Occidentul
Lumea occidentală, în forma sa civilizată și dezvoltată, este formată în felul în care o cunoaștem, și prin contribuția Masoneriei. Practic ne este relativ greu să găsim deosebiri între principiile Masonice și principiile după care se conduce societatea occidentală. Democrația a funcționat de la bun început în Loji și din această sursă s-a extins treptat în societate. Știm bine din istorie că societatea a trecut prin diverse forme de organizare tiranice, despotice, opresive, dictatoriale. Trecerea la democrație nu s-a făcut de la sine, iar Lojile Masonice au avut contribuția lor la reformele sociale. De asemenea, Declarația Universală a Drepturilor Omului a avut un parcurs foarte asemănător. Principiul numit "domnia legii" a fost liantul tuturor acestor concepte, concretizate în ceea ce astăzi numim democrația modernă. Poate acesta este și motivul pentru care Masoneria nu mai are vigoarea din trecut. Atunci cînd ideile Masonice se regăsesc deja în societate, activitatea Lojilor tinde să se reducă. Cu alte cuvinte, în occident, Masoneria este o organizație care și-a atins scopurile și tinde să rămînă fără obiectul muncii. Țin minte remarca unui Frate care spunea că în vest, foarte mulți oamenii se comportă de parcă ar fi Masoni. Dar lucrurile se schimbă, din păcate.
Orientul
Întreaga zonă estică a Europei a traversat o istorie lipsită de Renaștere și apoi a fost baricadată după o cortină de fier. Cînd spun "întreaga zonă" mă refer la toate țările, de la Europa de est și pînă la Vladivostk. Noi trăim într-o societate care a avut un parcurs total diferit de cel occidental. Pentru noi conceptele de libertate, egalitate și fraternitate sînt încă niște deziderate abstracte și încă ne este greu să credem că asemenea concepte chiar pot fi puse în aplicare în societate. Din motive istoric-religioase ne-am dezvoltat un anumit fel de a fi. Avem o rezistență instinctivă la schimbare și arma folosită este pasivitatea și neimplicarea. Acestea sînt însoțite totodată de lipsa opiniilor personale, sau balansarea în extrema cealaltă, a opiniilor cu caracter excesiv. Așteptăm ca statul să rezolve problemele fiecărui individ, la fel cum la locul de muncă așteptăm să ni se spună ce să facem. Pentru noi încă ordinul șefului are putere mai mare decît legea și nu luăm în serios conceptul de "domnia legii (rule of law)". Dar compensăm printr-o mentalitate conflictuală. O asemenea societate, rămasă în mentalitatea creștin-ortodoxă medievală, cu o Renaștere lipsă, nu va genera de una singură modele și nici o scară justă de valori. Masoneria, importată din occident, umple aceste goluri prin caracteristicile sale formatoare și civilizatoare. Chiar dacă sîntem la început și încă mai credem că putem "ajusta" Masoneria impregnînd-o cu stilul blacanic, primul pas a fost făcut. Chiar dacă a trecut prin chinurile facerii, prin convulsii și chiar dacă încă putem identifica destul de clar sindromul maiorescian al formei fără fond, putem spune că, cel puțin, avem o direcție și un sens. Sper că Marile Loji din Occident vor veghea să nu schimbăm direcția și să păstrăm sensul. Durata acestui drum depinde exclusiv de noi, deși încă vedem prezente în Loji mentalități și automatisme tipice profanului balcanic. Ultima încercare prin care am trecut, respectiv actuala pandemie, ne-a arătat că pe acestă temă nu există deosebiri între Masoni și profani în privința administrării unei crize și că nu avem capacitatea de a judeca obiectiv și echilibrat. Grupurile de discuții Masonice din care am făcut parte, au împrăștiat fără discernămînt, narațiuni bombastice, mesaje panicarde, teorii ale conspirației și dezinformări grosolane. În loc să fim un grup de elită, capabil să caute soluții la problemele societății, am fost doar parte a unei mase derutate.
Zenitul și Nadirul
Dacă privim societatea în ansamblul său, lucrurile devin mai complicate. Occidentul a ajuns la apogeu acum aproximativ 50 de ani. Personalități politice cum ar fi Margaret Thatcher, Charles de Gaule, Konrad Adenauer, Jean Monnet (a nu se confunda cu pictorul Clude Monet), John F. Kennedy, Ronald Reagan, Robert Schuman (a nu se confunda cu compozitorul Robert Schumann), ca să amintesc doar cîteva nume, au fost politicieni de mare calibru, care au contribuit decisiv la prosperitatea spațiului euro-atlantic. Dar de atunci și pînă acum s-au schimbat multe. Și prea puține în bine. N-aș vrea să insist asupra calității coborîte a clasei politice contemporane, enumerînd bufoni ca Boris Johnson, Donald Trump sau Silvio Berlusconi, deoarece lista ar fi mult prea lungă. Aș vrea doar să punctez faptul că societatea de azi dă semne tot mai dese și tot mai intense de degenerescență. În Declarația Universală a Drepturilor Omului, din 1948, Art. 19 spune:
"Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspîndi informaţii şi idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat."
Însă de atunci și pînă acum, acest articol a fost ciuntit de constituții, legi și norme sociale pînă aproape de anulare tocmai în țările care se consideră democratice. Libertatea de expresie este îngrădită suplimentar de discursul corect politic, cel care este reglementat foarte asemănător cu "nouvorba" sau "new speach" a lui George Orwell din celebrul său roman "1984". De asemenea, tot ca în romanul lui Orwell, istoria se rescrie permanent pentru a corespunde noii viziuni asupra lumii. În romanul lui Orwell există un minster al adevărului care impune adevăruri de forma: "nergrul este alb", "războiul este pace", "libertatea este sclavie", "ignoranța înseamnă putere". Dar, spre deosebire de cenzura imaginată de Orwell, Aldous Huxley, în romanul Minunata lume nouă (The New Brave World), spunea că nu vor fi interzise cărțile, bibliotecile vor fi accesibile și deschise, numai că nu va mai dori nimeni să citească. Orwell se temea de cenzură, iar Huxley de inundația cu informație care va duce societatea la pasivitate și egoism. Orwell se temea că vom deveni o societate captivă din punct de vedere cultural. Huxley se temea că adevărul va fi ascuns într-o mare de non-informații. Chiar dacă modelul imaginat de Orwell se potrivește cu regimurile totalitare, iar cel imaginat de Huxley se potrivește cu democrațiile prospere, putem identifica cu destulă ușurință, din ambele romane de ficțiune, idei și concepte aflate în uz în societatea contemporană. În continuare am să citez un alt erudit, respectiv Jose Ortega Y Gasset, care în cartea "Revolta maselor", scrisă în 1930, spunea:
"Vechea democraţie era temperată de o abundentă doză de liberalism şi de entuziasm faţă de lege. Când servea aceste principii, individul se obliga să menţină în sine o disciplină riguroasă. Apărate de principiul liberal şi de normele juridice, minorităţile puteau trăi şi acţiona. Democraţia şi legea — convieţuire legală — erau sinonime. Astăzi asistăm la triumful unei hiperdemocraţii în care masa acţionează direct, fără lege, impunându-şi aspiraţiile şi gusturile prin intermediul presiunilor din stradă. Astăzi, masa crede că are dreptul să impună şi să dea putere de lege conversaţiilor de cafenea. Mă îndoiesc să fi existat alte epoci în istorie în care mulţimea să ajungă să conducă atât de direct ca în vremea noastră. De aceea vorbesc de hiperdemocraţie."
Iar astăzi avem mișcarea vestelor galbene din Franța, BLM în SUA etc.
De la o
societate rațională și moderată s-a trecut treptat la societatea bazată pe
comportamentul emoțional, impulsiv, excesiv și dominat de revenicări de tip
"mi se cuvine". Toate acestea cred că s-au datorat conjugării a doi
factori: în primul rînd prosperitatea generată de societate în forma sa rațională
și în al doilea rînd o ideologie cunoscută sub numele de marxism cultural. Legat
de acest din urmă concept, cred că sînt
utile cîteva detalii. În cîteva cuvinte, atunci cînd au sesizat eșecul
marxismului economic, ideologii comuniști și-au redefinit principiile, atacînd
zona culturală. Redusă la esență, noua doctrină statuează faptul că societatea
este oprimată psihologic de instituțiile civilizației occidentale, din care
prima este familia. Grupul de ideologi, cunoscut sub numele de “Școala de la
Frankfurt”, mutați la
Astăzi trăim într-o societate hipersensibilă. Sistemul democratic al majorității, realitățile biologice, meritocrația și experiența istorică sînt anulate de sensibilități, tendințe arbitrare și relativism moral, iar acestea devin noile norme. Adică un cocktail între distopiile lui Orwell, Huxley și predicțiile lui Ortega Y Gasset.
Francmasoneria
În aceste condiții
Francmasoneria nu cred că mai poate spune multe lucruri în lumea profană, odată
ce între valorile masonice și cele profane se cască o prăpastie din ce în ce
mai mare. Oricum, tot ceea ce nu corespunde normelor marxismului cultural, este
etichetat automat ca fiind nazist. Eu văd, mai degrabă o trecere a Masoneriei
într-o stare de vigilență. Aceasta, deoarece există riscul ca ideile așanumit
progresiste să se strecoare insidios în Loji, pas cu pas, așa cum au făcut-o și
în lumea profană. Dacă se va întîmpla acest lucru, întregul sistem moral
masonic se va destrăma și odată cu aceasta, conceptul de Masonerie va deveni o
coajă găunoasă, lipsită de conținut. Așanumitele ajustări progresiste au
început deja să apară. Mă gîndesc la United Grand Lodge of
În aceste condiții trebuie să studiem preceptele Masonice din vechile scrieri fundamentale, să ținem cont de ele și să nu le alterăm în forma sau fondul lor. Orice modernizare sau adaptare la ce se întîmplă astăzi în societatea profană este echivalent cu deschiderea cutiei Pandorei. Principiile morale care guvernează omul și societatea au fost identificate și enunțate cu multă vreme în urmă. Timpul și experiența umană au decantat și rafinat aceste precepte și nu cred că mii de ani de experiență, care au dus la validarea acestora, pot fi aruncați la gunoi doar de dragul progresismului cu orice preț.
Am zis!
F:. Mircea P.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu