The Palace - Masonic Poetry

When I was a King and a Mason-a master proven and skilled-
I cleared me ground for a Palace such as a King should build.
I decreed and cut down to my levels, and presently, under the silt,
I came on the wreck of a Palace such as a King had built.

 

There was no worth in the fashion-there was no wit in the plan-
Hither and thither, aimless, the ruined footings ran-
Masonry, brute, mishandled; but carven on every stone:
"After me cometh a Builder. Tell him I, too, have known."

 

Swift to my use in my trenches, where my well-planned ground-works grew,
I tumbled his quoins and ashlars, and cut and reset them anew.
Lime I milled of his marbles ; burned it, slacked it and spread;
Taking and leaving at pleasure the gifts of the humble dead.

 

Yet I despised not nor gloried; yet as we wrenched them apart,
I read in the razed foundations the heart of that builder’s heart.
As though he had risen and pleaded, so did I understand
The form of the dream he had followed in the face of the thing he had planned.

 

When I was King and a Mason-in the open noon of my pride,
They sent me a Word from the Darkness-They whispered and called me aside.
They said-"The end is forbidden." They said-"Thy use is fulfilled,
"And thy Palace shall stand as that other’s-the spoil of a King who shall build. "

 

I called my men from my trenches, my quarries, my wharves and my sheers.
All I had wrought I abandoned to the faith of the faithless years.
Only I cut on the timber-only I carved on the stone:
"After me cometh a Builder. Tell him I, too, have known."

 

by Bro.'. Rudyard Kipling

Încotro?

Pe cărarea spre Lumină,

Trece anevoios, un frate.

Şi se-ntreabă, şi se zbate

Se agaţă peste tot,

Cade în genunchi şi-n coate,

Se îndeamnă şi se lasă

Aruncând priviri în gol,

Caută şi se ascunde,

Se iveşte şi pătrunde,

Işi răspunde şi se-ascultă,

Pedepsindu-se pe sine

Pentru viaţa care-o duce,

Viaţa lui şi-ntreaga lume,

Care caută Lumină.

În răscrucea ce-o ajunge,

Un moşneag trage din pipă,

Are timpul la picioare,

Are Lumea la opincă,

Şade dus în gând cu totul.

“Unde-i moşule cărarea?

Care drum îi ăla bun?”

Mângâindu-şi moşul barba,

Şi-n pipă turnând tutun:

“Incotro te-ndrepţi voinice,

Un’ te duce al tău drum?”

“Nu ştiu bade, dar te rog,

Spune-mi doar care-i cel bun!“

Trece-atunci moşul privirea,

Căutând privirea lui,

“Dacă nu cunoşti popasul,

tot ce-i drum, îi ăla bun!

Dacă Domnul te veghează,

Dacă spre Lumină mergi,

Drumul care-i, nu contează,

Ai s-ajungi pe orice drum.”

Cel ce caută Lumină,

Viaţa lui şi-ntreaga lume,

Pentru viaţa care-o duce,

Pedepsindu-se pe sine,

Îşi răspunde şi se-ascultă,

Se iveşte şi se pierde,

Caută şi se ascunde,

Aruncând privirea, unde?

Cade în genunchi şi-n coate,

Pe cărarea spre Lumină,

Caută şi nu se-ntreabă,

Cum de vede piatra-n cale,

Cum de vede la răscruce,

Moşul cel cu pipa lui,

Cum de ştie ce-i în juru-i,

Căutând fără odihnă,

Cum nu ştie când găseşte,

Şi de ce nu se opreşte,

De ce caută Lumina,

Cand el, prin Lumini păşeşte ?

poem de F.'. Dionis

Auld Lang Syne (long, long ago...)

dupa Robert Burns

Cantec masonic aici intr-o varianta folk, bazat pe un poem faimos care ne indeamna retoric sa ne amintim cu drag de acele "vremuri vechi" in care prienia adevarata si fratia insemnau ceva in constiinta oamenilor, in care valorile morale si principiile masonice nu erau doar simple vorbe in vant. In viata profana se canta traditional cu prilejul Anului Nou sau la diverse ceremonii in semn de ramas bun.