Consider ca nu se poate spune ca Masoneria, ca ordin fratern si initiatic, este un fenomen evreiesc sau ca are legatura cu sionismul. Dar poate inca nu am atins eu intelepciunea Prea Ilustra a Plesuvilor mei confrati, ce confunda cu nonsalanta Templul lui Solomon cu un obscur club de golf unde sa discute afaceri cu iz dambovitean si miros de cod penal.
Sionismul, miscarea nationala pentru intoarcerea populatiei evreiesti in patria lor si pentru reluarea suveranitatii evreiesti pe pamantul Israelului, si-a propus chiar de la inceput atat tinte tangibile cat si unele spirituale. Evreii de toate felurile, de stanga sau de dreapta, religiosi sau laici, s-au unit pentru a forma miscarea sionista si au colaborat pentru realizarea acestor scopuri.
Pe parcursul anilor care au trecut de la inceputurile sale, sionismul a luat mai multe forme. Toate aceste forme diferite au ca punct comun scopurile sioniste da difera in vederile lor cu privire la modalitatea de a le realiza si la inspiratia care se afla in spatele acestei miscari. Acesti factori au aparut din convingeri religioase, factori sociali, inclinatii politice si accentul pus pe pamant sau pe afaceri.
Astazi, dezbaterea in legatura cu exact ceea ce reprezinta sionismul si cum este definit continua inca. Mai jos sunt descrise unele dintre principalele credinte si organizatii ale sionismului care au aparut in cadrul acestei probleme. Acestea sunt opiniile si organizatiile care cuprind majoritatea evreilor care cred in sionsim.
Hibat Zion a fost o miscare pre-sionista, incepand din anii 1880 care pleda pentru renasterea vietii evreiesti pe pamantul sfant. Aderentii la aceasta miscare munceau pentru dezvoltarea fizica a Pamantului si au infiintat asezarile bazate pe agricultura din Palestina. La intrunirea Primului Congres Sionist in 1897, incepusera deja sa transforme fata acestui pamant. Herzl, insa, a vazut scopul miscarii sioniste ca un charter al unei entitati nationale evreiesti pe pamantul Israelului mai degraba decat dezvoltarea lui prin colonizari fragmentare.
Primele organizatii Hovevei Zion (Iubitorii Sionului) au fost stabilite intre 1881-1882 cu scopul de a continua colonizarea evreiasca in Eret Israel, in special in scopuri agriculturale. Grupurile variau nu numai in marime ci si in activitate. Unii au fost interesati de munca filantropica in timp ce altii erau interesati de imigrarea in Eret Israel
De la inceputurile sale, grupurile Hovevei Zion din Rusia au incercat sa cladeasca un cadru recunoscut la nivel national. Dupa negocieri intense in care autoritatile au cerut ca societatea sa fie infiintata ca o institutie de caritate; infiintarea ei a fost aprobata la inceputul lui 1890 ca "Societatea pentru sprijinul fermierilor evrei si a artizanilor din Siria si din Eret Israel," care a ajuns sa fie cunoscuta sub numele de "Comitetul de la Odesa."
In 1892, organizatia avea aproximatic 14.000 de simpatizanti in Rusia. Printre conducatorii acesteia se aflau Rabinul Samuel Mohilever (1824-1898), Moshe Leib Lilienblum (1843-1910) si Leon Pinsker (1821-1891). Dupa publicarea articolului lui Herzl Der Judenstaat in 1896 si infiintarea Organizatiei Sioniste Mondiale, majoritatea filialelor Hovevei Zion s-au aliniat cu noua miscare.
Sionism general a fost initial termenul folosit pentru credintele tuturor membrilor Organizatiei Sioniste care nu se alaturasera unei anumite factiuni sau unui anumit partid apartinand numai organizatiilor sionise la nivel national. De-a lungul anilor, sionistii generali au creat institutii ideologice si s-a alaturat Organizatiei generale sioniste infiintate in 1922 ca partid de centru in Organizatia sionista. Preceptele sionismului general includeau un sionism in stilul Basel, lipsit de ornamente ideologice, si primatul sionismului asupra oricarui interes de clasa, de partid sau personal. Acest partid, in multele sale metamorfoze, a sustinut cauze precum initiativa privata si protectia drepturilor clasei de mijloc. In 1931 sionistii generali s-au despartit in factiunile A si B ca rezultat al neintelegerilor in legatura cu problemele Palestinei: probleme sociale, economice, atitudinea fata de Federatia Generala a Laburistilor Evrei (Histadrut), etc. In 1945, factiunile s-au reunit.
Majoritatea miscarilor liberale sau a partidelor din Israel s-au format din inspiratia sionistilor generali si reflecta uniunile si despartirile de aceasta miscare.
Sionismul politic a subliniat importanta actiunilor politice si considera atingerea drepturilor politice in Palestina o preconditie pentru indeplinirea intreprinderii sioniste. Sionismul politic este legat de numele lui Theodor Herzl, care considera problema evreiasca a fi una politica care trebuie rezolvata numai prin actiune deschisa pe arena internationala. Scopul lui era sa obtina un charter, recunoscut de liderii mondiali, care le asigura evreilor suveranitate in teritoriile detinute de evrei. Programul de la Basel, realizat in concordanta cu aceste principii, afirma ca sionismul are ca scop infiintarea "unui refugiu sigur, condus de legea publica, pentru poporul evreu din Israel." Au fost infiintate mecanisme organizationale si economice (Organizatia Sionista (ZO), Fondul National Evreiesc [Keren Kayemet L'Israel], Trustul Colonial samd) pentru ducerea la bun sfarsit a acestui program.
Sionismul practic punea accent pe mijloace practice de a atinge idealurile sionuste, ca de exemplu aliya (imigrarea), asezarea in zonele rurale si infiintarea de institutii educationale, in ciuda conditiilor politice neadecvate. Aceasta abordare isi are originile in miscarea Hibbat Zion din anii 1880, cu mult inaintea sionismului politic. Dupa moartea lui Theodor Herzl (1904), sperantele de obtinere a unui charter in Palestina s-au spulberat, mai ales dupa controversa asupra Programului Uganda (1905).
Sionismul practic, care cerea intensificarea asezarilor in zone rurale in Palestina, a prins putere. Sustinatorii acestei doctrine au fost membrii celei de-a Doua Aliyah, care s-au stabilit in Palestina in aceasta perioada. Au infiintat asezari rurale, unele dupa principii cooperative; au construit orase moderne si au infiintat primele intreprinderi industriale. Decizia din 1907 de a organiza biroul din Palestina al miscarii sioniste la Iafa, in frunte cu Dr. Arthur Ruppin, a intarit si mai mult aceasta abordare.
Sionismul religios isi are originile in "pionierii Sionului" (Mevasrei Zion, precursorii miscarii Hibbat Zion), inclusiv rabinii Yehuda Alkalai, Smuel Mohilever si Naftali Zvi Yehuda Berlin. Bazat pe fuziunea dintre religia iudaica si ideea de natiune, acesta are ca scop nu numai restabilirea libertatii politice evreiesti ci si a religiei iudaice in lumina Torei si a poruncilor ei. Pentru sionismul religios, iudaismul bazat pe porunci este un sine qua non pentru viata nationala evreiasca in patria lor.
In1902, ca raspuns la decizia celui de-al cincilea congres sionist de a considera activitatea culturala ca facand parte din programul sionist, rabinii Reines si Ze'ev Yavetz au infiintat organizatia Mizrachi (mizrachi fiind abrevierea ebraica de la merkaz ruhani - "centru spiritual"). Mizrachi a tinut prima sa conventie mondiala in 1904 si si-a compus platforma program, care se ocupa in principal cu respectarea poruncilor si intoarcerea la Sion. In Palestina, rabinul Avraham Yitzhak Hacohen Kook a acordat sionismului religios sustinerea lui personala si spirituala, considerand asezarea pe pamantul Israelului ca fiind inceputul Mantuirii.
Sionismul religios si-a dedicat o mare parte a eforturilor si resurselor pentru construirea unui sistem educational national religios. Hapoel Hamizrahi s-a despartit de miscarea principala (1922) pentru a pune accentul pe asezarea ortodocsilor in Palestina rurala sub sloganul "Tora va'Avoda" (Tora si munca). In 1956, cele doua miscari, Mizrachi si Hapoel Hamizrahi, s-au unit sub umbrela Partidului National Religios, care este si astazi activ in politica israeliana.
Sionismul, miscarea nationala pentru intoarcerea populatiei evreiesti in patria lor si pentru reluarea suveranitatii evreiesti pe pamantul Israelului, si-a propus chiar de la inceput atat tinte tangibile cat si unele spirituale. Evreii de toate felurile, de stanga sau de dreapta, religiosi sau laici, s-au unit pentru a forma miscarea sionista si au colaborat pentru realizarea acestor scopuri.
Pe parcursul anilor care au trecut de la inceputurile sale, sionismul a luat mai multe forme. Toate aceste forme diferite au ca punct comun scopurile sioniste da difera in vederile lor cu privire la modalitatea de a le realiza si la inspiratia care se afla in spatele acestei miscari. Acesti factori au aparut din convingeri religioase, factori sociali, inclinatii politice si accentul pus pe pamant sau pe afaceri.
Astazi, dezbaterea in legatura cu exact ceea ce reprezinta sionismul si cum este definit continua inca. Mai jos sunt descrise unele dintre principalele credinte si organizatii ale sionismului care au aparut in cadrul acestei probleme. Acestea sunt opiniile si organizatiile care cuprind majoritatea evreilor care cred in sionsim.
Hibat Zion a fost o miscare pre-sionista, incepand din anii 1880 care pleda pentru renasterea vietii evreiesti pe pamantul sfant. Aderentii la aceasta miscare munceau pentru dezvoltarea fizica a Pamantului si au infiintat asezarile bazate pe agricultura din Palestina. La intrunirea Primului Congres Sionist in 1897, incepusera deja sa transforme fata acestui pamant. Herzl, insa, a vazut scopul miscarii sioniste ca un charter al unei entitati nationale evreiesti pe pamantul Israelului mai degraba decat dezvoltarea lui prin colonizari fragmentare.
Primele organizatii Hovevei Zion (Iubitorii Sionului) au fost stabilite intre 1881-1882 cu scopul de a continua colonizarea evreiasca in Eret Israel, in special in scopuri agriculturale. Grupurile variau nu numai in marime ci si in activitate. Unii au fost interesati de munca filantropica in timp ce altii erau interesati de imigrarea in Eret Israel
De la inceputurile sale, grupurile Hovevei Zion din Rusia au incercat sa cladeasca un cadru recunoscut la nivel national. Dupa negocieri intense in care autoritatile au cerut ca societatea sa fie infiintata ca o institutie de caritate; infiintarea ei a fost aprobata la inceputul lui 1890 ca "Societatea pentru sprijinul fermierilor evrei si a artizanilor din Siria si din Eret Israel," care a ajuns sa fie cunoscuta sub numele de "Comitetul de la Odesa."
In 1892, organizatia avea aproximatic 14.000 de simpatizanti in Rusia. Printre conducatorii acesteia se aflau Rabinul Samuel Mohilever (1824-1898), Moshe Leib Lilienblum (1843-1910) si Leon Pinsker (1821-1891). Dupa publicarea articolului lui Herzl Der Judenstaat in 1896 si infiintarea Organizatiei Sioniste Mondiale, majoritatea filialelor Hovevei Zion s-au aliniat cu noua miscare.
Sionism general a fost initial termenul folosit pentru credintele tuturor membrilor Organizatiei Sioniste care nu se alaturasera unei anumite factiuni sau unui anumit partid apartinand numai organizatiilor sionise la nivel national. De-a lungul anilor, sionistii generali au creat institutii ideologice si s-a alaturat Organizatiei generale sioniste infiintate in 1922 ca partid de centru in Organizatia sionista. Preceptele sionismului general includeau un sionism in stilul Basel, lipsit de ornamente ideologice, si primatul sionismului asupra oricarui interes de clasa, de partid sau personal. Acest partid, in multele sale metamorfoze, a sustinut cauze precum initiativa privata si protectia drepturilor clasei de mijloc. In 1931 sionistii generali s-au despartit in factiunile A si B ca rezultat al neintelegerilor in legatura cu problemele Palestinei: probleme sociale, economice, atitudinea fata de Federatia Generala a Laburistilor Evrei (Histadrut), etc. In 1945, factiunile s-au reunit.
Majoritatea miscarilor liberale sau a partidelor din Israel s-au format din inspiratia sionistilor generali si reflecta uniunile si despartirile de aceasta miscare.
Sionismul politic a subliniat importanta actiunilor politice si considera atingerea drepturilor politice in Palestina o preconditie pentru indeplinirea intreprinderii sioniste. Sionismul politic este legat de numele lui Theodor Herzl, care considera problema evreiasca a fi una politica care trebuie rezolvata numai prin actiune deschisa pe arena internationala. Scopul lui era sa obtina un charter, recunoscut de liderii mondiali, care le asigura evreilor suveranitate in teritoriile detinute de evrei. Programul de la Basel, realizat in concordanta cu aceste principii, afirma ca sionismul are ca scop infiintarea "unui refugiu sigur, condus de legea publica, pentru poporul evreu din Israel." Au fost infiintate mecanisme organizationale si economice (Organizatia Sionista (ZO), Fondul National Evreiesc [Keren Kayemet L'Israel], Trustul Colonial samd) pentru ducerea la bun sfarsit a acestui program.
Sionismul practic punea accent pe mijloace practice de a atinge idealurile sionuste, ca de exemplu aliya (imigrarea), asezarea in zonele rurale si infiintarea de institutii educationale, in ciuda conditiilor politice neadecvate. Aceasta abordare isi are originile in miscarea Hibbat Zion din anii 1880, cu mult inaintea sionismului politic. Dupa moartea lui Theodor Herzl (1904), sperantele de obtinere a unui charter in Palestina s-au spulberat, mai ales dupa controversa asupra Programului Uganda (1905).
Sionismul practic, care cerea intensificarea asezarilor in zone rurale in Palestina, a prins putere. Sustinatorii acestei doctrine au fost membrii celei de-a Doua Aliyah, care s-au stabilit in Palestina in aceasta perioada. Au infiintat asezari rurale, unele dupa principii cooperative; au construit orase moderne si au infiintat primele intreprinderi industriale. Decizia din 1907 de a organiza biroul din Palestina al miscarii sioniste la Iafa, in frunte cu Dr. Arthur Ruppin, a intarit si mai mult aceasta abordare.
Sionismul religios isi are originile in "pionierii Sionului" (Mevasrei Zion, precursorii miscarii Hibbat Zion), inclusiv rabinii Yehuda Alkalai, Smuel Mohilever si Naftali Zvi Yehuda Berlin. Bazat pe fuziunea dintre religia iudaica si ideea de natiune, acesta are ca scop nu numai restabilirea libertatii politice evreiesti ci si a religiei iudaice in lumina Torei si a poruncilor ei. Pentru sionismul religios, iudaismul bazat pe porunci este un sine qua non pentru viata nationala evreiasca in patria lor.
In1902, ca raspuns la decizia celui de-al cincilea congres sionist de a considera activitatea culturala ca facand parte din programul sionist, rabinii Reines si Ze'ev Yavetz au infiintat organizatia Mizrachi (mizrachi fiind abrevierea ebraica de la merkaz ruhani - "centru spiritual"). Mizrachi a tinut prima sa conventie mondiala in 1904 si si-a compus platforma program, care se ocupa in principal cu respectarea poruncilor si intoarcerea la Sion. In Palestina, rabinul Avraham Yitzhak Hacohen Kook a acordat sionismului religios sustinerea lui personala si spirituala, considerand asezarea pe pamantul Israelului ca fiind inceputul Mantuirii.
Sionismul religios si-a dedicat o mare parte a eforturilor si resurselor pentru construirea unui sistem educational national religios. Hapoel Hamizrahi s-a despartit de miscarea principala (1922) pentru a pune accentul pe asezarea ortodocsilor in Palestina rurala sub sloganul "Tora va'Avoda" (Tora si munca). In 1956, cele doua miscari, Mizrachi si Hapoel Hamizrahi, s-au unit sub umbrela Partidului National Religios, care este si astazi activ in politica israeliana.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu