Ca membru activ al „Marii Loji
Naționale a României – M.L.N.aR.”, Obediență care lucrează exclusiv în R.˙.S.˙.A.˙.A.˙.,
am fost întrebat la diverse ceremonii de ce noi purtăm șorțuri de Maestru Mason
brodate cu roşu pe alb fata de alte Organizaţii masonice care folosesc strict culoarea
albastră. Dacă șorțurile Maeștrilor sunt tivite cu azuriu se datorează faptului
că acest Sublim Grad a apărut în Anglia cu puțin înainte de 1730, după cum reiese
din volumului „Freemasonry Dissected” publicat de trădătorul Samuel Pritchard. Cel
mai vechi Ordin cavaleresc britanic este „Ordinul Jartierei” (Most Noble Order
of the Garter), instituit de către Regele Edward al III-lea Plantagenet la 23
aprilie 1348 (ziua Sf. Gheorghe), chiar în timpul „Războiului de 100 de Ani”,
unul dintre cele mai importante conflicte armate din Evul Mediu. Pentru a se
delimita de „rudele” lor îndepărtate - constructorii de catedrale gotice, masonii
speculativi englezi au ales culoarea albastră pentru șorț, adică culoarea
oficială a celui mai nobil Ordin cavaleresc din Anglia.
Iar când Francmasoneria a trecut Canalul Mânecii, albastrul englezesc a fost
adoptat firesc şi de masonii francezi. Sigur, panglicile „Ordinului Jartierei” erau iniţial de un albastru deschis,
dar culoarea s-a schimbat semnificativ între timp... Considerându-se
adevăratul Rege al Angliei, James Stuart - „The Old Pretender” a continuat să ofere
cordoanele specifice în exil. Ca o consecinţă, monarhii hanoverieni au decis să
fixeze o nuanță mai întunecată a panglicilor acordate la Londra. Ulterior,
Marii Oficieri ai Marii Loji a Angliei vor purta șorțuri și colane albastru
închis de tip „bleu royal”, iar Maeștrii Masoni vor rămâne la „bleu ciel”,
subordonați demnitarilor pe linie ierarhică. Nuanţa deschisă s-a potrivit foarte bine și cu albastrul Ordinului “du Saint-Esprit”.
Instituit de Henri al III-lea de Franţa la 31 decembrie 1578 în contextul
războaielor religioase, acesta a fost unul dintre cele mai prestigioase Ordine
cavalerești franţuzeşti, până la dispariția sa în 1830. Trebuie spus că
Ritul Francez și Ritul Scoțian Rectificat provin direct din așa-numitul „Rit
Modern” practicat de „Grand Lodge of London and Westminster”, fondată la 24
Iunie 1717. Deşi sună ciudat, aceste
două Rituri sunt “cele mai englezești” dintre Riturile masonice franţuzeşti... Francmasonii
englezi și francezi nu au fost singurii care au uzat de culorile Ordinelor
cavalereşti naționale pentru decorurile folosite în Lojă. De exemplu,
Fraţii din Scoția folosesc culoarea verde. Culoare care este fix cea a „Ordinului
Ciulinului” (Order of the Thistle), instituit la 6 iunie 1687 de Regele Iacob
al II-lea al Angliei și totodată, Rege al Scoției sub numele de Iacob al
VII-lea, care a condus ambele țări din 1685 până în 1689. Dar oare ce șorțuri roșii? Se ştie faptul că Auguste
de Grasse-Tilly (1765-1845) a creat în 1804 primul Suprem Consiliu de RSAA
pentru Franţa, cronologic al doilea din lume. Contele participase activ
la fondarea Supremului Consiliu „MAMĂ” de la Charleston – S.U.A., alături de John Mitchell
și Frederick Dalcho. Ritul Francez fusese adoptat oficial de Grand Orient în
1801, Rit organizat în jurul anului 1785 şi cunoscut sub titulatura de „Régulateur
du Maçon”. Dintr-o perspectivă pur naţionalistă, GOdF se angajase să înlăture toate
Lojile care practicau vechile ritualuri scoțiene, despre care se afirma că erau
străine de spiritualitatea continentală. A fost o perioadă dificilă şi tulbure, când concurau foarte multe sisteme
de Grade, asupra cărora Marele Orient îşi dorea să-şi impună hegemonia. Pe
lângă Lojile-Mamă scoțiene care nu recunoscuseră GOdF în 1773, unele din Atelierele
„Premier Grande Loge de France 1728”, ce fuzionase cu Marele Orient în 1799,
s-au trezit obligate să practice Ritul Francez sub sancţiunea iregularităţii și
să renunțe definitiv la ritualurile lor de origine. Iată un context propice
pentru de Grasse-Tilly, proaspăt sosit de peste mări, ca să organizeze aceste Loji,
devenite sălbatice. Fratele nostru Auguste a creat nu numai Supremul Consiliu
al Franței la data de 21 septembrie 1804, ci a fondat chiar a doua zi „Le
Grande Loge Générale du Rite Ancien (et Accepté) ” pentru a-i aduna pe toți Frații
care aparţineau Primelor trei Grade scoţiene. În Statele Unite ale Americii, masonii
speculativi au lucrat şi lucrează la Primele trei Grade în Ritul zis „american”
(cunoscut internaţional sub numele de York), care provine pe linie directă de
la Antici, adică de la „The Most Ancient and Honourable Society of Free and
Accepted Masons according to the Old Constitutions”(1751). În majoritatea organizaţiilor
masonice de influenţă anglo-saxonă, Ritul nostru începe abia de la Gradul al
4-lea și este practicat cel mai adesea doar în Capitule de Rose-Croix. Să nu
uităm că antagonismul era atunci foarte puternic între Antici şi Moderni (the
Quarrel), atât în Anglia cât și în S.U.A. iar uniunea celor două Mari Loji schismatice
s-a făcut abia în 1813. Prin urmare, era absolut necesar un ritual al
Primelor trei Grade simbolice, un ritual specific pentru „Marea Lojă Generală
Scoţiană”. Prea Puternicul Suveran Mare Comandor de Grasse-Tilly va coordona
redactarea acestor texte de către Fratele Jean-Pierre Mongruer de Fondeviolles,
Venerabil al Lojii „La Triple Ecossaise”, o Lojă fondată în 1801 la Kingston,
Jamaica și repatriată la Paris în 1804. Se vor inspira din ceremonialurile americane,
dar vor împrumuta multe elemente existente în Atelierele franceze precum și în
vechile Loji scoțiene. Este ritualul de Grade simbolice ale Ritului Antic
(viitor R.˙.S.˙.A.˙.A.˙.) pe care le cunoaștem din celebra lucrare „Guide des
maçons Ecossais ou cahiers des trois grades symboliques du Rite
Ancien et Accepté”. De fapt, ritualul
originar al Ritului nostru, așa cum este practicat astăzi de „Grande Loge de
France 1894” şi implicit, de Marea Lojă Naţională a României. După
apariţia textelor initiaţice, s-a pus ulterior şi problema decorurilor. Pentru a se diferenția de albastrul
Ritului Francez al GOdF, trebuia găsit altceva şi Frații noştri l-au găsit
destul de ușor… Dacă considerăm că Ritul Francez este foarte englezesc, R.˙.S.˙.A.˙.A.˙.
este chiar... foarte franţuzesc! Și dacă „Order of the Garter” sau „Ordre du
Saint-Esprit” și-au împrumutat culoarea pentru regalia celor care practică
Riturile Moderne, exista un Ordin nou instituit şi foarte galic, care ne-a dat aspectul
exterior. Binenţeles, acest Ordin cavaleresc nu poate fi decât cel denumit „Légion
d'Honneur”! Decoraţiile îşi au originea în tradiţia Evul Mediu, când monarhii vremii
le acordau ocazional celor pe care îi apreciau din diverse motive. În Franţa
începutului de secol XIX, Bonaparte a simţit nevoia să-şi întemeieze propriul
sistem de medalii care să-l înlocuiască pe cel din perioada regalităţii. Aşa a
apărut „Legiunea de Onoare”, unul dintre cele mai intense simboluri ale
Primului Imperiu francez, simbol care a fost păstrat până astăzi. Creat pe 18 Mai
1802 de către Corpul Legislativ la iniţiativa lui Napoleon - Prim Consul al
Republicii, este un Ordin onorific civil şi militar condus de un Mare Maestru,
care are un Mare Cancelar, Cavaleri, Ofițeri, Comandori etc. și a cărui emblemă
consacrată este Vulturul imperial... Iar Napoleon l-a numit în fruntea
Ordinului pe naturalistul Bernard Germain de Lacépède, cunoscut politician şi
francmason. Așadar, când Frații noştri din Supremul Consiliu al Franţei și în
special cei din Marea Lojă Generală Scoțiană, au fost nevoiți să-şi aleagă o
nouă culoare pentru a se diferenția de susţinătorii vechiul regim absolutist, a
fost ceva firesc să prefere roșul aprins al „Legiunii de Onoare”. Mai ales că
acest Ordin naţional nu este doar unul pur franţuzesc, ci și egalitar, preluând
parte din valorile revoluționare moştenite de Consulat. De asemenea, trebuie să
spunem că în 1804 ne aflam într-o plină renaștere templieră... Medicul Bernard-Raymond
Fabré-Palaprat, membru al lojii „Les Chevaliers de la Croix” din Grand Orient
de France, reînvie „Ordinul Templului”. Însemnul binecunoscut al „Sărmanilor
Cavaleri” este o cruce pattée de culoare roșie iar „Légion d'Honneur” a
fost inspirat de această veche tradiţie. Crucea roșie, hermetismul, renașterea
ideii de Cavalerie a Spiritului, dorința de a se diferenția clar de Ritul
Francez al GOdF precum și de Francmasoneria anglo-saxonă... iată toate premisele
reale ale apariţiei unei „noi” Fraternităţi, distinctă și poate chiar opusă
celei insulare. O Fraternitate venită de peste mari şi care a fost privită
favorabil de Împărat, ordonând imediat fuziunea Marii Loji Generale Scoţiene şi
a Supremului Consiliu, pe de o parte, cu Marele Orient al Franţei, pe de altă
parte. Să nu uităm aici implicarea Franţei în Războiul american de Independență
şi ajutorul acordat de Marchizul de Lafayette fratelui său mason, generalul George
Washington. Atenţie, 1804 nu a fost doar anul încoronării lui Napoleon, ci şi al
morții bretonului Georges Cadoudal, al comploturilor regaliste susținute
de Londra, al atacului „Camp de Boulogne” și a alianței cu Spania, mereu
împotriva Angliei. Să recunoaştem, relațiile
franco-engleze nu arătau deloc prea bine... Iată un paralelism interesant, care
demonstrează de ce Maeștri Masoni de R.˙.S.˙.A.˙.A.˙. poartă șorț alb tivit cu roșu.
Un roșu pe care îl vor pune și pe marginile cordoanelor, păstrând însă la
mijloc „albastrul cerului”. Pentru că Ritul nostru este, înainte de
toate, un Rit cu origini cavalereşti, militare și imperialiste, un Rit cu spirit
francez în esență, la care putem adăuga influențe alchimice şi cabalistice. Legat
profund de Revoluția Franceză, Primul Imperiu va înlocui albastrul Ordinelor
monarhice cu roșu, care va fi culoarea lui Napoleon I, intronizat la 2
decembrie 1804. Cu referire la R.˙.S.˙.A.˙.A.˙., „culoarea focului” va fi
adoptată oficial abia prin Decretul din 15 decembrie 1808, dar va apărea în instrucţie
după preluarea administrării Gradelor simbolice de către „Suprême Conseil de
France” în 1821. În contextul politico-militar
amintit, nu mai este deloc surprinzător faptul că Frații noştri au ales această
culoare vie pentru decorurile lor. Ordinul Masonic Scoțian se raportează
la cele mai vechi rânduieli şi se dorește a fi moștenitorul de facto al Masoneriei
pre-andersoniene şi al celei a Anticilor... O Masonerie simbolică „roșie”, aşezată
între două Masonerii „albastre”, rezultate din Riturile Moderne: cea a Marelui
Orient al Franței și cea anglo-saxonă. Fraţilor, noi avem astăzi propria noastră Cale de Perfecţionare, un demers
iniţiatic universalist de factură tradițională, spiritualistă și, nu în ultimul
rând, umanistă! Primatul Ritului este unul
dintre principiile fundamentale care ne guvernează de la Primul la cel de al
33-lea Grad și împreună lucrăm cu toţii “LA RIT"... Iar astfel ne păstrăm legitimitatea și echilibrul într-un Univers tulburat de voinţe
particulare care se opun deopotrivă tradiției și progresului. Democraţia ca filosofie şi problematica
drepturilor omului au fost introduse în Francmasonerie de către francezi. Şi
ca să continui tot într-o notă speculativă, culoarea albastră a sorţurilor ar fi putut veni chiar de la “sângele albastru” al exponenţilor... Masoneria scoţiană
a fost poate una a oamenilor fără titluri nobiliare, dar care au ştiut să-şi
dezvolte în interior o „aristocraţie a Spiritului”,
inspirată puternic de iluminism. În încheierea acestei Bucăţi de Arhitectură, precizez că puteţi
da diverse interpretări ezoterice semnificaţiei şi simbolisticii culorilor. Las
vouă aceste aspecte pentru a le dezbate constructiv în timpul Lucrărilor rituale
sau la Agapele fraterne. Eu aş dezvolta poate ideea că roșul este emblematic
pentru jerfa creatoare a lui Hiram, o jerfă a zidirii de Sine...
Am zis !
F.˙. Florian N.˙.
R.˙.L.˙. n°86 «NICU FILIP» - Or.˙.
Bucureşti
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu