Dimitrie Cantemir

Cum numeroase legende s-au tesut in jurul existentei sale, incercam sa punem aici in avidenta posibilele sale legaturi cu societatile initiatice pornind de la realitatea vremurilor si de la capacitatile intelectuale, culturale si politice care il recomndau pentru o asemenea apartenenta. Un argument veridic si de necontestat este invatatura sa ezoterica vasta care se desprinde din lucrarile sale, mai ales din magistrala “Istorie Ieroglifica”. Categoriile de argumente in favoarea apartenentei la Rosicrucianism ar putea fi:
1.mediul intelectual, politic si spiritual in care s-a format si activate; prieteniile si legaturile sale precum si argumentele de ordin heraldic;
2.scrierile sale esoterice ca si preocuparile sale de ordin intellectual si spiritual;
3.posteritatea lui, legendele create si dilemele generate de transferal osemintelor in tara, in vara anului 1935.
In legatura cu prima categorie putem afirma ca mediul sau intelectual a fost marcat de o revolutie in sensul descoperirilor fundamentale in matematica, astronomie, etc.
Multi dintre cei care au contribuit la aceasta schimbare majora in care primeaza rationalismul i-au fost familiari si mai mult decat atata, unii chiar i-au fost colegi in societatile academice in care a fost primit. Deismul devine un curent puternic in randul savantilor vremii, multi dintre ei fiind preocupati de cunoasterea “integrala” a lumii si a “planului divin”.
Aceasta nevoie de cunoastere i-a determinat pe multi dintre carturarii si savantii de atunci sa apeleze la vechile mistere, la intelepciunea transmisa in cadrul masoneriei, care au pretuit totdeauna cunoasterea rationala in cautarea Adevarului. Dintre prietenii lui Cantemir afiliati la masonerie si care i-au marcat profound existenta amintim aici pe Tarul Petru I Romanov, despre care sursele istorice sunt de acord ca a introdus ordinul in Rusia (iniţiat la Londra a fondat în 1721, se pare, întâia Lojă rusească, la Petrograd spun unii istorici, la Riga susţin alţii, ce va fi pusă în 1730 sub jurisdicţie engleză prin generalul James Keith. Loja a fost semnalată ca fiind încă activă la 1750 sub titulatura de Steaua Nordului) si pe ambasadorul la Poarta otomana, Tolstoi, personaj extreme de influent si artisan al politicii orientale a lui Petru cel Mare (familia Tolstoi, incluzandu-l aici si pe scriitorul Lev, a fost una dintre cele mai de seamă familii de nobili din Rusia, a lăsat o moştenire semnificativă în politica , în literatură şi arte). Tot francmason a fost si contele Gavril Ivanovici Golovin, cancelar al imperiului si intim al tarului ca si si printul moldav si semnatar al tratatului de la Lutzk.
In ceea ce priveste argumentele heraldice, ele pot fi rezumate concret la cele doua brate inlantuite fratern din al patrulea cartier al blazonului, care figureaza pe toate variantele stemei sale. Cea mai importanta scriere ezoterica apartinand lui Cantemir este fara indoiala, “Istoria ieroglifica sau lupta dintre noroc si corb”, scrisă la Constantinopol în limba română si considerată prima încercare de roman politic-social, operă barocă de altfel greu de introdus într-o specie literară. In aceste pagini, el radiografiaza in limbaj criptografic tabloul politic al epocii sale si satirizează, recurgând la alegorie, boierimea intrigantă care a acaparat pământurilor ţăranilor. Lucrarea cuprinde cugetări, proverbe şi versuri care reflectă influenţa poeziei populare. In spiritual epocii sale, hieroglifa semnifica scrierea secreta. Esoterismul de factura baroca a fost pus aici in evidenta de elementele fundamentale, intalnind la loc de cinste alchimia, analogia hermetica intre planul elementar si cel zoologic, medicina alchimica, magie, metempsihoza, aritmosofie si hermetism. Analiza esoterismului este completat de prezenta elementelor care tin de stiinta divinatorie: oniromantia, astrologia, morfoscopia, onomatomantia. Toate acestea releva un autor patruns de gandirea de natura occidentala, un initiat in “cunoastrea completa”. Preocuparile sale intelectuale atat de diverse au vizat completitudinea si intregul. Interesul pentru teologie si pentru studiul religiilor dovedesc supletea unui spirit scapat acum de teroarea dogmelor si a habotniciei, a superstitiilor de tot felul, un om liber in adevaratul sens al cuvantului.
In legatura cu cea de a treia categorie de argumente privitoare la posibila apartenenta la masonerie, anume aceea a posteritatii si legendelor, a zvonurilor generate de transferal osemintelor sale in tara se poate afirma ca exista date si indicii care sa duca la aceasta concluzie.
Efortul şi activitatea destul de intensă pe multiple planuri din aceşti ani au agravat mult starea sănătăţii lui Dimitrie Cantemir, care suferea de diabet zaharat si asa cum am mai precizat anterior, Cantemir a decedat la data de 21 aug 1723, inainte de a implini varsta de 50 de ani. Conform dorintei sale exprese, el a fost inhumat la Moscova in biserica Sf. Constantin si Elena, biserica ctitorita de el in curtea manastirii grecesti Sf. Nicolae. O prima curiozitate este ca inhumarea s-a facut foarte tarziu si anume la 01 octombrie 1723. In condiţiile când între România şi fosta Uniune Sovietică s-au stabilit relaţii diplomatice, pe fondul discutiilor intre ministii de externe Titulescu si Litvinov, rusii au consimtit ca un gest de bunavointa sa inapoieze Romaniei ramasintele pamantesti ale marelui carturar. Procesul verbal incheiat la sosirea osemintelor in portul Constanta in prezenta lui Nicolae Iorga consemna: “s-au gasit in racla o parte din oseminte, fara craniu, cuprinzand oasele bratelor si picioarelor infasurate in resturile unui vesmant de matase croit oriental”. Se constata clar ca aceasta lipsa, neobisnuita pentru profanii vremurilor, se poate explica prin apartenenta lui Cantemir la ordinul Rosicrucian, evocand legenda maestrului Hiram. Tot de aceasta legatura se explica si salvarea miraculoasa a domnului dupa infrangera de la Stanilesti, ascuns de Fratie intr-o trasura precum si admiterea lui ca membru cu drepturi depline in cadrul Academiei de la Berlin. Traditia spune ca dupa moarte capul lui Cantemir a fost luat pentru a fi depus in Scotia, pe domeniul Rosslyn de langa Edinburg, unde dupa cum bine se stie, exista inca din 1440 o manastire construita dupa regulile si simbolistica masonica. Toate aceste dovezi circumstantiale si indirecte indica o afiliere la Rosicrucianism pornind de la mediul in care a evoluat si s-a format, apetenta sa indiscutabila pentru ezoterism, legaturile politice importante pe care le-a intretinut, convingerile sale spirituale dovedite, calitatile morale si nu in ultimul rand posteritatea sa si a faptelor sale. Fie ca suntem de acord sau nu cu cele enuntate, un lucru este cert: prin opera sa a influentat indiscutabil societatea actuala si s-a constituit intr-un reper cu valoare universala a culturii si civilizatiei romanesti. În scrierile lui Cantemir, sub auspiciile umaniste ale Renaşterii, s-au oglindit cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea social-istorică a Moldovei de la sfârşitul secolului al XVII-lea. Cu Dimitrie Cantemir, cultura romana, asezata la rascrucea dintre Rasarit si Apus, si-a vadit pentru prima oara vocatia sintetica si ecumenica, ilustrata si de marile personalitati enciclopedice ulterioare, de la Hasdeu pana la Mircea Eliade. Vasta sa opera este un certificat de europenitate traditionala a romanilor si un veridic pasaport masonic. Marele umanist a stiut sa fie universal si european fara a inceta insa niciodata sa fie si rasaritean si ortodox, iar pilda lui s-ar cuveni să fie astăzi mai îndeaproape cercetată si promovată, cu atît mai mult cu cît editarea operei sale a făcut progrese importante în ultimele decenii.