16 feb. 2020

Se simte necesitatea unei cooperări active!


“Masoneria regulară din România se află într-o perioadă de stagnare, iar motivaţiile sunt diverse… Putem aminti dificultatea potenţialilor candidaţi de a disemina corect și obiectiv informațiile asupra păienjenişului de aşa-zise obediențe sau supreme consilii. De asemenea, trebuie spus că, după zeci de ani în care a dominat totalitarismul și anti-masonicul, Ordinul nostru încă mai stârneşte scepticism, ironie, neîncredere sau chiar frică... Din dorinţa de rating, nu de puţine ori mass-media amplifică la maxim acest scepticism, iar cel mai grav este ca «luptele» dintre organizații dezvăluie profanului o imagine tenebroasă, în care primează legăturile oneroase în detrimentul celor fraterne. Trebuie să recunoaştem că încercările noastre discrete de comunicare, oricât de relevante ar fi, nu mai pot contrazice această impresie generală… Lumea se schimbă și ţara noastră nu face excepţie! Obiectivele de referință ale societății românești sunt estompate de false modele lipsite de conținut și substanță, iar Francmasoneria autentică, cea recunoscută internaţional, va trebui să-şi definească cât mai repede un proiect comun și unificator, depăşind conflictele care o divizează permanent. Se simte necesitatea unei cooperări active, care sa faciliteze schimbul de informaţii în ceea ce priveşte Tradiţia iniţiatică şi spiritualitatea, care să vizeze crearea de forumuri comune sau adoptarea unei poziții unitare şi legitime pe subiecte de interes actual.”  

Ruslan Oprescu 33, Suveran Mare Comandor
scrrsaa@gmail.com

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu