27 feb. 2020

Ameliorarea fiinţei umane prin Francmasonerie – realitate sau utopie?


Am putea pleca de la răsfoirea Constituţiei Marii Loji Naţionale a României, practic similară cu cea a Grande Loge de France - GLdF. Astfel vom afla din primul capitol că «Francmasoneria are drept scop perfecţionarea fiinţei umane şi astfel a întregii Umanităţi.» De la început trebuie spus că însăşi Francmasoneria poate fi considerată un model utopic universalist-laic al societăţii, pe care Cavalerul de Ramsay o visa «republică universală». De fapt celebrele sale discursuri expun tema într-o variaţiune romantică, de unde am putea selecta următoarele pasaje «Strămoşii noştri au imaginat o instituţie al cărei scop unic este de a uni inimile şi spiritele pentru a le face mai bune şi a da naștere în timp unei naţiuni spirituale în care, fără derogări de la diversele îndatoriri pe care diferenţele dintre state o cer, să se creeze un popor nou format din multe naţiuni, pe care să le cimenteze între ele prin legăturile virtuţii şi ale ştiinţei. … Sănătatea morală este o însușire cerută în societatea noastră… Ordinul francmasonilor a fost  instituit pentru a forma oameni. Pentru a forma oameni binevoitori, buni cetăţeni şi buni supuşi, incapabili să-şi încalce promisiunile, fideli adoratori ai Dumnezeului prieteniei, dornici mai curând de virtute decât de răsplată.» Iată un minunat răspuns care ar trebui să ne definească, chiar şi în sec. al XXI-lea. În general, oamenii au nevoie de idealuri pentru a-și justifica angajamentele și pentru a accepta constrângerile inevitabile atunci când este necesar să depună eforturi și să-și schimbe comportamentul. Pornită chipurile dintr-o imaginație fertilă, Francmasoneria reprezintă pentru unii doar o construcție imaginară, dar riguroasă, a unei lumi care în ochii adeptului constituie un Ideal… Eu personal cred că o gândire utopică, încadrată armonios de coerența simbolurilor şi bazată pe „armonia contrariilor”, poate fi esențială pentru îmbunătățirea condiției. Adoptând valorile umaniste şi dovedind credinţă în viitorul omenirii, vom reînvia sistematic Speranța de mai bine. Pornind de la filosofia-slogan promovată virulent de ramura anglo-saxonă “making good men better” (redusă minimalist la acţiuni caritabile), am putea crede în mod eronat că scopul Ordinului este progresul fiinţei umane printr-o “zidărie socială”… când aceasta este de fapt doar OBLIGAŢIA noastră personală, a celor care ne-am propus să deprindem meşteşugul şlefuirii Pietrei. Schimbarea socială este condiţionată determinant de schimbarea interioară, doar aşa putem obţine libertatea cu adevărat. Nici un Mare Maestru, nici un Mare Comandor etc, oricât de mari ar fi, nu ne vor putea învăţa cum să progresăm iar multe din răspunsurile la frământările legate de spiritualitate le vom găsi ocultate în ritualurile practicate şi în lăuntrul nostru. Spre deosebire de doctrina transhumanismului, care s-a dezvoltat pregnant în ultimele decenii, Francmasoneria oferă de sute de ani o altă perspectivă de a îmbunătăți Omul. În Lojile noastre învățăm să ne lăsăm metalele la poarta Templului, învăţam să fim prieteni ai Omului, să-i recunoaştem limitările dar şi perfectibilitatea, exersând mereu o îngăduință justă, pentru a putea convieţui împreună. Oricât de bine am stăpânii Forța, realizăm treptat că nu are nici o valoare fără Frumusețea și Înțelepciunea emanate de dragostea frățească. Deşi sunt unele “contexte ezoterice” în care ni se “inoculează” volens nolens serul adevărului, nu există persoane mai apropiate de perfecțiune decât altele, nu. Există doar oameni care dobândesc mai multă Cunoaștere, care sunt mai echilibrați şi mai în armonie cu Universul decât alții, atât. Francmasoneria, ca instituţie tradiţională, poate reprezenta un “loc” privilegiat în care să ne cultivăm metodic pe noi înșine, un loc în care exersăm ceea ce Anticii numeau virtute. Mai pe româneşte, un loc unde învățăm să trăim alături de ceilalți, percepând diferențele și manifestând toleranța, unde învățăm să ne organizăm, să ne ordonăm, să ne ascultăm și să ne ajutăm. Fără doar şi poate, iniţierea trebuie să fie completată de acţiune! Angajat într-un domeniul de cercetare foarte vast, ca Francmason trebuie să simţi nevoia permanentă de perfecţionare, luptând cu greșelile tale și străduindu-te să fii tot mai bun, AMELIORÂNDU-TE practic cu ajutorul uneltelor și simbolurilor interiorizate. Obligația noastră, asumată voluntar și chiar entuziast la început, este «să ne ferim de viciu și să practicăm virtutea, preferând Dreptatea și Adevărul față de orice». Teoretic, cu toții “prestăm” această muncă în Lojă, dar ca să o ducem la bun sfârşit trebuie să fim constanți și perseverenți... luptând cu tenacitate şi sperând chiar la excelență (!) printr-o (auto)perfecţionare continuă. Este păcat că unii Frați doar mimează munca, având o viziune brută şi profană a perfecţionării, din punctul meu de vedere ireconciliabilă cu spiritul masonic. Între contemplație și acțiune, persistența în mediocritate, la fel ca lipsa de pasiune şi vigoare duc inevitabil la o resemnare pesimistă… şi la un somn profund pe Coloanele Templului. Himeră pentru unii, vis posibil pentru alții, depinde de fiecare din noi dacă ameliorarea fiinţei umane reprezintă doar o tentativă utopică sau este o expresie a realităţii, iar asta se va vedea mai clar decât orice insignă la rever. Trebuie să căutăm în mod constant să atingem Idealul de perfectibilitate printr-o proiecţie individuală în colectivitate, rămânând însă la curent cu realitățile înconjurătoare, doar astfel vom rămâne credibili pentru profani. Orice utopie poate deveni realitate dacă Omenirea o dorește cu adevărat, iar după cum spunea Theodore Monod, „utopia nu este ceva irealizabil, ci doar nerealizat încă”. Poate ca utopia este adevărata vocație a Ordinului nostru, căci avem datoria să construim lumea de mâine, avem datoria să venim cu idei noi, avem datoria să fim gardienii moravurilor și eticii. Meșteșugul pe care îmi doresc să-l deprind eu pendulează între ideal și realitate… să ne străduim că realitatea să fie mult mai aproape de ideal și idealul nostru să devină realitate. Dar trebuie să recunosc că îndoiala mă cuprinde mereu de-a lungul călătoriei mele spre Eternul Orient!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu