În ultimii ani de zile masoneria franceză oferă României, în mod special, un exemplu extrem de negativ şi nociv din punct de vedere al relaţiilor de fraternitate. Pe fondul crizei acute din sânul Marii Loji Naţionale Franceze, actualmente nerecunoscută de Marea Lojă Unită a Angliei, Marea Lojă a Franţei, ce se pretinde a fi cea mai veche obedienţă din Franţa a lovit constant în încrederea acordată de Masonii români.
Totul a început din perioada fostului Mare Maestru Alain Graesel, vârful de lance al vinovăţiei masoneriei fraceze în România. Jocul dublu al acestuia şi ambiguitatea de care au dat dovadă liderii GLdF până în prezent a dus la escaladarea unui conflict tipic GLdF. De fapt, această metodă de lucru a francezilor de la GLdF este deja cunoscută în România şi nu numai. Modul în care se spală pe mâini de îndată ce apare conflictul, provocat tot de ei şi de incapacitatea lor de leadership, este probat în ţara noastră în ziua de azi.
De fapt, aceasta este politica duplicitară dusă de obedienţa franceză în majoritatea ţărilor din spaţiul fost comunist. Mai întâi recunosc o Mare Lojă, vezi cazul României, sau fondează una, vezi cazul Bulgariei şi Ungariei (încă nu beneficiază de "tratamentul" României), după care retrag recunoaşterea atunci când interesele lor nu mai conincid cu cele naţionale din acele state. Este un mod colonialist la nivel masonic, asta dacă ne uităm în trecutul Franţei ca stat.
O analiză profundă a acestor aspecte ne arată că actuala conducere nu a făcut nimic pentru a remedia greşelile lui Graesel de frică ca nu cumva să se admită că Marea Lojă greşeşte în politica sa externă. De fapt, GLdF nu are o politică externă, aceasta fiind moartă de mulţi ani de zile. GLdF există doar în Franţa şi atât, nimic mai mult. Este doar o iluzie înghiţită de cele mai multe ori de Fraţi masoni în căutare re recunoaştere, însă după ce a fost înghiţită pastila începe şi indigestia.
Însă revenind la aspectul naţional din România, putem considera actele de o josnică morală provenite din Paris ca fiind o trădare în plan nu doar masonic, ci şi uman. Lipsa responsabilităţii, puterea tot mai scăzută a acestei obedienţe şi caracterul său masonic lipsit de specific internaţional arată o condamnare la moarte din punct de vedere moral.
Cu toate acestea, o întrebare circulă şi în Franţa şi în România: va recunoaşte oare GLdF faptul că a greşit în mod voit şi repetat în acţiunile sale politice şi masonice în România? Răspunsul este unul categoric NU! Prin urmare am putea crede că în ceea ce priveşte Masoneria naţională română nu există nicio vină sau cel puţin nu una atât de marea ca cea franceză.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu