Termenul de mistere denumeşte în mod generic în istoria religiilor cultele iniţiatice, cu precădere cele din antichitate. Aceste culte au jucat un rol important în reprezentările religioase şi în mentalitatea lumii greco-romane. Cuvantul grec mysterion (taină, secret) desemnează în context religios caracterul arcan al unui ritual, în care se face deosebirea între iniţiaţi şi neiniţiaţi. Datorită acestui caracter istoria religiilor întâmpină astăzi mari dificultăţi în reconstruirea conceptelor religioase manifestate prin intermediul misterelor. De reţinut este că şi primii creştini au fost văzuţi în lumea romană iniţial ca adepţi ai unui cult de mistere.
Drept surse ale riturilor care includ misterele au fost identificate atât iniţierile arhaice şi societăţile secrete cât şi un ansamblu de mituri proprii civilizaţiilor agrare, în care este vorba de uciderea unui zeu ca punct de trecere la o temporalitate caracterizată de moarte, nevoia de hrană şi procreere.
Religiile de mistere sunt însă, sub forma în care au fost cunoscute în Europa, un fenomen tipic civilizaţiei elene, chiar dacă au luat fiinţă prin contaminarea cu sfera religiilor orientale. Formele iniţiatice tipice acestor mistere au apărut pentru prima oară în cadrul venerării zeiţei agrare Demetra. Continuatorele moderne ale misterelor sunt diversele societăţi şi loje secrete, precum cele ale francmasonilor, iluminaţilor, cercurilor esoterice etc. Aceastea au în comun cu misterele antichităţii venerarea cultică a unui principiu divin, o bogată practică rituală care presupune iniţierea şi un mit respectiv concept care explică toate aspectele realităţii.
Cuvântul mysterion trimite în primul rând la verbul myein ("a închide", "a încuia"). Myesis se pare că desemna, conform acestui înţeles, o iniţiere preliminară în cadrul MISTERELOR ELEUSIENE. Iniţiaţii purtau denumirea de mystes, transmisă împreună cu adjectivul mysticos şi cu substantivul mysterion de către dramaturgii greci clasici.
Un alt termen central al cultului de la Eleusis este cel de teleté, înrudit cu telos ("ţel", scop"), prin care era desemnată atât iniţierea în sine cât şi ritualurile care o însoţeau. Conform acestei semnificaţii templul din Eleusis se numea Telesterion. Cea mai înaltă treaptă a iniţierii era Epopteia ("vederea de sus").
Ta orgia caracteriza festivităţile secrete în cinstea lui Dionis şi a Demetrei prin accentuarea laturii emoţionale a cultului (orgé înseamnă "înflăcărare", "pasiune", mânie"). Derivat din orgé, orgiazein putea însemna atât "a sărbători orgii" cât şi, mult mai general, "a îndeplini un act solemn". Sensul profund religios al acestui termen a fost dat uitării datorită orgiilor romane şi mai ales datorită condamnării acestora în literatura creştină.
Misterele din Eleusis au fost sărbători bianuale ţinute în Grecia antică în templul din Eleusis dedicate zeiţei Demetra şi fiicei ei Persefona din recunoştinţă pentru darul agriculturii. Conform legendei, eleusinii erau protejaţi de Demetra fiindcă se arătaseră primitori faţă de ea când luase înfăţişarea unei bătrâne sărmane, atunci când o căuta pe fiica ei Persefona.
Asemeni misterelor orfice, alături de care probabil s-a dezvoltat în mod paralel, festivităţile misterelor din Eleusis aveau parţial un caracter esoteric, care presupunea iniţierea şi prin mitul Persefonei denotau credinţa în nemurirea sufletului. Conform surselor, misterele eleusice se celebrau încă din sec. al VII-lea î.Hr.. Antichitatea lor este confirmată şi de descoperirile arheologice.
Pe lăngă cele două zeiţe chtonice, misterele a fost sărbătorite mai târziu la Eleusis şi Dionis, numit acolo Iachos, era prezent drept reprezentant al forţei creatoare a naturii. Cultul eleusin s-a răspândit în toată lumea iar relicvele sale se găsesc şi în Egipt. Sacerdoţiul eleusin era transmis ereditar. Principalii celebranţi ai misterelor erau Hierofantul (preotul suprem), Daducos (purtătorul făcliei), Hierokeryx (crainicul sfănt) şi Epibomios (preotul celebrant). Iniţierea în cult se făcea prin mai multe ceremonii tainice de purificare şi prin rostirea unor formule magice. Ca participanţi au fost admişi iniţial doar atenienii, mai târziu cercul adepţilor s-a extins şi au incluşi toţi cei devotaţi cultului Demetrei.
Cercetările actuale explică popularitatea serbărilor şi longevitatea lor prin implicarea subiectivă a participanţilor, bazată pe o experienţă personală a transei. Walter Burkert afirmă chiar caracterul prevalent al acestei experienţe în raport cu doctrina iniţiatică, date fiind preocuparea obsesivă cu moartea şi ritualurile extatice.
"Micile Mistere" (Myesis) se ţineau primăvara, în aparenţăa numai în onoarea lui Heracle, care, ca străin, nu a putut fi iniţiat în "Marile Mistere" (Teletai). Acestea aveau loc toamna, timp de nouă zile, începând cu cea de-a 15-a zi a lunii Boedromion (la începutul lui octombrie) şi comemorau coborârea Persefonei în infern pentru perioada pe care era obligată să fie alături de Hades.
Participanţii trebuiau să-şi anunţe cu mult timp înainte venirea, îşi asumau cheltuieli însemnate din cauza animalelor destinate sacrificiilor şi erau obligaţi să postească înaintea procesiunii timp de nouă zile. Festivităţile decurgeau în felul următor: În prima zi se întruneau adepţii dornici de iniţiere. Aceştia erau supuşi în decursul celei de a doua zile unor procese de purificare. În ziua a treia aveau loc sacrificiile. În ziua a patra se purta în procesiune statuia Persefonei sau un "copil divin" într-un recipient (Kalathos) ornat cu şerpi, care simboliza coşul cu flori al zeiţei. Răpirea ei de către Hades era deci repetată în mod alegoric. În procesiuni nu lipseau simboluri ale fertilităţii precum spice de grâu sau embleme falice.În cea de-a cincea zi se comemora prin lungi procesiuni cu făclii căutarea Persefonei de către Demetra. În ziua a şasea, festivităţile ajungeau la apogeu: era strămutată columna lui Dionis-Iachos de la Atena la Eleusis de către o mare mulţime de oameni. Noaptea începeau iniţierile în mistere, care constau şi în dezvăluirea soartei celor drepţi şi a celor blestemaţi în lumea de apoi. Iniţierile erau făcute, ca şi purificările, de către sacerdoţi mascaţi ca nimfe, satiri şi sileni. Ceremoniile erau însoţite atât de muzica fluierelor frigiene şi a timpanelor cât şi de dans, creându-se astfel prin ritmuri monotone o atmosferă extatică. În ziua a şaptea se organizau întreceri în onoarea zeiţelor. Ultimele două zile erau consacrate iniţierilor şi ofrandelor.
În anul 382 d. Hr., împăratul roman Teodosiu I a interzis cultul eleusin, ca dealtfel toate cultele celebrate prin mistere.
Aparut in 1914, studiul lui Paul Foucart Misterele de la Eleusis se bazeaza foarte mult pe marturiile autorilor antici precum Herodot, care ar fi mai aproape de sursa misterelor eleusine decit savantii con-temporani. in Grecia antica circulau o multime de legende despre calatorii initiatice in Egipt ale unor eroi si intemeietori de secte si scoli religioase (Pitagora sau Orfeu, de exemplu). Aceste biografii mitice stereotipe tin insa mai degraba de imagologie, iar valabilitatea lor istorica este foarte redusa. Cu toate acestea, Paul Foucart considera ca exista corespondente izbitoare intre cultul Demetrei si cultul isiac. Aceasta il face sa accepte vechea poveste a importului Misterelor eleusine, undeva pe la mijlocul mileniului al doilea i.Hr., din Egiptul antic, import ce a insotit raspindirea tehnicii cultivarii cerealelor din Egipt si Orientul Apropiat. Dovezile arheologice despre contactele intre Egipt si greci intaresc ipoteza imprumutului.
- La Atena preotia nu cerea o pregatire prealabila serioasa
Desi aceasta interpretare difuzionista a fost contestata de cercetatorii ulteriori, studiul merita atentie cel putin pentru morfologia ritualului eleusinic pe care o realizeaza. Paul Foucart descrie amanuntit functiile castelor sacerdotale (vechile familii ale Eumolpizilor si Kerykesilor), a preoteselor eleusine si a magistratilor atenieni implicati in organizarea Marilor si Micilor Mistere, realizind totodata o prezentare stufoasa a principalelor diviziuni si momente ale cultului.
Numai originea si functiile personajelor (de la hierofant la spondofori) implicate mai mult sau mai putin direct in ceremonialul initiatic ar merita un studiu aparte. Eumolpizii (casta sacerdotala eleusina) pretindeau ca au o anumita suprematie spirituala asupra Kerykesilor (familie sacerdotala de origine ateniana), desi Eumolpos, stramosul lor mitic, ar fi fost invins de Erehteu, stramosul atenienilor. Daca la Atena preotia nu cerea o pregatire prealabila serioasa si orice cetatean putea indeplini aceasta sarcina ca orice alta magistratura, la Eleusis hierofantul (preotul suprem Eumolpid) si daducul (al doilea mare preot Kerykes) erau alesi pe viata si de obicei erau supusi unui examen prealabil. in vreme ce la Atena religia oficiala, de stat, nu avea nici o dimensiune soteriologica, la Eleusis se celebra un cult privat (ce a devenit o religie pan-helenica), a carui miza era soarta sufletului post mortem.
Cu toate acestea, controlul exercitat de cetatea ateniana era foarte puternic: la sfirsitul ceremoniilor, arhontele-rege trebuia sa dea un raport amanuntit Adunarii Consiliului celor Cinci Sute. Un caz relevant este cel al lui Alcibiade. Acuzat de sacrilegiu (mutilarea efigiilor lui Hermes si dezvaluirea licentioasa a misterelor eleusine), cetatea ii cere hierofantului sa rosteasca imprecatii sacre la adresa lui (un soi de excomunicare). Cind cetatea considera ca are din nou nevoie de geniul militar al lui Alcibiade, se hotaraste tot prin vot revocarea acestor imprecatii, in ciuda protestelor hierofantului.
in ceea ce priveste structura riturilor eleusine, acestea se desfasurau in doua etape. Micile Mistere aveau loc primavara si presupuneau o serie de pregatiri si purificari a mystilor la Eleusinionul din Agra in Atena. Marile Mistere se desfasurau in septembrie-octombrie, cind mystii erau initiati in telesterion, incinta sacra de la Eleusis, dupa opt zile de procesiuni si lustratii. Existau doua grade de initiere: telete (majoritatea neofitilor se multumeau cu aceasta) si epoptea, initierea desavirsita, optionala, ce putea fi obtinuta in al doilea an. Daca in privinta celorlalte aspecte pregatitoare ale initierii exista date destul de concludente, telete si epoptea nu au fost niciodata dezvaluite. Destainuirile erau pedepsite cu moartea (Alcibiade fusese condamnat la moarte) sau cu ostracizarea.
Stim ca initierea presupunea o succesiune de cuvintari solemne (legomena), reprezentari mitico-rituale (dromena, cu referire la suferinta Demetrei si rapirea fiicei sale, Kore-Persephona, de catre zeul infernului) si deignumena (prezentarea unor obiecte sacre, hiera). Pornind de la o comparatie a lui Plutarh, Paul Foucart reface scenariul initierii din telesterion: mystii erau claustrati intr-o subterana a sanctuarului, lasati sa rataceasca in intuneric, timp in care le erau infatisate obiecte si figurine divine stranii, cind terifiante, cind linistitoare, pentru ca apoi sa fie dusi la etajul superior, unde erau inundati de o lumina puternica. Astfel, „din regiunea terorii, mystii treceau pe pajistile voioase ale Cimpiilor Elizee, peste care isi raspindea razele o lumina minunata. Calatoria lua sfirsit o data cu contemplarea Obiectelor Sacre, care era punctul final al initierii“. Foarte probabil, hiera erau niste dublete primitive din lemn, niste statui ale zeilor, considerate de origine divina (xoana si kolossoi).
Desi reconstructia lui Paul Foucart este plauzibila, cel putin sub aspect psihologic, ea are un defect major: sapaturile au aratat ca telesterionul nu are o incapere subterana. Mircea Eliade sublinia originea orfica a acestui tip de initiere atribuit de Paul Foucart riturilor de la Eleusis, iar fragmentele din dialogurile platoniciene citate de Foucart in sprijinul interpretarii sale confirma mai degraba opinia lui Eliade. Multe din interpretarile lui Paul Foucart nu au rezistat, in primul rind ipoteza importului din Egipt a fost abandonata de scolile de istorie a religiilor mai recente. Pentru Georges Milonas, o origine mult mai probabila a Misterelor ar fi Thessalia, unde existau vechi sanctuare inchinate zeitei centrale a misterelor, Demeter. Cu toate acestea, Misterele de la Eleusis ramine un studiu de referinta pentru intelegerea unuia dintre cele mai importante fenomene religioase grecesti.
Drept surse ale riturilor care includ misterele au fost identificate atât iniţierile arhaice şi societăţile secrete cât şi un ansamblu de mituri proprii civilizaţiilor agrare, în care este vorba de uciderea unui zeu ca punct de trecere la o temporalitate caracterizată de moarte, nevoia de hrană şi procreere.
Religiile de mistere sunt însă, sub forma în care au fost cunoscute în Europa, un fenomen tipic civilizaţiei elene, chiar dacă au luat fiinţă prin contaminarea cu sfera religiilor orientale. Formele iniţiatice tipice acestor mistere au apărut pentru prima oară în cadrul venerării zeiţei agrare Demetra. Continuatorele moderne ale misterelor sunt diversele societăţi şi loje secrete, precum cele ale francmasonilor, iluminaţilor, cercurilor esoterice etc. Aceastea au în comun cu misterele antichităţii venerarea cultică a unui principiu divin, o bogată practică rituală care presupune iniţierea şi un mit respectiv concept care explică toate aspectele realităţii.
Cuvântul mysterion trimite în primul rând la verbul myein ("a închide", "a încuia"). Myesis se pare că desemna, conform acestui înţeles, o iniţiere preliminară în cadrul MISTERELOR ELEUSIENE. Iniţiaţii purtau denumirea de mystes, transmisă împreună cu adjectivul mysticos şi cu substantivul mysterion de către dramaturgii greci clasici.
Un alt termen central al cultului de la Eleusis este cel de teleté, înrudit cu telos ("ţel", scop"), prin care era desemnată atât iniţierea în sine cât şi ritualurile care o însoţeau. Conform acestei semnificaţii templul din Eleusis se numea Telesterion. Cea mai înaltă treaptă a iniţierii era Epopteia ("vederea de sus").
Ta orgia caracteriza festivităţile secrete în cinstea lui Dionis şi a Demetrei prin accentuarea laturii emoţionale a cultului (orgé înseamnă "înflăcărare", "pasiune", mânie"). Derivat din orgé, orgiazein putea însemna atât "a sărbători orgii" cât şi, mult mai general, "a îndeplini un act solemn". Sensul profund religios al acestui termen a fost dat uitării datorită orgiilor romane şi mai ales datorită condamnării acestora în literatura creştină.
Misterele din Eleusis au fost sărbători bianuale ţinute în Grecia antică în templul din Eleusis dedicate zeiţei Demetra şi fiicei ei Persefona din recunoştinţă pentru darul agriculturii. Conform legendei, eleusinii erau protejaţi de Demetra fiindcă se arătaseră primitori faţă de ea când luase înfăţişarea unei bătrâne sărmane, atunci când o căuta pe fiica ei Persefona.
Asemeni misterelor orfice, alături de care probabil s-a dezvoltat în mod paralel, festivităţile misterelor din Eleusis aveau parţial un caracter esoteric, care presupunea iniţierea şi prin mitul Persefonei denotau credinţa în nemurirea sufletului. Conform surselor, misterele eleusice se celebrau încă din sec. al VII-lea î.Hr.. Antichitatea lor este confirmată şi de descoperirile arheologice.
Pe lăngă cele două zeiţe chtonice, misterele a fost sărbătorite mai târziu la Eleusis şi Dionis, numit acolo Iachos, era prezent drept reprezentant al forţei creatoare a naturii. Cultul eleusin s-a răspândit în toată lumea iar relicvele sale se găsesc şi în Egipt. Sacerdoţiul eleusin era transmis ereditar. Principalii celebranţi ai misterelor erau Hierofantul (preotul suprem), Daducos (purtătorul făcliei), Hierokeryx (crainicul sfănt) şi Epibomios (preotul celebrant). Iniţierea în cult se făcea prin mai multe ceremonii tainice de purificare şi prin rostirea unor formule magice. Ca participanţi au fost admişi iniţial doar atenienii, mai târziu cercul adepţilor s-a extins şi au incluşi toţi cei devotaţi cultului Demetrei.
Cercetările actuale explică popularitatea serbărilor şi longevitatea lor prin implicarea subiectivă a participanţilor, bazată pe o experienţă personală a transei. Walter Burkert afirmă chiar caracterul prevalent al acestei experienţe în raport cu doctrina iniţiatică, date fiind preocuparea obsesivă cu moartea şi ritualurile extatice.
"Micile Mistere" (Myesis) se ţineau primăvara, în aparenţăa numai în onoarea lui Heracle, care, ca străin, nu a putut fi iniţiat în "Marile Mistere" (Teletai). Acestea aveau loc toamna, timp de nouă zile, începând cu cea de-a 15-a zi a lunii Boedromion (la începutul lui octombrie) şi comemorau coborârea Persefonei în infern pentru perioada pe care era obligată să fie alături de Hades.
Participanţii trebuiau să-şi anunţe cu mult timp înainte venirea, îşi asumau cheltuieli însemnate din cauza animalelor destinate sacrificiilor şi erau obligaţi să postească înaintea procesiunii timp de nouă zile. Festivităţile decurgeau în felul următor: În prima zi se întruneau adepţii dornici de iniţiere. Aceştia erau supuşi în decursul celei de a doua zile unor procese de purificare. În ziua a treia aveau loc sacrificiile. În ziua a patra se purta în procesiune statuia Persefonei sau un "copil divin" într-un recipient (Kalathos) ornat cu şerpi, care simboliza coşul cu flori al zeiţei. Răpirea ei de către Hades era deci repetată în mod alegoric. În procesiuni nu lipseau simboluri ale fertilităţii precum spice de grâu sau embleme falice.În cea de-a cincea zi se comemora prin lungi procesiuni cu făclii căutarea Persefonei de către Demetra. În ziua a şasea, festivităţile ajungeau la apogeu: era strămutată columna lui Dionis-Iachos de la Atena la Eleusis de către o mare mulţime de oameni. Noaptea începeau iniţierile în mistere, care constau şi în dezvăluirea soartei celor drepţi şi a celor blestemaţi în lumea de apoi. Iniţierile erau făcute, ca şi purificările, de către sacerdoţi mascaţi ca nimfe, satiri şi sileni. Ceremoniile erau însoţite atât de muzica fluierelor frigiene şi a timpanelor cât şi de dans, creându-se astfel prin ritmuri monotone o atmosferă extatică. În ziua a şaptea se organizau întreceri în onoarea zeiţelor. Ultimele două zile erau consacrate iniţierilor şi ofrandelor.
În anul 382 d. Hr., împăratul roman Teodosiu I a interzis cultul eleusin, ca dealtfel toate cultele celebrate prin mistere.
Aparut in 1914, studiul lui Paul Foucart Misterele de la Eleusis se bazeaza foarte mult pe marturiile autorilor antici precum Herodot, care ar fi mai aproape de sursa misterelor eleusine decit savantii con-temporani. in Grecia antica circulau o multime de legende despre calatorii initiatice in Egipt ale unor eroi si intemeietori de secte si scoli religioase (Pitagora sau Orfeu, de exemplu). Aceste biografii mitice stereotipe tin insa mai degraba de imagologie, iar valabilitatea lor istorica este foarte redusa. Cu toate acestea, Paul Foucart considera ca exista corespondente izbitoare intre cultul Demetrei si cultul isiac. Aceasta il face sa accepte vechea poveste a importului Misterelor eleusine, undeva pe la mijlocul mileniului al doilea i.Hr., din Egiptul antic, import ce a insotit raspindirea tehnicii cultivarii cerealelor din Egipt si Orientul Apropiat. Dovezile arheologice despre contactele intre Egipt si greci intaresc ipoteza imprumutului.
- La Atena preotia nu cerea o pregatire prealabila serioasa
Desi aceasta interpretare difuzionista a fost contestata de cercetatorii ulteriori, studiul merita atentie cel putin pentru morfologia ritualului eleusinic pe care o realizeaza. Paul Foucart descrie amanuntit functiile castelor sacerdotale (vechile familii ale Eumolpizilor si Kerykesilor), a preoteselor eleusine si a magistratilor atenieni implicati in organizarea Marilor si Micilor Mistere, realizind totodata o prezentare stufoasa a principalelor diviziuni si momente ale cultului.
Numai originea si functiile personajelor (de la hierofant la spondofori) implicate mai mult sau mai putin direct in ceremonialul initiatic ar merita un studiu aparte. Eumolpizii (casta sacerdotala eleusina) pretindeau ca au o anumita suprematie spirituala asupra Kerykesilor (familie sacerdotala de origine ateniana), desi Eumolpos, stramosul lor mitic, ar fi fost invins de Erehteu, stramosul atenienilor. Daca la Atena preotia nu cerea o pregatire prealabila serioasa si orice cetatean putea indeplini aceasta sarcina ca orice alta magistratura, la Eleusis hierofantul (preotul suprem Eumolpid) si daducul (al doilea mare preot Kerykes) erau alesi pe viata si de obicei erau supusi unui examen prealabil. in vreme ce la Atena religia oficiala, de stat, nu avea nici o dimensiune soteriologica, la Eleusis se celebra un cult privat (ce a devenit o religie pan-helenica), a carui miza era soarta sufletului post mortem.
Cu toate acestea, controlul exercitat de cetatea ateniana era foarte puternic: la sfirsitul ceremoniilor, arhontele-rege trebuia sa dea un raport amanuntit Adunarii Consiliului celor Cinci Sute. Un caz relevant este cel al lui Alcibiade. Acuzat de sacrilegiu (mutilarea efigiilor lui Hermes si dezvaluirea licentioasa a misterelor eleusine), cetatea ii cere hierofantului sa rosteasca imprecatii sacre la adresa lui (un soi de excomunicare). Cind cetatea considera ca are din nou nevoie de geniul militar al lui Alcibiade, se hotaraste tot prin vot revocarea acestor imprecatii, in ciuda protestelor hierofantului.
in ceea ce priveste structura riturilor eleusine, acestea se desfasurau in doua etape. Micile Mistere aveau loc primavara si presupuneau o serie de pregatiri si purificari a mystilor la Eleusinionul din Agra in Atena. Marile Mistere se desfasurau in septembrie-octombrie, cind mystii erau initiati in telesterion, incinta sacra de la Eleusis, dupa opt zile de procesiuni si lustratii. Existau doua grade de initiere: telete (majoritatea neofitilor se multumeau cu aceasta) si epoptea, initierea desavirsita, optionala, ce putea fi obtinuta in al doilea an. Daca in privinta celorlalte aspecte pregatitoare ale initierii exista date destul de concludente, telete si epoptea nu au fost niciodata dezvaluite. Destainuirile erau pedepsite cu moartea (Alcibiade fusese condamnat la moarte) sau cu ostracizarea.
Stim ca initierea presupunea o succesiune de cuvintari solemne (legomena), reprezentari mitico-rituale (dromena, cu referire la suferinta Demetrei si rapirea fiicei sale, Kore-Persephona, de catre zeul infernului) si deignumena (prezentarea unor obiecte sacre, hiera). Pornind de la o comparatie a lui Plutarh, Paul Foucart reface scenariul initierii din telesterion: mystii erau claustrati intr-o subterana a sanctuarului, lasati sa rataceasca in intuneric, timp in care le erau infatisate obiecte si figurine divine stranii, cind terifiante, cind linistitoare, pentru ca apoi sa fie dusi la etajul superior, unde erau inundati de o lumina puternica. Astfel, „din regiunea terorii, mystii treceau pe pajistile voioase ale Cimpiilor Elizee, peste care isi raspindea razele o lumina minunata. Calatoria lua sfirsit o data cu contemplarea Obiectelor Sacre, care era punctul final al initierii“. Foarte probabil, hiera erau niste dublete primitive din lemn, niste statui ale zeilor, considerate de origine divina (xoana si kolossoi).
Desi reconstructia lui Paul Foucart este plauzibila, cel putin sub aspect psihologic, ea are un defect major: sapaturile au aratat ca telesterionul nu are o incapere subterana. Mircea Eliade sublinia originea orfica a acestui tip de initiere atribuit de Paul Foucart riturilor de la Eleusis, iar fragmentele din dialogurile platoniciene citate de Foucart in sprijinul interpretarii sale confirma mai degraba opinia lui Eliade. Multe din interpretarile lui Paul Foucart nu au rezistat, in primul rind ipoteza importului din Egipt a fost abandonata de scolile de istorie a religiilor mai recente. Pentru Georges Milonas, o origine mult mai probabila a Misterelor ar fi Thessalia, unde existau vechi sanctuare inchinate zeitei centrale a misterelor, Demeter. Cu toate acestea, Misterele de la Eleusis ramine un studiu de referinta pentru intelegerea unuia dintre cele mai importante fenomene religioase grecesti.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu