28 feb. 2020

RSAA în Anglia, simplă extensie a Royal Arch


Toți candidații la gradele «Ritului Antic și Acceptat» sau mai bine spus «Ordinul Rose Croix de Heredom» din jurisdicția «Supremului Consiliu pentru Anglia și Țara Galilor», trebuie să practice credinţa în Sfânta Treime și să fi fost Maeștri Masoni timp de cel puțin un an într-o Lojă albastră afiliată «United Grand Lodge of England - UGLE». Din titulatura oficială lipsește firesc cuvântul “scoţian”, dar se conduce tot după «Constitutiones Magnae 1786» şi a fost patentat în 1845 de «Southern Jurisdiction of the USA». Cu alte cuvinte, acolo nu este deschis necreștinilor, ceea ce în Europa continentală sau SUA, de exemplu, ar fi de neacceptat. În Franţa, prezenţa Bibliei deschise pe Altarul Jurămintelor este obligatorie dar ca simbol al Tradiţiei şi datorită referirilor frecvente din legendele gradelor scoţiene (1-33). Într-un capitul Rose Croix, deși se recunosc teoretic cele 33 de grade, nu se lucrează decât la al 18-lea grad, iar la al 30-lea, al 31-lea, al 32-lea și al 33-lea doar în mod excepțional.
Din practică, între «United Grand Lodge of England - UGLE» și «The Supreme Council 33 for England and Wales and its Districts and Chapters Overseas» relația este una extrem de strânsă: Marele Maestru, Pro Marele Maestru și Marele Maestru adjunct sunt gradul al 33-lea! Mai mult decât atât, Marele Maestru, Prince Edward, Duke of Kent, este chiar Marele Patron al «Ordinul Rose Croix de Heredom», ceea ce republicanii europeni ar putea-o numi gravă imixtiune. În mod similar, toți cei nouă membri ai Supremului Consiliu sunt Mari Ofițeri ai UGLE . Este de la sine înţeles că sistemul Rose Croix a fost extins astfel şi fostelor colonii britanice.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu