Singuratatea omului

Sa-ti faci putini prieteni. Din tine nu iesi.

Caci prea des falsitatea credinta ne-o înfrânge.

Când ti se-ntinde-o mâna, înainte de-a o strânge,

Gândeste-te ca poate te va lovi-ntr-o zi.

Sa nu-ti dezvalui taina din suflet celor rai.

Nadejdile, - ascunse sa-ti stea de lumea toata,

în zâmbet sa te ferici de toti semenii tai,

Nebunilor nu spune durerea niciodata.

O, tânar fara prieteni mai vechi de doua zile,

Nu te-ngriji de Cerul cu-naltele-i festile!

Pumnul sa-ti ajunga, si zavorât în tine,

Tacut contempla jocul umanelor destine.

Pe cei curati la suflet si luminati la minte

Neîncetat sa-i cauti. Si fugi de tonti si rai.

Daca-ti va da otrava un întelept, s-o bei -

Si-arunca antidotul, un prost de ti-l întinde.

Renume de-ai sa capeti, hulit vei fi de vulg.

Dar daca te vei tine departe de multime,

Uneltitor te-or crede. Cum, Doamne, sa ma smulg

Sa nu ma stie nimeni si sa nu stiu de nime?

Mai toarna-mi vinul rosu ca un obraz de fata.

Curatul sânge scoate-l din gâturi de ulcioare.

Caci, în afara cupe-i, Khayyam azi nu mai are

Macar un singur prieten cu inima curata.

Cei care are pâine de astazi pâna mâine

Si-un strop de apa rece în ciobul sau frumos,

De ce-ar sluji pe-un altul ce-i este mai prejos?

De ce sa fie sclavul unui egal cu sine?

Când zarile din suflet ni-s singura avere,

Pastreaza-le în taina, ascundele-n tacere.

Atât timp cât ti-s limpezi si vaz, si-auz, si grai

Nici ochi si nici ureche, nici limba sa nu ai.

Nu stie nimeni taina ascunsa Sus sau Jos.

Si nici un ochi nu vede dincolo de cortina.

Straini suntem oriunde. Ni-i casa în tarâna.

Bea - si termina-odata cu vorbe de prisos!

Târzii acum mi-s anii. Iubirea pentru tine

Mi-a pus în mâna cupa cu degetele-i fine.

Tu mi-ai ucis cainta si mintea îngereste.

Dar timpul, fara mila - si roza desfrunzeste..

Putina apa si putina pâine

Si ochii tai în umbra parfumata.

N-a fost sultan mai fericit vreodata

Si nici un cersetor mai trist ca mine.

Atâta duiosie la început. De ce?

Atâtea dulci alinturi si-atâtea farmece

În ochi, în glas, în gesturi - apoi. De ce? Si-acum

De ce sunt toate ura si lacrima si fum?

Batrân sunt, dar iubirea m-a prins iar în capcana.

Acum buzele tale îmi sunt si vin si cana.

Mi-ai umilit mândria si biata ratiune,

Mi-ai sfâsiat vestmântul cusut de-ntelepciune.

 

Tu vezi doar aparente. Un val ascunde firea.

Tu stii de mult aceasta. Dar inima, firava,

Tot vrea sa mai iubeasca. Caci ni s-a dat iubirea

Asa cum unor plante le-a dat Alah otrava.

de Omar Khayyam (1048-1131)
poet, matematician si filosof persan

Lodge Humour

After receiving his enterred apprentice degree the candidate returned home. His wife asked him what happened to him. Recalling that he couldn’t give up the secrets of that degree all he could muster was, “Well honey, there were a lot of walkers, talkers and preachers.” With a somewhat confused look on her face she asked what he meant. He explained, “Well, I couldn’t see anybody in the room and was guided around. I would stop then somebody would talk. Then I was guided around by someone else, was stopped, then somebody else talked.”

His wife then asked, “That explains the walkers and talkers … what about the preachers?”

He pondered for a moment then finally replied, “Well, often when somebody finished talking I would hear some other people whispering ‘Oh, God!’”

***

A small Lodge had had a string of bad luck. It was preparing to initiate a candidate on a steamy evening in June and it’s air conditioner had stopped working. After sweating their way though part of the work, the Master had asked the candidate what he most desired. The candidate replied “a beer”.

At this juncture the WM., being startled, whispered “light” to the candidate. “OK,” the candidate replied, “a lite beer.”

***

The temple board consisting of several old and frugal Master Masons were meeting to discuss the replacement of the lodge hall. After months of meetings, they finally declared that they had worked out the way to build a new lodge hall without spending any more money than needed. They stipulated three conditions that would be a cost savings. No. 1 – They would build the new lodge hall on the site of the current lodge hall. No. 2 – They would use as much of the materials from the original lodge hall in construction of the new lodge hall and No. 3 – They would continue to use the old lodge hall until the new one was built.

***

The festive board is coming to an end and the Brethren are preparing to make their way home.

Suddenly, a car bursts out of the car park and weaves unsteadily up the road, and is persued by the waiting patrol car. The officer asks the usual questions and soon ascertains that the driver is stone cold sober. Attempting to be friendly, ha askes the driver what position he holds in the Lodge. “Ah!”, replies the driver, “I’m the Junior Decoy…”

IPS Bartolomeu Anania a plecat dintre noi

"De obicei, in limbajul curent, noi spunem ca moartea cuiva este o pierdere - pentru familie, pentru comunitate, pentru cultura, si asa mai departe. Or, intr’un astfel de caz, plang cei ce pierd; cauza reala, ascunsa, a plansului nu e moartea, ci pierderea. Intre moarte si pierdere, insa, poate fi si o alta pricina a plansului indoliat: despartirea. Un poet francez a scris un vers memorabil, pe care vi-l citez in traducerea unui mare poet roman: Cu fiece plecare murim cate putin. Din experienta proprie stim ca orice despartire - chiar temporara - de o fiinta draga este insotita si urmata de mahnire, de tristete, de o lacrima, de o batista la ochi. Cu atat mai mult cand despartirea e definitiva, cand conducem pe cineva pe ultimul drum sau pe drumul cel fara de intoarcere.
Moartea e un dat al vietii si, la urma urmelor, singura noastra certitudine. Ne putem indoi de orice pe lume. In momente grele, de depresie sufleteasca, ne putem indoi chiar de propria noastra existenta, de faptul ca ne-am nascut, dar nu ne indoim ca faptul ca vom muri. ... Daca stim ca nimeni, de la Adam pana astazi, nu a scapat de moarte, fie el imparat, rege, satrap, sihastru, sfant, barbat sau femeie, nu avem nici un motiv sa banuim ca noi vom face exceptie. Asadar, e natural sa credem ca moartea e naturala.

Daca moartea e naturala, atunci de ce ne temem de ea? Frica de moarte e tot atat de frecventa ca si spaima "de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea asupra-ne a altor neamuri si de razboiul cel dintre noi”, asa cum suna una din rugaciunile vecerniei. De ce oare ne temem de o inundatie sau de o eruptie vulcanica? Pentru ca, in ciuda faptului ca sunt numite "calamitati naturale", ele reprezinta tot atatea rupturi in curgerea fireasca a naturii, accidente menite sa descumpaneasca armonia cu care ne-am obisnuit. Prin urmare, daca noi ne temem de moarte, inseamna ca ea, moartea, este un accident al existentei noastre, un eveniment nenatural, in pofida faptului ca o numim moarte naturala sau moarte buna. Ea este o ruptura in alcatuirea fiintei noastre, si anume ruptura dintre trup si suflet.

Asadar, fiind un accident, moartea nu are ultimul cuvant. Ceea ce numim noi moarte nu este altceva decat un prag, trecerea omului dintr’un mod de existenta in alt mod de existenta."

Asa marturisea IPS Bartomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, membru venerabil al Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, distins om de cultura, aparator al traditiei ortodoxe romanesti si mare patriot, astazi trecut la cele vesnice.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

 

Blândețea candelei îi arde

în inima

ce nu mai știe

nimic asemeni, în iubire, pe pământ

știu, vom muri

dar câtă splendoare!

Poezia "Anastasia" extrasa din volumul Epifania de Daniel Turcea (1945-1979)

Masoneria, o ancora a moralitatii

Ancora este un element greu de metal, folosit de marinari inca din cele mai vechi timpuri. Are doua sau mai multe brate cu varfurile intoarse la capete, având rolul de a tine în loc nava. De aceea, este simbolul sigurantei, al stabilitatii si al fidelitatii. Chiar daca ancora este intalnita in diferite culturi ca simbol facand referire la mare si la virtuti precum statornicia si nadejdea, semnificatia sa religioasa a crescut odata cu dezvoltarea crestinismului.

Ancora a fost semnul primilor creştini, purtat ca talisman, căci, amintind potopul, cei ce o deţineau erau salvaţi. Începând cu secolul al XV-lea, va deveni atributul speranţelor creştine şi simbol al sufletelor salvate, ancorate în viaţa eternă, un drum al vietii spre mai departe.

Ancora, simbol al credinţei şi al speranţei in viata de apoi, reprezinta nadejdea in Hristos, intalnit mai ales in catacombele romane.

Simbolul fara nicio indoiala are ca temei urmatorul verset: ” noi, cei ce-am cautat scapare la liman, sa avem puternica imbarbatare de a prinde'n mana nadejdea ce ne sta inainte, pe care noi o avem ca pe o ancora a sufletului sigura si tare, cea care patrunde in adancul catapetesmei acolo unde Iisus a intrat pentru noi ca Inaintemergator, devenit Arhiereu in veac, dupa randuiala lui Melchisedec.” (Evrei 6;18-20)

Primii crestini vedeau in ea un simbol al crucii. Orazio Marucchi afirma in acest sens: "cand primii crestini au reprezentat semnul crucii pe monumentele lor, aproape toate avand un caracter sepulcral, s-au simtit obligati sa-l ascunda intr-o maniera artistica si simbolica totodata. Unul dintre cele mai vechi simboluri ale crucii este ancora. Initial un simbol general al nadejdii, ancora a capatat astfel un inteles mult mai inalt: acela al nadejdii intemeiate pe Crucea lui Hristos. Similaritatea ancorei cu crucea a facut din aceasta forma un admirabil simbol crestin.”

Atat modul reprezentarii cat si functia ancorei au jucat un rol in dezvoltarea sa ca simbol religios.

Ancora apare impreuna cu literele alfa si omega reprezenatand nadejdea vesnica, si cu pestele insemnand, din nou, speranta in Hristos. In combinatie cu delfinul, ancora pare sa insemne sufletul crestinului sau Biserica calauzita de catre Hristos. Delfinul rapid era reprezentat impreuna cu ancora ilustrand motto-ul Fericitului Augustin: ”Festina lente” .

O alta intrebuintare a ancorei intalnita in primele veacuri a fost legata de identificarea Sfantului Clement Romanul, unul din primii episcopi ai Romei. Traditia spune ca persecutorii i-au legat o ancora in jurul gatului aruncandu-l apoi in mare. Rugaciunile crestinilor au facut insa ca apele sa se retraga, descoperind un mic templu unde trupul sfantului a fost gasit. Sfantul Clement este reprezentat frecvent cu o ancora in jurul gatului sau langa el.

Ancora a fost des intalnita ca simbol pana in perioada medievala, cand aproape a disparut. Cand va reapare, a fost, de exemplu, ca simbol al Sfantului Nicolae, cunoscut in Apus ca patron al marinarilor, si ca atribut al nadejdii, una din cele sapte virtuti in arta renascentista.

Ancora ca simbol mai apare si in unele forme de magie si misticism. Potrivit acestor interpretari, partea de jos a ancorei ar reprezentanta luna in faza primul patrar. Partile unei ancore trimit la numarul mistic 4, ancora insasi reprezentand cele patru sferturi ale universului, dar, in acelasi timp, simbolizand soarele si centrul lumii. De asemenea, ancora este vazuta si ca simbol al vietii.

O ancora scufundata in apele involburate ramane mereu ferma, simbolizand stabilitatea omului, acea calitate care ne permite sa ne pastram mintea limpede de-a lungul perioadelor tulburi de furtuni si greutati de tot felul. In concluzie, ancora sufletului nostru ne intareste in fata ispitelor sau necazurilor.

Omul Liber

Sfidam violenta si tot ce-i urat,

De prosti suntem astazi satui pana-n gat,

Nimic nu se face cu omul ca rol,

Iubirea cu forta se cheama viol

Noi nu vom trai niciodata cum vor

Dogmaticii prosti dupa dogmele lor,

Cu lanturi la gura, la suflet si-n maini,

Noi credem real ca ne suntem stapani.

Si nici mersul nostru nu-i marsul fortat,

Ci visul in care de voie am intrat,

Inlatur dogmatici din cinicul rol,

Natura umana e libera-n fond.

Noi credem in drumul pe care am mers,

Un om al renasterii in univers,

Iubim disciplina, rigorile reci,

Dar sufletul nostru e liber pe veci.

 

Fragment din Volumul "Poezii Cenzurate"

de Adrian Paunescu (1943-2010)