10 mar. 2022

Jean Marquès-Rivière, o minte bipolară


Autorul celebrei lucrări “Ritualurile Secrete ale Francmasoneriei”, Jean Marquès-Rivière (31.07.1903 Paris – 9.02.2000 Lyon) a fost un orientalist, eseist, jurnalist și scenarist francez. Fascinat în tinerețe de budismul tibetan, de teosofia și tradiționalismul lui René Guénon, a devenit membru marcant al “Grande Loge de France” la mijlocul anilor 1920. În 1931 s-a rupt complet de Masonerie și s-a îndreptat direct către fascism. Sub ocupație germană, a colaborat activ cu naziștii în cadrul “Service des sociétés secrètes” și s-a implicat în propaganda antimasonică și antisemită ca scenarist al filmului “Forces occultes” sau prin expozițiile “Le Juif et la France” şi “La franc-maçonnerie, fossoyeuse de la paix”. După ce a fugit în străinătate în 1944 și-a găsit refugiul în Spania lui Franco unde a obținut la Madrid o catedră de orientalist. Cinci ani mai târziu a fost condamnat la moarte în lipsă... dar a mai trăit vreo 51 de ani. Membru al grupării ultra-colaboraționiste “Parti Populaire Français - P.P.F.”, Jean Marquès-Rivière a contribuit la propaganda nazistă prin publicarea de pamflete violent antimasonice și antisemite. Interesat de succesele național-socialismului, scrie în 1941 o apologie la politica socio-economică a celui de-al Treilea Reich sub titlul „Les ouvriers et Hitler”. Guvernul de la Vichy a promulgat la 13 august 1940 o lege care interzicea toate societățile secrete din Franța. Jean Marquès-Rivière a devenit unul dintre oficialii Serviciului Societăților Secrete – S.S.S., încredințat istoricului Bernard Fay, administratorul Bibliotecii Naționale. Responsabil cu eliminarea tuturor masonilor din aparatul de stat, acest organism este locat chiar în sediul Grand Orient de France din rue Cadet... Între 1941-1944, Jean Marquès-Rivière devine editor-șef al revistei lunare “Documents masoniques”, o publicație condusă tot de Bernard Fay, care denunța „iudeo-masoneria”. Pasionat în tinereţe de Masonerie, Jean Marquès-Rivière a devenit membru al lojii “Théba” din obedienţa GLdF. Acolo l-a cunoscut bine pe René Guénon şi s-a interesat de tradiţionalism. Este introdus ulterior în cercul revistei ocultiste “Le Voile d'Isis” unde a publicat o serie de articole. Rapid dezamăgit de Ordin, a demisionat din Loja sa și a lansat în 1931 “Trădarea spirituală a Francmasoneriei”, un pamflet virulent în care afirma că „Masoneria este o pseudo-biserică, o contrafacere de inițieri antice și rituri religioase onorabile, un muzeu fără valoare de simboluri neînțelese, dirijate de semidocţi”. Se spune că această schimbare bruscă a urmat exorcizării sale de către iezuitul Joseph de Tonquédec, ritual după care s-ar fi trezit chiar în pragul nebuniei... Parcursul său spiritual foarte dens și angajamentele sale politice extremiste evidențiază o complexitate marcată de trădări și negări succesive. O minte bipolară, capabilă de tot ce este mai bun și de tot ce este mai rău...

8 mar. 2022

Teoria culorilor


Ca membru activ al „Marii Loji Naționale a României – M.L.N.aR.”, Obediență care lucrează exclusiv în R.˙.S.˙.A.˙.A.˙., am fost întrebat la diverse ceremonii de ce noi purtăm șorțuri de Maestru Mason brodate cu roşu pe alb fata de alte Organizaţii masonice care folosesc strict culoarea albastră. Dacă șorțurile Maeștrilor sunt tivite cu azuriu se datorează faptului că acest Sublim Grad a apărut în Anglia cu puțin înainte de 1730, după cum reiese din volumului „Freemasonry Dissected” publicat de trădătorul Samuel Pritchard. Cel mai vechi Ordin cavaleresc britanic este „Ordinul Jartierei” (Most Noble Order of the Garter), instituit de către Regele Edward al III-lea Plantagenet la 23 aprilie 1348 (ziua Sf. Gheorghe), chiar în timpul „Războiului de 100 de Ani”, unul dintre cele mai importante conflicte armate din Evul Mediu. Pentru a se delimita de „rudele” lor îndepărtate - constructorii de catedrale gotice, masonii speculativi englezi au ales culoarea albastră pentru șorț, adică culoarea oficială a celui mai nobil Ordin cavaleresc din Anglia. Iar când Francmasoneria a trecut Canalul Mânecii, albastrul englezesc a fost adoptat firesc şi de masonii francezi. Sigur, panglicile „Ordinului Jartierei” erau iniţial de un albastru deschis, dar culoarea s-a schimbat semnificativ între timp... Considerându-se adevăratul Rege al Angliei, James Stuart - „The Old Pretender” a continuat să ofere cordoanele specifice în exil. Ca o consecinţă, monarhii hanoverieni au decis să fixeze o nuanță mai întunecată a panglicilor acordate la Londra. Ulterior, Marii Oficieri ai Marii Loji a Angliei vor purta șorțuri și colane albastru închis de tip „bleu royal”, iar Maeștrii Masoni vor rămâne la „bleu ciel”, subordonați demnitarilor pe linie ierarhică. Nuanţa deschisă s-a potrivit foarte bine și cu albastrul Ordinului “du Saint-Esprit”. Instituit de Henri al III-lea de Franţa la 31 decembrie 1578 în contextul războaielor religioase, acesta a fost unul dintre cele mai prestigioase Ordine cavalerești franţuzeşti, până la dispariția sa în 1830. Trebuie spus că Ritul Francez și Ritul Scoțian Rectificat provin direct din așa-numitul „Rit Modern” practicat de „Grand Lodge of London and Westminster”, fondată la 24 Iunie 1717. Deşi sună ciudat, aceste două Rituri sunt “cele mai englezești” dintre Riturile masonice franţuzeşti... Francmasonii englezi și francezi nu au fost singurii care au uzat de culorile Ordinelor cavalereşti naționale pentru decorurile folosite în Lojă. De exemplu, Fraţii din Scoția folosesc culoarea verde. Culoare care este fix cea a „Ordinului Ciulinului” (Order of the Thistle), instituit la 6 iunie 1687 de Regele Iacob al II-lea al Angliei și totodată, Rege al Scoției sub numele de Iacob al VII-lea, care a condus ambele țări din 1685 până în 1689. Dar oare ce șorțuri roșii? Se ştie faptul că Auguste de Grasse-Tilly (1765-1845) a creat în 1804 primul Suprem Consiliu de RSAA pentru Franţa, cronologic al doilea din lume. Contele participase activ la fondarea Supremului Consiliu „MAMĂ” de la Charleston – S.U.A., alături de John Mitchell și Frederick Dalcho. Ritul Francez fusese adoptat oficial de Grand Orient în 1801, Rit organizat în jurul anului 1785 şi cunoscut sub titulatura de „Régulateur du Maçon”. Dintr-o perspectivă pur naţionalistă, GOdF se angajase să înlăture toate Lojile care practicau vechile ritualuri scoțiene, despre care se afirma că erau străine de spiritualitatea continentală. A fost o perioadă dificilă şi tulbure, când concurau foarte multe sisteme de Grade, asupra cărora Marele Orient îşi dorea să-şi impună hegemonia. Pe lângă Lojile-Mamă scoțiene care nu recunoscuseră GOdF în 1773, unele din Atelierele „Premier Grande Loge de France 1728”, ce fuzionase cu Marele Orient în 1799, s-au trezit obligate să practice Ritul Francez sub sancţiunea iregularităţii și să renunțe definitiv la ritualurile lor de origine. Iată un context propice pentru de Grasse-Tilly, proaspăt sosit de peste mări, ca să organizeze aceste Loji, devenite sălbatice. Fratele nostru Auguste a creat nu numai Supremul Consiliu al Franței la data de 21 septembrie 1804, ci a fondat chiar a doua zi „Le Grande Loge Générale du Rite Ancien (et Accepté) ” pentru a-i aduna pe toți Frații care aparţineau Primelor trei Grade scoţiene. În Statele Unite ale Americii, masonii speculativi au lucrat şi lucrează la Primele trei Grade în Ritul zis „american” (cunoscut internaţional sub numele de York), care provine pe linie directă de la Antici, adică de la „The Most Ancient and Honourable Society of Free and Accepted Masons according to the Old Constitutions”(1751). În majoritatea organizaţiilor masonice de influenţă anglo-saxonă, Ritul nostru începe abia de la Gradul al 4-lea și este practicat cel mai adesea doar în Capitule de Rose-Croix. Să nu uităm că antagonismul era atunci foarte puternic între Antici şi Moderni (the Quarrel), atât în Anglia cât și în S.U.A. iar uniunea celor două Mari Loji schismatice s-a făcut abia în 1813. Prin urmare, era absolut necesar un ritual al Primelor trei Grade simbolice, un ritual specific pentru „Marea Lojă Generală Scoţiană”. Prea Puternicul Suveran Mare Comandor de Grasse-Tilly va coordona redactarea acestor texte de către Fratele Jean-Pierre Mongruer de Fondeviolles, Venerabil al Lojii „La Triple Ecossaise”, o Lojă fondată în 1801 la Kingston, Jamaica și repatriată la Paris în 1804. Se vor inspira din ceremonialurile americane, dar vor împrumuta multe elemente existente în Atelierele franceze precum și în vechile Loji scoțiene. Este ritualul de Grade simbolice ale Ritului Antic (viitor R.˙.S.˙.A.˙.A.˙.) pe care le cunoaștem din celebra lucrare „Guide des maçons Ecossais ou cahiers des trois grades symboliques du Rite Ancien et Accepté”. De fapt, ritualul originar al Ritului nostru, așa cum este practicat astăzi de „Grande Loge de France 1894” şi implicit, de Marea Lojă Naţională a României. După apariţia textelor initiaţice, s-a pus ulterior şi problema decorurilor. Pentru a se diferenția de albastrul Ritului Francez al GOdF, trebuia găsit altceva şi Frații noştri l-au găsit destul de ușor… Dacă considerăm că Ritul Francez este foarte englezesc, R.˙.S.˙.A.˙.A.˙. este chiar... foarte franţuzesc! Și dacă „Order of the Garter” sau „Ordre du Saint-Esprit” și-au împrumutat culoarea pentru regalia celor care practică Riturile Moderne, exista un Ordin nou instituit şi foarte galic, care ne-a dat aspectul exterior. Binenţeles, acest Ordin cavaleresc nu poate fi decât cel denumit „Légion d'Honneur”! Decoraţiile îşi au originea în tradiţia Evul Mediu, când monarhii vremii le acordau ocazional celor pe care îi apreciau din diverse motive. În Franţa începutului de secol XIX, Bonaparte a simţit nevoia să-şi întemeieze propriul sistem de medalii care să-l înlocuiască pe cel din perioada regalităţii. Aşa a apărut „Legiunea de Onoare”, unul dintre cele mai intense simboluri ale Primului Imperiu francez, simbol care a fost păstrat până astăzi. Creat pe 18 Mai 1802 de către Corpul Legislativ la iniţiativa lui Napoleon - Prim Consul al Republicii, este un Ordin onorific civil şi militar condus de un Mare Maestru, care are un Mare Cancelar, Cavaleri, Ofițeri, Comandori etc. și a cărui emblemă consacrată este Vulturul imperial... Iar Napoleon l-a numit în fruntea Ordinului pe naturalistul Bernard Germain de Lacépède, cunoscut politician şi francmason. Așadar, când Frații noştri din Supremul Consiliu al Franţei și în special cei din Marea Lojă Generală Scoțiană, au fost nevoiți să-şi aleagă o nouă culoare pentru a se diferenția de susţinătorii vechiul regim absolutist, a fost ceva firesc să prefere roșul aprins al „Legiunii de Onoare”. Mai ales că acest Ordin naţional nu este doar unul pur franţuzesc, ci și egalitar, preluând parte din valorile revoluționare moştenite de Consulat. De asemenea, trebuie să spunem că în 1804 ne aflam într-o plină renaștere templieră... Medicul Bernard-Raymond Fabré-Palaprat, membru al lojii „Les Chevaliers de la Croix” din Grand Orient de France, reînvie „Ordinul Templului”. Însemnul binecunoscut al „Sărmanilor Cavaleri” este o cruce pattée de culoare roșie iar „Légion d'Honneur” a fost inspirat de această veche tradiţie. Crucea roșie, hermetismul, renașterea ideii de Cavalerie a Spiritului, dorința de a se diferenția clar de Ritul Francez al GOdF precum și de Francmasoneria anglo-saxonă... iată toate premisele reale ale apariţiei unei „noi” Fraternităţi, distinctă și poate chiar opusă celei insulare. O Fraternitate venită de peste mari şi care a fost privită favorabil de Împărat, ordonând imediat fuziunea Marii Loji Generale Scoţiene şi a Supremului Consiliu, pe de o parte, cu Marele Orient al Franţei, pe de altă parte. Să nu uităm aici implicarea Franţei în Războiul american de Independență şi ajutorul acordat de Marchizul de Lafayette fratelui său mason, generalul George Washington. Atenţie, 1804 nu a fost doar anul încoronării lui Napoleon, ci şi al morții bretonului Georges Cadoudal, al comploturilor regaliste susținute de Londra, al atacului „Camp de Boulogne” și a alianței cu Spania, mereu împotriva Angliei. Să recunoaştem, relațiile franco-engleze nu arătau deloc prea bine... Iată un paralelism interesant, care demonstrează de ce Maeștri Masoni de R.˙.S.˙.A.˙.A.˙. poartă șorț alb tivit cu roșu. Un roșu pe care îl vor pune și pe marginile cordoanelor, păstrând însă la mijloc „albastrul cerului”. Pentru că Ritul nostru este, înainte de toate, un Rit cu origini cavalereşti, militare și imperialiste, un Rit cu spirit francez în esență, la care putem adăuga influențe alchimice şi cabalistice. Legat profund de Revoluția Franceză, Primul Imperiu va înlocui albastrul Ordinelor monarhice cu roșu, care va fi culoarea lui Napoleon I, intronizat la 2 decembrie 1804. Cu referire la R.˙.S.˙.A.˙.A.˙., „culoarea focului” va fi adoptată oficial abia prin Decretul din 15 decembrie 1808, dar va apărea în instrucţie după preluarea administrării Gradelor simbolice de către „Suprême Conseil de France” în 1821. În contextul politico-militar amintit, nu mai este deloc surprinzător faptul că Frații noştri au ales această culoare vie pentru decorurile lor. Ordinul Masonic Scoțian se raportează la cele mai vechi rânduieli şi se dorește a fi moștenitorul de facto al Masoneriei pre-andersoniene şi al celei a Anticilor... O Masonerie simbolică „roșie”, aşezată între două Masonerii „albastre”, rezultate din Riturile Moderne: cea a Marelui Orient al Franței și cea anglo-saxonă. Fraţilor, noi avem astăzi propria noastră Cale de Perfecţionare, un demers iniţiatic universalist de factură tradițională, spiritualistă și, nu în ultimul rând, umanistă! Primatul Ritului este unul dintre principiile fundamentale care ne guvernează de la Primul la cel de al 33-lea Grad și împreună lucrăm cu toţii “LA RIT"... Iar astfel ne păstrăm legitimitatea și echilibrul într-un Univers tulburat de voinţe particulare care se opun deopotrivă tradiției și progresului. Democraţia ca filosofie şi problematica drepturilor omului au fost introduse în Francmasonerie de către francezi. Şi ca să continui tot într-o notă speculativă, culoarea albastră a sorţurilor ar fi putut veni chiar de la “sângele albastru” al exponenţilor... Masoneria scoţiană a fost poate una a oamenilor fără titluri nobiliare, dar care au ştiut să-şi dezvolte în interior o „aristocraţie a Spiritului”, inspirată puternic de iluminism. În încheierea acestei Bucăţi de Arhitectură, precizez că puteţi da diverse interpretări ezoterice semnificaţiei şi simbolisticii culorilor. Las vouă aceste aspecte pentru a le dezbate constructiv în timpul Lucrărilor rituale sau la Agapele fraterne. Eu aş dezvolta poate ideea că roșul este emblematic pentru jerfa creatoare a lui Hiram, o jerfă a zidirii de Sine... 

Am zis ! 

F.˙. Florian N.˙.

R.˙.L.˙. n°86 «NICU FILIP» - Or.˙. Bucureşti

5 mar. 2022

Calendarul masonic


Calendarul masonic reprezintă modul particular în care Francmasonii numără anii și indică lunile, dar atenţie, după numărul lor de ordine. “1 MARTIE” sau “Calendele lui Marte” este PRIMA ZI a noului An Masonic “6022”! Supuși Tradiţiei, folosim uneori “Era Masonică” în actele de cancelarie sau în corespondența fraternă, dar acest lucru variază în funcție de Riturile practicate și mai ales de Obediențe. În general, Atelierele se raportează la anul de “Adevărată Lumină” sau “Anno Lucis - A.˙.L.˙.” pentru a lega în mod simbolic originea misterioasă a Francmasoneriei de crearea Lumii, conform unei tradiții biblice. Aluzia este mai mult decât evidentă şi subliniază că meşteşugul zidăriei noastre a existat dintotdeauna, dacă nu în fapt, cel puțin de principiu. Arta Regală dăinuie simbolic de la apariţia Luminii în Univers: “Şi a zis Dumnezeu: «Să fie lumină!» Şi a fost lumină.”(Geneza 1:3) Cercetările Respectabilei Loji  nr. 2076 «Quatuor Coronati», plasată sub auspiciile U.G.L.E., demonstrează că abrevierea “A.˙.L.˙.” se poate aplica foarte bine și pentru “Anno Lithotomorum”, “Anno Laotomiæ” sau “Anno Lapidariorum”, sintagme care se regăsesc în mai multe documente anglo-saxone sau inscripţii gravate de sec. al XVIII-lea şi au sensul de “Anul Masoneriei”, al “Cioplitorilor în Piatră”. Se presupune că această cronologie a fost “împrumutată” de Masonii englezi din opera unui teolog calvinist - irlandezul James Ussher (1581-1656), cunoscut sub numele latinesc de Jacobus Usserius și care a scris, printre altele, “Annales Verteris et Novi Testamenti”. Textele sale conțin un fel de cronologie sacră a Pamântului care începe de la crearea Protopărintelui nostru, Adam. Prin urmare, de la Facerea lumii, estimată la cca. 4000 î.Hr. după o interpretare a Textului Masoretic (Tanah), versiunea oficială a canonului iudaic. Arhiepiscopul de Armagh, influenţat de viziuni mesianice, a vrut să găsească de fapt o scară de timp absolută, evident fără nicio valoare științifică. Inspirat de lucrările vremurilor, James Anderson a folosit aceeaşi cronologie aparte în secţiunea istorică a celebrelor sale Constituții. Sintagma “Year of Masonry 5723 - Anno Domini 1723” se poate citi cu usurință pe pagina de titlu a primei ediții apărute. Prelatul Ussher a descoperit o scalare pe care Anderson a susținut-o ulterior ca pe o proclamare simbolică a universalității Francmasoneriei, adoptând cronologia presupus independentă de orice particularități religioase, cel puțin în contextul britanic respectiv. ANUL MASONIC are aceeași lungime ca Anul Gregorian (decretat în 1582 de Papa Grigore al XIII-lea), dar ÎNCEPE PE 1 MARTIE, după cum am afirmat mai sus. Data masonică se obține adăugând 4000 de ani la cea calendaristică din “Era Vulgară”. Anul obișnuit al calendarului internațional, numit Anul Vulgo (lat.), porneşte de la data presupusă a nașterii lui Iisus Nazarineanul și astfel vorbim despre “Anno Domini”, a cărui prescurtare este A.D. . De fapt, chiar şi romanii, sub fondatorul Romulus, începeau anul pe 1 Martie şi acest lucru explică numele lunilor Septembrie, a 7-a lună a anului, a lunii Octombrie, a 8-a a anului, precum și a lunilor Noiembrie și Decembrie. Abia în 45 î.Hr., Gaius Julius Cæsar  a reformat unele erori de calcul şi a introdus astfel “Calendarul Iulian sau Republican”cu anul care începea la 1 Ianuarie. Asta nu înseamnă că ar trebuie să folosim numele lunilor calendaristice provenite din vechiul calendar roman, ci doar datele acestora, ca de exemplu: 15 Aprilie 2022 E.˙.V.˙. este de fapt a “a cinsprezecea Zi a celei de-a doua Luni a anului de Adevărată Lumină 6022”. Anul Masonic se suprapune aproximativ cu începutul calendarului religios ebraic, diferit de cel civil ce debutează toamna la Rosh Hashanah. Nisan, care durează de la luna nouă din Martie până la luna nouă din Aprilie după Calendarul Gregorian, este prima lună a anului ecleziastic ebraic, conform poruncii divine din V.˙.L.˙.S.˙. (Exodul 12:2). În amănunt, o lună calendaristică european-creştină cuprinde jumătate dintr-o lună ebraică şi jumătate din cealaltă, ca unitate de timp. Utilizarea lunilor ebraice este uzitată în unele acte ale Înaltelor Grade scoţiene, administrate de “Suprême Conseil de France 1804”, care respecta sistemul astrologiei tradiţionale. Multe documente de arhivă ale R.˙.S.˙.A.˙.A.˙. păstreză tradiţia “Anticilor” (The Grand Lodge of the Most Ancient and Honourable Fraternity of Free and Accepted Masons) precum şi a “Marilor Constituţiuni” latine, revizuite la Conventul Universal de la Lausanne din 1875. Primăvara este considerat anotimpul renaşterii, când viaţa învinge moartea și totul reînvie. Iată o altă justificare pertinentă a acestui început de Martie, legată de unul din miturile noastre fundamentale. Apropierea Echinocţiului vernal induce Fraţilor în armonie o transformare benefică a naturii umane, odată cu transformarea profundă a naturii exterioare, a realităţii înconjurătoare. Nu trebuie ignorat faptul că, mai ales din considerente practice, în scrierile masonice se folosea odinioară această codificare a datei şi ca o măsură suplimentară de păstrare a secretului, în special în ţări majoritar catolice cum ar fi Franţa, Italia sau Spania unde Ordinul nostru era catalogat drept un “cult anti-creştin” şi astfel persecutat sângeros. Filosofia iluministă şi încercările de reformare a societăţii profane nu erau văzute cu ochi buni de Biserică, obsedată şi framântată de erezii sau schisme pe care le vedea ocultate în ideile ezoterice ale Francmasoneriei. Deşi condamnă aspru secretul masonic, religia creştină dezvoltă în practică relaţia dintre sacru şi secret prin tezele impuse adepţilor, taine a căror validitate noi nu o vom pune niciodată la îndoială. Nefiind constituită atunci ca o asociaţie recunoscută oficial de stat, existenţa şi obiectivele Francmasoneriei nu erau declarate publicului larg. Pentru a evita orice prejudiciere a siguranței membrilor Frăţiei, convocările se păstrau strict secret iar descifrarea unor astfel de informații confidenţiale trebuia să fie accesibilă doar iniţiaţilor, din cauza multiplelor efecte dăunătoare. Pe baza unor planşe ale adunărilor generale, redactate în 1773 şi care se regăsesc la “Bibliothèque Nationale de France”, autori ca Daniel Ligou conexează luna Martie şi cu premisele apariţiei GOdF. Prin reorganizarea administrativă a “première Grande Loge de France”, cea mai veche Obedienţă din hexagon, avem astăzi reperul unui nou început… După cum bine ştiţi, Anul Masonic are două Sărbători majore, cu caracter patronal: Sf. Ioan de Vară (Sf. Ioan Botezătorul) celebrat la 24 Iunie și Sf. Ioan de Iarnă (Sf. Ioan Evanghelistul), celebrat la 27 Decembrie. Date care ritualistic fac aluzie la momentele solstițiale şi implicit la triumful Luminii, iar astfel se îndepărtează de orice dogme revelate. A căuta Lumina, a contempla Lumina, a urma Lumina sunt îndatoriri familiare oricarui Mason! Din punctul meu de vedere, timpul exprimă o convenţie socială şi data Creației Lumii este pur arbitrară. Poate fi deranjant să vezi un Frate Secretar de Lojă, neinstruit așa cum se cuvine, că  încurcă Calendarul Gregorian cu cel Masonic, ceea ce ar atrage ulterior chiar nulitatea proceselor-verbale întocmite. De aceea, consider că acest umil “memento”, fără nici o pretenţie literară, ar putea aduce mai multă Lumină: de exemplu, “2 Martie 6022” nu corespunde cu nimic, este un nonsens iar înainte de “1 Martie 2022”, planşele de arhitectură ar trebui datate clar în 6021. Înainte de aborda diverse teme de studiu mai elevate, ar fi de dorit să ne fixăm temeinic noţiunile de bază… Dar ce concluzii putem trage la final? Mai întâi, că Francmasoneria este strâns legată de istoria Omului. Apoi, sugerez că abrevierea “A.˙.L.˙.” a reprezentat la origini una dintre expresiile latinești care înseamnă „În Anul Masoneriei”, probabil reducerea formulei “Anno Latomorum”. În al treilea rând, presupun că “Anno Lucis - Anul Luminii” îşi are originea în uzanţele Francmasoneriei continentale, în special la cea franceză (GLdF 1894 – SCdF 1804) și provine de la Ritul Scoțian Antic și Acceptat, un Rit de concepţie spiritualistă cu origini cavalereşti (année de la Vraie / Grande Lumière).

28 feb. 2022

Nu mai putem privi indiferenţi


Ordinul Masonic Scoţian respinge ferm orice formă de violență ca mijloc de rezolvare a conflictelor dintre state. Sub ameninţarea nucleară nu există două tabere, există un singur Adevăr și o singură Umanitate care trebuie apărată cu orice preț. Căutarea de soluții pașnice pentru stabilizarea relaţiilor internaţionale şi consolidarea unei păci juste şi durabile trebuie să fie scopurile urmărite. Iar astfel conceptul de Fraternitate Universală nu va mai părea atât de idealist și de neatins. Alături de instituţiile României, ne dorim că Fraţii noştri de pe întreg cuprinsul ţării, în special din zonele de Nord şi de Est, să depună eforturi individuale pentru a oferi asistență umanitară familiilor de refugiați şi pentru a ușura suferința victimelor. Este foarte important să existe o sincronizare reală între ceea ce spunem şi ceea ce facem, între ceea ce învăţăm şi ceea ce aplicăm… Cu toată discreţia care ne caracterizează, nu mai putem privi indiferenţi la ceea ce se întâmpla în jur. Ne exprimăm solidaritatea deplină față de cei care luptă pentru apărarea libertăţii şi democraţiei. Elementul esenţial în Francmasonerie rămâne întotdeauna exemplul personal, Fraţilor!  

Marele Secretariat General al SCR


27 feb. 2022

Despre Masonerie și societatea de azi


Occidentul

Lumea occidentală, în forma sa civilizată și dezvoltată, este formată în felul în care o cunoaștem, și prin contribuția Masoneriei. Practic ne este relativ greu să găsim deosebiri între principiile Masonice și principiile după care se conduce societatea occidentală. Democrația a funcționat de la bun început în Loji și din această sursă s-a extins treptat în societate. Știm bine din istorie că societatea a trecut prin diverse forme de organizare tiranice, despotice, opresive,  dictatoriale. Trecerea la democrație nu s-a făcut de la sine, iar Lojile Masonice au avut contribuția lor la reformele sociale. De asemenea, Declarația Universală a Drepturilor Omului a avut un parcurs foarte asemănător. Principiul numit "domnia legii" a fost liantul tuturor acestor concepte, concretizate în ceea ce astăzi numim democrația modernă. Poate acesta este și motivul pentru care Masoneria nu mai are vigoarea din trecut. Atunci cînd ideile Masonice se regăsesc deja în societate, activitatea Lojilor tinde să se reducă. Cu alte cuvinte, în occident, Masoneria este o organizație care și-a atins scopurile și tinde să rămînă fără obiectul muncii. Țin minte remarca unui Frate care spunea că în vest, foarte mulți oamenii se comportă de parcă ar fi Masoni. Dar lucrurile se schimbă, din păcate.

Orientul

Întreaga zonă estică a Europei a traversat o istorie lipsită de Renaștere și apoi a fost baricadată după o cortină de fier. Cînd spun "întreaga zonă" mă refer la toate țările, de la Europa de est și pînă la Vladivostk. Noi trăim într-o societate care a avut un parcurs total diferit de cel occidental. Pentru noi conceptele de libertate, egalitate și fraternitate sînt încă niște deziderate abstracte și încă ne este greu să credem că asemenea concepte chiar pot fi puse în aplicare în societate.  Din motive istoric-religioase ne-am dezvoltat un anumit fel de a fi. Avem o rezistență instinctivă la schimbare și arma folosită este pasivitatea și neimplicarea. Acestea sînt însoțite totodată de lipsa opiniilor personale, sau balansarea în extrema cealaltă, a opiniilor cu caracter excesiv. Așteptăm ca statul să rezolve problemele fiecărui individ, la fel cum la locul de muncă așteptăm să ni se spună ce să facem. Pentru noi încă ordinul șefului are putere mai mare decît legea și nu luăm în serios conceptul de "domnia legii (rule of law)". Dar compensăm printr-o mentalitate conflictuală. O asemenea societate, rămasă în mentalitatea creștin-ortodoxă medievală, cu o Renaștere lipsă, nu va genera de una singură modele și nici o scară justă de valori. Masoneria, importată din occident, umple aceste goluri  prin caracteristicile sale formatoare și civilizatoare. Chiar dacă sîntem la început și încă mai credem că putem "ajusta" Masoneria impregnînd-o cu stilul blacanic, primul pas a fost făcut. Chiar dacă a trecut prin chinurile facerii, prin convulsii și chiar dacă încă putem identifica destul de clar sindromul maiorescian al formei fără fond, putem spune că, cel puțin, avem o direcție și un sens. Sper că Marile Loji din Occident vor veghea să nu schimbăm direcția și să păstrăm sensul. Durata acestui drum depinde exclusiv de noi, deși încă vedem prezente în Loji mentalități și automatisme tipice profanului balcanic. Ultima încercare prin care am trecut, respectiv actuala pandemie, ne-a arătat că pe acestă temă nu există deosebiri între Masoni și profani în privința administrării unei crize și că nu avem capacitatea de a judeca obiectiv și echilibrat. Grupurile de discuții Masonice din care am făcut parte, au împrăștiat fără discernămînt, narațiuni bombastice, mesaje panicarde, teorii ale conspirației și dezinformări grosolane. În loc să fim un grup de elită, capabil să caute soluții la problemele societății, am fost doar parte a unei mase derutate.

Zenitul și Nadirul

Dacă privim societatea în ansamblul său, lucrurile devin mai complicate. Occidentul a ajuns la apogeu acum aproximativ 50 de ani. Personalități politice cum ar fi Margaret Thatcher, Charles de Gaule, Konrad Adenauer, Jean Monnet (a nu se confunda cu pictorul Clude Monet), John F. Kennedy, Ronald Reagan, Robert Schuman (a nu se confunda cu compozitorul Robert Schumann), ca să amintesc doar cîteva nume, au fost politicieni de mare calibru, care au contribuit decisiv la prosperitatea spațiului euro-atlantic. Dar de atunci și pînă acum s-au schimbat multe. Și prea puține în bine. N-aș vrea să insist asupra calității coborîte a clasei politice contemporane, enumerînd bufoni ca Boris Johnson, Donald Trump sau Silvio Berlusconi, deoarece lista ar fi mult prea lungă. Aș vrea doar să punctez faptul că societatea de azi dă semne tot mai dese și tot mai intense de degenerescență. În Declarația Universală a Drepturilor Omului, din 1948, Art. 19 spune:

"Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspîndi informaţii şi idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat."

Însă de atunci și pînă acum, acest articol a fost ciuntit de constituții, legi și norme sociale pînă aproape de anulare tocmai în țările care se consideră democratice. Libertatea de expresie este îngrădită suplimentar de discursul corect politic, cel care este reglementat foarte asemănător cu "nouvorba" sau "new speach" a lui George Orwell din celebrul său roman "1984". De asemenea, tot ca în romanul lui Orwell, istoria se rescrie permanent pentru a corespunde noii viziuni asupra lumii. În romanul lui Orwell există un minster al adevărului care impune adevăruri de forma: "nergrul este alb", "războiul este pace", "libertatea este sclavie", "ignoranța înseamnă putere". Dar, spre deosebire de cenzura imaginată de Orwell, Aldous Huxley, în romanul Minunata lume nouă (The New Brave World), spunea că nu vor fi interzise cărțile, bibliotecile vor fi accesibile și deschise, numai că nu va mai dori nimeni să citească. Orwell se temea de cenzură, iar Huxley de inundația cu informație care va duce societatea la pasivitate și egoism. Orwell se temea că vom deveni o societate captivă din punct de vedere cultural. Huxley se temea că adevărul va fi ascuns într-o mare de non-informații. Chiar dacă modelul imaginat de Orwell se potrivește cu regimurile totalitare, iar cel imaginat de Huxley se potrivește cu democrațiile prospere, putem identifica cu destulă ușurință, din ambele romane de ficțiune, idei și concepte aflate în uz în societatea contemporană. În continuare am să citez un alt erudit, respectiv Jose Ortega Y Gasset, care în cartea "Revolta maselor", scrisă în 1930,  spunea:

"Vechea democraţie era temperată de o abundentă doză de liberalism şi de entuziasm faţă de lege. Când servea aceste principii, individul se obliga să menţină în sine o disciplină riguroasă. Apărate de principiul liberal şi de normele juridice, minorităţile puteau trăi şi acţiona. Democraţia şi legea — convieţuire legală — erau sinonime. Astăzi asistăm la triumful unei hiperdemocraţii în care masa acţionează direct, fără lege, impunându-şi aspiraţiile şi gusturile prin intermediul presiunilor din stradă. Astăzi, masa crede că are dreptul să impună şi să dea putere de lege conversaţiilor de cafenea. Mă îndoiesc să fi existat alte epoci în istorie în care mulţimea să ajungă să conducă atât de direct ca în vremea noastră. De aceea vorbesc de hiperdemocraţie."

Iar astăzi avem mișcarea vestelor galbene din Franța, BLM în SUA etc.

De la o societate rațională și moderată s-a trecut treptat la societatea bazată pe comportamentul emoțional, impulsiv, excesiv și dominat de revenicări de tip "mi se cuvine". Toate acestea cred că s-au datorat conjugării a doi factori: în primul rînd prosperitatea generată de societate în forma sa rațională și în al doilea rînd o ideologie cunoscută sub numele de marxism cultural. Legat de acest din urmă concept, cred că  sînt utile cîteva detalii. În cîteva cuvinte, atunci cînd au sesizat eșecul marxismului economic, ideologii comuniști și-au redefinit principiile, atacînd zona culturală. Redusă la esență, noua doctrină statuează faptul că societatea este oprimată psihologic de instituțiile civilizației occidentale, din care prima este familia. Grupul de ideologi, cunoscut sub numele de “Școala de la Frankfurt”, mutați la New York, au profitat din plin de libertatea pe care le-a oferit-o societatea americană și au început o ofensivă în mediul universitar. Au debutat în 1937 cu un manifest numit "Teoria critică", în care atacau stîlpii societății: familia, legea, libertatea de exprimare, religia, democrația, morala și întregul eșafodaj al culturii occidentale. În lucrări ulterioare promovau ideea de societate împărțită în opresori și victime, ca reminisecență a marxismului. Dar de data aceasta nu era vorba de proletari versus industriași, ci de instituțiile democratice versus cetățeni. Un exponent al școlii de la Frankfurt, Herbert Mrcuse, publică în 1955 "Eros și civilizație", unde avansează conceptul de perversitate polimorfă, care fixează ideea plăcerilor sexuale înafara normelor tradiționale. La întrebarea "Cine vor fi liderii noii revoluții marxiste, care vor substitui clasa muncitoare?" Marcuse a răspuns: "O coaliție care va prelua rolul de victimă, formată din minorități, respectiv negri, femei și homosexuali." Marcuse revine în 1965 cu textul "Toleranța represivă" în care inversează termenii: toleranța, în forma sa clasică este opresivă și trebuie înlocuită cu "toleranță eliberatoare". Aceasta presupune tolerarea oricărei idei de stînga și intoleranța la orice alte idei. Astfel, pentru cei care venerează corectitudinea politică, renaște într-o nouă formă sloganul stalinist "cine nu este cu noi, este împotriva noastră". Mai mult, nu este suficient doar să accepți noua doctrină, trebuie să o și iubești. Ideologul dictatorului Pol Pot a avut un doctort la Sorbona. A plecat în Cambodgia cu ideile marxismului cultural. Sub regimul Khmerilor Roșii au fost abolite toate legile, au fost desființați banii, au fost închise orașele, au fost desființate spitalele și a fost declanșată o epurare socială avînd ca rezultat uciderea a două milioane de oameni, țintele princpale fiind intelectualii și preoții. De ceva vreme în Europa se practică boicotul cultural, în care savanți renumiți sînt marginalizați și ostracizați dacă enunță alte opinii decît cele corecte politic. Ca exemplu avem cazul notoriu al descoperitorului ADN-ului, laureat al Premiului Nobel, James Watson, care pentru afirmația "rasa și inteligența sînt interconectate" a fost linșat mediatic, a fost exclus din mediul academic și i s-au retras unele distincții. De asemenea, de o mostră de "woke culture", respectiv vigilența exagerată privind manifestările rasiale, a avut parte arbitrul Colțescu, care a folosit cuvîntul românesc "negru", cu echivalentul său englez “black” dar, care în urechile hipersensibile woke, seamănă cu termenii peiorativi "negro" sau "nigger", specifici limbii engleze.

Astăzi trăim într-o societate hipersensibilă. Sistemul democratic al majorității, realitățile biologice, meritocrația și experiența istorică sînt anulate de sensibilități, tendințe arbitrare și relativism moral, iar acestea devin noile norme. Adică un cocktail între distopiile lui Orwell, Huxley și predicțiile lui Ortega Y Gasset.

Francmasoneria

În aceste condiții Francmasoneria nu cred că mai poate spune multe lucruri în lumea profană, odată ce între valorile masonice și cele profane se cască o prăpastie din ce în ce mai mare. Oricum, tot ceea ce nu corespunde normelor marxismului cultural, este etichetat automat ca fiind nazist. Eu văd, mai degrabă o trecere a Masoneriei într-o stare de vigilență. Aceasta, deoarece există riscul ca ideile așanumit progresiste să se strecoare insidios în Loji, pas cu pas, așa cum au făcut-o și în lumea profană. Dacă se va întîmpla acest lucru, întregul sistem moral masonic se va destrăma și odată cu aceasta, conceptul de Masonerie va deveni o coajă găunoasă, lipsită de conținut. Așanumitele ajustări progresiste au început deja să apară. Mă gîndesc la United Grand Lodge of England, care a tranșat o temă sensibilă. Este vorba de un Mason care, ulterior inițierii, s-a declarat femeie. UGLE a decretat că Loja este obligată să îl primească în continuare la lucrări pe acel frate/soră sau ce-o mai fi el, iar Loja rămîne regulară, în ciuda tuturor normelor Masonice. De asemenea, Fratele Alain Graesel a fost nevoit să demisioneze datorită unui delict de opinie sub forma unei afirmații benigne și inofensive.

În aceste condiții trebuie să studiem preceptele Masonice din vechile scrieri fundamentale, să ținem cont de ele și să nu le alterăm în forma sau fondul lor. Orice modernizare sau adaptare la ce se întîmplă astăzi în societatea profană este echivalent cu deschiderea cutiei Pandorei. Principiile morale care guvernează omul și societatea au fost identificate și enunțate cu multă vreme în urmă. Timpul și experiența umană au decantat și rafinat aceste precepte și nu cred că mii de ani de experiență, care au dus la validarea acestora, pot fi aruncați la gunoi doar de dragul progresismului cu orice preț. 

Am zis!

F:. Mircea P.