16 sept. 2009

Masoneria apare si la noi

Faptul ca foarte curând dupa debutul francmasoneriei organizate, aceasta a aparut si in spatiul românesc se explica, atât prin corespondenta generala a ideilor promovate de ea, cu necesitatile de dezvoltare a patriei, cât si printr-o seama de anticipari si coincidente semnificative, existente imemorial in spiritualitatea si cultura româna, care au creat o genuina stare de asteptare. Astfel, daca admitem ca, in devenirea ei de ansamblu, francmasoneria cunoaste o faza mitica, una legendara, una operativa si una speculativa, putem constata ca semne relativ numeroase ale tuturor acestor 4 etape se afla in cultura din actualul spatiu românesc. Pentru faza mitica, se poate mentiona, macar, constructorul intruchipat la noi de Mesterul Manole, ale carui gesturi fundamentale, simbolizate, numai aici, in triada: sacrificiu, zbor si transformare in izvor cu apa curata, pot sugera o anume vecinatate cu primele 3 grade masonice esentiale, ori cu cele 3 etape ale Ritului York (ca si, cu prudenta, Miorita, prin virtualitatea mortii sacrificiale, a nuntirii cosmice salvatoare si a reintegrarii in ordinea naturii etc). Putem medita, de asemenea, la cultul lui Mithras si altele de origine mediteraneana si asiatica, raspândite in spatiul daco-roman, la cavalerii danubieni, la cei traci (reprezentati in diverse sculpturi stravechi), la dansul calusarilor si la alte fenomene, venind din lumea mitului, vecine, si uneori intretaiate creator cu cele mari ale lumii. Sondarea radacinilor reale si imaginare ale francmasoneriei, înlesneste si astfel de trairi si ingândurari privitoare la unitatea spiritului si la diferentierile lui specifice, in procesul cunoasterii de sine si de situare in univers. Sectiunea legendara e ilustrata de catre constructorii de cetati si temple daco-romane (a se vedea, intre acestea, simbolurile prevestitoare de la Adamclisi si din alte locuri), de cei ai vechilor biserici si palate, pe care mai degraba ii presupunem decât ii stim. Câtiva au fost transferati de mentalul popular din zona operativa in legenda si mit, dupa cum este cazul cu unul din cei doi pictori români (fratii Ion si Sofronie) ai Manastirii Sucevita. Acesta ar fi cazut, oarecum ca Mesterul Manole, de pe scara, de aceea zugraveala de pe peretele nordic ar fi nefinisata. Acolo e pictata, insa, Scara lui Ioan Sinaitul, ale carei trepte pot duce cu gândul la celalalt rit de perfectionare, practicat in masoneria româna, cu cele 33 de grade ale sale, Ritul Scotian Antic si Acceptat. Se cuvin avute in vedere si alte scari (cea a lui Iacob, ori cele din colinde, de pilda) sau trepte simbolice existente in crestinism si-n felurite culte si credinte. Se pot gasi in spiritualitatea româna asemanari sau coincidente cu alte rituri (Memphis etc) sau practici si semne masonice, unele chiar foarte sugestive, retrospectiva înlesnind deschideri neasteptate si uneori tulburatoare, cu deosebire in directie esoterica. Din acest punct de vedere, a sonda lumea basmelor, a altor rituri si mituri populare, a unor practici initiatice, a baladelor vitejesti si haiducesti, unele evocând traditii cavaleresti detectabile si in francmasonerie, constituie un exercitiu aproape necesar si un reazem dintre cele mai solide pentru înscrierea fiintei noastre in marile cicluri ale spiritualitatii universale. Multe dintre aceste imagini, simboluri si alegorii vin de dincolo de istorie si se infuzeaza in substanta ei, redimensionând-o si fluidizând-o, fiind semne sugestive ale setei umane de cunoastere si de marcare a etapelor acesteia, nu o data cu aparente de incifrare. Sunt forme hermetice ce conserva si protejeaza avansurile in fata efemeritatilor, reactii la fanatisme si posibile ipoteze asupra necunoscutului. Prin tendintele catre purificare si moralitate confraternizatoare, francmasoneria se vede premearsa si justificata de atari substraturi patrimoniale, tinând de zona mitului si a legendei. Perioada operativa decurge din cele doua anterioare, intrepatrunzându-se cu ele, ca si cu cea speculativa sau simbolica, ce-i va urma. Semnul ei de delimitare este dat de aparitia primelor bresle de meseriasi, care, in vestul Europei, sunt semnalate de prin secolul 6. Ele au fost preanuntate, insa, de confreriile de constructori din vechiul Egipt, din lumea asiatica, greaca, romana si, probabil, din vechile civilizatii americane, in fapt, din intregul spatiu construit, cu precadere in interes comunitar, pe glob, inclusiv din cel românesc traditional. Aici, insa, datorita marilor migratii, comuniunile mestesugaresti organizate apar mult mai târziu, cam prin secolul 13, dar dureaza pâna prin secolul 19, cu prelungiriri firave pâna in al 20-lea (cum ar fi cazul modelorilor, intre altii). Dar, atribute ale activitatii lor pot fi depistate inca din zorii civilizatiei românesti, ale carei produse semnificative au avut mereu dimensiune initiatica, ce nu putea fi practicata in atare unor confrerii. Nu trebuie ignorate cu totul nici ecourile posibile ale cruciadelor, ale altor ordine cavaleresti, calugaresti, sau de-a dreptul initiatice, ai caror membri au traversat uneori spatiul românesc, ori au poposit o vreme in el. De la diferite forme de sihastrism, insondabil, la referirea la romanii organizati din Cântecul Niebelungilor, la Cavalerii Teutoni, ori la alte ordine civile, religioase sau militare (cum ar fi, intre ele, cel al Templierilor, prezenti, se pare, in zona Abrudului, cel al Dragonului, din care a facut parte inca tatal lui Vlad Tepes sau al misteriosilor rozacrucieni, cu sporadice semnale si la noi, pâna la Dimitrie Cantemir si mai târziu, la posibilii "fii ai Vaduvei" carora le-ar fi apartinut si pescarul, devenit domnitor, Petru Rares; nici Despot Voda n-ar fi fost strain de asemenea alcatuiri), la timpuriile ranguri si titluri civice si la unele organisme sociale (precum ar fi Sfaturile Batrânilor) sau la asocierile ocazionale (precum ceata de feciori, sezatorile, carnavalurile cu masti, tarafurile cu muzicanti, obiceiuri de la nastere, botez, nunta si înmormântare, cele de peste an sau cele ale mestesugarilor, cele legate de spectacole populare, ca Junii brasoveni si alte intovarasiri de tineri cu prilejul unor sarbatori etc.) si pâna la alte forme asemanatoare, este o traditie ce poate fi avuta in vedere si sub acest aspect. Pot fi aduse in sprijin, pentru punctarea climatului general, anume asemanari cu incrustarile si simbolurile de pe unelte si vase, urcând pâna in mileniul al V-lea, cu inscriptiile multimilenare de la Tartaria, ori aspecte ale unor obiecte paleo- si neolitice, ale organizatiilor religioase si militare ale daco-getilor si romanilor, imagini de pe monumentele funerare ale diferitelor credinte, din numismatica, din miniaturi, manuscrise, tiparituri, textile, gravuri si ex-librisuri, semne distinctive ale breslelor ori elemente din heraldica si din practica unor culte euroasiatice ce vin pâna sub ochii nostri. Cum elemente cruciforme, stele si alte semne ale unor religii pot fi depistate cu circa 5-6 milenii inainte de Cristos, anume aspecte vestind etape premergatoare masoneriei, pot fi intrezarite pe aproape intreg pamântul, intr-o tulburatoare adâncime temporala. Hotarâtoare sunt, insa, ideile de demnitate umana si nationala, de democratie, libertate, egalitate, fraternitate, de toleranta, de promovare a valorilor si de sustinere reciproca, cultul muncii si respectul credintelor si convingerilor personale, relatiile cu lumea si responsabilitatea fata de progresul omenirii etc. Implantarea a fost favorizata si de primele incercari de organizare a societatii civile din spatiul national, a învatamântului, cercetarii stiintifice, bibliotecilor publice, teatrului, muzeelor si a formelor de asistenta sociala etc., cu elemente coincidente si chiar transferate, ce vor fi stimulate si se vor regasi tot mai ferm in structura asociatiilor pe care le va genera procesul de modernizare a României, pâna in contemporaneitate. Presiunea mitica, legendara si istorica anterioara, precum si cele circa 5 secole de prezenta anterioara, organizata, a breslelor in spatiul românesc au fost si ele de natura a facilita patrunderea francmasoneriei în România. Limbajul relativ comun (ucenic, calfa, maestru, supraveghetor etc), instrumente similare (ciocanul, echerul, compasul, firul cu plumb, rigla, forme specifice costumelor, cupa si vasul libatiunilor, steagul fiecarei bresle si altele), rigoarea si discretia evidentei, severitatea disciplinei ierarhice, sistemul de comunicare si promovare, si alte aspecte, erau oarecum cunoscute, cel putin in mediile orasenesti, cum atesta, indirect, o seama de documente si exponate din arhivele si muzeele din Bucuresti, Cluj, Iasi, Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Bacau, Sibiu, Bistrita, Timisoara, Constanta, Sighisoara, Suceava, Brasov, R.Vâlcea etc. Schitarea acestor foarte largi cercuri mitologice, legendare si istorice, in care se pierd radacinile prespeculative ale masoneriei, îi consolideaza legitimitatea si modernitatea, concordanta ei cu dezvoltarea societatii si pionieratul intr-o mare diversitate de domenii, inclusiv in România.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu