Indreptar spre a birui mandria

Scriptura ne spune prin Evanghelii ( Luca I, 60), ca era fiul preotului Zaharia si a Elisabetei, verisoara Mariei. El s-ar fi nascut cu sase luni inaintea lui Iisus. A fost supranumit precursorul, pentru ca a pregatit calea lui Iisus, dar de asemenea, Botezatorul, pentru ca boteza in apele Iordanului. Iordanul se varsa in marea Moarta iar ultima parte a cursului sau a suferit influenta puternicei concentratii in clorura de sodiu a acestei mari, astfel incat apele sale care sunt sursa de viata in cea mai mare parte a parcursului sau, devin ape moarte. Locul unde boteza Ioan se gasea la limita unde se intalnesc apele vietii cu apele mortii. Ioan a fost probabil un esenian, secta  ale care doctrine erau austere si pure si ofereau o mare analogie cu cele ale primilor crestini. El este reprezentat ca un model de devotament si de abnegatie si predica renuntarea si cainta, el era de asemenea, de o mare independenta de gandire.

Sarbatoarea Sfantului Ioan Botezatorul a fost situata la 24 Iunie, la Solstitiul de Vara, adica in momentul in care soarele este la apogeu. Aceasta sarbatoare este una din traditiile cele mai vechi ale Omenirii, comuna la aproape toate cultele si popoarele lumii ; imagini solare cu caractel cultual apar chiard in epoca magdaleniana ( J. G. Frazer, ed. Geuthner ).

Doua interpretari se raporteaza la aceste sarbatori. Pentru Mannhardt, ele au drept scop, dupa principiul magiei imitative, de a asigura o pretioasa si abundenta lumina a soarelui pentru oameni, animale si plante. Este teoria care facut din Foc un agent creator. Pentru Wesbesmark, Focul este insarcinat sa purifice, sa curete oamenii si animalele, ca si plantele, inghitand elementele vatamatoare. Aceste doua interpretari nu sunt ireconciliabile. Pentru aceasta trebuie sa interpretam semnificatia originara a acestor Sarbatori prin simbolismul focului-Principiu, de unde totul provine si unde totul se intoarce. Aceasta ideee se regaseste la egipteni care numeau Soarele, « primul nascut dintre fiii lui Dumnezeu ». In Iran, mazdeismul ca si religia lui Mitra, erau religii solare. In India, Indra este creatorul lumii si al Soarelui, zeul luminii ; focul sacrificiului este simbolul focului divin, ceea ce explica ritul funerar al hindusilor.

La Roma, cultul Vestei raspundea acestui omagiu adus Focului-Principiu. Acest  cult s-a extins in Imperiul roman cand s-au urcat pe tron imparati de origine siriana.

Un personaj mitologic care juca la cei vechi, greci si romani, acelasi rol de divinitate ca Apollon, este Hercales, in greaca, sau Hercules, in latina. El era acoperit de o piele de leu, simbol al Soarelui si al aurului. A. Lenoir a facut o apropiere intre cele douasprezece munci ale lui Hercules si mersul soarelui in cele douasprezece semne ale Zodiacului. Aceasta apropiere a fost reluata de unii autori masonici, in deosebi Ragon. In a douasprezecea luna, calatorind in Hesperia, Hercule se imbraca, pentru a face un sacrificiu, cu o roba muiata in sangele unui centaur pe care il ucisese. Aceasta roba il arde cu foc, el isi sfarseste astfel cariera de muritor pentru a-si relua tineretea in ceruri si a se bucura de nemurire. Prima incercare care deschide ciclul celor douasprezece munci este tocmai victoria lui Hercule asupra lui leului din Nemeea. Moartea lui Hercule seamana cu cea a omului profan, urmata de reinvierea initiatului.

In Grecia, misterele din Eleusis, simbolizau de asemenea credinta in Foc, Demiurgul animator si creator al Universului. Acesta doctrina este afirmata la Heraclit, care considera focul ca Suprema unitate, identificat cu inrtregul.

Focul a jucat intotdeauna un rol capital in toate initierile. Acestea au intotdeauna ca obiect  moartea mistica a omului profane urmata de reinvierea mistului, a initiatului care aspira la cunoastere. Sufletul omenesc  nu este decat o parcela a Sufletului Marelui Tot considerat ca Focul Divin. Pentru a obtine gratia reintegrarii, el trebuie sa se purifice de alterari si aceasta prin Apa.

Acesta ne permite, revenind la Ioan Botezatorul, sa intelegem deschiderea simbolica a cuvintelor sale : « Eu va botez cu apa ; dar vine altul care este mai puternic decat mine, caruia nu sunt vrednic sa-i dezleg cureaua incaltarilor ; Acesta va va boteza cu Duh Sfant si Foc. »( Luca III, 60 ). Exista o afinitate si o corespondenta intre Foc si Apa. Ele corespund celor doua principii, feminin si masculin, pasiv si activ, la fel ca si cei doi Luminatori ceresti, Soarele si Luna.

La masoneria actuala, avand o origine crestina, Sfantul Ioan Botezatorul reprezinta initiatorul, cel care prin purificarea apei pregateste drumul catre realizarea frumosului, a Idealului, a Absolutului, asadar catre cunosterea Focului-Principiu.

Cea mai mare, cea mai modesta, cea mai umana si de asemeni cea mai severa strigare a Sfantului Ioan Botezatorul ramane : "Pui de vipere, cine v-a invatat ca sa fugiti de urgia viitoare? Nu aveti scapare decat facand roade vrednice de pocainta. Avraam nu va va putea scapa fiindca faptele voastre nu sunt faptele lui Avraam. Acum securea sta la radacina pomilor si focul alaturea pentru a arde pomii care nu aduc roada buna. Valoarea unui pom o hotarasc roadele ce le face, nicidecum numele pe care il are."

 

F.'. Lucian Wagner