27 feb. 2020
Ameliorarea fiinţei umane prin Francmasonerie – realitate sau utopie?
Am putea pleca de la răsfoirea Constituţiei Marii Loji Naţionale
a României, practic similară cu cea a Grande Loge de France - GLdF. Astfel vom afla din primul
capitol că «Francmasoneria are drept scop
perfecţionarea fiinţei umane şi astfel a întregii Umanităţi.» De la început
trebuie spus că însăşi Francmasoneria poate fi considerată un model utopic
universalist-laic al societăţii, pe care Cavalerul
de Ramsay o visa «republică
universală». De fapt celebrele sale discursuri expun tema într-o variaţiune
romantică, de unde am putea selecta următoarele pasaje «Strămoşii noştri au
imaginat o instituţie al cărei scop unic este de a uni inimile şi spiritele
pentru a le face mai bune şi a da naștere în timp unei naţiuni spirituale în
care, fără derogări de la diversele îndatoriri pe care diferenţele dintre state
o cer, să se creeze un popor nou format din multe naţiuni, pe care să le
cimenteze între ele prin legăturile virtuţii şi ale ştiinţei. … Sănătatea
morală este o însușire cerută în societatea noastră… Ordinul francmasonilor a
fost instituit pentru a forma oameni.
Pentru a forma oameni binevoitori, buni cetăţeni şi buni supuşi, incapabili
să-şi încalce promisiunile, fideli adoratori ai Dumnezeului prieteniei, dornici
mai curând de virtute decât de răsplată.» Iată un minunat răspuns care ar
trebui să ne definească, chiar şi în sec. al XXI-lea. În general, oamenii au
nevoie de idealuri pentru a-și justifica angajamentele și pentru a accepta
constrângerile inevitabile atunci când este necesar să depună eforturi și să-și
schimbe comportamentul. Pornită chipurile dintr-o imaginație fertilă, Francmasoneria
reprezintă pentru unii doar o construcție imaginară, dar riguroasă, a unei lumi
care în ochii adeptului constituie un Ideal… Eu personal cred că o gândire
utopică, încadrată armonios de coerența simbolurilor şi bazată pe „armonia
contrariilor”, poate fi esențială pentru îmbunătățirea condiției. Adoptând
valorile umaniste şi dovedind credinţă în viitorul omenirii, vom reînvia
sistematic Speranța de mai bine. Pornind de la filosofia-slogan promovată
virulent de ramura anglo-saxonă “making
good men better” (redusă minimalist la acţiuni caritabile), am putea crede
în mod eronat că scopul Ordinului este progresul fiinţei umane printr-o “zidărie socială”… când aceasta este de
fapt doar OBLIGAŢIA noastră personală, a celor care ne-am propus să deprindem
meşteşugul şlefuirii Pietrei. Schimbarea socială este condiţionată determinant
de schimbarea interioară, doar aşa putem obţine libertatea cu adevărat. Nici un
Mare Maestru, nici un Mare Comandor etc, oricât de mari ar fi, nu ne vor putea
învăţa cum să progresăm iar multe din răspunsurile la frământările legate de
spiritualitate le vom găsi ocultate în ritualurile practicate şi în lăuntrul
nostru. Spre deosebire de doctrina transhumanismului,
care s-a dezvoltat pregnant în ultimele decenii, Francmasoneria oferă de sute
de ani o altă perspectivă de a îmbunătăți Omul. În Lojile noastre învățăm să ne
lăsăm metalele la poarta Templului, învăţam să fim prieteni ai Omului, să-i
recunoaştem limitările dar şi perfectibilitatea, exersând mereu o îngăduință
justă, pentru a putea convieţui împreună. Oricât de bine am stăpânii Forța, realizăm
treptat că nu are nici o valoare fără Frumusețea și Înțelepciunea emanate de
dragostea frățească. Deşi sunt unele “contexte ezoterice” în care
ni se “inoculează” volens nolens serul adevărului, nu există persoane mai
apropiate de perfecțiune decât altele, nu. Există doar oameni care dobândesc
mai multă Cunoaștere, care sunt mai echilibrați şi mai în armonie cu Universul
decât alții, atât. Francmasoneria,
ca instituţie tradiţională, poate reprezenta un “loc” privilegiat în care să ne cultivăm metodic pe noi înșine, un
loc în care exersăm ceea ce Anticii numeau virtute. Mai pe româneşte, un loc
unde învățăm să trăim alături de ceilalți, percepând diferențele și manifestând
toleranța, unde învățăm să ne organizăm, să ne ordonăm, să ne ascultăm și să ne
ajutăm. Fără doar şi poate, iniţierea trebuie să fie completată de acţiune!
Angajat într-un domeniul de cercetare foarte vast, ca Francmason trebuie să
simţi nevoia permanentă de perfecţionare, luptând cu greșelile tale și
străduindu-te să fii tot mai bun, AMELIORÂNDU-TE
practic cu ajutorul uneltelor și simbolurilor interiorizate. Obligația noastră,
asumată voluntar și chiar entuziast la început, este «să ne ferim de viciu și să practicăm virtutea, preferând Dreptatea și
Adevărul față de orice». Teoretic, cu toții “prestăm” această muncă în Lojă, dar ca să o ducem la bun sfârşit
trebuie să fim constanți și perseverenți... luptând cu tenacitate şi sperând
chiar la excelență (!) printr-o (auto)perfecţionare continuă. Este păcat că
unii Frați doar mimează munca, având o viziune brută şi profană a perfecţionării,
din punctul meu de vedere ireconciliabilă cu spiritul masonic. Între
contemplație și acțiune, persistența în mediocritate, la fel ca lipsa de
pasiune şi vigoare duc inevitabil la o resemnare pesimistă… şi la un somn
profund pe Coloanele Templului. Himeră pentru unii, vis posibil pentru alții,
depinde de fiecare din noi dacă ameliorarea fiinţei umane reprezintă doar o
tentativă utopică sau este o expresie a realităţii, iar asta se va vedea mai
clar decât orice insignă la rever. Trebuie să căutăm în mod constant să atingem
Idealul de perfectibilitate printr-o proiecţie individuală în colectivitate,
rămânând însă la curent cu realitățile înconjurătoare, doar astfel vom rămâne
credibili pentru profani. Orice utopie poate deveni realitate dacă Omenirea o
dorește cu adevărat, iar după cum spunea Theodore Monod, „utopia nu este ceva irealizabil, ci doar nerealizat încă”. Poate
ca utopia este adevărata vocație a Ordinului nostru, căci avem datoria să
construim lumea de mâine, avem datoria să venim cu idei noi, avem datoria să
fim gardienii moravurilor și eticii. Meșteșugul pe care îmi doresc să-l deprind
eu pendulează între ideal și realitate… să ne străduim că realitatea să fie
mult mai aproape de ideal și idealul nostru să devină realitate. Dar trebuie să
recunosc că îndoiala mă cuprinde mereu de-a lungul călătoriei mele spre Eternul
Orient!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu