Se afișează postările cu eticheta masoneria universala. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta masoneria universala. Afișați toate postările

20 mai 2011

Romania va gazdui in 2014 Conferinta Mondiala a Marilor Loji Masonice Regulare

În perioada 12-15 mai, la Cartagena de Indes, Columbia, a avut loc a XI-a Conferinţă Mondială a Marilor Loji Masonice Regulare. Marea Lojă Naţională din România a fost reprezentată la cel mai înalt nivel, de Marele Maestru Radu Bălănescu şi de Marele Maestru din Trecut Eugen Ovidiu Chirovici, se arată într-un comunicat al Marii Loji Naţionale din România.
La eveniment au participat Mari Maeştri din Columbia, Statele Unite, Canada, Argentina, Mexic, Spania, Italia, România, Rusia, Brazilia, precum şi din ţările Africane şi din Asia.
Marea Lojă Naţională din România şi Marea Lojă a Rusiei şi-au depus candidatura pentru organizarea celei de-a XIII-a Reuniuni a Conferinţei Mondiale, care, potrivit regulilor în vigoare, urmează să aibă loc în Europa, în 2014.
Sâmbătă, 14 mai 2011, participanţii la lucrări au desemnat prin vot Marea Lojă Naţională din România drept gazdă a evenimentului, care va avea loc la Bucureşti.
Desemnarea Marii Loji Naţionale din România este cel mai important succes al Masoneriei Universale Regulare din România, din 1993 şi până acum. Menţionăm că lucrările Conferinţei Mondiale reprezintă, la un interval de 18 luni, cel mai important eveniment al Masoneriei Universale Regulare, desfăşurându-se de fiecare dată pe alt continent.
Mai mult, în perioada noiembrie 2012-mai 2014, Marele Maestru al Marii Loji Naţionale din România, Radu Bălănescu, devine Preşedinte Executiv al Conferinţei Mondiale a Marilor Loji Masonice Regulare. Evenimentul atrage, pe lângă reprezentanţi ai Ordinului din peste 200 de ţări ale lumii, personalităţi ale societăţii civile, devenind un prilej de reafirmare a valorilor ţării gazdă.
„Menţionăm că, în Europa, reuniuni anterioare ale Conferinţei Mondiale a Marilor Loji Masonice Regulare au mai fost organizate în ultimele două decenii doar de Franţa şi Spania”, se mai arată în comunicat.
http://www.agentiadepresamasonica.blogspot.com/
http://www.ziuaveche.ro/

31 oct. 2009

Landmarkurile Masoneriei universale

1. Modurile de recunoaştere, sunt dintre toate Landmark-urile cele mai legitime şi de necontestat şi ele nu admit nici o schimbare.
2. Diviziunea Masoneriei Simbolice în cele Trei Grade.
3. Legenda Gradului Trei este unul dintre cele mai importante Landmark-uri şi cine îl exclude sau îi alterează conţinutul, încetează din acel moment să mai aparţină Francmasoneriei regulare.
4. Conducerea Fraţiei de către un Preşedinte denumit Mare Maestru, care este ales de către Adunarea Generală a Ordinului.
5 - 8. Prerogativele Marelui Maestru : să conducă toate adunările Ordinului oriunde şi oricand ar avea loc acestea; să deschidă şi să conducă Ţinutele Lojilor atunci când este prezent; să acorde dispense pentru sporuri de salariu şi înfiinţarea şi funcţionarea unei Loji; să consacre masoni "la vedere" .
9. Obligaţia pentru Francmasoni de a se reuni în Lojă.
10. Conducerea Lojei de catre un Maestru Venerabil şi cei doi Supraveghetori.
11. Obligaţia pentru oricare Loja de a lucra acoperit - adică de a nu permite nici unui nemason să participe la lucrări - este un Landmark ce nu poate fi neglijat şi el îsi are originea în caracterul ezoteric al Francmasoneriei.
12.- 14. Dreptul fiecarui Francmason de a fi reprezentat în toate Adunările Generale ale Ordinului (altele decât ale propriei Loji) şi de a-şi instrui reprezentanţii săi cu privire la mandatul încredinţat; dreptul fiecărui Francmason de a face apel la Marea Lojă faţă de o decizie luată de Loja sa, dacă el consideră că respectiva decizie este nedreaptă; dreptul fiecărui Francmason de a vizita alte Loji regulare.
15. Obligaţia de a verifica - potrivit uzanţelor tradiţionale - calitatea masonică a unui vizitator, excepţie făcând vizitatorul care este cunoscut de minimum un membru al Lojei vizitate.
16. Nici o Loja nu poate interveni în afacerile altei Loji şi nici să acorde grade Fraţilor ce sunt membri în altă Lojă. Acesta este fără îndoială unul dintre cele mai vechi Landmark-uri, aşezat pe marile principii ale curtoaziei şi bunatăţii fraterne.
17. Fiecare membru al Ordinului trebuie să se supună Jurisdicţiei masonice a locului unde îşi are reşedinţa şi nu poate fi membru activ decât într-o singură Lojă.
18. Obligaţia pentru fiecare candidat de a fi un bărbat născut liber, integru şi de varsta matura.
19. Credinţa în Divinitate, denumită generic Marele Arhitect al Universului, este unul dintre cele mai importante Landmark-uri ale Ordinului.
20. Subsidiar credinţei în Divinitate este credinţa într-o existenţă viitoare.
21. Prezenţa Cărţii Legii Sacre (Biblia,Torah,Coran sau Zend Avesta) în fiecare Lojă.
22. Egalitatea tuturor Francmasonilor indiferent de statutul lor social.
23. Secretul masonic este un alt foarte important Landmark şi el se referă în principal la formele şi modurile de recunoaştere între Fraţi, precum şi la ritualurile Ordinului.
24. Existenţa simbolismului şi în primul rând al celui pornit de la Templul lui Solomon.
25 . Ultimul şi supremul Landmark este acela că aceste Landmark-uri nu pot fi niciodată modificate . Nimic nu poate fi sustras sau adaugat din conţinutul lor, deoarece aşa cum Francmasonii de astăzi le-au primit nealterate de la înaintaşii lor, aşa sunt tinuţi şi ei de cea mai inaltă obligaţie, anume aceea de a le transmite nealterate urmaşilor.

Mackey's Revised Encyclopedia