele regionale. Or, vecinii Romaniei erau totodata si cei care periclitau in cea mai mare masura starea de fapt. Ideea semnarii unui pact de asistenta mutuala cu Uniunea Sovietica a servit drept unul din capetele de acuzare cata vreme clasa politica si regele au raspuns diferit la intrebarea obsedanta a deceniului: cat de mult trebuie sa ne apropiem de Rusia. Acest lucru merita detaliat. Pe de o parte, pasiunea pentru Franta a lui Titulescu, absolvent "magna cum laudae" al Sorbonei nu poate fi contestata. Chiar el spunea "Eu consider prietenia franco-rusa ca o axioma: consecinta sa inevitabila este prietenia ruso-romana". Pe de alta parte, Titulescu la fel ca majoritatea contemporanilor sai nu avea cum sa aiba o idee clara formata despre natura intrinseca a totalitarismului sovietic. Singurele critici ale regimului stalinist erau cele trotskiste, iar daca se iau in considerare reactiile intelectualilor la publicarea "Spovedaniei unui invins" de Panait Istrati si "Intoarcerii din URSS" a lui André Gide ne dam seama cam care era starea de spirit fata de URSS. Cat timp Titulescu a conceput structura relatiilor romano-sovietice George Orwell, Hannah Arendt, Milovan Djilas, Zbigniew Brzezinski sau Leszek Kolakowski nu publicasera inca operele dedicate studiului totalitarismului. Mai mult, cauzele interne au blocat intr-o mare masura capabilitatile puterii sovietice care, asa cum stim, se vor face simtite abia dupa 1942 – 1943. Din punct de vedere intelectual, Titulescu ilustreaza deplin ceea ce astazi teoria relatiilor internationale numeste curentul idealist in logica caruia autorii pun accent pe respectul tratatelor (conceptia dreptului international ca mijloc de protectie al statelor mici impotriva intereselor statelor mari inlocuind dreptul fortei cu cel al dreptului), egalitatea statelor si "spiritualizarea frontierelor" prin cooperarea economica si circulatia de bunuri spirituale precum cultura, valorile comune (o idee centrala in discursul titulescian). Neintelegand natura totalitarismului, cel mai posibil nu a inteles nici ca Litvinov era ceea ce istoricii numesc "un comisar al contradictiei": intr-un fel justifica necesitatea apartenentei URSS la Liga Natiunilor in fata cetatenilor sovietici si intr-alt fel in discutiile cu sefii statelor europene. Versat deci in discursul dublu, Litvinov l-a lasat pe Titulescu sa inteleaga ca va recunoaste de jure Basarabia ca parte a Romaniei (cu toate ca tratatele si pactele internationale recunoscusera de facto acest lucru) pentru a-l folosi in scoaterea Rusiei din izolarea dramatica in care se afla. Plecand de la conceptia sa ca Romania este egala cu, sa zicem, Marea Britanie, Titulescu s-a comportat uitand ca desi mare ca teritoriu (avea aproximativ acceasi suprafata cu cea a Italiei), Romania era mica ca importanta. Convingerea sa in forta dreptului international l-a facut sa uite ca Marea Britanie si Franta erau inca puteri coloniale, iar politica acestora era dictata in primul rand de interese economice si politice. Dar tocmai idealismul de atunci al lui Titulescu il face sa fie astazi actual si citit ca si cum gandirea lui nu ar avea 70 de ani vechime. Cateva lectii se cer desprinse. In primul rand, succesul politicii externe depinde de unitatea politica interna. Aversiunea fata de Rusia a clasei politice de atunci si aversiunea personala a lui Carol al II-lea fata de Titulescu au fost indeajuns pentru a face din discursul titulescian o simpla retorica pe care toti (cu atat mai mult versatul Litvinov) o simteau. In al doilea rand, relatiile romano-ruse nu pot fi construite decat plecand de la baze pragmatice.

A iubit Brasovul, s-a luptat pentru compatriotii sai si a facut totul pentru intregirea tarii. In aceasta saptamana masonii din toata tara il comemoreaza pe Ilustrul Fr:. Nicolae Titulescu asa cum se cuvine!

Din citatele sale celebre:
„Sentimentul naţional este acela care asigură existenţa popoarelor.”
„Societăţile nu se guvernează bine decât dacă se suprapun două forţe: inteligenţa şi puterea.”
„Sentimentul de încredere este condiţia esenţială a oricărei munci productive.”
„Destinul e scuza celor slabi şi opera celor tari.”
„Popor alege-ţi şefi, nu stăpâni!”
„Idealul este în sine o realitate în devenire.”
„Când este contrazisă raţiunea, o stare de spirit poate constitui un pericol.”

9 ani de MLNAR

Cu ocazia festivitatilor aniversare prilejuite de celebrarea a 9 ani de la aprinderea luminilor Marii Loji Nationale a Romaniei, uram cu bucurie tuturor FF:. multa prosperitate, fericire si putere de munca pentru a putea desavarsi Opera noastra simbolica. Ne umple de mandrie faptul ca astazi putem sa va fim alaturi cu sufletul la acest moment istoric si ne onoreaza increderea pe care ne-o acordati de a privi impreuna spre viitor. 

Fie ca flacara libertatii sa ramana aprinsa in veci si aceasta Obedienta suverana, fondata in baza principiilor Francmasoneriei Universale, sa fie mereu puternica si unita pentru apararea autonomiei Simbolismului romanesc.

E o sarbatoare a noastra, a tuturor. Sa ne bucuram deci in pace si armonie, exersand Fraternitatea ce ne leaga.

Am zis…

O istorie a Ritului Scotian

Se presupune ca bazele Ritul Scotian s-au pus in Franta anului 1754 cand Cavalerul de Bonneville a infiintat la Paris un Capitol de 25 de grade asa-numite Inalte, incluzandu-le aici si pe cele 3 simbolice, Capitol cunoscut inca de atunci ca un Rit de Perfectionare. In 1758 la Berlin, aceste "grade inalte" au fost trecute sub directa jurisdictie a unei puteri masonice universale numita Consiliul Imparatilor Orientului si Occidentului. In 1762, regele Prusiei, Frederick al II lea cel Mare, a devenit intemeietorul de drept si conducatorul Ritului, promulgand in acelasi an faimoasa Constitutie care a stat la baza celor de astazi. In 1786 s-a produs iar o reorganizare constitutionala a gradelor, adaugandu-se altele si adoptandu-se  titulatura oficiala de Rit Scotian Antic si Acceptat. Frederick a demisionat ulterior din pozitia sa de Mare Comandor, guvernarea noului sistem de grade masonice urmand sa revina in viitor doar unui Consiliu independent in fiecare natiune recunoscuta, compus din noua Suverani Mari Inspectori Generali.

In 1761, cu un an inainte ca regale Prusiei sa controleze practic Masoneria europeana, francezul Etienne Morin a fost imputernicit la Paris ca Inspector General al Lumii Noi de catre Consistoriu Sublimilor Printi ai Secretului Regal, cu scopul de a introduce Perfecta si Sublima Masonerie peste Ocean. In baza patentei primite, el a constituit organisme masonice in San Domingo si Jamaica iar la randul sau l-a insarcinat pe Henry Andrew Francken sa realizeze in 1767 o Loja de Perfectie in Albany, NY. Alte Loji si Consistorii au fost infiintate in diverse parti ale Americii de Nord, incluzand-o si pe cea din Charleston, Carolina de Sud, iar in 1801 toate acestea au fost puse sub jurisdictia primului Suprem Consiliu. Trebuie cunoscut de la inceput ca aceste Loji de Perfectionare au functionat in perfecta armonie cu cele simbolice existente in teritoriu si nu si-au asumat absolut nici o autoritate asupra lor, lucrand mereu doar de la gradul 4 in sus.

La raspantia dintre secole, unsprezece "Honorable Gentlemen", cum vor rămîne în istorie, au pregatit constituirea primului Suprem Consiliu al Ritului Scotian Antic si Acceptat. Printre ei s-au numarat Abraham Alexander, Frederick Dalcho, Jean-Baptiste Marie Delahogue, Emanuel De La Motta, John Mitchell si Auguste de Grasse-Tilly.
La 31 mai 1801, doar noua dintre ei vor constitui insa primul Suprem Consiliu si credem cu tarie ca acest moment a avut darul de a scoate ordinea din haos. In prima sa alocutiune în fata membrilor Sublimei Mari Loji de Perfectie, din septembrie 1801, Dalcho spunea: “Masoneria este cea mai perfecta si sublima institutie formata vreodată pentru promovarea fericirii indivizilor sau pentru cresterea binelui general al comunitătii”.

In privinta denumirii de “scotian”, istoricii nu lasa loc echivocului: Scotia nu are nici un merit in constituirea gradelor inalte, denumirea fiind aleasa la vremea respectiva doar pentru a da o aura de vechime si mister noului Rit.

Conform datelor istorice, Constitutia lui Frederick cel Mare, revizuita din 1786, a generat astfel mai tarziu cel doua Supreme Consilii in S.U.A., care si-au impartit de comun acord teritoriul, avand puteri absolut egale fiecare in jurisdictia sa.

Pe parcursul anilor de existenta continua, acest Supremul Consiliu american a surmontat toate dificultatile si a avut o influenta deminanta in Masoneria din intreaga lume. Noi consideram ca acesta este adevaratul Consiliu Mama a Lumii si dupa cum se stie are sediul la Washington, DC intr-o locatie magnifica…

Un interviu cu Marcel Schapira

from Charles Ownes on Vimeo.