Camera de reflectie

Este locul în care începe de fapt (în mod subtil), iniţierea candidatului, care în final, îl va purta din întunericul ignoranţei şi al morţii spiritului (vădit în lumea profană, mai ales în zilele noastre), către o renaştere simbolică spre adevărata Lumină spirituală pe care o caută în Masonerie. Timpul petrecut în această Cameră de Reflecţie este prima dintre purificările aspirantului şi anume, purificarea prin „pământ”.

Aşadar, când aspirantul se prezintă pentru probele de iniţiere, el este închis în această cameră de gândire, ceea ce este asimilat în consecinţă, cu „proba pământului”, unde, este condus de Maestrul Expert şi lăsat acolo cca. 15 minute. Această „Cameră de Reflecţie” are un aspect lugubru semănând practic cu un mormânt care trebuie să declanşeze candidatului starea de izolare de viaţă şi de întreaga lume. Aici nu se mai află decât el cu el însuşi având în jur semnificaţia morţii, dar în acelaşi timp elementele alchimice primordiale, de concentrare a universului.

Este o cameră mică, dreptunghiulară, simbolic orientată, ca şi Templul, de la Est la Vest, având pardoseala, pereţii şi plafonul, vopsiţi în neagru opac ori zugrăviţi, ori acoperiţi de jur împrejur de o pânză neagră sau după caz, de panouri mobile).

Pe peretele de Est sunt pictate: semnul zodiacal al Berbelcului, în roşu sub care se află un cocoş care cântă (cu creasta, guşa, pieptul şi labele vopsite în roşu, iar penajul în alb şi negru). Cocoşul stă pe o banderolă cu inscripţia „Vigilenţă şi Perseverenţă”. De o parte şi de alta a cocoşului se află inscripţionată cu litere albe o făgăduinţă: „Dacă perseverezi vei fi purificat prin elemente, vei ieşi din abisul tenebrelor, vei vedea Lumina”. Sub banderolă se află un trunghi cu vârful în sus vopsit şi el în roşu care aici, simbolizează Focul.

Pe peretele de Nord sunt vizibile: semnul zodiacal al Racului, vopsit în albastru, un schelet uman şi inscripţia V.I.T.R.I.O.L. („VISTA INTERIORA TERRAE, RECTIFICANDO INVENIES OCCULTUM LAPIDEM”, adică „VIZITEAZĂ INTERIORUL PĂMÂNTULUI, CORECTÂNDU-TE VEI DESCOPERI PIATRA ASCUNSĂ”). Aici se mai găsesc şi simbolurile alchimice ale Sulfului şi Sării pe lângă sentinţa: „DACĂ SUFLETUL TĂU A SIMŢIT FRICA NU MERGE MAI DEPARTE”. Sub această inscripţie se află un triunghi cu vârful în jos, vopsit în albastru, fiind simbolul Apei.

Pe peretele de Vest se văd: semnul zodiacal al Balanţei, de culoare galbenă şi o sentinţă: „DACĂ CURIOZITATEA TE-A ADUS AICI, PLEACĂ”. Sub aceasta se află un triunghi cu vârful în sus tăiat de o linie orizontală, triunghiul fiind de culoare galbenă, simbolizând Aerul.

Pe peretele de Sud se află: semnul zodiacal al Capricornului, de culoare verde, de asemenea o coasă şi o clepsidră. Sub tăişul coasei este înscris de asemenea cu litere albe: „DACĂ ŢII LA DISCUŢIILE UMANE, PLEACĂ. NOI NU LE CUNOAŞTEM AICI”. În mijloc, este pictat în verde un trunghi cu vârful în jos, tăiat de o linie orizontală, simbol al Pământului. În plus, pe acest perete este montată o oglindă aflată în spatele unei uşiţe negre, cu mâner aurit. Când uşiţa este deschisă în oglindă se reflectă scheletul uman de pe peretele opus.

Mobilierul Camerei de Reflecţie constă în:

1.O măsuţă dreptunghiulară, vopsită în nergu opac, aşezată lângă peretele de Sud, pe care se găsesc următoarele: un craniu uman şi câteva oase umane; o călimară cu cerneală neagră şi o pană de gâscă; un candelabru de fier cu patru picioare, având o lumânare albă, neaprinsă; trei boluri de teracotă sau de lemn, fiecare conţinând: unul sare, unul sulf şi unul nisip; o bucată de pâine uscată lângă o cană cu apă de izvor.

2.Un taburete, de asemenea vopsit în negru, lângă măsuţă.

3.Un felinar sau o candelă cu ulei, fixat pe peretele de Nord, singurul care va lumina în permanenţă încăperea.

Acum, considerăm necesar a vă aduce la cunoştinţă, reprezentarea simbolică a fiecărui element aflat în această Cameră.

„Proba pământului” simbolizează întoarcerea la geneză, la naşterea primilor părinţi, adică la începutul fiinţării ca om. Este momentul în care eşti năpădit de trecut. Toată viaţa profană cu realizări şi nereuşite, cu tragedii şi speranţe îţi trece prin faţa ochilor. Dar în acelaşi timp trebuie să ai în vedere sfârşitul tău Aici... reîntoarecerea la materia primordială, căci fizic vom fi daţi pământului din care ne-am născut, iar sufletul va împânzi cerul spre Lumină.

Craniul şi scheletul este tot ceea ce rămâne după moarte, ca ultimă formă abandonată în ultimul stadiu al materiei ce mai aminteşte de om.

Individul trebuie să moară ca profan şi să se renască drept iniţiat. A renaşte drept iniţiat înseamnă a obţine calea spre Iluminare. Drept urmare candidatul trebuie să semneze Testamentul său ca profan. Acesta este alcătuit din câteva întrebări care sunt menite a declanşa în el toate aspiraţiile neatinse, constitutiv-metafizice pe care trebuie să le aibă orice muritor.

Pe masa la care este aşezat candidatul pentru a-şi întocmi testamentul, se află aşadar: apă, pâine, sare, sulful încins în tub, mercurul, clepsidra cu nisip, şi un craniu uman.

Apa este elementul în care materia se dizolvă. De asemenea, ea are semnificaţii contradictorii; pe de o parte însufleţeşte şi fertilizează, pe de altă parte sugerează scufundarea şi decăderea... asfinţitul. Ea mai este şi simbolul fundamental al tuturor energiilor inconştientului, în acest fel ea devine periculoasă atunci când prin revărsări îşi depăşeşte graniţele.

Pâinea simbolizează viaţa grea pe care a trăit-o până acum candidatul, viaţă al cărei scop ar trebui să fie binecuvântarea în Ceruri. Aceasta este comparată cu întregul proces prin care se trece de la bobul de grâu până la forma finală – de pâine.

În Biblie sarea este simbolul legământului dintre Dumnezeu şi poporul său („să nu laşi jertfele tale fără sare, semnul legământului Dumnezeului tău” – Leviticul 2:13)

În alchimie sarea reprezintă caracterul concret, palpabil. Sarea alături de sulf şi mercur participă la următorul proces: flacăra provine din sulf, mercurul se ridică din fum, iar sarea rămâne în urmă sub formă de cenuşă. Cu alte cuvinte din flacără, simbolizând viaţa, în momentul morţii, se ridică sufletul, iar concretul, realitatea de până atunci se transformă în scrum.

Clepsidra cu nisip este măsură a timpului imaterial şi imprevizibil. Ea este simbol al vremelniciei, al deşertăciunii şi al scurgerii timpului ceea ce aminteşte de moarte... de ceasul morţii care se apropie necontenit.

În realitate această coborâre în mormânt este schiţa unei călătorii şamanice, în care sufletul profanului, prin transmigraţie, este obligat să-şi caute propria conştiinţă prin semnarea actului de credinţă – completarea Testementului ritual. Această transmigraţie o găsim şi în misterele celtice, la druizi, în misterele eleusine, la poporul trac, călătoriile lui Orfeu în infern care sunt bine cunoscute şi de populaţia daco-getă, referindu-ne la Zamolxe şi călătoriile sale iniţiatice.

Scopul acestui act este evident. Locul unde coboară el este de fapt poarta către o metadimensiune spirituală, în care iluzoriu, dat de materialitate se preface în pulbere, iar tăria spiritului îşi găseşte puterea necesară pătrunderii simbolisticii înalte cu care el se va confrunta pe parcursul desfăşurării Ritualului.

În scrierile vedice, se spune că maya, adică universul realităţii noastre, este de fapt o iluzie creată de propriul nostru mental, cu singurul rol şi anume acela de a ne ţine prizonierii propriilor noastre dependenţe. Căutarea Luminii şi Adevărului, în Ritualul Masonic, este în realitate ruperea de aceste dependenţe, cunoaşterea în forma ei pură.

După acest timp de gândire care i s-a acordat candidatului, acesta ori renunţă, ori este preluat de Maestrul Expert şi Maestrul de Ceremonii pentru a fi pregătit de iniţiere.

Am zis!

F.'. Lucian W.

Ordinele initiatice

Ordinele Initiatice sunt specifice secolului XVIII si nu necesita in mod obligatoriu religia crestina. In afara de Francmasonerie, cele mai importante sunt:

1. Rosicrucianul care a aparut in sec.XVI- XVII fiind marcat de aşa-zisa iniţiativă a alchimistului Valentin Andreea de a da masoneriei denumirea de „Crucea de trandafiri”. După toate aparenţele acest nume reprezintă o alegorie, în concepţia masonilor crucea fiind simbolul unirii sacre, iar trandafirul cel al discreţiei, al tainei, crucea de trandafiri având deci sensul de „confrerie sacră a tăcerii”.Rosicrucianul considera ca evolutia omului se efectueaza tot atât de bine în lumea materiala, ca si în lumea spirituala si pentru acest motiv nicio fiinta umana nu poate cunoaste fericirea daca se orienteaza catre una dintre aceste doua lumi, excluzând-o pe cealalta.

Dintre toate ”questele” medievale cea mai celebră şi mai impresionantă este căutarea Graalului, care face joncţiunea între civilizaţia creştină şi civilizaţia celtică, Graalul fiind în acelaşi timp un simbol al potirului creştin ca şi al vasului celtic în care se aduna băutura de nemurire, simbol al depozitului tradiţional. În ciclul creştin, Graalul (cu sensul de cupă dar şi de carte) este potirul de la Cina de Taină, în care Iosif din Arimatheia a strâns sângele curs, după răstignire, din cele cinci răni ale lui Iisus, sânge care a devenit băutura de nemurire, adică euharistia creştină. Romanele Graalului au fost difuzate în Occident într-o perioadă relativ scurtă, în sec. XIII, mai ales între 1250-1280, adică cu puţin timp înaintea distrugerii ordinului Templierilor. Ele par să fie astfel testamentul esoteric al acestora, de care sunt legate şi alte organizaţii iniţiatice. Dar dacă Graalul s-a ocultat, semnificaţia lui nu s-a pierdut, ci a fost transferată unor Fratii având ca simbol trandafirul în centrul unei cruci si roza devine astfel un simbol al cupei păstrătoare de nectar, ca băutura de nemurire, şi transmiţătoare a semni¬ficaţiilor esoterice ale Tradiţiei perene. Sensul spiritual iniţiatic al Roza-Crucii se regăseşte în numeroase opere medievale, începând cu acel Roman de la Rose şi cu Roza mistică din ¬Paradisul lui Dante, continuând cu The fairie Queen a lui Edmund Spenser pentru a persista sub forme simbolice şi chiar criptografice până în opera lui Shakespeare sau chiar a lui Ronsard care făcea parte dintr-un grup literar, cu nuanţe esoterice, numit La Pléiade. Ultimele manifestaţii concrete si mai explicite ale Roza-Crucii apar la începutul sec XVII, când organizaţiile erau pe cale de ocultare, în trei opere atribuite alchimistului Johann Valentin Andreae (1586-1654) numite: Fama Fraternitatis (1614), Confessio (1614) şi mai ales Nunta chimică a legendarului Christian Rosenkreutz (1616). Însuşi titlul acestei din urmă cărţi arată legătura Roza Crucii cu realizarea unei hierogamii prin iubire şi cu Hermetismul alchimic ¬medieval. In zilele noastre Societatea Rosicruciana este o organizaţie masonică, creştină şi ştiinţifică prezenta peste tot in lume si scopul ei este de a crea, asigura şi încuraja, pentru membrii săi un mediu intelectual reciproc stimulant şi de întrajutorare pentru cercetarea secretelor Naturii şi pentru rezolvarea marilor probleme ale Vieţii; de a facilita studiul sistemului filozofic bazat pe Kabbala şi pe doctrinele lui Hermes Trismegistus conform primelor concepte din 1450.

2. Martinismul este strâns legat de învăţăturile lui Martinez de Pasqually (1727-1774). El a întreprins o sinteză a cunoştinţelor iniţiatice ale lumii occidentale de până la el, incluzând aici cabbala, gnoza, alchimia etc.

Putem vorbi de Martinismul aşa numit primitiv sau martinezismul, care îl are drept creator pe Martinez de Pasqually şi ca formă de exprimare Ordinul Cavalerilor Masoni Aleşi Cohen ai Universului, care includea clasa secretă a Reau+Croix în care, erau admise şi femeile. Pentru a ajunge la gradul maxim în Ordin nu era necesară apartenenţa la Masonerie, întrucât pe atunci femeile nu erau admise în rândurile aceia. Calea iniţiatică propusă de Martinez consta dintr-o practică progresivă de natură magico-teurgică.

Martinismul denumit şi antic, a avut doi inspiratori care au creat doua şcoli cu tehnici complet diferite. Primul este Jean Baptiste Willermoz, discipol direct al lui Martinez, care a creat Ordinul Cavalerilor Binefăcători ai Cetăţii Sfinte din Ierusalim, prin modificarea Ordinului masonic al Strictei Observanţe Templiere. Tehnica urmată era mai ales ritualistică şi operativ-¬masonică. Louis-Claude de Saint-Martin, de asemenea unul dintre discipolii direcţi ai lui Martinez, a abandonat şi el tehnicile operative, pentru a se distanţa, mai apoi, de orice ritual de tip masonic şi pentru a practica aşa numita "cale a inimii", cu aspect mistico-filosofic, surprinzător de apropiată de isihasmul ortodox. Saint-Martin s-a îndreptat astfel spre lumea profană, în care practic a lucrat până la sfârşitul vieţii sale, creând grupuri pe care Robert Amadou, cunoscut cercetator şi istoric al Martinismului, le-a numit ale "Prietenilor Intimi". Operele lui Saint Martin erau adoptate de catre Ordinul Cavalerilor Binefăcători ai Cetăţii Sfinte şi că în mai multe cazuri, mai ales în Europa orientală şi de Nord, cele doua şcoli s-au contopit, dând naştere aşa numitei Masonerii a lui Saint-Martin.

Ordinul Martinist astazi, pe care unii îl numesc "al lui Papus", pentru a-l distinge de alte Ordine aparute mai târziu, se străduieşte să aplice metoda propusă de Louis-Claude de Saint-Martin, pentru a-i ajuta membrii săi să avanseze pe calea transformării personale, mergand înainte pe drumul spiritualităţii, cu ajutorul Cunoaşterii hrănită prin studiu, al Acţiunii concretizată prin practică şi sentimentului izvorat din meditaţie.

Papus a fost reorganizatorul principal al Martinism-ului care s-a răspândit mai cu seamă în perioada dinaintea primului razboi mondial şi care, uneori, a luat chiar forma unei competiţii cu Masoneria, şi anume, Martinismul modern.

Încă de foarte tânăr, Papus a primit iniţierea martinistă. În opera lui se află bazele doctrinei Martiniste propusă de Louis-Claude de Saint-Martin, căreia Papus i-a dat un plus de sub¬stanţă, creând Ordinul Martinst. Astfel, chiar dacă Papus a frecventat practic toate şcolile iniţiatice, ordinele şi obedienţele timpului sau, a rămas Martinist începând de la vârsta de 17 ani şi până în ultima clipă a vieţii sale. În sânul Ordinului Martinist, transmiterea iniţiatică n-a fost niciodată întreruptă, nici măcar în timpul celor două Razboaie Mondiale.

Mai există ceea ce îndeobşte numim Martinismul contemporan, ce îl are ca prim inspirator şi organizator pe Robert Ambelain, în el contopindu-se curente diferite, moştenite din Martinismul modern care, mai ales în Franţa, au dus la evoluţii mistico-creştine.

3. Ordinul Zorilor de Aur - Golden Dawn - din societatea Rozicruciana apare in 1887 o noua societate, The Golden Dawn, alcatuita din cateva dintre cele mai stralucite spirite ale Angliei.Aceasta societate secreta a avut un mare impact in secolul al XX-lea asupra magiei Europene, din cauza publicarii a unor manuscrise codificate cumparate de Win Westcot, unul dintre fondatori, dintr-un magazin de antichitati ( Crowley 452 ). Apoi Westcot l-a contactat pe Samuel Lidel McGregor Mathers, care era un respectat magician in acel timp. Astfel impreuna au decodat manuscrisul care continea patru ritualuri complicate. In manuscris ei au gasit o adresa al unei persoane numita Doamna Spriengel din Germania care detinea un ordin magic secret. De la aceasta au primit aprobarea de a fonda un alt ordin secret numit “Zorii Aurii” ( Golden Dawn ). Ordinul a oferit o pregatire complexa in magie si avea grade care puteau fi asemanate cu Arborele Vietii. Pentru a dobandi un nou grad, o anumita cantitate de cunostinte practice si teoretice trebuiau dobandite. Pentru a trece de la un grad la altul adeptii trebuiau sa practice un ritual in care primea fiecare diferite arme magice. Pentru fiecare grad exista cate un anumit halat, emblema, simbol, slogan etc.

Acest ordin a decazut din doua motive principale. In primul rand, dupa moartea lui Westcot si Woodman, Mathers a devenit noul dictator care a folosit forta pentru a conduce ordinul. Din acest motiv numerosi membri au plecat. Astfel membrii ramasi erau de proasta calitate. In al doilea rand, cea mai mare si poate lovitura finala impotriva acestui cult a fost data de Aleister Crowley care a publicat toate materialele secrete in revista proprie: “Echinoctiu” ( Equinox ). Apoi au rasarit numeroase ordine din ruinile cultului “Golden Dawn” cum ar fi “Stella Matutina” si acum inca avem culte care practica versiunea ortodoxa a “Zorii Aurii” ( Golden Dawn ).

Aleister Crowley (1875-1947) era membru in The Golden Dawn, ca si in Ordinul martinist si in Ordo Templis Orientis. Crowley a scris multe carti despre magie, fiind pornit foarte mult impotriva creotinismului. El era satanist si se identifica unui “sfant al lui Satan”. Crowley se droga si practica magia sexuala. Samanta aruncata de el va duce la aparitia miscarii hipiotilor

S-ar mai putea discuta aici si de o categorie aparte, rebela, in randul societatilor initiatice: cei care au sustinut nazismul: Vrile, Thule, Ordinul Negru etc. Din Romania merita mentionate Legiunea Arhanghelului Mihail si Garda de Fier. Alte grupari raman in cea mai mare discretie pana cand intervin anumite evenimente. Cel mai bun exemplu fiind Iluminatii din Bavaria.

F.'. Lucian W.

Primele trăiri masonice

Este greu să aşterni pe hârtie stările şi sentimentele care se petrec în interiorul persoanei în momentul iniţierii, dar la fel cum cifra trei are o mare importanţă masonică la fel şi experienţa iniţierii mele o pot împarţi în trei etape: camera de reflecţie, momentul în care dezlegat la ochi pentru prima dată şi vezi lumina templului cât şi cea dea treia, momentul încheierii.

În momentele când aşteptam în camera de reflecţie alături de o altă persoană, întrebându-l de ce vrea să intre în masonerie sau ce anume doreşte de la masonerie, mi-a răspuns că nu stie. Primind aceaşi întrebare din partea dânsului i-am spus că eu sunt în căutarea întelepciunii, moment în care s-a scuzat parăsind camera, fapt care nu l-am înteles nici în prezent. Reflectând de data aceasta singur asupra mesajelor care se află în cameră, realizezi că totul este trecător în viaţă cu excepţia întelepciunii care te insoteşte permanent până în ceasul morţii.

Părăsind camera şi intrând în templu, se nasc stări pe parcusul calătoriilor care nu se pot relata în cuvinte deoarece sentimentele nu se explică ci, din contra se trăiesc.

Cea de a doua etapă care la fel ca şi prima iţi relevă sentimente paradoxale de bucurie şi temere în acelaşi timp. În momentul când ţi-se indepărtează legământul de la ochi şi vezi toţi fraţii cu sabiile către tine şi primeşti mesajul “ toţi fraţii vor sări pentru tine la greu, dar deasemenea toţi te vor ataca necontenit dacă vei trăda”, te face să reflectezi asupra importanţei cuvântului pe care îl dai prin jurământ şi promisiune, importanţa pe care o are cuvântul în viaţa oamenilor atât în viaţa masonică cât şi în viaţa profană.

Cea de a treia etapă care iţi crează un sentiment deoasebit, este momentul încheierii, când toţi fraţii se adună în jurul tău şi te felicită, moment în care simpţi o împlinire interioară, că întradevăr ai realizat ceva deosebit prin renaşterea ta ca iniţiat, admis în această şcoală a elitelor.

Am zis!

Fr. Ionuţ G.

Sortul

Sunt cateva luni de cand am decis sa insirui cateva pareri legate de Sortul Masonic. Atunci, citisem undeva cum ca s-au scris despre Sortul Masonic o mie si una de descrieri una mai nastrusnica decat alta. Initial mi-am blocat atentia asupra acestui numar 1001. De ce tocmai 1001? Am tinut minte acest 1001 si am cautat sa citesc cat mai multe pareri.
Se poate spune despre Sortul Masonic, considerandu-i forma patrata, ca face referire la patrat, la cub si la ungiul drept. Forma dreptunghiulara a bavetei a fost considerata ca simbolizand triunghiul. Cea mai interesanta explicatie imi pare a fi ca baveta face legatura cu demonstratia Euclidiana a teoremei lui Pitagora. Poate ca nu intamplator echerul cu laturi inegale este simbolul Venerabilului, care, folosindu-se de cunostinta cu care l-a inzestrat M:.A:.A:.U:. foloseste 4 bete si o sfoara pentru a putea gasi drumul spre casa, oriunde s-ar afla, fie pe pamant, pe apa sau in ceruri.
Interesanta este si legatura dintre cele 4 laturi ale sortului si patratul. Daca ridicam la patrat primele 4 numere, adica 1, 2, 3 si 4 vom obtine numerele 1, 4, 9 si 16. Daca scadem fiecare numar din urmatorul si anume 4-1, 9-4 si 16-9 vom obtine numerele 3, 5 si 7. Acestea sunt pasii in masonerie.
Cu trecerea timpului probabil ca vor aparea din ce in ce mai multe explicatii asa cum, cronologic vorbind, prima asemanare este cu fruza purtata de Adam si Eva si probabil ultima cu cea de-a patra dimensiune. Oicum cred ca putem specula pe simbolistica Sortului Masonic, dar important este sa nu uitam ca acesta este un simbol masonic si ar trebui sa aflam ce este menit sa insemne si nu ce ar putea insemna.
Una dintre cele mai frecvente explicatii, intalnite in literatura specifica, a sortului masonic este ca acesta reprezinta o mostenire din trecut, un vesmant al lucratorilor si o emblema a inocentei si a sacrificiului.
De ce mostenire din trecut
In cultul lui Mithras, zeul luminii, candidatului i se oferea un sort alb. La fel si in cazul Esenienilor, care urmau indeaproape legea lui Moise si care credeau in nemurirea sufletului si in pedepsirea divina a pacatelor, unde initiatul primea sortul in timpul primului an de apartenenta la acest ordin. Sunt semnificative si numarul mare de statui ce reprezinta Zei greci si egipteni, la care inca si astazi se mai observa sortul. Persii chiar au adoptat sortul ca simbol national la un moment dat. Sortul era purtat de profetii everi si este si astazi putat de demnitari ecleziastici. In scrierile sale Fr:. J.G. Gibson remarca urmatoarele: „Oriunde se gaseau sentimente religioase – chiar si printre cele mai salbatice natiuni de pe pamant – nevoia de a purta un sort, sau ceva similar, a fost prezenta.”
Este deci foarte probabil ca primii constructori sa fi fost influentati de aceste antice si universale obiceiuri. Cu toate aceste, Masonii Operativi, foloseau sortul ca o metoda de protectie a hainelor in timpul muncii. Intr-o nota ce dateaza din anul 1685, un Maestu comanda pentru Ucenicul sau: carne, bautura, cazare si sorturi suficiente si de buna calitate. Si cum sortul era poate cea mai prezenta, folosita si importanta ustensila a Masonilor Operativ, atunci a venit ca o consecinta ca Masoneria Speculativa sa continue sa foloseasca sortul din motive simbolice. Si cum scopul operativ al sortului s-a transformat intr-unul speculativ, acesta a suferit pe parcursul anilor si o scurtare. Daca in primele documente Masonii Operativi purtau sorturi pana la glezna, treptat sortul a ajuns sa nu depaseasca genunchiul. Acesta modificare, normala de altfel datorita circumstantelor, ne indreptateste sa consideram orice alta interpretare pe seama dimensiunilor si formei sortului, ca fiind lipsita de substanta.
De la Obedienta la Obedienta s-au adoptat divese dimensiuni si ornamente dar, istoria ne arata ca acestea au o origine, am putea spune, contemporana. Sortul se poarta intotdeauna pe deasupra hainelor.
De ce un vesmant al lucratorilor
Sortul a fost cel mai prezent obiet in viata Masonilor Operativi incat a ajuns sa fie asociat in minitile oamenilor ca fiind o emblema a lucratorilor breslelor. Sortul a ajuns sa fie considerat un insemn al muncii onorabile si constiincioase, al muncii constructive si creatoare in opozitie cu cea distrucatoare sau demolatoare. Tot astfel sortul masonului este un simbol al schimbarii profunde a atitudinii societatii fata de munca, caci a trecut de la simbolul muncii fizice si intelectuale, odata dispretuita de mai marii lumii, la un simbol al unei vieti onorabile. Daca oamenii, in trecut, erau mandri sa poarte sabii, in timp ce lasau treburile vietii cotidiene in slujba sclavilor, sau daca cautau titluri sau decoratii in semn de recunostinta, iata ca astazi, figurat vorbind, sunt nerabdatori sa poarte un simplu, alb sort. Caci cavalerul de astazi prefera sa salveze viata in loc de a o curma si cauta mai degraba gloria muncii decat gloria functiei sau a titlului.
Daca acesta este adevaratul mesaj al sortului, atunci nimeni altcineva nu are dreptul sa-l poarte decat un adevarat Mason, caci acesta este un adevarat cavaler la muncii. Dar munca nu este numai fizica. Exista munca a mintii, munca a spiritului de multe ori mult mai anevoiasa decat munca mainii. Caci acela care se dedica pe sine curatirii grajurilor lui Augias ale lumii, la curatirea mizeriei ce se asterne pe cararile vietii, la fasonarea pietrelor de constructie in carierele confuze ale omenirii, numai acela este demn sa poarte acesta insigna a trudei.
De ce o emblema a inocentei si sacrificiului
O data cu era Marii Loje, si in consecinta a regulei ca sortul sa fie din piele de miel alba, sortul masonic a inceput sa fie un simbol al inocentei datorita culorii si a sacrificiului datorita materialului din care este si astazi realizat.
In Roma antica, o persoana acuzata imbraca adesea un vesmant alb pentru a-si atesta inocenta. La inceputurile bisericii crestine, convertitul se imbraca in alb ca o marturie a determinarii acestuia de a trai o viata fara de pacat. Si nu cred ca este nevoie de a continua cu exemplele, caci fiecare dintre noi recunoaste culoarea alba ca un simbol natural al inocentei.
Inocenta, in masonerie are definitia de a nu face rau, caci nici un om adult nu este fara de pacat asa cum este un copil, care de fapt ignora raul. Inocenta unui mason consta in blandetea lui, in determinarea lui cavalereasca de a nu face vreu rau moral niciunui barbat, niciunei femei sau niciunui copil; consta in toleranta sa in fata ignorantei si cruzimii oamenilor; consta in iertarea lui fata de fratii lui, care, in mod constient sau inconstient ii fac rau; consta in dedicarea lui catre un cavalerism spiritual in numele valorilor si virtutilor civice prin care omul se ridica deasupra brutei si lumea este purtata mai departe pe scarile ascensiunii.
Prin textura sa, piele de miel, sortul poarta semnificatia simbolica a sacrificiului. Pana de curand se credea ca Operativii putau sorturi din piele, dar in arhivele celor mai vechi loje sortul este deschis ca fiind realizat si din panza. In Loja Melrose cat si in Loja Mary’s Chappel No1 din Edinbrugh, cea mai veche din lume, arhivele arata ca sorturile erau confectionate din panza. In consecinta putem spune ca la inceput sorturile nu au fost din piele. Cu toate acestea, exista inscrisuri care spun ca breslele ce manipulau pietre brute si a buseni de lemn aveau nevoie de sorturi confectionate din materiale mai dure decat panza sau bumbacul. Cu toate acestea fraternitatea a folosit in timpul tinutelor sorturi din piele de miel, ca o aluzie la mielul care este simbolul jertfei si sacrificiului. Pentru moment putem spune ca sacrificiul masonului se defineste prin renuntarea la tot ce este nemasonic in el.
Sortul poate fi pe drept considerat, mai vechi decat Lana de Aur sau Vulturul Roman.
Legenda Lânei de Aur ne-a fost lasata mostenire din timpuri imemoriale. Mitologia ne spune ca grecii credeau ca Lâna de Aur e ascunsa într-o tara îndepartata, dincolo de marea care nu putea fi strabatuta. Lâna pretioasa crestea pe spatele unui berbec, cadou facut de unul din zeii lor. Berbecul era pazit zi si noapte de tauri care aruncau flacari si de un balaur care nu dormea niciodata. Promisiunea facuta grecilor era (spune fabula) ca, daca ei vor putea gasi Lâna de Aur si o vor aduce înapoi în Grecia, bogatia si prosperitatea vor abunda în tara lor. Speranta în îndeplinirea acelei promisiuni a dus la întemeierea unui ordin care a primit în rândurile sale pe multi dintre oamenii ilustri ai acelor timpuri, numiti Argonauti – de la numele corabiei Argo cu care au navigat. Simbolul ordinului era simbolul Lânei de Aur. Ceva mai târziu, dar tot în antichitate, a luat nastere la romani un ordin în care au fost primiti doar cei care s-au remarcat în razboi. Simbolul lui era Vulturul Roman. În ce priveste aceste doua ordine, scopul primului era bunastarea lumii întregi; scopul celuilalt era gloria militara. Ambele ordine au disparut de pe fata pamântului, cum de altfel vor disparea toate cele întemeiate pe dorinte zadarnice si josnice.
Dar, zice-se, mai stravechi chiar decât ordinul Lânei de Aur si al Vulturului Roman este ordinul a carui sigla este o blana de miel ori un sort de piele alba, ordin al carui tel este inocenta si puritatea vietii si al carui scop este facerea de bine. Faptul ca acest ordin, Francmasoneria, a supravietuit, în timp ce toate celelalte s-au pierdut, ne învata ca, daca traim conform principiilor sale, si noi vom dainui.

Am zis,

Fr:. Horia C.

Sa bati cu putere la poarta Templului!

Masoneria practicata la noi interzice prozelitismul. Ea se poate face cunoscuta prin mijloace media, dar nu are o actiune directa de contactare a unor personalitati sau unor persoane. Totusi incurajeaza contactul de introducere pentru profanii care au fost recomandati de catre Frati si pe care acestia ii considera ca fiind in acord cu valorile Masoneriei. Fiecare profan care isi depune cererea de a fi initiat – de a parcurge ritualul de initiere – se afla in majoritatea cazurilor sub cautiunea morala a unui membru al asociatiei. Exista deasemenea, si ele sunt incurajate, candidaturile spontane.
Pentru ca dosarul de candidatura sa fie intocmit este necesara o cerere adresata unui venerabil al unei loje care se afla cel mai aproape de domiciliul profanului sau direct la secretariatul unei Mari Loje. In principal urmeaza, dupa un prim contact , o serie de interviuri cu fratii Atelierului, care vor permite Lojei sa judece compatibilitatea lui cu valorile Masoneriei si gradul dorintei sale sincere de a se alatura asociatiei si de a intelege si practica valorile sale. Toate informatiile transmise oficial asociatiei sunt oricand accesibile si pot fi modificate de catre profanul care depune cererea.
Orice examinare a candidaturii este in mod egal o judecata subiectiva a ceea ce ar fi noul frate in Masonerie – daca el si-ar gasi locul – cat si o judecata asupra capacitatii Lojei de a include in armonie un nou participant si de a-i aduce ceva care sa-l ajute in evolutia lui personala.
Intrarea in Masonerie este din acest punct de vedere foarte dificila insa iesirea este usoara, este necesara de fapt o simpla cerere…
Noi nu avem ca strategie acumularea initierilor si nu consideram ca importanta sociala vitala a Masoneriei este o consecinta a numarului de membri. Autoritatea noastra provine doar din pastrarea si continuarea unei traditii istorice. Noi nu suntem o asociatie de origine recenta, ci o institutie verificata intr-o perioada lunga de timp istoric; ea depaseste fluctuatiile politice ori de regim social. Masoneria nu a incetat sa existe nici atunci cand ea fost desfiintata de catre autoritatile statutului pentru ca esenta sa nu rezida in membrii sai, ci in valorile pe care le apara.
Calitatea de Mason poate fi dobândită deci numai prin inițierea într-o Lojă regular constituită si corect consacrata iar aptitudinile de mason se deprind mai ales prin frecventarea Lucrărilor și însușirea semnificației simbolurilor; activitatea rezumată numai la studii individuale este insuficientă și nerelevantă.
Poate deveni francmason un profan, atunci când:
- crede în Marele Arhitect al Universului și în nemurirea sufletului;
- are vârsta de 21 de ani impliniți sau de minim 18 ani dacă este fiu de mason;
- este bărbat liber și de bune moravuri, are o bună reputație și purtări ireproșabile;
- are mijloace onorabile de existentă;
- are cultură și aptitudinile necesare pentru a înțelege și aprofunda învățăturile masonice;
- solicită admiterea în Ordin;
- se supune legilor țării noastre;
- să nu fi fost condamnat penal și să nu fie în curs de urmărire penală;
- trăiește cinstit;
- practică justiția (dreptatea);
- iubește aproapele;
- lucrează fără răgaz pentru realizarea fericirii omenirii și urmărește emanciparea ei progresivă și pașnică.

Rugam persoanele interesate, care s-au pregatit cu adevarat, sa acceada in tainele si privilegiile noastre sa trimita CV-urile detaliate la adresa de email luxetenebris@yahoo.com  pentru a fi inaintate si supuse scrutinelor.

Admiterea in Masonerie

Condiţia esenţială pe a putea fi primit în Ordin este credinţa în Divinitate şi în nemurirea sufletului, Divinitate denumită generic Marele Arhitect al Universului.
Ordinul este deschis pentru bărbaţii de orice rasă sau religie, de buna reputaţie şi care indeplinesc condiţia esenţială de admitere menţionată mai sus.

Francmasoneria Regulară Universală este practicată de numeroase Mari Loji independente ce respectă cu stricteţe condiţia de baza pentru accederea în Ordin, respectiv credinţa în Fiinţa Supremă şi în nemurirea sufletului, precum şi acele minunate cutume ale Fraţiei, cunoscute sub denumirea de Landmark-uri. Există însă unele Mari Loji, precum şi alte corpuri pretins masonice care nu cer membrilor să creadă în Fiinţa Supremă şi le permit acestora să dezbată şi să adopte în Loji rezoluţii pe teme politice. Aceste Mari Loji, precum şi organizaţiile pretinse masonice nu sunt recunoscute de întreaga Francmasonerie Universală Regulară.
În concluzie, Francmasonul este dator în primul rând să-şi facă datoria faţă de Creatorul Suprem - indiferent sub ce nume este cunoscut - potrivit credintei sale şi apoi să-şi slujeasca cu devotament şi loialitate ţara.

Fiecare profan care isi depune cererea de a fi initiat se afla in majoritatea cazurilor sub cautiunea morala a unui Francmason dar exista de asemenea si candidaturi spontane . Pentru ca dosarul de candidatura sa fie intocmit este necesara o cerere adresata Venerabilului nostru impreuna cu un CV detaliat, la adresa de mail rlnicufilip@yahoo.com . In principal, urmeaza, dupa un prim contact o serie de interviuri cu frati ai Atelierului, care vor permite Lojei sa judece compatibilitatea profanului cu valorile noastre si gradul dorintei sale sincere de a ni se alatura.

Harap-Alb, Yin si Yang-ul romanesc

Se spune ca dacă vrei să afli ritualul de iniţiere în Masonerie sa citeşti Harap Alb, basm sublim de o complexitate descurajanta... O lume căzută în haos, regentată virtual de două principii, subordonate unul altuia: Împăratul Verde şi Craiul, fratele mai mare şi cel mai mic. Legătura dintre cele două este slăbită din cauza dezordinii din afară. Obiectul questei lui Harap-Alb va fi restaurarea organicităţii lumii.

“Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creanga este o opera epica in proza, de fapt un basm cult care a aparut revista “Convorbiri literare” la 1 august 1887.
Subiectul este aparent simplu, specific basmelor, cu eroi si motive populare, in care supranaturalul este impletit cu lumea reala a personajelor taranesti din Humulesti al lui Creanga.
Verde Imparat ii cere fratelui sau, Craiul, sa-I trimita pe cel mai viteaz dintre cei trei fii, ca sa-I urmeze la tron, deoarece el avea numai fete. Pentru a-I pune la incercare, Craiul se imbraca intr-o piele de urs si ii sperie pe cei doi fii mari. Mezinul insa reuseste sa invinga proba si obtine incuviintarea de a pleca spre imparatia lui Verde Imparat. Povatiuit de Sfanta Duminica, pe care o ajutase, mezinul isi alege calul, armele si hainele, pe care le avuse tatal sau cand fusese mire si pleaca la drum dupa ce primeste sftaturile Craiului, intre care acela de a se feri de omul span si de omul ros. Cu toate acestea, el este pacalit de Span, care, prin viclesug, il face sluga. Sub amenintarea mortii, feciorul de crai jura ca nu va spune nimanui cine este de fapt, pastrand taina “pana cand va muri si va invia”. Spanul ii da numele de Harap-Alb, care-l sujeste cu credinta, respectandu-si juramantul facut. Ajunsi la palatal Imparatului Verde, spanul se da drept nepotul acestuia si, dintr-un nemasurat orgoliu, il supune pe Harap-Alb la incercari primejdioase, cu speranta ca va scapa de el: sa-I aduca “salati din gradina ursului”; pielea unui cerb fabulos, batuta in nestemate; sa-I aduca fata imparatului Ros, ca sa se insoare cu ea.
Ajutat de Sfanta Duminica, de furnici, si de albine si povatuit permanent de calul sau, Harap-Alb reuseste sa invinga toate probele. Cei cinci prieteni fabulosi: Ochila, Setila, Gerila, Flamanzila si Pasari-Lati-Lungila il ajuta sa invinga piedicile ivite in incercarea de a o adduce pe fiica Imparatului Ros la curtea lui Verde-Imparat. Aici sunt intampinati cu toate onorurile, dar fata Imparatului Ros il respinge pe Span si dezvaluie celor de fata taina ca Harap-Alb este adevaratul nepot al lui Verde-Imparat. Dat in vileag, Spanul se repede si reteaza capul lui Harap-Alb, dar fata il inconjoara “cu cele trei smicele de mar dulce”, il stropeste cu apa vie si il invie, acesta trezindu-se ca dupa un somn greu. Atunci, calul fermecat il apuca pe Span si “mi ti-l azvarle in inaltul cerului”, de unde cade pe pamant si moare.
Verde-Imparat il casatoreste pe Harap-Alb cu fata lui Rosu-Imparat, iar la nunta lor au fost poftiti toti prietenii care l-au ajutat in peripetiile sale sa treaca probele si a fost veselie mare, “chiar si saracimea ospata si bea!”. Veselia a tinut ani intregi si mai tine si acum, iar “cine se duce acolo, be si mananca, … iar cine nu, se uita si rabda”.

Take a good man and make him better

Despre Francmasonerie se vorbeste in multe feluri si nu intotdeauna de bine. Este foarte greu sa dai o definitie a acestui fenomen. Se poate defini foarte sintetic, printr-o sintagma din limba engleza: "take a good man and make him better", adica "ia un om bun si incearca sa-l faci mai bun". Francmasoneria este o asociere umana care isi propune perfectionarea spirituala a membrilor sai, in asa fel incat acestia sa fie buni cetateni ai tarii lor, persoane care, acolo unde sunt, sa aduca mai multa lumina, mai mult spirit.

Francmasoneria nu are un caracter ocult. Conform definitiilor internationale, Masoneria nu face parte din randul societatilor secrete. Noua ne place sa spunem ca nu suntem societate secreta, ci discreta. Ca orice societate initiatica, care-si rezerva privilegiul de a primi in sanul ei persoane pe care le selecteaza, deci nu oricine poate deveni francmason, exista o latura a activitatii noastre care se desfasoara doar in sanul Fratiei. Pe de alta parte, as vrea sa subliniez ca, in ultimii 10-15 ani, pe plan international, Francmasoneria Regulara a desfasurat o deschidere publica unica in istorie. Foarte multe lucruri reale din activitatea Ordinului sunt cunoscute de publicul larg dar sigur ca trebuie pastrata o anumita granita intre ceea ce inseamna ca poate fi dezvaluit pentru public si ceea ce ramane rezervat membrilor. Pe de alta parte, nu avem absolut nimic de ascuns, doar ca ne desfasuram lucrarile cu discretia cuvenita.

Am batut la poarta Templului!

Să intri în masonerie înseamnă să ai o minte deschisă şi un bagaj de cunoştinţe pe care le-ai acumulat în viaţa ta profană care să te facă apt să asimilezi învăţăturile spirituale ale franc-masoneriei. Cei care-şi imaginează că vin în Ordin pentru a găsi relaţii sau prosperitate în afaceri, se înşeală. Pentru oricare membru, masoneria înseamnă până la urmă o cheltuială: o cheltuială de timp, o cheltuială de energie, o cheltuială de bani, şi nu poţi să faci acest lucru dacă nu crezi cu adevărat în această idee. Până la urmă este un voluntariat pe care îl faci, căutând înăuntrul masoneriei ceea ce viaţa profană, cu tot tumultul ei şi cu toată căderea în materialitate pe care o presupune lumea de azi, nu poate să îţi ofere.
In momentul initierii mele nu am stiut absolut nimic despre ritual si am fost sfatuit sa fiu doar sincer. Ritualul de initiere este un moment deosebit si cu cat stii mai putine despre el, cu atat e mai emotionant si mai profund.
Ceremonia prin care Candidatul este admis in Francmasonerie nu este o simpla formalitate, mai intai pentru ca ea produce profunde efecte interioare si, in al doilea rand, pentru ca ofera numeroase simboluri care, prin intelegere si aplicare, vor avea in vitor un mare rol in viata Candidatului.
Inca din momentul in care Candidatul este introdus in Cabinetul de Reflectie, prin semnele si mesajele aflate pe cei patru pereti ai incaperii, precum si prin obiectele aflate inauntru, acestuia i se induce o stare de seriozitate, sobrietate si solemnitate a actiunii pe care este gata sa o faca.Candidatul este somat sa lase deoparte frica, curiozitatea, orice gand referitor la distinctiile umane si este sfatuit ca numai prin autodepasire si perseverentava va reusi sa lase in urma tenebrele si sa vada Lumina.
Ritualul Initierii este structurat pe mai multe momente, incepand de la intrarea in Templu a Candidatului, parcurgerea unor calatorii imaginare, depunerea juramantului si terminand cu acordarea Luminii si consacrarea acestuia de catre Maestrul Venerabil ca Frate Francmason. Pe intreg parcursul Initierii, este subliniata ideea voluntariatului Candidatului de a trai toate momentele premergatoare dobandirii Luminii. Astfel, intr-un prim dialog intre Maestrul Venerabil si Candidat, acesta din urma este intrebat daca prezenta sa in Templu este libera, neinfluentata de cineva si din proprie initiative. Atat aceasta intrebare cat si multe altele venite pe parcursul Ritualului au ca scop sublinierea ideii ca nu Masoneria are nevoie de respectivul Candidat ci invers, acesta trebuie sa se prezinte umil in fata reprezentantilor Ei pentru a cere sa fie primit si in acest mod sa incerce sa ajunga pe un plan spiritual superior, fiind indrumat sa isi slefuiasca Piatra de Temelie. Dupa ce Candidatul isi afirma Credinta in Dumnezeu, acestuia i se vorbeste despre principiile intelectuale si morale, despre legile, obligatiile si indatoririle de baza ale oricarui Francmason.
Eu personal am citit si m-am documentat asupra Ordinului ca un profan dar de fapt am aflat in final ca nu poti intelege masoneria din lecturi, ea trebuie traita pentru a-i deslusi spiritul. Apoi am reflectat îndelung si fara a simti nici o frica lautrinca m-am pregatit in inima mea cu sinceritate iar acum invat sa-mi conduc si sa-mi domin pasiunile, cu rabdare si perseverenta, inaltand templele virtutii şi ingropand in temnite viciile.
Sunt un scolar pornit pe calea grea a incercarii pentru a-si construi Templul interior la propria lumina pe care o va primi pe masura cunoasterii si cresterii la care va ajunge, invatand treptat cuvintele ce-mi vor deschide accesul spre mistere. Prin renastere, deopotriva ca initiat si ucenic, am capatat adevărata mea libertate de constiinta caci masoneria ridica un edificiu universal al fraternitătii si in credinta mea este o stare de spirit care inseamna in final a primi si a darui. M-am angajat activ pe santierul nostru in cautarea eterna a drumului initiatic si m-am legat peste generatii de toti Fratii mei.