Vrei să devii Francmason?

Ai citit prin presă despre Francmasonerie.  Mai mult păreri contra. Şi nu-ţi sunt prea clare lucrurile. Brusc, un prieten îţi face o propunere şi mergi la iniţiere. Eşti iniţiat. Ai emoţii, eşti curios, ai temeri. La un moment dat ţi se ia jos bandoul şi vezi în jur oameni serioşi dar zâmbitori, câteva feţe cunoscute şi te calmezi. Ba eşti chiar entuziast. Totul pare promiţător. Mai citeşti prin presă articole antimasonice şi mai ai îndoieli. Dar lucrurile merg bine.

Observi totuşi că la Ţinută, în loc să discutaţi despre ritualuri şi simboluri discutaţi „politică masonică” (cea profană ai aflat că e interzisă). Discuţiile continuă şi la agapă şi afli că, de fapt, în Obedienţă (poate nici nu-ţi e clar ce e aia) lucrurile merg prost. Că se fură bani. Că se fură voturi. Că sunt grupuri de interese. Că persoane respectabile, masoni vechi (mă rog, majoritatea vechi cel mult cât Obedienţa) se bat pentru funcţii. La ce le-or fi folosind funcţiile nu-ţi e clar.

Vezi că sunt fraţi care participă şi lucrează (aşa spun ceilalţi, dar tu nu prea te-ai lămurit ce-i cu lucrarea asta). Vezi că sunt fraţi care nu prea vin la Ţinute, iar dacă vin, totuşi, se grăbesc repede acasă şi evită agapa. Pentru că au treabă sau treburi. Nici asta nu prea înţelegi, cum de au aşa multe treburi la ora aia a zilei.

Devii Calfă. Câteodată cam repede şi luat pe nepregătite, pentru că Loja trebuie să crească. Deşi nu ţi s-a explicat la ce foloseşte creşterea asta. O să înţelegi mai târziu. Ţi se spune că asta e o etapă foarte importantă în Masonerie. Discuţiile sunt însă tot despre ce a greşit Marele Maestru, sau Marele Acoperitor sau Supremul nu mai ştiu care. E mai greu să înţelegi, pentru că nu ţi-a explicat nimeni organizarea Obedienţei şi a Ritului, sau ce înseamnă Francmasoneria, în general. Eşti poate prea crud pentru asta. Auzi însă alte can-can-uri, despre cum unii fraţi au mai încălcat legea sau au mai făcut afaceri pe seama altor masoni. Dacă ai şansa să participi la vreo ţinută comună, mai cunoşti fraţi de prin alte Loji. Că de călătoriile Calfei nu prea are  nimeni timp şi chef.

Desăvârşit în felul ăsta şi cu ce ai mai reuşit să citeşti prin cărţi şi pe internet, primeşti un alt spor de salariu şi devii MAESTRU MASON. Ei, acum lucrurile îţi sunt clare. Nu mai sunt atâtea secrete pentru tine. Acum poţi să şi votezi. Bineînţeles cam cum votează ceilalţi, că de ce să-ţi baţi capul să ai o opinie?

Ba nu! Ţi se spune că suntem bărbaţi şi trebuie să ne spunem părerea bărbăteşte. Când ţi-o spui însă, nu prea iese bine. Ţi se explică (mă rog ţi se reproşează) că „ce te bagi”. Că nu şti toate amănuntele şi că trebuie să te supui intereselor Lojii, sau Orientului, sau Obedienţei, sau Ritului sau...

Între timp mai participi la ţinute albe sau alte evenimente, unde observi că vin cam tot aceiaşi fraţi, pentru că ceilalţi, aşa cum ştiai deja, au treabă. Sunt foarte ocupaţi.

Tot între timp, observi că tot ceea ce se povesteşte în planşele citite în Lojă (pentru că rar sau la câte un spor de salariu, se mai întâmplă şi aşa ceva) sunt chestiuni simbolice şi oricum pur teoretice. Pentru că, odată ieşiţi din templu fraţii devin tot cei din lumea profană.Cu orgolii, cu invidii, cu răutăţi, cu... Cu tot ceea ce se spune în planşe că nu e bine. Parcă îţi aminteşti că, la iniţiere, ţi s-a spus că duşmanul nu e înaintea ta şi te-ai uitat într-o oglindă. Şi te întrebi dacă, de atunci, cei din jurul tău se mai uită în oglindă şi cu alte intenţii decât bărbieritul.

Ai aflat că există şi o altă Masonerie decât cea albastră. Cu loji de perfecţie şi grade superioare. Ca numere. Pentru că ai câteodată impresia că, cu cât sunt „mai superioare” aceste „grade” (pentru că unii par a nu mai fi fraţi) au uitat tot mai mult de oglindă. Nu-şi uită însă orgoliile. „Ce şti tu, bă, ce te bagi, eu sunt 33”. Sau 18, sau 9, sau 100. De parcă nu ar mai fi masoni, ci grade.

Şi atunci te întrebi dacă merită să te „perfecţionezi” şi tu în felul ăsta. Dacă merită să devii grad şi mai puţin frate. Te uiţi în oglindă şi parcă îţi vine să redevii ucenic. Să o iei de la început şi să reînveţi să fi Francmason.

Te mai uiţi în jur şi afli că unii fraţi nu-şi plătesc cotizaţia (ceva mai mult de trei pachete de ţigări şi oricum mai puţin decât o sticlă de cognac). Afli că sunt fraţi care şi-au făcut o nouă lojă pentru că în aia veche nu puteau să fie Venerabili sau Supraveghetori sau altceva. Că alţi fraţi s-au supărat şi au trecut în adormire sau la o altă Obedienţă.

Şi atunci, vorba lui Topârceanu, „chiar că-ţi vine sa-ţi laşi baltă toate interesele”. Te întrebi: oare merită? Oare are vreun rost să mai rămâi Francmason? Să te „perfecţionezi” şi tu în continuare?

Dar îţi aminteşti că ai, totuşi, lângă tine, nişte fraţi. Cărora li se luminează privirea când se întâlnesc. Care au curajul să-şi spună adevărul, fără orgolii sau duşmănie. Care mai încearcă să facă o acţiune culturală sau caritabilă. Care mai scriu câte o planşă adevărată, fară copz-paste şi venită din suflet şi pe care o citesc în lojă. Care se mai sună unii pe alţii, doar aşa, să vadă ce mai fac. Cărora le face plăcere să stea la o bere sau o cafea şi să povestească despre orice. Care mai au timp să asculte un frate aflat la ananghie. Sau mai găsesc mijloace să-l ajute. Care citesc şi îşi pun întrebări. Care pun întrebări. Care sunt fraţi Masoni.

Îţi aminteşti de toate învăţăturile pe care le-ai primit în timpul ăsta şi de cele care te aşteaptă.

Şi atunci îţi spui că merită. Să rămâi sau să redevii Francmason. Un ucenic veşnic, gata de perfecţionare reală şi învăţătură. Numai că nu poţi face asta singur. Ai nevoie de fraţii tăi.

Şi atunci merită să le pui şi lor întrebarea: Vrei să devii Francmason? Vreţi să devenim Francmasoni?

Am zis!
 

F.'. Marius O. aka Duras Mason