Cum a traversat Masoneria Evul Mediu

Cele mai multe urme lăsate de Masoneria Operativă se găsesc în Evul Mediu timpuriu. Măiestria constructorilor medievali este incontestabilă și ne uimește și în ziua de azi. Au dus arta construcției pînă aproape de perfecțiune, fără să aibă cunoștințe de rezistența materialelor sau de statică, respectiv de solicitări la întindere, presiune, flambaj etc. Un exemplu recent este nefericitul eveniment care a avut loc la Catedrala Notre-Dame din Paris. După catastrofalul incendiu, doar degajarea resturilor și pregătirea pentru renovare au durat mai bine de doi ani. Asta, cu utilaje moderne, cu macarale, camioane și infrastructură adecvată. Abia acum este revelată  complexitatea deosebită a acestei construcții, care a fost începută în 1163. Dar această construcție nu este singura. Între 1140 și 1144 a fost construită Basilica Saint Denis. Catedrala Canterbury a fost construită între 1174 și 1185. Catedrala Salisbury a fost construită între 1220 și 1258. Domul din Köln a fost construit între anii 1248 și 1473. Iar lista construcțiilor de acest fel este foarte lungă. Totuși, merită măcar pomenite construcții monumentale cum ar fi: Domul din Milano, Catedrala din Strasbourg, Catedrala Sfîntul Vitus din Praga, Biserica Neagră din Brașov, Catedrala Sfîntul Stanislav și Wenceslav din Swidnica, Polonia și multe altele. Toate aceste construcții presupun prosperitate economică și o societate care să poată disponibiliza resurse. Pentru a avea un reper, costurile pentru refacerea acoperișului Catedrale Notre-Dame sînt evaluate astăzi la aproximativ 850 de milioane de Euro. Abia acum putem să ne facem o idee despre înflorirea economică a Evului Mediu timpuriu. Mă refer la intervalul cuprins între anul 1000 și anul 1400. De asemenea, în acea perioadă conflictele militare au fost sporadice și de mică anvergură. Notabile pentru acea perioadă au fost Cruciadele, care s-au și oprit după 1270, cel mai probabil datorită epuizării resurselor pentru finanțarea lor. Așadar vorbim despre o societate prosperă și înfloritoare, atribute care vin oarecum în contradicție cu imaginea noastră despre Evul Mediu întunecat. Da, Evul Mediu s-a întunecat și a devenit violent, măcinat de războaie interminabile, de sărăcie, foamete, boli și instabilitate. Cetățile și fortificațiile care au devenit prioritare în acele vremuri tulburi, aveau o complexitate incomparabil mai mică față de Catedrale și astfel Masonii Operativi au început să rămînă fără ocupație. Iar întrebarea care se naște este “de ce Evul Mediu timpuriu, caracterizat de prosperitate, a degenerat în Evul Mediu întunecat?” Un răspuns cît se poate de obiectiv este “Din cauza schimbărilor climatice”. Conform dovezilor geologice, pe la 1300 a început ceea ce numim Mica Glaciațiune. Temperaturile au început să scadă lent iar în jurul anului 1400 deja agricultura avea de suferit pe tot continentul. Pînă în jurul anului 1300 în Europa clima era caldă. Recoltele erau bogate iar vikingii au colonizat Groenlanda și au numit-o “țara verde” deoarece era plină de vegetație. Vița de vie creștea chiar și în Anglia. Societatea omenească avea hrană din abundență. Odată cu răcirea treptată a climei, a început o criză agricolă pe termen lung. Pentru acele vremuri, doi ani fără recolte, însemnau foamete. Rîurile înghețate împiedicau funcționarea morilor. De asemenea, transportul devenea problematic și astfel și  aprovizionarea cu produse alimentare era perturbată. Scurtarea verii a dus la apariția înghețurilor din toamnă, înainte ca recoltele să fie coapte. Din aceste cauze foametea a devenit o stare permanentă, fapt care a dus la declanșarea unor conflicte pentru acapararea de resurse. Astfel au început interminabilele războaie medievale. Este suficient să ne gîndim la războiul de o sută de ani sau la războiul de treizeci de ani. Condițiile precare de viață au favorizat apariția unor pandemii pustiitoare. Se estimează că ciuma bubonică, cunoscută ca Moartea Neagră din 1347-1351 a produs între 70 și 200 de milioane de victime. De asemenea, schimbarea climei a dus la geruri năprasnice și la perioade de secetă prelungită. Thomas Hobbes consemna în lucrare sa Leviathan despre viața omului trăitor în vremea Micii Glaciațiuni ca fiind săracă, urîtă, brutală și scurtă. Astfel devine explicabilă și căutarea unui țap ispășitor pentru toate acestea. Înainte de 1300 vrăjitoria era un delict minor, dar începînd cu 1400 oamenii au început să vîneze vrăjitoare, considerîndu-le vinovate de toate calamitățile. Atmosfera glacială nu are doar referințe geologice, aceasta este reprezentată și în tablourile lui Pieter Brueghel cel Bătrîn, Hendrick Avercamp, Valchenborch și mulți alții. Perioada cea mai friguroasă a fost în jurul anului 1650 iar revenirea climei la forma inițială a inceput în jurul anului 1800.  Mica Glaciațiune a fost o variație minoră, comparativ cu ultima Glaciațiune din Cuaternar, care s-a încheiat acum aproximativ 12.000 de ani și care a durat paroximativ 100.000 de ani. Procesul de reîncălzire și revenire a climei la parametrii de dinaintea anului 1200, continuă și acum și este confundat cu ceea ce în mod obsesiv se numește în ziua de azi “încălzirea globală datorată activității umane”. Așadar, Masoneria a rămas timp de 500 de ani într-un con de umbră. Toată priceperea în construcții s-a pierdut. Societatea a trebuit să reinventeze principiile fundamentale ale construcțiilor, exact la fel cum rețeta betonului roman s-a pierdut și a fost reinventată recent. Din cunoștințele Masonilor au rămas și s-au perpetuat doar principiile morale culese în Constituția lui Anderson, învățăturile ezoterice și un fel de a fi al omului inițiat, necuprins în nici un text. 

Am zis!

F.˙. Mircea P.