Zi de zi, ca orice roman care se respecta, ma uit la tv si ma ingrozesc! Trafic de organe, trafic de persoane, trafic de influenta…ma intreb iar si iar oare unde vom ajunge? Sa ne traficam si constiinta, fratilor? Bine ca totusi unii nu o au, altfel piata ar fi suferit mari dezechilibre generand crize de tot felul.
Unde am ajuns si incotro ne indreptam? Iata niste intrebari fara raspuns care ne macina viata si asa prea inglodata de impozitul forfetar, pe langa multe altele. Astazi sunt chiar prea optimist in pesimismul meu deprimant, bucurandu-ma ca nu sunt un biet judecator la Curtea Suprema (de Casatie si Justitie!) pus sa judece prin vizeta pacatul primordial consumat intr-o celula intre persone de acelasi sex. Sunt ancorat in realitate si ma fericesc ca in micimea mea pot sa vad zilele cum trec alaturi de ai mei fara sa tresar complice la orice rasarit de soare, nu ca orice senator al melcilor ce lasa dare lipicioase in urma, atragand si alte moluste dupa sine.
Sa ne pastram verticalitatea, dragii mei, macar de dragul copiilor nostri si a Prea Ilustrilor care ne privesc cu prea mare ingaduinta din Eternul Orient, sa nu-i dezamagim si noi ca multi altii care s-au pierdut acum in intunericul ce ma infricoseaza astazi.
Poate ca asta nu mai e Romania mea si poate ca nici a voastra, fratii mei, insa e de datoria noastra sa facem o lume mai buna caci avem toti o socoteala de dat in primul rand cu noi insine si in al doilea rand cu cei care ne fac viata mai frumoasa. Dar cu s-au fara noi, Masoneria trebuie sa fie un exemplu de moralitate si un etalon pentru viitor, care sa desparta o data pentru totdeauna binele de rau cu impartialitatea Marelui Arhitect.
Initiati sau profani, sa ne rugam toti la zidul plangerii ce va inconjura noul Templu universal, numai asa vom putea alunga intunericul din inimile noastre, chiar si cu riscul unor virtuti desarte!
Unde am ajuns si incotro ne indreptam? Iata niste intrebari fara raspuns care ne macina viata si asa prea inglodata de impozitul forfetar, pe langa multe altele. Astazi sunt chiar prea optimist in pesimismul meu deprimant, bucurandu-ma ca nu sunt un biet judecator la Curtea Suprema (de Casatie si Justitie!) pus sa judece prin vizeta pacatul primordial consumat intr-o celula intre persone de acelasi sex. Sunt ancorat in realitate si ma fericesc ca in micimea mea pot sa vad zilele cum trec alaturi de ai mei fara sa tresar complice la orice rasarit de soare, nu ca orice senator al melcilor ce lasa dare lipicioase in urma, atragand si alte moluste dupa sine.
Sa ne pastram verticalitatea, dragii mei, macar de dragul copiilor nostri si a Prea Ilustrilor care ne privesc cu prea mare ingaduinta din Eternul Orient, sa nu-i dezamagim si noi ca multi altii care s-au pierdut acum in intunericul ce ma infricoseaza astazi.
Poate ca asta nu mai e Romania mea si poate ca nici a voastra, fratii mei, insa e de datoria noastra sa facem o lume mai buna caci avem toti o socoteala de dat in primul rand cu noi insine si in al doilea rand cu cei care ne fac viata mai frumoasa. Dar cu s-au fara noi, Masoneria trebuie sa fie un exemplu de moralitate si un etalon pentru viitor, care sa desparta o data pentru totdeauna binele de rau cu impartialitatea Marelui Arhitect.
Initiati sau profani, sa ne rugam toti la zidul plangerii ce va inconjura noul Templu universal, numai asa vom putea alunga intunericul din inimile noastre, chiar si cu riscul unor virtuti desarte!
Am zis.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu