Singuratatea omului

Sa-ti faci putini prieteni. Din tine nu iesi.

Caci prea des falsitatea credinta ne-o înfrânge.

Când ti se-ntinde-o mâna, înainte de-a o strânge,

Gândeste-te ca poate te va lovi-ntr-o zi.

Sa nu-ti dezvalui taina din suflet celor rai.

Nadejdile, - ascunse sa-ti stea de lumea toata,

în zâmbet sa te ferici de toti semenii tai,

Nebunilor nu spune durerea niciodata.

O, tânar fara prieteni mai vechi de doua zile,

Nu te-ngriji de Cerul cu-naltele-i festile!

Pumnul sa-ti ajunga, si zavorât în tine,

Tacut contempla jocul umanelor destine.

Pe cei curati la suflet si luminati la minte

Neîncetat sa-i cauti. Si fugi de tonti si rai.

Daca-ti va da otrava un întelept, s-o bei -

Si-arunca antidotul, un prost de ti-l întinde.

Renume de-ai sa capeti, hulit vei fi de vulg.

Dar daca te vei tine departe de multime,

Uneltitor te-or crede. Cum, Doamne, sa ma smulg

Sa nu ma stie nimeni si sa nu stiu de nime?

Mai toarna-mi vinul rosu ca un obraz de fata.

Curatul sânge scoate-l din gâturi de ulcioare.

Caci, în afara cupe-i, Khayyam azi nu mai are

Macar un singur prieten cu inima curata.

Cei care are pâine de astazi pâna mâine

Si-un strop de apa rece în ciobul sau frumos,

De ce-ar sluji pe-un altul ce-i este mai prejos?

De ce sa fie sclavul unui egal cu sine?

Când zarile din suflet ni-s singura avere,

Pastreaza-le în taina, ascundele-n tacere.

Atât timp cât ti-s limpezi si vaz, si-auz, si grai

Nici ochi si nici ureche, nici limba sa nu ai.

Nu stie nimeni taina ascunsa Sus sau Jos.

Si nici un ochi nu vede dincolo de cortina.

Straini suntem oriunde. Ni-i casa în tarâna.

Bea - si termina-odata cu vorbe de prisos!

Târzii acum mi-s anii. Iubirea pentru tine

Mi-a pus în mâna cupa cu degetele-i fine.

Tu mi-ai ucis cainta si mintea îngereste.

Dar timpul, fara mila - si roza desfrunzeste..

Putina apa si putina pâine

Si ochii tai în umbra parfumata.

N-a fost sultan mai fericit vreodata

Si nici un cersetor mai trist ca mine.

Atâta duiosie la început. De ce?

Atâtea dulci alinturi si-atâtea farmece

În ochi, în glas, în gesturi - apoi. De ce? Si-acum

De ce sunt toate ura si lacrima si fum?

Batrân sunt, dar iubirea m-a prins iar în capcana.

Acum buzele tale îmi sunt si vin si cana.

Mi-ai umilit mândria si biata ratiune,

Mi-ai sfâsiat vestmântul cusut de-ntelepciune.

 

Tu vezi doar aparente. Un val ascunde firea.

Tu stii de mult aceasta. Dar inima, firava,

Tot vrea sa mai iubeasca. Caci ni s-a dat iubirea

Asa cum unor plante le-a dat Alah otrava.

de Omar Khayyam (1048-1131)
poet, matematician si filosof persan