Cu rabdare si tacere, caut

Am facut multe, am vazut multe in ani de tulburare si inca orgoliul ma mai ispiteste puternic sa actionez, asteptand armonia. Gandirea ma incearca si sper sa n-am o cadere luciferica, iremediabila dar mareata. Sper ca aceea rabdare cu influente constructive, pe care noi atat o laudam, va realiza mult mai mult decat o forta activatoare. De aceea tot invat sa astept in tacere, cu voluptate imblanzita, uitand de fapt ce vreau, caci timpul, care inghite totul, ma va vindeca in mod sigur si definitiv! Incet, incet, a trebuit sa ma obisnuiesc cu rabdarea, caci la noi intotdeauna ti se spune sa ai rabdare, doar cu intelepciune putand indura mai lesne ceea ce, de fapt, nu poti schimba. Implinire spirituala, launtric sentiment, dar cu ce pret?! Am invatat ca daca ai rabdare poti muta chiar si muntii din loc, insa trebuie sa existe o limita peste care rabdarea cea amara inceteaza sa mai fie o virtute... nu credeti? Eu da, caci n-am inteles nimic, doar am acceptat simuland! De fapt, poate ca voi simti candva bucuria tainica de a fi inteles, incercand sa trezesc Divinul.