Geometrie sacra

Toate dimensiunile piramidelor se bazeaza pe o uluitoare acrobatie a celor mai controversate numere ale matematicii si ale naturii: pi (3,14) si 1,618 (numarul de aur), din a caror combinare geometrica ar fi rezultat tot ceea ce poate cladi armonios omul, inspirat de dinastia sapientiala a zeului Thot. Mai mult, diametrelor planetelor Sistemului Solar au loc si ele in geometria riguroasa a piramidelor. Poate o mâna si o minte de geniu au existat pe aceste meleaguri cu milenii in urma deaoarece:

1. Axa care uneste marea sala subterana a platoului Giseh cu centrul micii piramide asociata Sfinxului trece prin Ierusalim. Or acest oras nici nu exista pe vreo harta la vremea construirii Sfinxului (de fapt nici nu se punea problema cunostintelor geografice in cadrul civilizatiei egiptene din mileniul III i.Ch.).

2. O linie dreapta, care uneste vârfurile piramidelor lui Keops si Mikerinos si trece pe la jumatatea muchiei piramidei lui Kefren, ajunge pâna la misterioasele ruine ale unor edificii descoperite in plin desert. S-a gândit oare arhitectul sa atraga atentia asupra vreunei legaturi oculte intre monumentele platoului Giseh si acele neelucidate morminte izolate si ingropate in nisipul mileniilor?

3. Cum a fost posibila asezarea centrelor de simetrie ale celor trei piramide si a Sfinxului dupa criteriile extrem de riguroase ale unor triunghiuri cu totul speciale, necunoscute in acea epoca? Este vorba de triunghiul sacru al lui Pitagora (dreptunghic, cu laturile 3, 4 si 5) si triunghiul sublim (isoscel, cu doua laturi egale cu numarul de aur si o latura egala cu unitatea).

Este evident ca nu ne putem imagina cum niste blocuri de piatra de peste doua tone au fost parca asezate cu o mâna fermecata si nu cu o populatie de muncitori având dispozitive rudimentare. Dar mai presus de orice, nimeni nu poate decât specula pe marginea motivatiei unei astfel de gândiri arhitectonice incompatibile cu epoca edificarii respectivelor monumente. Egiptologii sunt unanimi intr-o singura privinta: faraonii nu au fost niste excentrici doritori sa-si puna supusii la treaba in urma unor capricii. Religiozitatea lor este mai presus de orice indoiala, dar de la credinta la arhitectura (privita nu numai ca arta, ci si ca geometrie si trigonometrie in vremea când aceste stiinte nu existau nici macar in faza de embrion) este o distanta inexplicabila.

Mai adaugam un aspect cel putin la fel de straniu: raza cercului care se inscrie in triunghiul piramidei lui Keops este proportionala cu distanta medie dintre Mercur si Soare.

Numarul de aur

Pentru ca vorbim de mari constructori si de Templul lui Solomon, proportia numarului de Aur trebuie invocata si aici.

Cunoscut in antichitate de vechii intelepti, iar apoi in evul mediu de marii invatati filozofi, preoti, alchimisti sau ocultisti, numarul de aur a ascuns intotdeauna mari mistere.
Astazi cercetari complexe au ajuns la concluzia ca intreaga natura si chiar intreg universul este structurat respectand fidel proportia perfecta si exacta a numarului de aur. Marile constructii antice respecta de asemenea proportia fidela a acestui numar de aur, el reprezinta armonia si perfectiunea in creatie.
Proportia tainica a acestui numar reprezentata fie in triunghiul de aur, isoscel, al lui Pitagora in elipsa de aur din traditia hindusa sau in spirala de aur care prin sirul lui Fibonacci demonstreaza cresterea naturala a plantelor pastrand aceasta proportie.
In natura, spirala generata de apa (vartejurile), miscarea curentilor de aer in spirala, cochilia melcilor, dispunerea petalelor de tranafir sau a frunzelor si semintelor din regnul vegetal pastreaza aceasta proportie perfecta aratand ca in intreaga creatie se manifesta armonia si perfectiunea divina reprezentata prin aceasta proportie. Aceasta demonstreaza existenta unui sfere de constiinta a armoniei si frumusetii existente in intregul universul si care il ghideaza.
Secțiunea de aur sau raportul de aur, notată cu litera greacă Φ (phi ), este primul numar irational descoperit și definit în istorie. El este aproximativ egal cu 1,618033 și poate fi întâlnit în cele mai surprinzătoare împrejurări.
Dacă privim lucrările unor mari artişti, se observă că multe dintre ele au la bază regula de aur. Conform acesteia, pentru ca un întreg împărţit în părţi inegale să pară frumos, trebuie să existe între partea mică şi cea mare acelaşi raport ca între partea mare şi întreg.
Acest raport este considerat ca deosebit de satisfăcător datorită modului în care îmbină unitatea cu varietatea dinamică. Întregul şi părţile sunt perfect proporţionate, astfel că întregul predomina fără să fie ameninţat de o scindare, iar părţile îşi păstrează în acelaşi timp o anumita autonomie.
Raportul de aur, număr iraţional, poate fi definit în diferite moduri, cel mai important concept matematic asociat cu regula de aur fiind şirul lui Fibonacci, un şir de numere în care fiecare se obţine din suma celor două dinaintea sa: 0,1,1,2,3,5,8,13,21,34,55 etc. Impărţind orice număr la predecesorul său, se obţine aproximativ numărul de aur. Aceste valori au mai puţină importanţă practică dar arată că există o legătură strânsă între matematică şi artă.
Primii care l-au folosit au fost egiptenii, majoritatea piramidelor fiind construite ţinând cont de numărul de aur. Grecii au fost însă cei care l-au denumit astfel, folosindu-l atât în arhitectură cât şi pictură şi sculptură. De altfel el se mai notează şi cu litera grecească "fi", de la sculptorul grec Phidias. El a construit Parthenonul pornind de la raportul de aur. În pictură a fost folosit mai ales în Renaştere, probabil cea mai discutată utilizare a acestui concept fiind în tabloul lui Leonardo da Vinci, "Mona Lisa". Capul, ca şi restul corpului e compus utilizând raportul de aur-raportul divin, cum ii spunea da Vinci. În prima jumătate a secolului trecut pictorul Piet Mondrian utilizează în picturile sale "dreptunghiul de aur", având raportul laturilor de aproximativ 1.618... De fapt, lucrările sale sunt alcătuite numai din asemenea dreptunghiuri. Aceasta e considerată cea mai armonioasă dintre formele geometrice. Până şi în muzică apare acest raport, se presupune ca Bach sau Beethoven au ţinut cont de el în compoziţiile lor.
Numărul de aur nu este prezent doar în artă, ci mai ales în natură. Aproape peste tot în jurul nostru îl găsim: flori (dispunerea petalelor), insecte (de pilda furnica are corpul împărţit în trei segmente, după diviziunea de aur), cochilia melcului (spirala de aur). Chipul omului are la bază acest principiu. De exemplu, raportul dintre distanţa de la linia surâsului (unde se unesc buzele) până la vârful nasului şi de la vârful nasului până la baza sa este aproximativ raportul de aur. Şi în mod sigur nu simţi că dinţii sunt dispuşi tot conform aceluiaşi principiu şi că, deşi fără să-l cunoască, medicii stomatologi îl folosesc în anumite cazuri... Sau că, atunci când scrieţi, duceţi instinctiv linia din mijloc a literei E aproximativ la 2/3 de bază=raportul de aur. La fel şi cu A,F,B,R...

Când stăm şi analizăm profunzimea existenţei lumii şi descoperim astfel de lucruri, ne minunăm. Poate sunt speculatii dar se poate observa cu uşurinţă că nimic din lumea vie nu e la întâmplare, totul e construit după un plan matematic si parcă cineva ar fi pus în ADN un program după care să se dezvolte.

Cred se poate găsi o semnificație numerologică la orice, cu condiția să existe suficientă istețime.