El a fost cu siguranta personalitatea cea mai marcanta a politicii externe romanesti din toate timpurile. Mare orator, el s-a impus intregii lumi prin elocinta, calitatea discursului si diplomatia sa. Ministrul de externe al Romaniei intre anii 1927-1928 si 1932-1936, Ministru al finantelor intre 1917 si 1921, presedinte al Ligii Natiunilor in doi ani - 1930 si 1931 (fapt singular in istoria acestui organism international), activitatea lui a adus in egala masura beneficii imense Romaniei, dar si Europei, ca promotor al pacii. Demis in 1936 de Carol al II lea, Titulescu si-a continuat din Franta, unde s-a aflat in exil, activitatea sa pacifista si de sustinere a Romaniei. In 1941, ani in care Romania fusese sfasiata de mari teritorii, Nicolae Titulescu moare pe teritoriu strain, dorinta sa de a fi inmormantat in Romania fiind indeplinita abia in 1992 si inhumat in curtea Bisericii "Sfantul Nicolae" din Scheii Brasovului. Despre Nicolae Titulescu, Edouard Herriot prim ministru al Frantei in acele timpuri, a exclamat: "Acest ministru al unei tari mici face o politica in stil mare. Ce om uimitor!"
Tanarul diplomat roman s-a afirmat ca patriot prin activitatea de persuadare a Marilor Puteri pentru recunoasterea unirii teritoriale si prin maniera absolut admirabila cu care a sustinut cauza Romaniei in chestiunea optantilor maghiari.
Daca litigiul cu Ungaria in privinta Transilvaniei a fost rezolvat primind acceptarea sa ca un mare patriot, solutia propusa in timpul celui de-al doilea ministeriat in contenciosul cu Uniunea Sovietica privind Basarabia i-a adus reputatia infama a tradarii… Spre deosebire de relatiile cu Ungaria, cele cu Rusia in timpul ministeriatului lui Titulescu nu au avut doar un caracter ci si pro-activ, de apropiere. Aici se afla sursa contestarii si, in cele din urma, a inlaturarii neasteptate din conducerea externelor. Intrebarea la care s-a raspuns diferit de catre actorii a fost "Cat de mult ar trebui sa ne apropiem de Rusia?".
Paradoxul lui Titulescu sta in caracterul simultan cu care, pe de o parte, a fost omul timpului sau, iar pe de alta, s-a nascut prea devreme. A fost omul timpului sau pentru ca a inteles cel mai bine nevoile politicii externe a Romaniei din perioada interbelica. S-a nascut prea devreme pentru ca multe din conceptele pe care si-a construit discursul politicii externe abia in zilele noastre incep sa fie luate in seama si, prin urmare, incorporate in logica institionala. Care erau deci necesitatile stringente ale politicii externe romanesti? Asa cum a fost spus, in primul rand pastrarea arhitecturii politice a sistemului Versailles. Pentru realizarea acestui lucru relatiile de bunavecinatate dobandeau o importanta deosebita in masura in care, conform viziunii lui, de la interesele nationale la cele universale nu se ajunge altfel decat trecand aliantele regionale. Or, vecinii Romaniei erau totodata si cei care periclitau in cea mai mare masura starea de fapt. Ideea semnarii unui pact de asistenta mutuala cu Uniunea Sovietica a servit drept unul din capetele de acuzare cata vreme clasa politica si regele au raspuns diferit la intrebarea obsedanta a deceniului: cat de mult trebuie sa ne apropiem de Rusia. Acest lucru merita detaliat. Pe de o parte, pasiunea pentru Franta a lui Titulescu, absolvent "magna cum laudae" al Sorbonei nu poate fi contestata. Chiar el spunea "Eu consider prietenia franco-rusa ca o axioma: consecinta sa inevitabila este prietenia ruso-romana". Pe de alta parte, Titulescu la fel ca majoritatea contemporanilor sai nu avea cum sa aiba o idee clara formata despre natura intrinseca a totalitarismului sovietic. Singurele critici ale regimului stalinist erau cele trotskiste, iar daca se iau in considerare reactiile intelectualilor la publicarea "Spovedaniei unui invins" de Panait Istrati si "Intoarcerii din URSS" a lui André Gide ne dam seama cam care era starea de spirit fata de URSS. Cat timp Titulescu a conceput structura relatiilor romano-sovietice George Orwell, Hannah Arendt, Milovan Djilas, Zbigniew Brzezinski sau Leszek Kolakowski nu publicasera inca operele dedicate studiului totalitarismului. Mai mult, cauzele interne au blocat intr-o mare masura capabilitatile puterii sovietice care, asa cum stim, se vor face simtite abia dupa 1942 – 1943. Din punct de vedere intelectual, Titulescu ilustreaza deplin ceea ce astazi teoria relatiilor internationale numeste curentul idealist in logica caruia autorii pun accent pe respectul tratatelor (conceptia dreptului international ca mijloc de protectie al statelor mici impotriva intereselor statelor mari inlocuind dreptul fortei cu cel al dreptului), egalitatea statelor si "spiritualizarea frontierelor" prin cooperarea economica si circulatia de bunuri spirituale precum cultura, valorile comune (o idee centrala in discursul titulescian). Neintelegand natura totalitarismului, cel mai posibil nu a inteles nici ca Litvinov era ceea ce istoricii numesc "un comisar al contradictiei": intr-un fel justifica necesitatea apartenentei URSS la Liga Natiunilor in fata cetatenilor sovietici si intr-alt fel in discutiile cu sefii statelor europene. Versat deci in discursul dublu, Litvinov l-a lasat pe Titulescu sa inteleaga ca va recunoaste de jure Basarabia ca parte a Romaniei (cu toate ca tratatele si pactele internationale recunoscusera de facto acest lucru) pentru a-l folosi in scoaterea Rusiei din izolarea dramatica in care se afla. Plecand de la conceptia sa ca Romania este egala cu, sa zicem, Marea Britanie, Titulescu s-a comportat uitand ca desi mare ca teritoriu (avea aproximativ acceasi suprafata cu cea a Italiei), Romania era mica ca importanta. Convingerea sa in forta dreptului international l-a facut sa uite ca Marea Britanie si Franta erau inca puteri coloniale, iar politica acestora era dictata in primul rand de interese economice si politice. Dar tocmai idealismul de atunci al lui Titulescu il face sa fie astazi actual si citit ca si cum gandirea lui nu ar avea 70 de ani vechime. Cateva lectii se cer desprinse. In primul rand, succesul politicii externe depinde de unitatea politica interna. Aversiunea fata de Rusia a clasei politice de atunci si aversiunea personala a lui Carol al II-lea fata de Titulescu au fost indeajuns pentru a face din discursul titulescian o simpla retorica pe care toti (cu atat mai mult versatul Litvinov) o simteau. In al doilea rand, relatiile romano-ruse nu pot fi construite decat plecand de la baze pragmatice.
A iubit Brasovul, s-a luptat pentru compatriotii sai si a facut totul pentru intregirea tarii. In aceasta saptamana masonii din toata tara il comemoreaza pe Ilustrul Fr:. Nicolae Titulescu asa cum se cuvine!
Din citatele sale celebre:
„Sentimentul naţional este acela care asigură existenţa popoarelor.”
„Societăţile nu se guvernează bine decât dacă se suprapun două forţe: inteligenţa şi puterea.”
„Sentimentul de încredere este condiţia esenţială a oricărei munci productive.”
„Destinul e scuza celor slabi şi opera celor tari.”
„Popor alege-ţi şefi, nu stăpâni!”
„Idealul este în sine o realitate în devenire.”
„Când este contrazisă raţiunea, o stare de spirit poate constitui un pericol.”
Din citatele sale celebre:
„Sentimentul naţional este acela care asigură existenţa popoarelor.”
„Societăţile nu se guvernează bine decât dacă se suprapun două forţe: inteligenţa şi puterea.”
„Sentimentul de încredere este condiţia esenţială a oricărei munci productive.”
„Destinul e scuza celor slabi şi opera celor tari.”
„Popor alege-ţi şefi, nu stăpâni!”
„Idealul este în sine o realitate în devenire.”
„Când este contrazisă raţiunea, o stare de spirit poate constitui un pericol.”
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu