Nu stiu sa scriu, nici sa citesc...

Având frageda vârsta de 3 ani și fiind nou în misterele francmasoneriei, în cadrul unei ținute albe, prima din viața mea, am aflat că un fr:. ucenic poate să scrie și el planșe și îl poate ruga pe al doilea supraveghetor, ofițerul care răspunde de evoluția ucenicilor, să le citescă în cadrul unei ținute, în numele lui. Tot în cadrul acestei ținute albe am mai observat setea fraților de a-și spune punctul de vedere. Aș fi vrut și eu să spun câteva lucruri dar încercând să le spun nu mi-am găsit cuvintele și mai bine am tăcut chiar dacă în mintea mea credeam căam atâtea de spus. Am realizat, pe urmă, că tăcerea mea este totuși justificată, că nu am pierdut nimic pentru că nu am comentat, ba dimpotrivă,ascultând am început ușor, ușor să îi cunosc mai bine pe frați și cel mai important lucru că tăcerea mea are de-a face cu scopul primului grad și anume acela de a asculta, de a învăța să ai răbdare și de a învăța să respecți aș spune eu. Astfel am hotărât să pun în câteva rânduri experiența mea spirituală de până acum pentru că acea sete de care vorbeam mai devreme mă încearcă și pe mine. Vreau să încep prin a spune că am găsit, în sfârșit, un mediu în care pot să fiu așa cum simt în acest moment al vieții mele, în acest moment din viață în care am simțit foarte puternic că ceva lipsește, că trebuie să fie vorba în viață și despre altceva în afara lucrurilor materiale, acest moment în care îmi pun multe întrebări existențiale la care nu găsesc răspunsuri. Probabil că nu am găsit răspunsuri pentru că le-am căutat într-un loc greșit, le căutam în afara propriei ființe, le căutam la alții, așteptam să îmi spună cineva secretul, rețetași gata, eu aplicând-o dintr-o dată să devin ceva sau cineva... să devin împlinit și mulțumit de mine, de cei din jurul meu , de locul de muncă, de colegii mei, de salariul meu, de TOT. Exista oare un așa sentiment? Pot oare săfiu mulțumit de tot ce exista in jurul meu? Trebuie oare să fiu mulțumit ’eu’de tot ce este în jurul meu? Dar ce înseamnă să fiu eu mulțumit de tot ce este în jurul meu? Adică eu să aprob totul? Dar cine sunt eu să aprob totul? Și uite cum am ajuns la întrebarea cea mai grea: Cine sunt eu? Și asta încerc săaflu aici, să nu îmi mai acord așa multa importanță, să nu mai judec tot ce este în jurul meu, să încerc să mă mulțumesc cu puțin dacă acest puțin este ceea ce mă face fericit și liniștit. Să fiu un om mai bun. Aici mi s-a confirmat de fapt ceva ce eu doar bănuiam dar nu îndrăzneam să cred în asta cu toata ființa mea, pentru că eu venind dintr-un mediu în care aproape totul se rezumă la material, totul este imagine, trebuie să arăti cât ești de puternic, nu să te trezești în mijlocul unei discuții despre ce „nebunie”a mai făcut un amic că întrebi cum poți să găsești liniștea sufletească?!....aici, în masonerie, cred că am făcut primul pas, așa cum îl văd eu, și anume am înțeles că întrebările trebuie să mi le pun mie și răspunsurile să le caut tot în mine, în inima și în sufletul meu. Și mai cred că știu ce caut... caut liniștea sufletească. Vreau să fiu mulțumit de mine prin acțiunile mele de zi cu zi, să mă pot bucura de familia mea făra griji, să pot merge pe stradă drept și cu privirea sus. Aici am găsit libertatea și curajul de a-mi spune un punct de vedere fără a mă simți judecat de cei din jurul meu așa cum simt de multe ori în viața profană. Un mediu în care îmi pot exprima cu adevărat sentimentele și părerile despre anumite aspecte ale vieții de zi cu zi fără ca imaginea mea, care o fi ea, să fie afectată de aceste gânduri exprimate cu voce tare. Eu care acum 10 ani spuneam, crezând cu adevărat, că nu o să port costum niciodată, că nu măreprezintă, iată-mă acum purtând cu drag costumul negru, cămașa albă, pantofii simpli, ținuta la care se mai adaugă și un papion. Am devenit oare cel de care râdeam în urmă cu ceva vreme? Cred că da...dar mai cred că nu asta este problema, problema este de ce râdeam acum 10 ani de cei îmbrăcați așa... și acum pot spune că din cauza mentalității pe care o aveam, din cauza anturajului pe care îl aveam și din cauza faptului că atunci blamam tot ce era dincolo de puterea mea de înțelegere, din cauza faptului că nu eram deschis la minte, pentru căaveam multe prejudecăți și o falsă etichetă la care țineam. Realizez căsimplitatea lucrurilor, a ființelor, a sentimentelor, a vorbelor este ceea ce caut de fapt. Doar că până acum mi-am complicat existența încercând să elaborez un sistem minuțios și foarte bine pus la punct de a găsi ceea ce îmi lipsea. Eu nici măcar știind ce îmi lipsește. Este foarte complicat să înțelegem cât de simplă și frumoasă este viața de fapt. Este ca și cum nu putem să vedem adevărata frumusețe a unei păduri din cauza copacilor. Așa se întâmplă și cu oamenii din jurul nostru, nu vedem frumusețea unui om din cauza bagajului pe care îl mai are pe lângă el, este mai interesant să judecăm conținutul bagajului decât să ne bucuram de frumusețea și calitățile acelei persoane.
Am zis!
F.'. Sorin Aurelian Ș.