IPS Bartolomeu Anania a plecat dintre noi

"De obicei, in limbajul curent, noi spunem ca moartea cuiva este o pierdere - pentru familie, pentru comunitate, pentru cultura, si asa mai departe. Or, intr’un astfel de caz, plang cei ce pierd; cauza reala, ascunsa, a plansului nu e moartea, ci pierderea. Intre moarte si pierdere, insa, poate fi si o alta pricina a plansului indoliat: despartirea. Un poet francez a scris un vers memorabil, pe care vi-l citez in traducerea unui mare poet roman: Cu fiece plecare murim cate putin. Din experienta proprie stim ca orice despartire - chiar temporara - de o fiinta draga este insotita si urmata de mahnire, de tristete, de o lacrima, de o batista la ochi. Cu atat mai mult cand despartirea e definitiva, cand conducem pe cineva pe ultimul drum sau pe drumul cel fara de intoarcere.
Moartea e un dat al vietii si, la urma urmelor, singura noastra certitudine. Ne putem indoi de orice pe lume. In momente grele, de depresie sufleteasca, ne putem indoi chiar de propria noastra existenta, de faptul ca ne-am nascut, dar nu ne indoim ca faptul ca vom muri. ... Daca stim ca nimeni, de la Adam pana astazi, nu a scapat de moarte, fie el imparat, rege, satrap, sihastru, sfant, barbat sau femeie, nu avem nici un motiv sa banuim ca noi vom face exceptie. Asadar, e natural sa credem ca moartea e naturala.

Daca moartea e naturala, atunci de ce ne temem de ea? Frica de moarte e tot atat de frecventa ca si spaima "de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea asupra-ne a altor neamuri si de razboiul cel dintre noi”, asa cum suna una din rugaciunile vecerniei. De ce oare ne temem de o inundatie sau de o eruptie vulcanica? Pentru ca, in ciuda faptului ca sunt numite "calamitati naturale", ele reprezinta tot atatea rupturi in curgerea fireasca a naturii, accidente menite sa descumpaneasca armonia cu care ne-am obisnuit. Prin urmare, daca noi ne temem de moarte, inseamna ca ea, moartea, este un accident al existentei noastre, un eveniment nenatural, in pofida faptului ca o numim moarte naturala sau moarte buna. Ea este o ruptura in alcatuirea fiintei noastre, si anume ruptura dintre trup si suflet.

Asadar, fiind un accident, moartea nu are ultimul cuvant. Ceea ce numim noi moarte nu este altceva decat un prag, trecerea omului dintr’un mod de existenta in alt mod de existenta."

Asa marturisea IPS Bartomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, membru venerabil al Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, distins om de cultura, aparator al traditiei ortodoxe romanesti si mare patriot, astazi trecut la cele vesnice.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

 

Blândețea candelei îi arde

în inima

ce nu mai știe

nimic asemeni, în iubire, pe pământ

știu, vom muri

dar câtă splendoare!

Poezia "Anastasia" extrasa din volumul Epifania de Daniel Turcea (1945-1979)