Rosicrucianism antic si contemporan

Vechiul si Misticul Ordin al Rosi-Crucei, întemeiat de faraonul Tutomis III – initial cunoscut sub numele de „Marea fraternitate alba”, este o miscare filosofica de inspiratie antica care are originea la scolile de mistere ale vechiului Egipt (templele rosicruciene sunt deseori decorate si construite în stil egiptean pentru a comemora originile traditionale). Aici iluministi se reuneau pentru a studia misterele existentei si ale universului. Trebuie specificat, cuvântul „mister” în antichitate nu avea deloc semnificatia care i se acorda în zilele noastre., caci nu se folosea în cazul a ceva straniu, fantastic, ci desemna mai curând o gnosa, o întelepciune secreta. Învataturile transmise au un caracter practic si sunt concepute în asemenea maniera încât pot actiona asupra devenirii propriei existente. Rosicrucianul considera ca evolutia omului se efectueaza tot atât de bine în lumea materiala, ca si în lumea spirituala si pentru acest motiv nicio fiinta umana nu poate cunoaste fericirea daca se orienteaza catre una dintre aceste doua lumi, excluzând-o pe cealalta. Or, scopul Rosicrucianismului este în primul rând sa aduca fericirea acelora care-l aplica în viata lor iar pentru aceasta învataturile vehiculeaza o cunoastere mistica dar pragmatica, al carei scop este de a permite omului de a-si dovededi ca gândul, atunci când este bine si corect folosit, este de natura sa stapâneasca materia. Subiectele abordate în monografiile rosicruciene se refera tot atât de bine la stiintele clasice, ca si asupra gnozelor traditionale. Fiecare membru, pe masura ce urca în grad, este familiarizat cu datele fundamentale ale stiintelor clasice, deopotriva cu doctrinele filosofice care, din negura timpurilor au fost dez-batute în cercurile de initiati. In fapt, ele sunt legate si nu pot fi întelese legile care actioneaza asupra lumii metafizice fara a stapâni principiile de baza care guverneaza lumea fizica. Acest fapt explica de ce cei mai mari mistici din trecut erau si savanti eminenti, ca si Dimitrie Cantemir. Astfel, un mare numar de legi si principii mistice care sunt dezvoltate în monografii sunt rezultatul unei munci neîncetate pe care misticii din trecut si prezent au dezvoltat-o pentru a patrunde misterele naturii si universului. La acest edificiu au participat ilustre personalitati precum da Vinci, Paracelsus, Descartes, Pascal, Spinoza, Newton, Leibniz, Franklin, Faraday, Debussy si multi altii. Ca ordin initiatic, la aproape patru secole de la apariţia sa discreta şi în ciuda numeroaselor studii şi cărţi care i-au fost consacrate de eminenţi istorici ai ideilor, rosicrucianismul rămîne o mişcare spirituală şi culturală enigmatică. Putem afirma insa ca Ordinul Rozicrucian a fost cel care a intermediat transformarea Masoneriei Operative in Masonerie Speculativa. Rozicrucienii doreau reforma spirituala a lumii din punct de vedere politic, religios si stiintific si de-a lungul istoriei, au contribuit la schimbări profunde în societatea umană. Ei au determinat aceste schimbări fundamentale pentru că ei înşişi, în lumina celor învăţate, au înţeles că lumea poate evolua spre bine numai aderând la idealurile înalte. Fratiile si ordinul rosicrucienilor, dupa cum consemneaza istoriografia, sau constituit în secolele XVI- XVII, dar existenta unor comunitati de rosicrucieni este atestata înca din anul 1250, desi denumirea ca atare se trage abia de la Christianus Rosecreutz (1378-1484). Unul din telurile lor fusese Reforma, iar marii reformatori de mai tîrziu s-au inspirat din ideologia lor. Prima personalitate romana care a facut parte dintr-o societate secreta europeana a fost Dimitrie Cantemir, considerat unul dintre ilustrii neamului romanesc, fiind recunoscut in intreaga Europa ca un savant cu orizonturi politice si istorice largi, un scriitor si muzician. Scurta lui domnie pe tronul Moldovei a fost un episod aproape minor insa calitatea de baza care l-a propulsat in randul elitei a fost insa imensa lui cultura, primind recunoasterea celebrelor academii europene. Dintre toate ”questele” medievale cea mai celebră şi mai impresionantă este căutarea Graalului, care face joncţiunea între civilizaţia creştină şi civilizaţia celtică, Graalul fiind în acelaşi timp un simbol al potirului creştin ca şi al vasului celtic în care se aduna băutura de nemurire, simbol al depozitului tradiţional. În ciclul creştin, Graalul (cu sensul de cupă dar şi de carte) este potirul de la Cina de Taină, în care Iosif din Arimatheia a strâns sângele curs, după răstignire, din cele cinci răni ale lui Iisus, sânge care a devenit băutura de nemurire, adică euharistia creştină. Romanele Graalului au fost difuzate în Occident într-o perioadă relativ scurtă, în sec. XIII, mai ales între 1250-1280, adică cu puţin timp înaintea distrugerii ordinului Templierilor. Ele par să fie astfel testamentul esoteric al acestora, de care sunt legate şi alte organizaţii iniţiatice. Dar dacă Graalul s-a ocultat, semnificaţia lui nu s-a pierdut, ci a fost transferată unor Fratii având ca simbol trandafirul în centrul unei cruci si roza devine astfel un simbol al cupei păstrătoare de nectar, ca băutura de nemurire, şi transmiţătoare a semni­ficaţiilor esoterice ale Tradiţiei perene. Sensul spiritual iniţiatic al Roza-Crucii se regăseşte în numeroase opere medievale, începând cu acel Roman de la Rose şi cu Roza mistică din ­Paradisul lui Dante, continuând cu The fairie Queen a lui Edmund Spenser pentru a persista sub forme simbolice şi chiar criptografice până în opera lui Shakespeare sau chiar a lui Ronsard care făcea parte dintr-un grup literar, cu nuanţe esoterice, numit La Pléiade. Ultimele manifestaţii concrete si mai explicite ale Roza-Crucii apar la începutul sec XVII, când organizaţiile erau pe cale de ocultare, în trei opere atribuite alchimistului Johann Valentin Andreae (1586-1654) numite: Fama Fraternitatis (1614), Confessio (1614) şi mai ales Nunta chimică a legendarului Christian Rosenkreutz (1616). Însuşi titlul acestei din urmă cărţi arată legătura Roza Crucii cu realizarea unei hierogamii prin iubire şi cu Hermetismul alchimic ­medieval. n zilele noastre Societatea Rosicruciana este o organizaţie masonică, creştină şi ştiinţifică prezenta peste tot in lume si scopul ei este de a crea, asigura şi încuraja, pentru membrii săi un mediu intelectual reciproc stimulant şi de întrajutorare pentru cercetarea secretelor Naturii şi pentru rezolvarea marilor probleme ale Vieţii; de a facilita studiul sistemului filozofic bazat pe Kabbala şi pe doctrinele lui Hermes Trismegistus conform primelor concepte din 1450. Ea primeşte în rândurile sale masoni creştini pasionaţi de cercetarea esoterică care au parcurs etape importante ale perfecţionării masonice şi care desfăşoară în viaţa profană o activitate susţinută în domeniul ştiinţei, culturii şi artei, doritori să aprofundeze istoria gândirii şi spiritualităţii omenirii prin prisma conţinutului esoteric al acestora.

Acest subiect este tratat sub titlul “Rozicrucienii sunt printre noi” si de catre Ilustrul Frate Ştefan Mâşu, volum care face parte dintr-un amplu proiect editorial ce cuprinde dezvăluirea treptată a tainelor învăţăturilor diverselor etape de iniţiere şi iluminare a membrilor Ordinului masonic şi a corpurilor constituiente ale Ritului de York.

http://www.ritulyork.ro/Organizare/Organizare.htm#Societas_Rosicruciana_in_Romania

http://www.yorkrite.com/msricf/

Dimitrie Cantemir

Cum numeroase legende s-au tesut in jurul existentei sale, incercam sa punem aici in avidenta posibilele sale legaturi cu societatile initiatice pornind de la realitatea vremurilor si de la capacitatile intelectuale, culturale si politice care il recomndau pentru o asemenea apartenenta. Un argument veridic si de necontestat este invatatura sa ezoterica vasta care se desprinde din lucrarile sale, mai ales din magistrala “Istorie Ieroglifica”. Categoriile de argumente in favoarea apartenentei la Rosicrucianism ar putea fi:
1.mediul intelectual, politic si spiritual in care s-a format si activate; prieteniile si legaturile sale precum si argumentele de ordin heraldic;
2.scrierile sale esoterice ca si preocuparile sale de ordin intellectual si spiritual;
3.posteritatea lui, legendele create si dilemele generate de transferal osemintelor in tara, in vara anului 1935.
In legatura cu prima categorie putem afirma ca mediul sau intelectual a fost marcat de o revolutie in sensul descoperirilor fundamentale in matematica, astronomie, etc.
Multi dintre cei care au contribuit la aceasta schimbare majora in care primeaza rationalismul i-au fost familiari si mai mult decat atata, unii chiar i-au fost colegi in societatile academice in care a fost primit. Deismul devine un curent puternic in randul savantilor vremii, multi dintre ei fiind preocupati de cunoasterea “integrala” a lumii si a “planului divin”.
Aceasta nevoie de cunoastere i-a determinat pe multi dintre carturarii si savantii de atunci sa apeleze la vechile mistere, la intelepciunea transmisa in cadrul masoneriei, care au pretuit totdeauna cunoasterea rationala in cautarea Adevarului. Dintre prietenii lui Cantemir afiliati la masonerie si care i-au marcat profound existenta amintim aici pe Tarul Petru I Romanov, despre care sursele istorice sunt de acord ca a introdus ordinul in Rusia (iniţiat la Londra a fondat în 1721, se pare, întâia Lojă rusească, la Petrograd spun unii istorici, la Riga susţin alţii, ce va fi pusă în 1730 sub jurisdicţie engleză prin generalul James Keith. Loja a fost semnalată ca fiind încă activă la 1750 sub titulatura de Steaua Nordului) si pe ambasadorul la Poarta otomana, Tolstoi, personaj extreme de influent si artisan al politicii orientale a lui Petru cel Mare (familia Tolstoi, incluzandu-l aici si pe scriitorul Lev, a fost una dintre cele mai de seamă familii de nobili din Rusia, a lăsat o moştenire semnificativă în politica , în literatură şi arte). Tot francmason a fost si contele Gavril Ivanovici Golovin, cancelar al imperiului si intim al tarului ca si si printul moldav si semnatar al tratatului de la Lutzk.
In ceea ce priveste argumentele heraldice, ele pot fi rezumate concret la cele doua brate inlantuite fratern din al patrulea cartier al blazonului, care figureaza pe toate variantele stemei sale. Cea mai importanta scriere ezoterica apartinand lui Cantemir este fara indoiala, “Istoria ieroglifica sau lupta dintre noroc si corb”, scrisă la Constantinopol în limba română si considerată prima încercare de roman politic-social, operă barocă de altfel greu de introdus într-o specie literară. In aceste pagini, el radiografiaza in limbaj criptografic tabloul politic al epocii sale si satirizează, recurgând la alegorie, boierimea intrigantă care a acaparat pământurilor ţăranilor. Lucrarea cuprinde cugetări, proverbe şi versuri care reflectă influenţa poeziei populare. In spiritual epocii sale, hieroglifa semnifica scrierea secreta. Esoterismul de factura baroca a fost pus aici in evidenta de elementele fundamentale, intalnind la loc de cinste alchimia, analogia hermetica intre planul elementar si cel zoologic, medicina alchimica, magie, metempsihoza, aritmosofie si hermetism. Analiza esoterismului este completat de prezenta elementelor care tin de stiinta divinatorie: oniromantia, astrologia, morfoscopia, onomatomantia. Toate acestea releva un autor patruns de gandirea de natura occidentala, un initiat in “cunoastrea completa”. Preocuparile sale intelectuale atat de diverse au vizat completitudinea si intregul. Interesul pentru teologie si pentru studiul religiilor dovedesc supletea unui spirit scapat acum de teroarea dogmelor si a habotniciei, a superstitiilor de tot felul, un om liber in adevaratul sens al cuvantului.
In legatura cu cea de a treia categorie de argumente privitoare la posibila apartenenta la masonerie, anume aceea a posteritatii si legendelor, a zvonurilor generate de transferal osemintelor sale in tara se poate afirma ca exista date si indicii care sa duca la aceasta concluzie.
Efortul şi activitatea destul de intensă pe multiple planuri din aceşti ani au agravat mult starea sănătăţii lui Dimitrie Cantemir, care suferea de diabet zaharat si asa cum am mai precizat anterior, Cantemir a decedat la data de 21 aug 1723, inainte de a implini varsta de 50 de ani. Conform dorintei sale exprese, el a fost inhumat la Moscova in biserica Sf. Constantin si Elena, biserica ctitorita de el in curtea manastirii grecesti Sf. Nicolae. O prima curiozitate este ca inhumarea s-a facut foarte tarziu si anume la 01 octombrie 1723. In condiţiile când între România şi fosta Uniune Sovietică s-au stabilit relaţii diplomatice, pe fondul discutiilor intre ministii de externe Titulescu si Litvinov, rusii au consimtit ca un gest de bunavointa sa inapoieze Romaniei ramasintele pamantesti ale marelui carturar. Procesul verbal incheiat la sosirea osemintelor in portul Constanta in prezenta lui Nicolae Iorga consemna: “s-au gasit in racla o parte din oseminte, fara craniu, cuprinzand oasele bratelor si picioarelor infasurate in resturile unui vesmant de matase croit oriental”. Se constata clar ca aceasta lipsa, neobisnuita pentru profanii vremurilor, se poate explica prin apartenenta lui Cantemir la ordinul Rosicrucian, evocand legenda maestrului Hiram. Tot de aceasta legatura se explica si salvarea miraculoasa a domnului dupa infrangera de la Stanilesti, ascuns de Fratie intr-o trasura precum si admiterea lui ca membru cu drepturi depline in cadrul Academiei de la Berlin. Traditia spune ca dupa moarte capul lui Cantemir a fost luat pentru a fi depus in Scotia, pe domeniul Rosslyn de langa Edinburg, unde dupa cum bine se stie, exista inca din 1440 o manastire construita dupa regulile si simbolistica masonica. Toate aceste dovezi circumstantiale si indirecte indica o afiliere la Rosicrucianism pornind de la mediul in care a evoluat si s-a format, apetenta sa indiscutabila pentru ezoterism, legaturile politice importante pe care le-a intretinut, convingerile sale spirituale dovedite, calitatile morale si nu in ultimul rand posteritatea sa si a faptelor sale. Fie ca suntem de acord sau nu cu cele enuntate, un lucru este cert: prin opera sa a influentat indiscutabil societatea actuala si s-a constituit intr-un reper cu valoare universala a culturii si civilizatiei romanesti. În scrierile lui Cantemir, sub auspiciile umaniste ale Renaşterii, s-au oglindit cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea social-istorică a Moldovei de la sfârşitul secolului al XVII-lea. Cu Dimitrie Cantemir, cultura romana, asezata la rascrucea dintre Rasarit si Apus, si-a vadit pentru prima oara vocatia sintetica si ecumenica, ilustrata si de marile personalitati enciclopedice ulterioare, de la Hasdeu pana la Mircea Eliade. Vasta sa opera este un certificat de europenitate traditionala a romanilor si un veridic pasaport masonic. Marele umanist a stiut sa fie universal si european fara a inceta insa niciodata sa fie si rasaritean si ortodox, iar pilda lui s-ar cuveni să fie astăzi mai îndeaproape cercetată si promovată, cu atît mai mult cu cît editarea operei sale a făcut progrese importante în ultimele decenii.