26 feb. 2013
Francmasoneria in zilele noastre
Nu pot
spune cât de mult s-a schimbat F.’. M.’. , de la cum a fost la început şi
câte schimbări a suferit pe parcursul
timpului, deoarece sunt încă la începutul drumului meu în tainele F.’. M.’.. În
schimb, vă pot spune ce m-a atras şi ce m-a făcut pe mine să intru în această
alianţă universală înconjurată de mister.
Prima oară
când am auzit de F.’.M.’. a fost în vara anului 2006 când am fost într-o tabără
cu şcoala în Grecia pe Insula Thasos. Pe drum, în autocar, era un băiat mai
mare cu vreo 3 ani decât mine care citea cu mare poftă o carte numită
„Francmasoneria”. M-am întors spre el şi l-am întrebat ce e aia
„Francmasoneria”? La început nu a vrut să-mi spună, dar am insistat şi într-un
final a zis că „sunt nişte oameni puternici care conduc lumea”. Nu prea l-am
băgat în seamă, atunci aveam alte ocupaţii, dar în subconştientul meu deja se
formase o întrebare care aveam să îi caut răspunsuri mai târziu?
De mic
copil am fost foarte credincios. Am crescut la ţară cu bunicii care mă duceau
la biserică în fiecare duminică. Ajunsesem să cred orbeşte în religie, dar în
adâncul meu ştiam, simţeam că formarea lumii şi a tot ce s-a întâmplat până în
zilele noastre avea un secret mult mai mare decât ne-a fost impus să cred. Aveam
nevoie doar de o scânteie ca să aprindă focul cunoaşterii din adâncul
sufletului meu.
Acea
scânteie a avut loc în anul 2007 când am cumpărat cartea lui Dan Brawn „Codul
lui Da Vinci”. Mulţi care o citise mi-au zis că e pur şi simplu o carte science
fiction şi să nu iau nimic ca atare. Dar după ce am terminat-o de citit pur şi
simplu viziunea mea asupra Lumii a luat o întorsătură radicală. Am început să
fac cercetări şi să pun o grămadă de întrebări care mă duceau la alte
întrebări. Acest mister care înconjoară religia şi Lumea practic devenise parte
din mine. Eram atras de orice lucru misterios sau mister care îmi ieşea în
cale, vroiam să cunosc adevărul.
Acest
flacără arzătoare din mine mi-a deschis ochii şi am observat că sunt atras şi
îmi plac lucruri care înainte nici nu le dădeam atenţie: precum natura, să
privesc cerul înstelat şi luna, să ascult ciripitul păsărelelor şi susurul apei
şi cel mai frumos era faptul că eram atras de ploaie şi de faptul că îmi plăcea
să urmăresc fulgerele şi să ascult tunetele.
Am început
să cumpăr şi să citesc cărţile lui Dan Brown, iar în 2009 când a apărut
„Simbolul pierdut”, declicul din subconştientul meu s-a produs, ideea mea
despre Francmasonerie, care era până
atunci foarte scurtă şi la obiect, (adică un grup de oameni care au putere şi
conduc lumea în secret) a devenit un drum care care avea mai multe bifurcaţii,
dar doar unu nu se bloca şi ducea spre adevăr.
Am început
să citesc şi să mă documentez despre Francmasonerie. În anul 2011 ideile mele despre Lumea erau
complet schimbate şi simţeam că nu găsesc un loc unde să mă integrez cu
conceptele şi ideile mele noi formate. Cu cât citeam mai mult despre
Francmasonerie cu atât era mai atras de aceasta, ştiam în adâncul meu că
adevărul pe care îl caut se găseşte în aura de mister cu care era înconjurată
Francmasoneria şi de misterul care se află în interiorul ei.
Ca o părere
personală pot spune că am descoperit că sunt atras de Francmasonerie exact cum
sunt atras de natură şi de fenomenele naturale. Deci, după părerea mea,
Francmasoneria este un fenomen natural de care această Lume are nevoie şi va
avea mereu nevoie de el. Un fenomen natural de care omenirea are nevoie să se
dezvolte şi să evolueze spiritual.
Când m-am
iniţiat în Francmasonerie am avut acelaşi sentiment ca şi cum aş fi fost în
mijlocul ploii şi priveam cum fulgerele luminau văzduhul, iar apoi erau urmate
de sunetul maiestos al tunetelor.
Chiar şi
după iniţiere misterul nu dispare, iar individul iniţiat trebuie constant să
caute să desluşească misterul. De fapt în asta constă francmasoneria, în
dezvoltarea spirituală a individului. Posibil, ca pe parcursul timpului, rolul
Francmasoneriei să nu se fi schimbat ci doar să fi evoluat. De la Revoluţia
Franceză din 1789 – unde stim bine că Francmasoneria a avut rolul ei aparte –
care a avut ca scop modificarea şi evoluarea societăţii omeneşti, în
societăţile din zilele noastre, la rolul de a ajuta fiecare om să găsească
drumul spre adevărata lumină a Marelui Arhitect al Universului şi spre evoluţia
spiritual. „Personal cred că
Francmasoneria nu ar trebui să se transforme ci să rămână în forma ei
tradiţională fidelă principiilor universale, ca un punct de sprijin în
identificarea adevăratelor valori spirituale.”
Am zis!
F.’. Ionuţ D. Chirică
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Ceva mai haios cu greu mai poţi găsi. Domnul respectiv a fost neinspirat în alegerea titlului. Putea să utilizeze tehnica presei anglo-saxone: "Am găsit adevărul. Dan Brown m-a ajutat".
RăspundețiȘtergereHai să-i spunem noi vreo două lucruri mai de-aici, de la opinca valahă pe care nu o s-o găsiţi pomenită în "capodoperele " mişcării browniene (e un joc de cuvinte, dacă nu înţelegeţi):
Era o dată un căpcăun mai spre răsărit care avea şi el o poftă de nestăvilit. El înghiţea într-una teritorii şi nu se mai sătura. Numai că-i stătea un os în gât şi nu ajungea la friptura strâmtorilor. Ce şi-a zis atunci: ia să mă folosesc au de furculiţa grecotee de obedienţă ioanită pentru a curăţa drumul de aceste piedici. Numai că osul, ca-n poveşti, se dădea de fiecare dată peste cap, se acoperea cu tot felul de sosuri de prin bucătăriile de inspiraţie iatliană, franceză sau engleză, şi - cu preţul unor aşchii care s-au jertfit conform Tradiţiei mioritice - osul nu s-a frânt. Mai mult, aşchiile i-au rămas în gât monstrului care de atunci, când aude de numele de Vladimirescu, Bălcescu, Alexandrescu, Câmpineanu, Văcărescu, dă în damblageală şi face spume la gură.
Dar şi sosurile la care care m-am referit şi ni se serveau drept garnitură aveau şi ele patronii lor. Astfel că unii s-au gândit să le îmbunătăţească reţeta prin ceva aditivi toxici. Doar, doar structura de rezistenţă a osului, o structură ceva mai specială, în formă de Cruce, avea să cedeze şi să folosească doar ca simplă unealtă în mâna unor stăpâni poate nu la fel de pociţi ca capcăunul de la est, dar la fel de flămânzi.