Primele trăiri masonice

Este greu să aşterni pe hârtie stările şi sentimentele care se petrec în interiorul persoanei în momentul iniţierii, dar la fel cum cifra trei are o mare importanţă masonică la fel şi experienţa iniţierii mele o pot împarţi în trei etape: camera de reflecţie, momentul în care dezlegat la ochi pentru prima dată şi vezi lumina templului cât şi cea dea treia, momentul încheierii.

În momentele când aşteptam în camera de reflecţie alături de o altă persoană, întrebându-l de ce vrea să intre în masonerie sau ce anume doreşte de la masonerie, mi-a răspuns că nu stie. Primind aceaşi întrebare din partea dânsului i-am spus că eu sunt în căutarea întelepciunii, moment în care s-a scuzat parăsind camera, fapt care nu l-am înteles nici în prezent. Reflectând de data aceasta singur asupra mesajelor care se află în cameră, realizezi că totul este trecător în viaţă cu excepţia întelepciunii care te insoteşte permanent până în ceasul morţii.

Părăsind camera şi intrând în templu, se nasc stări pe parcusul calătoriilor care nu se pot relata în cuvinte deoarece sentimentele nu se explică ci, din contra se trăiesc.

Cea de a doua etapă care la fel ca şi prima iţi relevă sentimente paradoxale de bucurie şi temere în acelaşi timp. În momentul când ţi-se indepărtează legământul de la ochi şi vezi toţi fraţii cu sabiile către tine şi primeşti mesajul “ toţi fraţii vor sări pentru tine la greu, dar deasemenea toţi te vor ataca necontenit dacă vei trăda”, te face să reflectezi asupra importanţei cuvântului pe care îl dai prin jurământ şi promisiune, importanţa pe care o are cuvântul în viaţa oamenilor atât în viaţa masonică cât şi în viaţa profană.

Cea de a treia etapă care iţi crează un sentiment deoasebit, este momentul încheierii, când toţi fraţii se adună în jurul tău şi te felicită, moment în care simpţi o împlinire interioară, că întradevăr ai realizat ceva deosebit prin renaşterea ta ca iniţiat, admis în această şcoală a elitelor.

Am zis!

Fr. Ionuţ G.

Vacanta placuta!

Cu acazia incheierii anului masonic 6010/6011, uram din suflet tuturor FF:. o vacanta frumoasa si lumina in suflete...e vremea sa ne odihnim dar sa nu uitam ca munca noastra spirituala nu se termina niciodata. Va multumim pentru contributia adusa si va felicitam pentru toate activitatile pe care le-ati realizat cu responsabilitate si devotament pentru Ordinul masonic. Imbratisari  fraterne si ganduri frumoase!

Auld Lang Syne (long, long ago...)

dupa Robert Burns

Cantec masonic aici intr-o varianta folk, bazat pe un poem faimos care ne indeamna retoric sa ne amintim cu drag de acele "vremuri vechi" in care prienia adevarata si fratia insemnau ceva in constiinta oamenilor, in care valorile morale si principiile masonice nu erau doar simple vorbe in vant. In viata profana se canta traditional cu prilejul Anului Nou sau la diverse ceremonii in semn de ramas bun.

Spatiu si timp

Ce este loja ? Loja se formează într-un spaţiu foarte deosebit. Odată reuniţi în templu, după formarea lojei, fraţii se află încă în lume, fără a-i aparţine însă cu adevărat acesteia. Loja reprezintă un fel de paranteză în interiorul lumii. Un spaţiu consacrat prin voinţa celor adunaţi aici pentru a putea fi, în fine, pentru un timp, ei-înşişi, sau a încerca să se apropie de adevărata lor fiinţă.

Loja se formează şi într-un timp aparte, un timp diferit, pe care îl numim sacru, un fel de interval în interiorul lumii profane, o breşă în temporalitatea condiţionată.

Este important să le oferim celor ce fac primii paşi pe o cale iniţiatică, un spaţiu consacrat, mereu acelaşi, şi un timp al misterului, întotdeauna acelaşi. În fiecare lună, sau în fiecare săptămână, un număr de oameni se întâlnesc în acelaşi loc, la aceeaşi oră, în interiorul lumii, dar feriţi de ea. Respectarea orelor de începere a ţinutelor în Franc-masonerie, în martinism, în pitagorism, în rozicrucianism... este esenţială. Participanţii ştiu că la un anumit moment, în cutare loc, le este dedicat un cadru anume, pentru ca ei să-l folosească pentru ceea ce stă la baza a însăşi existenţa lor. Nu vom putea cunoaşte niciodată pe deplin consecinţele dezastruoase a calendarelor nerespectate, a modificărilor, amânărilor, întârzierilor, care contribuie la irosirea energiilor ce-ar trebui să se însumeze în lojă. În ordinele interioare, orice individ convocat care soseşte cu un singur minut de întârziere este definitiv exclus. Practicile concură la o aşezare în mod natural armonioasă şi eficientă a timpului şi a spaţiului. Cu cât practica este mai avansată, cu atât timpul se organizează cu o mai mare fluiditate în jurul praticianului. Sincronicitatea devine o permanenţă.

Ştim prea bine că atât acest spaţiu, cât şi acest timp, sunt simbolice, sau de natură energetică, însă este bine să le reprezentăm material, pentru a ajuta căutătorul să îşi găsească cu uşurinţă reperele spaţiale şi temporale. Mai târziu, mult mai târziu, orice timp va fi sacru, şi orice loc va fi un spaţiu al misterelor, întrucât subiectul va fi verificat prin propria-i experienţă că acesta este deopotrivă Templul şi Calea.

Până ce procesul de simbolizare se va fi terminat cu adevărat, până ce subiectul va purta templul în el, iar templul se va manifesta prin acesta, în fiecare clipă, zidurile şi ceasurile mai sunt necesare. Acest proces de simbolizare începe încă din primii ani ai copilăriei, dar nu se termină atunci când atingem vârsta adultă. Ci va continua tocmai în lojă, până la trecerea individului din zona fenomenelor în cea numenală, din zgomotul lumii la tăcerea fiinţei. Atunci, intersectarea privirilor va fi de ajuns pentru a consacra spaţiul, un singur sunet, un unic gest sau mai bine, sincronizarea respiraţiilor, vor goli timpul profan, condiţionat, pentru a face loc liber accederii la adevăr, la real.

Atâta vreme cât loja primeşte în rândurile ei indivizi a căror necesităţi solicită funcţia exoterică, adică având nevoie de a se reconcilia cu ei înşişi, cu mediul înconjurător, cu lumea, de a primi o terapie în sensul grecesc al termenului, acest spaţiu le va fi aproape indispensabil, pentru a putea rezolva, în cadrul său, elementele problemelor proprii. Odată rezolvate aceste probleme, când încep să părăsească orizontalitatea experienţei omeneşti pentru a aborda verticalitatea fiinţei, momentul formal, spaţiul formal şi timpul formal au mai puţină importanţă. Putem deschide un timp sacru pocnind din degete şi să-l închidem printr-un gest similar. Însă abordarea prematură a acestui gen de muncă iniţiatică poate avea efecte distructive pentru respectiva persoană, pentru că ea ar putea reproduce elemente ale problematicii proprii, într-un timp şi un spaţiu care nu o mai înconjoară protector. Personalitatea ei se poate prăbuşi. Iată de ce prezenţa lojei şi a ritualului sunt necesare multă vreme, în afara unor cazuri cu adevărat excepţionale.

Circumstanţele ne obligă, uneori, să accelerăm ştergerea identităţii. Pe timp de război, unele loji se adunau în jurul unei mese. Spaţiul sacru era circumscris acesteia. Timpul sacru, era momentul oportun. În perioade conflictuale, contextul cultural şi cel istoric fac să existe o anumită tensiune, astfel încât spaţiul şi timpul sacre nu se creează decât cu şi prin dimensiunile riscului asumat.

În afara acestor perioade extreme, regularitatea timpului iniţiatic, constanţa spaţiului sacru, îl vor ajuta pe individ să se înscrie, să se structureze, în propria sa interioritate. Mai târziu, acesta va trebui să facă munca opusă : o destructurare, sau, mai bine, o de-creare. Decrearea persoanei, dezintegrarea acesteia, nu poate fi făcută decât atunci când alianţa cu sinele este impodibil de distrus. Trebuie aşadar ca, mai întâi, raportul cu sinele să fie bine înrădăcinat.