Un gand frumos

Dorim tuturor cumnatelor si surorilor noastre ca mireasma dulce a primaverii sa le patrunda in suflet aducand o adiere calda de fericire si un soare stralucitor asemeni sufletului lor frumos…Steaua Diminetii sa va lumineze gandurile curate si fie ca totul sa infloreasca in jurul Vostru si sa va umple de bucurie!
Cu drag de Martisor va urez sa aveti o primavara frumoasa, multe sarutari si imbratisari! Priviti in jurul vostru, zambiti si visati!

Sa fii farmazon e de bon ton, monsieur!

Prin urbea noastra cu iz de capitala europeana (cica) tot mai multe personaje mondene folosesc expresii de genul „sunt mason“, „cine se pune cu mine se pune cu Masoneria“ sau „ai grija, X e Mason“. Oare acesti figuranti ştiu ceva despre masonerie? Sau pur şi simplu, în minţile lor, îşi spun ca e la modă...Dintotdeauna Masoneria a reprezentat o atracţie pentru omul de rând...aura de mister, de aventură si chiar de putere ce o înconjoară o fac de-a dreptul irezistibila. Noi, acesti umili zidari cu ritualurile noastre aproape inexplicabile pentru profani cu studii gimnaziale, cu toate zvonurile despre tainele şi cunoştinţele noastre, cu teoriile conspiraţiei şi multe altele alcătuim un grup pe cât de respectat şi de admirat de unii, pe atât de temut şi de urât de alţii.
De la o descendenţa a controversatului dar şi puternicului ordin al Templierilor şi până la faptul că masonii ar conduce de fapt lumea din umbră, nimic nu lipseşte din acest peisaj mirific. Oare este doar unirea unor oameni în jurul unui cod moral învăluit în alegorie şi ilustrat prin simboluri, sau într-adevăr o societate pentru care politica mondială este un simplu joc de şah, pe a cărui tablă destinele unor întregi popoare sunt mutate şi sacrificate? Eu nu ştiu ce sa va spun si-mi cer iertare cu umilinta!

Însă ceea ce mă amuză dar ma si intristeaza in acelasi timp este cum unii încearcă să se folosească de reputaţia organizaţiei în scopuri proprii si personale, pe persoana fizica adica. Şi mai amuzant, cât de uşor sunt crezuţi de cei cărora, chipurile pe un ton confidenţial, le mărturisesc soptit: „Ştii, eu sunt mason si am gradul 33!” Eu unul mă îndoiesc că organizaţia noastra, veche de atatea secole ar recurge vreodata la asemenea publicitate ieftină sau ar accepta astfel de membri jalnici, pentru că însăşi baza sa o constituie discreţia. Nu secretul, ci discreţia. De aceea, sper ca probabil n-o să apucăm să vedem tricouri sau fulare inscripţionate cu echerul şi compasul ca in SUA dar nici agenţi secreţi sau procurori DIICOT care să elimine legal pe neiniţiaţii interesaţi cu adevarat de Masonerie. Vom vedea, ca şi până acum, masoni adevăraţi şi discreţi, dar in acelasi timp şi copiile lor distorsionate vulgar de o societate in putrefactie avansata, lipsite de orice bază reală dar care îşi clamează apartenenţa în gura mare, cu floarea-n piept, pe la nunti de cartier.
Mai nou vorbeste lumea pe la colturi ca ar fi si manelisti printre noi. Din cei mai mari, regi si printi degenerati cu supusi pe masura...cata frunza si iarba. Printre care noi, fratilor? Masonii in general sunt toleranti dar sincer, personal nu ma regasesc deloc in acest gen muzical pentru ca nu suntem un chiar un popor de manelisti domnule Presedinte, mai exista inca romani neaosi, adevarati, mai multi decat credeti, carora nu le plac manelele. Care asculta cu placere Mozart, Sibelius, Wagner...sau Iris poate, de exemplu! Si chiar un Ceardas cateodata, ca nu-i bai!

Veniti la mine, copii ai Vaduvei! Totusi este trist în lume...

Maximele zilei de luni

-"Deznădejdea este graniţa unde se întâlneşte într-o egală neputinţă furia unui egoism cuprins într-o laşă înfricoşare şi temeritatea unui spirit de o încăpăţânare orgolioasă...Boala de moarte este disperarea. "

-„Când ceea ce e făcut să treacă va trece, când timpul marilor zbateri se va fi scurs, seminţia umană va fi atât de secătuită de suferinţe şi vărsări de sânge, încât problema eternităţii ar putea avea atunci şansa de a se pune”.

-„De foarte de mult am învăţat că a triumfa înseamnă a învinge în sensul infinitului, ceea ce în sensul finitului este doar suferinţă”.

Soren Aabye Kierkegaard (1813-1855)

Toate-s vechi si noua toate

Fiecare natiune trece prin perioade de incercare si tranzitie… Vine o vreme cand un popor este condus de agitatori care recurg la mijloace populiste pentru a capata putere si a profita apoi de slabiciunile guvernului si de deprecierea monetara pentru a se imbogati; avocateii, intrigrantii, jucatorii necinstiti de la bursa, speculantii si aventurierii-o oligarhie imbogatita pe seama prabusirii statului si care se ingrasa din rodul muncii celor saraciti. Apoi, toate sperantele noastre amagitoare despre egalitatea in drepturi a oamenilor se prabusesc. Statul destramat si secatuit poate sa-si recastige normalitatea si libertatea reala numai trecand prin “marea purificare”, adica prin foc si sabie.
Intr-o republica se ajunge indata la situatia in care partidele sa se grupeze in jurul polilor negativi si pozitivi ai unei natiuni sau a unei idei. Libertatea de opinie va fi invocata dar in realitate oricine o va exercita se expune pericolului de a fi alungat din comunitatea politica cu cei care au fraiele puterii si traseaza politica de urmat. Slugarnicia fata de partide si servilismul fata de capriciile majoritatii merg mana in mana. Independenta politica apare doar intr-un stat intemeiat de multa vreme, iar opiniile oamenilor apar din faptele pe care ei au fost constransi sa le faca sau sa le aprobe. Efectul libertatii asupra individului consta in faptul ca el poate face ceea ce isi doreste iar efectul asupra unui intreg popor este in mare masura acelasi.
Iar daca dorim ca libertatea sa fie intr-adevar folositoare poporului, primul principiu intr-o republica ar fi acela ca “ nici un om sau grup de oameni nu este indreptatit sa fie retribuit sau sa capete privilegii decat numai tinandu-se seama de functiile publice exercitate de el in folosul comunitatii” .
Este o lectie de intelepciune pentru toate natiunile, concentrata intr-o singura fraza si expusa intr-un limbaj pe care oricine il poate intelege. Daca un potop de despotism ar rasturna lumea si ar distruge toate institutiile in care e protejata libertatea, astfel incat oamenii nu si-ar mai aminti de ea, aceasta fraza ar fi suficienta pentru a reaprinde lumina libertatii in sufletele oamenilor.
Dar pentru ca libertatea sa fie pastrata trebuie sa se adauge cuvintele: “ Un stat liber ofera functii inalte drept rasplata doar daca isi doreste propria ruina. De aceea in administratie vor fi folositi numai functionari ai caror capacitate si vointa ii recomanda ca fiind in stare sa aduca statului servicii in viitor; intotdeauna vor fi preferati cei mai buni si mai competenti dintre ei.”
Din pacate, vine o vreme cand cei care conduc treburile unei natiuni sunt oameni fara o buna reputatie, lipsiti de abilitate si necunoscatori ai problemelor cu care sunt confruntati, sunt doar simpli slujbasi ai vreunui partid care si-au dobandit functiile prin inselatorie, lipsiti de calitati intelectuale si morale si in acelasi timp ingusti la minte, intoleranti si fanatici. In cele din urma acestia dispar si lumea nu progreseaza in urma a ceea ce au facut sau au spus ei. Numele lor cad in prapastia fara fund a uitarii, dar faptele lor constituie o adevarata nenorocire pentru clasa politica si demonstreaza starea jalnica in care a ajuns.

Ori de cate ori un mason se hotaraste in privinta crezului sau, nu trebuie sa se indeparteze de la el sub pretextul eficacitatii. Este cuvantul maestrului: nu cedati niciodata nici linguselii, nici fortei. Nici infrangerea si nici persecutia sa nu va clinteasca!
Intotdeauna vor exista mai multi impostori decat clarvazatori, mai multi falsi profeti decat cei adevarati…

Albert Pike

Morala si Dogma Ritului scotian vechi si acceptat al francmasoneriei a fost vreme de un secol cartea cea mai respectata in masonerie. Si aceasta pentru ca autorul, cu o eruditie remarcabila si o profunda experienta in ordin, a cautat sa sistematizeze ritualul punandu-l in acord cu vechile misterii, si sa redea simbolurilor intelesurile primare, dezbarandu le de adausurile moderne. Remarcabile pentru epoca in care a fost redactata lucrarea sunt conceptiile lui Albert Pike asupra relatiilor individului cu organizatiile (statul, biserica), precum si modernitatea teoriilor referitoare la actul de guvernare si la drepturilor cetatenesti intr o societate bazata pe principiile legii.

Ce este pana la urma Francmasoneria? O altfel de definitie

"Francmasoneria este supunerea umanului din om de catre Divin; biruirea poftelor si pasiunilor de catre simtul moral si de ratiune; stradania si lupta continua a spiritului impotriva a ceea ce este material si senzual. Aceasta biruinta - cand a fost repurtata si pastrata si cand biruitorul se poate odihni pe scutul sau, incununat de laurii victoriei - este adevarata Imparatie a Cerurilor."

Albert Pike

Illuminati

Termenul Illuminati duce astăzi cu gândul în două direcţii diferite : prima, la societatea Iluminaţilor din Bavaria, fondată în 1776, disparută oficial după mai puţin de zece ani şi a doua, la aşa-zisa organizaţie secretă...Iluminatii din Bavaria au fost imaginea amenintatoare a subversiunii, a haosului revolutionar si a dictaturii criminale. Realitatea istorica a Ordinului a fost mistificata, supusa ideologizarii, iar fondatorul lui – socotit urmasul lui Satana. Dar diferenta dintre ordinul istoric real al Iluminatilor din Bavaria si fabulatiile despre secta este izbitoare.

Societatea secretă a iluminaţilor a fost fondată în 1776 de persoane aparţinînd curentului iluminist. În prezent, istoricii sînt preocupaţi de clarificarea misterului din jurul acestui ordin căruia i‑a aparţinut inclusiv utopistul german Adolph von Knigge, de la al cărui nume provine şi denumirea celebrelor ghiduri germane Knigge. Membrii ordinului foloseau între ei nume conspirative ca Mahomet, Ajax, Tiberius, Tasso. Domiciliul personal şi‑l mascau cu nume din antichitate ca Eleusis sau Numantia, în timp ce îşi datau scrisorile pe modelul vechi persan, ca de exemplu: 30 Chardad 1148. Jezdedgerd. Toate aceste denumiri par a fi un joc, pe care însă membrii societăţii secrete îl luau foarte în serios. Ceea ce făceau iluminaţii era considerat de autorităţi ca fiind la graniţa dintre erezie şi trădare. Pentru că, în 1776, cine era în favoarea unor idei ca libertatea, egalitatea şi sfîrşitul dominării ideologice venite de la cercurile de sus nu risca să pledeze pentru astfel de viziuni în numele său personal. La acea vreme ar fi fost suficientă posesia de documente semănînd a act de trădare pentru a atrage atenţia unor prelaţi nervoşi, a unor funcţionari sau prinţişori. Nu este, aşadar, de mirare că membrii neîncrezători ai ordinului au lăsat istoricilor o sarcină care a îmbrăcat o aură magică, aceea de a le desluşi misterele. Putere şi idealism Reinhard Markner, 38 de ani, afirma că numele reale ale unora dintre membrii ordinului nu sînt cunoscute nici pînă acum. Nimeni pînă acum nu a desluşit atît de clar ca Markner şi colegii săi Monika Neugebauer Woelk şi Hermann Schuettler atmosfera şi luptele interne ale acestei organizaţii secrete legendare. În primul volum al ediţiei de scrisori ale organizaţiei, istoricii din Halle, Germania, au ocazia să răsfoiască o istorie fascinantă, dar şi foarte... germană: o tragicomedie compusă din scopuri înalte, fantezii legate de putere şi pierderea simţului realităţii. Multe dintre aceste idei se aflau deja în mintea fondatorului. Adam Weishaupt (1748‑1830), tînăr profesor de drept canonic la Universitatea din Ingolstadt, Bavaria, aflată sub controlul iezuiţilor (ordin catolic, fondat la 15 august 1534 la Paris de către ofiţerul basc de origine nobilă Ignacio de Loyola şi aprobat de papa Paul III în 1540; prin Bula "Regimini militantis ecclesiae", iezuiţii se supun unui regim cvasimilitar fiind încă de la înfiinţare "braţul armat" al papei şi unul din pilonii contrareformei catolice), supărat pe maniera clericală de a prezenta statul şi ştiinţa ca separate de teologie, a realizat un proiect al unui sistem idealist, strict laic, bazat pe o reuniune de persoane masculine. La începutul lunii mai 1776 i‑a adunat în jurul său pe cîţiva dintre proprii studenţi pentru a fonda o Societate a Virtuţilor. "În fapt, era vorba de o masă rotundă a celor mai buni studenţi ai săi", spune Markner. Prin lecturi din Montaigne, Rousseau şi din alte "scrieri inflamatoare", dar şi prin compoziţii proprii, legate de teme filozofice, şi prin autoobservare, "novicii" trebuiau să reuşească să‑şi ţină în frîu "firea neprelucrată" pînă ajungeau să devină "receptivi, întreprinzători şi maleabili". Weishaupt obişuia să le spuna elevilor săi că ei sînt luptători contra întunericului. El era interesat mai ales de recrutarea tinerilor, în timp ce se ţinea, pe cît posibil, departe de aristocraţi. Aluzie la programul său, el folosea pentru sine numele conducătorului marii revolte antice a sclavilor, Spartacus. Însă, imediat după primul val de aderări, răspîndirea organizaţiei secrete a cunoscut o stagnare. De‑abia a reuşit Weishaupt să cîştige primii adepţi şi la Munchen (Atena, cum o numeau membrii societăţii), că a şi început să‑i domine pe supuşii Minervei. Salvarea a venit de la Knigge... Unde sînt rapoartele lunare şi protocoalele promise? De ce nu merge mai repede procesul de recrutare? Membrii tineri doreau să ştie de la conducător ce dorea el de fapt. Uneori, elevul iezuiţilor visa la o academie a savanţilor care, ca o fabrică de idei politice, să înmănuncheze toate cunoştinţele epocii, alteori îşi atrăgea adepţii cu mistere oculte ori trăgea să facă pe fiecare membru al ordinului spion al celuilalt pînă să se ajungă la "unitatea limbilor, părerilor şi gîndurilor între membrii trupei". Singurul lucru clar era faptul că iluminaţii trebuiau să le vină încet încet de hac "duşmanilor raţiunii şi umanităţii". Dar cînd? După patru ani, indecizia lui Weishaupt a condus la o criză gravă în rîndul clubului radicalilor. Norocul lui că unul din fraţii de la Munchen l‑a cooptat în club pe un excelent literat şi căutător de adevăr din îndepărtatul Frankfurt, Adolph, Baron de Knigge (1752‑1796), autorul lucrării pedagogice devenite clasice "Despre cum să ne comportăm cu oamenii" (1778), care l‑a şi făcut celebru. Knigge, un mic nobil plin de datorii, care nu înceta să facă planuri pentru ameliorarea lumii, fusese deja membru în cîteva societăţii secrete. Primirea sa în noul ordin a reprezentat pentru fanaticul iluminist din Frankfurt o ultimă încercare, cu un rezultat surprinzător. Gîndirea radical‑revoluţionară a fratelui novice Philo (numele său conspirativ) compensa originea sa nobilă, deranjantă. El era în căutarea unei "societăţi în mijlocul căreia să găsească explicaţia pentru cele mai importante secrete", de interes pentru umanitate, dar mai ales în care "se făcea ceva în mod real". În curînd, Weishaupt a ajuns să fie surprins de întreprinzătorul nou frate. Philo reuşise să recruteze membri din locuri la care Spartacus, concentrat pe Bavaria, nici nu visase. La Mainz, Hannover, Goettingen şi în multe alte locuri, publicistul a recrutat grămezi de candidaţi de la fruntaş pînă la consilieri aulici. Chiar şi Viena ajunsese în vizorul său. Cît de neobosit era fratele Philo în ce priveşte recrutarea o arată tocmai scrisorile pe care acesta le trimitea lui Weishaupt şi care au fost descoperite acum cîţiva ani la Hamburg. Knigge scria rînduri ca acestea: "cu încredere fermă că voi reuşi să duc la îndeplinire construcţia unui sistem cu care mă ocup de mult timp" sau "cauza însăşi, marele scop". Abia după mai multe luni a îndrăznit Spartacus să‑i destăinuie că "ordinul nu există de fapt decît în capul său". Însă, acest lucru nu numai că nu l‑a speriat pe Knigge, ci mai mult l‑a bucurat gîndul la "ce ar putea el deveni". Între timp, chiar a dezvoltat un plan îndrăzneţ...în loc să‑şi construiască cu mari eforturi o organizaţie proprie, mai bine să încerce să infiltreze lojile francmasonice existente. Cu acest plan Knigge a demonstrat simţul său pentru spiritul epocii. În ciuda ritualurilor multe din lojile francmasonice înfiinţate după 1740 s‑au transformat în cluburi masculine democratice, iar aura subversivă a ştiinţei mîntuitoare a dispărut. Iluminaţii ajung o societate La fel ca un strateg de partid care încearcă să aducă la un loc părţile rivale, Knigge a schiţat trepte de iniţiere pentru iluminaţi, pentru care îmbrăcămintea ceremonială trebuia să fie sărbătorească, mistică şi religioasă şi să dea tinerei mişcări secrete un aer de vechime şi senzaţia "înţelepciunii pierdute". "Despre un plan politic de operaţiuni" nu trebuie să fie vorba, se spunea. Pentru a corespunde înaltelor scopuri propuse, iluminatul s‑a transformat într‑un iniţiator în mistere, care, dacă era necesar, era capabil să califice alte loji concurente drept eretice. "Philo este într‑adevăr omul la care să mergi să faci şcoală", îl lăuda Spartacus, iar Knigge promitea să‑l recruteze pentru societatea iluminaţilor inclusiv pe poetul Lessing. La Munchen, Frankfurt şi Wetzlar s‑au afirmat primele loji ale iluminaţilor. La începutul lunii decembrie 1781, Knigge s‑a dus în Bavaria pentru discuţii cu Weishaupt, preocupat de puterea sa. Tocmai această întîlnire la vîrf, "în inima întunericului" (expresia lui Markner), i‑a mai tăiat din elan. Neîncrezătorul şef nu a dat binecuvîntarea sa planului lui Knigge de a divide Germania în provincii ale ordinului. Istoricii din Halle presupun că Weishaupt şi‑a văzut astfel puse în pericol tocmai idealurile sale radical‑democratice şi anticlericale. Astfel de planuri nu puteau decît să‑l îngrozească pe Spartacus, duşman declarat al aristocraţilor şi clerului. Proiectele aparent uşuratice ale lui Knigge, legate de marele plan al unei dominaţii generale, au fost considerate de profesorul din Ingolstadt ca venite prea devreme. În aceste condiţii, mişcarea secretă a ajuns la un fel de stare de stagnare. Armate întregi de noi membri şi influenţi formau o reţea elitară în aşteptare. În 1783, au aderat la societatea iluminaţilor Goethe (sub numele conspirativ Abaris) şi chiar ducele Carl August de Weimar (sub pseudonimul Eschyllos), din motive de curiozitate politică. De directive concrete nu se mai putea însă vorbi. Mii de scrisori din această vreme sînt depozitate la Halle, iar Markner afirma că cercetătorii vor trebui să facă o selecţie dură. Tocmai faza tîrzie a ordinului oferă o privire asupra forţelor sociale aflate în fierbere puţin înainte de revoluţia franceză. Deja în 1784 iluminaţii fuseseră denunţaţi şi interzişi de autorităţile din Bavaria, vînaţi ca anarhişti, atei şi otravitori. Sub presiunea autorităţilor, societatea s‑a dezmembrat ca o ceaţă, doar legende lugubre supravieţuind pînă în ziua de astăzi. Abia acum, Dan Brown a reînviat povestea horror despre "cel mai puternic cult satanic de pe pămînt". Cercetătorii din Halle lasă deoparte aceste fantezii legate de conspiraţii si ei speră că studiul lor va aduce rezultatul la care şi Spartacus visa de fapt: "să fie lumină".

În ceea ce priveşte cartea, un personaj din interiorul Vaticanului încearcă să „reînvie” această societate prin aducerea în prim-plan a ameninţării Illuminati. Însă, totul e ficţiune. Sunt afirmaţii gen: Illuminati a fost creată în timpul lui Galileo Galilei, ca răspuns al persecuţiilor repetate ale bisericii asupra oamenilor de ştiinţă şi de aceea au această dorinţă de răzbunare, ceea ce este incorect din punct de vedere istoric. Trecând peste asta, cel angajat pentru a se ocupa de „efectele speciale” –presupus membru al Illuminati- reuşeşte să pună mâna pe antimateria de la CERN-ul de astăzi care ajunsese la un nivel ridicat de dezvoltare şi care îşi îndeplinise şi scopul principal din momentul ăsta, descoperirea particulei numite bosonul Higgs…supranumita „particula lui Dumnezeu”- care a existat la producerea Big Bangului şi care a generat un câmp în jurul său ce a conferit particulelor masă, rezultând Universul pe care îl ştim astăzi.
Este şi o a doua faţă atribuită, cea de societate secretă care continuă tradiţia Iluminaţilor din Bavaria, însă mult mai dezvoltată, ajungând chiar să conducă lumea din umbră!? Sincer, n-am înţeles de unde au mai scos-o şi pe asta dar bănuiesc că vânătorii neobositi de conspiraţii ale Masoneriei nu iau vacanţă niciodată. Singurul argument care ar sta în picioare este prezenţa pe bancnota de un dolar al anului 1776, în cifre romane, anul înfiinţării ordinului Iluminaţilor din Bavaria. Dar e prea puţin. Restul argumentelor pe care le aduc sunt adoptate. N-are rost să vorbim despre speculaţii aberante, sunt motive şi teme reluate la infinit.

Ochiul atotvazator

Multe texte mistice vorbesc despre ochi ca fiind oglinzile ce reflectă adâncul sufletului şi nu este de mirare că mai multe culturi consideră simbolul ochiului o amuletă puternică, ce protejează şi aduce îndrumare. Sa explorăm puterea ochilor şi unele dintre cele mai cunoscute talismane ce continuă să fie purtate ca simboluri protectoare...Ochiul Atotvazator este poate omniscienta lui Horus si reprezinta puterea iluminarii noastre!

Ochiul lui HORUS

Acesta este un simbol antic egiptean ce sugerează protecţia din partea ochiului atoatevăzător al Soarelui. El reprezintă puterea iluminării. Se spune că este ochiul zeului-şoim ceresc Horus. Legenda spune că Horus a fost odată un zeu local, venerat în regiunea Deltei Nilului. De-a lungul secolelor, cultul său s-a răspândit în tot Egiptul, iar crezul în puterea Ochiului lui Horus s-a răspândit la venirea romanilor, când a fost venerat ca fiu al zeiţei Isis şi al zeului Osiris. Horus este asociat cu regenerarea, sănătatea şi prosperitatea crescândă. Se credea că sursa puterii lui Horus se află în ochii acestuia. Ochiul drept era alb şi reprezenta soarele, cel stâng era negru şi simboliza luna. Miturile antice spun că Horus şi-a pierdut ochiul stâng în lupta cu fratele său malefic, Seth, cu care s-a luptat ca să răzbune uciderea lui Osiris. Seth i-a scos ochiul, dar a pierdut lupta. Zeul Thoth a întregit ochiul prin magie, apoi Horus i l-a arătat lui Osiris, care i-a dat puterea să renască, dar în lumea cealaltă. Astfel, ca amuletă, Ochiul lui Horus are trei versiuni: ochiul stâng, ochiul drept şi cei doi ochi. Ochiul este construit din fragmente, şi 1/64 din el lipseşte, aceasta fiind bucăţica specială adăugată prin magie de Thoth. Egiptenii folosesc acest simbol al OCHIULUI ca pavăză împotriva oamenilor răuvoitori. Purtat ca bijuterie de aur, argint, lapislazuli, lemn, porţelan sau calcedonie roşie, despre Ochiul lui Horus se crede că garantează siguranţa, protejând sănătatea purtătorului şi oferindu-i înţelepciune şi prosperitate. Unii oameni cred că Ochiul lui Horus poate prinde viaţă şi secera pe orice om cu intenţii răuvoitoare.

Ochiul din PALMĂ

Ochiul din Palmă este un alt talisman puternic, despre care se crede că simbolizează unirea a două importante funcţii umane: funcţia tactilă, simbolizată de palmă, şi funcţia de observare, simbolizată de ochi. Astfel, Ochiul din Palmă înseamnă să VEZI şi să FACI. Această imagine simplă, alcătuită din două părţi, ce alătură aceste două ACŢIUNI, reprezintă cea mai eficientă condensare simbolică a idealurilor omenirii: omniscienţa şi omnipotenţa. Acest simbol îşi are originile în Orientul Mijlociu, unde palma reprezintă mâna protectoare a lui Dumnezeu, iar ochiul albastru îşi protejează proprietarul de blestemul Ochiului Malefic, care aduce invidii şi gelozii.
Energia pozitivă a mâinii atrage fericire, averi şi sănătate. În plus, se spune că ochiul respinge sau previne intenţiile răuvoitoare ale altora şi protejează de privirile invidioase aruncate asupra unui om. În Turcia şi zonele vecine din Grecia, pentru a se preveni efectul nefericit al ochilor malefici, se adaugă la palmă o oglindă în formă de ochi, făcută din sticlă albastră. În India şi în regiunea sud-mediteraneană, Ochiul din Palmă este cea mai populară formă de protecţie, fiind considerat cea mai bună modalitate de a respinge influenţa resentimentelor, despre care în vechime se credea că provoacă moarte, suferinţă şi pierderi. Tradiţia din ţările Orientului Mijlociu era să se pună o plachetă cu această amuletă lângă uşa casei. Se puteau pune plachete lângă fiecare uşă şi fereastră, pentru a garanta că nu intră în casă nici o energie malefică. Asemenea plachete erau agăţate şi lângă leagănul copiilor nou-născuţi.

Ochiul FARAONULUI

În cultura antică a Egiptului, amuletele şi talismanele erau considerate podoabele esenţiale purtate de cei vii. Se credea că aceste amulete posedau puteri magice, care te protejau în viaţa de pe pământ, dar şi în cea de după moarte. Egiptenii credeau cu îndârjire în viaţa de dincolo, multe dintre crezurile lor fiind centrate în jurul acestei fixaţii puternice. De aceea mormintele faraonilor, piramidele, erau bogat decorate şi pline cu multe comori simbolice, care trebuiau să ofere suveranilor o viaţă sigură şi bună după moarte. Piramidele dăinuie până astăzi, ca şi unele dintre cele mai puternice talismane. Dintre nenumăratele simboluri purtate de egipteni ca amulete, se crede că ochiul omenesc neîmpodobit era cel mai agreat, deoarece el protejează şi oferă vederea altor lumi. Cuvântul egiptean pentru „amuletă“, tradus aproximativ, înseamnă a „păzi” şi a „apăra”. Pentru a le mări puterea, aceste amulete în formă de ochi erau uneori încadrate într-un triunghi, ca să includă puterea ascunsă, dar intensă, a piramidei. Acestea se numesc Ochiul Piramidei. Amuletele în formă de ochi au fost favorizate de-a lungul secolelor. S-au găsit asemenea amulete şi la mumii datând din perioada romanică. Astăzi, ele sunt disponibile ca bijuterii din aur şi argint, fiind populare printre istorici şi arheologi.

Ochii atoatevăzători ai lui BUDDHA

Budiştii Mahayana cred că ochii atoatevăzători ai lui Buddha văd totul şi le ştiu pe toate, dar păstrează tăcerea. Se crede că simpla etalare a schiţei ochilor atoatevăzători ai lui Buddha (vezi pagina alăturată sus) este suficientă pentru a aduce deşteptarea spirituală pentru toţi cei captivaţi de privirea fascinantă a celui Iluminat. Deseori reprezentaţi pe stupe şi desenaţi pe pietrele Omani din valea Kathmandu, ochii atoatevăzători ai lui Buddha simbolizează protecţia puternică împotriva răufăcătorilor şi celor ce comit fapte mârşave. Micul punct dintre ochi reprezintă cel de-al treilea ochi, un puternic simbol al deşteptării spirituale. ªerpişorul ciudat aflat sub spaţiul dintre ochi este numărul 1 în sanscrită şi simbolizează uniunea dintre înţelepciune şi compasiune, care duce la iluminare.

Imagini din Bucuresti

BISERICA DOAMNA OLTEA

Str. Doamna Oltea nr. 36, sector 2

Biserica Oltea a fost construită în 1948 în cinstea mamei lui Ştefan cel Mare, fiind demolată în 1986 sub ochii credincioşilor care nu au putut face nimic să o salveze. Actualul lăcaş de închinare s-a ridicat în perioada 1997-2000, pe un schelet metalic donat de Arhiepiscopia Bucureştilor, iar târnosirea a avut loc în iunie 2000. Biserica adăposteşte părticele din moaştele Cuvioasei Parascheva şi ale Sf. Dimitrie cel Nou din Basarabi.

Nu se poate sa nu fi remarcat in multe biserici ortodoxe simbolul ochiului intr-un triunghi ... Este un binecunoscut simbol masonic dar si crestin şi semnifică atotprezenta lui Dumnezeu-Marele Arhitect al Universului, atoatevazator, stiind mereu toate cate se intampla!

Aşa‑numitul „ochi al lui Dumnezeu” încadrat într‑un triunghi, întâlnit adeseori zugrăvit pe clopotniţele bisericilor dar şi pe icoane exprima clar dogma Sfintei Treimi, atotştiinţa şi pronia lui Dumnezeu. Argumentele scripturistice se întemeiază pe similitudini antropomorfe, ca de exemplu: „Ochii Domnului spre cei drepţi şi urechile Lui spre rugăciunea lor” (Psalm 33, 14), „Ochii Lui spre sărac privesc” (Psalm 10, 4), sau „Ochii Domnului văd oriunde” (II Cronici 16, 9).
Işi are rădăcinile în religia Egiptului antic de unde a fost preluat şi folosit în imagistica manualelor medievale de alchimie sau astrologie chiar. Simbol legat de reprezentarea unor divinităţi ale cultului zeului soare Amon‑Ra ochiul anunţă prezenţa zeilor Horus, Hathor sau Ma’at, fiica Soarelui.

Shibboleth

Profani sau initiati ai Fratiei, auzim acest cuvant ciudat si incercam sa-i descoperim intelesurile lautrice.

Simbol ebraic, tradus ad literam inseamna porumb, stiulete.

Sibolet era un regionalism care se pronunta corect intr-o parte a Iordanului, iar in cealalta parte nu se putea pronunta corect [Judecatori12:5-6]. Intonatia cu care era pronuntat era hotaritoare asupra dreptului de a mai trai sau nu, privitor la barbatii lui Efraim care pornisera sa dea foc casei lui Iefta. Ce putea sa faca Iefta, decit sa se apere? Asa a pornit lupta cu Efraim, iar barbatii Galaadului au iesit biruitori. Au pus stapinire pe vadurile Iordanului dinspre Efraim, si se foloseau de regionalismul respectiv pentru depistarea Efraimitilor cu care erau in razboi...

Existenta acestor diferente lingvistice intre triburile lui Israel era bine cunoscuta si este importanta aceasta relatare referitoare la efraimiti, care nu puteau sa articuleze consoana s (sh – sau s cu virgula sub el).

Filosofic deci reprezinta acel ceva care ne separa, care ne face diferiti, inseamna dificultatea unuia sau slabiciunea altuia...Uneori poate insemna chiar o parola, cuvant de ordine sau in mod figurativ, un semn distinctiv. Este acea particularitate a vorbirii, prin care vorbitorul se recunoaste ca apartine unei anumite grupari sau regiuni, caci cine nu rostea acest cuvant asa cum considerau galaaditii ca este bine, era injunghiat, servind pentru o diferentiere clara. Expresia in sine aminteste deci de executarea unei despartiri.

Vechiul Testament-Cartea Judecatorilor

Capitolul 12

1. Barbatii lui Efraim s-au strins, au pornit spre miaza noapte, si au zis lui Iefta: Pentru ce te-ai dus sa bati pe fiii lui Amon, fara sa ne fi chemat si pe noi sa mergem cu tine? Vrem sa-ti dam foc casei si sa te ardem impreuna cu ea.”

2. Iefta le-a raspuns: Eu si poporul meu am avut mari certuri cu fiii lui Amon; si cind v-am chemat, nu m-ati scapat din minile lor.

3 Vazind ca nu-mi vii in ajutor, mi-am pus viata in joc, si am pornit impotriva fiilor lui Amon. Domnul i-a dat in minile mele. Pentruce va suiti dar azi impotriva mea ca sa-mi faceti razboi?”

4. Iefta a strins pe toti barbatii Galaadului, si a inceput lupta cu Efraim. Barbatii Galaadului au batut pe Efraim, pentruca Efraimitii ziceau: Sinteti niste fugari ai lui Efraim! Galaadul este in mijlocul lui Efraim, in mijlocul lui Manase!”

5. Galaaditii au pus mina pe vadurile Iordanului dinspre Efraim. Si cind unul din fugarii lui Efraim, zicea: Lasa-ma sa trec!” barbatii Galaadului il intrebau: Esti Efraimit?” Daca raspundea: Nu,”

6. atunci ii ziceau: Ei bine, zi Sibolet.” Si el zicea: Sibolet”, caci nu putea sa-l spuna bine. Atunci barbatii Galaadului il apucau, si-l jungheau linga vadurile Iordanului. Astfel au pierit in vremea aceea patruzeci si doua de mii de barbati din Efraim.

7. Iefta a fost judecator in Israel zece ani; apoi Iefta, Galaaditul, a murit, si a fost ingropat intr-una din cetatile Galaadului...

De-a lungul vremii au fost folosite in istorie si alte cuvinte ca sibolet uri, cu aceeasi semnificatie...se pot aminti aici Scheveningen, Lollapalooza sau Scilt ende Vriend.

Te-ai gandit, cititorule, care este Shibboleth-ul tau?

Maximele zilei

"Când dreptatea piere, nu mai este nimic care să poată da preţ vieţii oamenilor."

"Două lucruri umplu sufletul cu veşnic nouă şi adâncă admiraţie şi veneraţie cu cât mai des şi mai stăruitor gândirea umană se îndreaptă spre ele: cerul înstelat deasupra mea şi legea morală în mine."

"Deţinerea puterii corupe inevitabil raţiunea."

"Morala nu este propriu-zis doctrina care să ne înveţe cum să ne facem fericiţi, ci cum să devenim demni de fericire."

"Nu-mi daţi sfaturi. Ştiu să greşesc şi singur!"

"Acţionează asfel încât să foloseşti umanitatea atât în persoana ta, cât şi a altuia, în acelaşi timp ca scop şi niciodată numai ca mijloc."

"Fericirea e un ideal al imaginaţiei iar nu al raţiunii."

"Cel ce se târăşte ca un vierme, să nu se plângă dacă e strivit sub picioare."

Fr.'. Immanuel Kant (1724 – 1804)

Fratilor, mă minunez si eu de cerul înstelat de deasupra mea si de legea constiintei din mine. Asta este esenta unei filosofii autentice! Am zis!

Unul dintre cei mai iluştri reprezentanţi ai filosofiei moderne. Profesor de logică şi metafizică la Universitatea din Konigsberg, Kant pune bazele filosofiei moderne a ştiinţei, metafizicii, epistemologiei şi eticii. În centrul preocupărilor sale se află raţiunea şi relaţia dintre raţiune, om şi lumea înconjurătoare. Filosofia sa politică pleacă de la filosofia sa morală, care are în centru noţiunea de lege universală a raţiunii, umanitatea ca scop în sine: “Acţionează în aşa fel încât întodeauna să tratezi umanitatea, fie în persoana ta, fie în persoana oricui altcuiva, niciodată doar ca un mijloc ci întodeauna în acelaşi timp şi ca un scop”. Libertatea individului nu poate fi îngrădită decât de această lege universală a raţiunii. Potrivit lui Kant, oamenii pot avea două tipuri de obligaţii: obligaţii de drept (Recht) şi obligaţii de virtute. Obligaţiile de drept privesc libertatea celorlalţi şi proprietatea, obligaţiile de virtute privesc convingerile individului şi acţiunile sale morale. Kant limitează rolul coercitiv al Statului numai la obligaţiile de drept. Deoarece libertatea este valoarea supremă, constrângerea trebuie aplicată numai în cazul în care libertatea este ameninţată.Esenţa liberalismului kantian este distincţia dintre obligaţiile de drept, a căror impunere intră în atribuţia statului (cum ar fi de exemplu apărarea proprietăţii), şi obligaţiile morale care nu fac obiectul intervenţiei statului. Pentru Kant, constrângerea este justificabilă prin necesitatea de a preveni vătămarea libertăţii altora, adică pentru a proteja libertatea personală şi proprietatea; convingerile personale şi concepţiile despre bine, fie ele filosofice sau religioase, nu intra în mod direct în contradicţie cu libertatea celorlalţi şi de aceea nu pot face obiectul reglementării politice.
Pornind de aici, Kant respinge orice formă de guvernare paternalistă, fie ea şi benevolentă. Guvernământul exista pentru protecţia libertătii indivizilor de a–şi urmări propriile scopuri, atât timp cât sunt compatibile cu libertatea celorlalţi. Concluzia este că un guvernământ paternalist, care ar dicta cetăţenilor, precum copiilor, calea către fericire, are fi cel mai mare despotism imaginabil.
Suveranitatea statului derivă exclusiv din consimţământul celor guvernaţi şi o condiţie a legitimităţii sale este ca legile să poată fi expresia voinţei întregului popor. Acest lucru nu este posibil într-o monarhie ereditară sau într-o formă de conducere aristocratică, însă este posibil într-o republică.
Este faimoasă solutia lui Kant pentru pacea eternă, soluţie care prefigurează ordinea internaţională contemporană: o federaţie mondială de republici, în care nu există privilegii care să le permită conducătorilor să-şi mărească proprietatea prin forţă.

Admiratori sai ne informeaza ca Königsbergitul ar fi zis ceva pe patul de moarte. Dar ce? Dintr-un anumit punct de vedere, e rezonabil sa ne gandim ca ar fi zis un lucru memorabil si mai multe argumente pledeaza in favoarea acestei supozitii: credea ca a descoperit adevarul despre lume; era inconjurat de admiratori; a cautat deci o fraza care sa poata subzista multa vreme in memoria colectiva a umanitatii, memorie conservata in culegeri de maxime celebre. De-a lungul vremii au fost lansate o serie de ipoteze si noua ne place sa ne limitam la urmatoarea:

"-Was fühle Sie, Meister (Ce simtiti, Maestre)?

-Es ist Gott (Este Dumnezeu)!"

Cel mai probabil insa, teza cea adevarata ii apartine Annei Viandovici. Intr-un studiu dedicat memoriei tatalui sau, ea a aratat ca teza ortodoxa e adevarata. Kant a zis de fapt "Es ist gut”, numai ca propozitia nu venea ca raspuns la intrebare, ci la o amintire frumoasa ce se derula inaintea ochilor inchisi ai filosofului.

Pozitia lui Boran Viandovici (filosof muntenegrean) n-a beneficiat de acordul nici unui cercetator notabil dar a reusit sa strecoare umbra indoielii incertitudinile care inmuiasera cercetarea in domeniul kantianismului. Si asa a inceput “scandalul mortii”...

Concise History of the French Regular Freemasonry

Birth of French Freemasonry

" There is no certainty about the birth date of French Freemasonry. Two theories are raised with one common point : Freemasonry was brought to France from England.
The “official” history reports that English Gentlemen came to France and founded speculative lodges in the early 18thcentury. These lodges received French Gentlemen. Between May and July of 1728, all lodges grouped themselves under the auspices of the first French Masonic body : The English Grand Lodge of France. Its Grand Master was the Duke of Wharton, Past Grand Master of the Grand Lodge of London.
Another history reports that the first lodges in France had been imported from the United Kingdom by the Scottish and Irish guards of the Stuart Family, while they were in exile in St Germain en Laye. Among the Scottish Guard were Freemasons. They formed lodges and rumour has it that the very first French Lodge was founded in St Germain en Laye in the late 17th century.
The English Grand Lodge of France installed its first French Grand Master in 1738, the Duke of Antin.
During the 1750’s, the English Grand Lodge of France acquired complete autonomy and changed its name to the Grand Lodge of France.
The First Crisis.
In the United Kingdom, Freemasonry was struck down by a quarrel opposing the Ancient and the Modern partisans. The Ancient wished to turn back to a very “operative” ritual and the Moderns wished to continue the way it was.
This quarrel also arrived in France, which divided the newly formed French Masonry. In 1773, a part of the Grand Lodge of France broke away and created its own Masonic body, the Grand Orient of France.
In fact, this crisis is the result of a fight between Parisian lodges and provincial ones. The provincial lodges reproached the Grand Lodge administration to be clearly oriented to Paris and to forget the other lodges.
Another grievance was about the ritual and the beginning of the higher degrees. The Parisian lodges used to practice another ritual called the “rite of perfection”.
In 1773, the Grand Orient of France was formally created. This event is very important for a good understanding of the French Freemasonry. 1773 is not only the date of the creation of two Grand Lodges ; it is the beginning of two directions in Freemasonry. The Grand Lodge of France was “Scottish” oriented, with the proliferation of higher degrees, and the Grand Orient of France choosing a “modern way”.
The Masonic relationships with the Grand Lodge of England were implicitly the same for both French Masonic bodies. In 1813 the Ancients and the Moderns Masonic bodies unified themselves in the “United Grand Lodge of England”. This new United Grand Lodge of England decided to establish fraternal relationships with the Grand Orient of France, the biggest French Masonic body at this time. We can understand the UGLE preferred to have good relationships with the Grand Orient of France because this Masonic body had lodges almost everywhere in France and it had much more members than the Grand Lodge of France.
Members of the Grand Orient of France and members of the Grand Lodge of France could visit each others lodges. Many times the two Masonic bodies wished to merge, but every time members of the two bodies refused to accept a merger.
The crisis around the Grand Architect of the Universe
In 1799, the Grand Lodge of France changed its name to the Scottish Grand Lodge of France. The Grand Lodge merged with the new formed “Supreme Council of France” in 1805.
In 1821, the Central Grand Lodge was created by the Supreme Council of France to manage the 3 first degrees of the AASR. The Supreme Council of France kept its management for the 4th to the 33rd degrees. It is the controlling power of the whole Ancient and Accepted Scottish Rite in France.
There was a second French Revolution in 1848. Secularism, Liberty and Hope were new ideas in the French People. It wished to return to a French Republic. A lot of Freemasons were partisans of these new ideas. The Grand Orient of France started to think about its Masonic constitution. The question was how, in a republic, people can have the religion of their choice if the Catholic religion is a state one ? The idea of secularism and free-thinking was slowly growing in the lodges of the Grand Orient of France until 1877.
To avoid the Central Grand Lodge being hit by the Secularism movement, the Supreme Council of France imposed in 1873 that all documents should begin with “To The Glory of The Grand Architect Of The Universe, under the name and the auspices of the Supreme Council of France, Liberty, Equality, Fraternity”. Also, the Supreme Council of France and the Central Grand Lodge adopted the definition of the Lausanne Communication in 1875 about the Grand Architect of the Universe which says “The Grand Architect of the Universe is the Principle Creator of the Universe”.
Since 1875, the AASR in France follows this definition.
In 1877, the Grand Orient of France decided to suppress the invocation “To the Glory of the Grand Architect of the Universe” in its rituals.
For most of the Anglo-Saxon readers, this act can be seen as outrageous and “irregular” for a Masonic body. That is true in a country where secularism does not exists, where State and Religion are one. That was not true in the past in France when one knows French History. Tired of religious wars, tired of requesting “Church” authorization to govern the Country, the French people decided to separate Church and State. In agreement with French laws, the Grand Orient of France decided to follow the rules of its country, despite English pressure.
The United Grand Lodge of England decided to break its relationship with it because of “irregularity”.
In 1894, the Central Grand Lodge became fully independent of the Supreme Council of France. It changed its name and became the Grand Lodge of France, an independent Masonic body, managing the AASR blue lodges, continuing the Regular French Masonry.
Confusion, ignorance and misunderstanding
The system of the Rite has always been very important for French Freemasons. A new rite was growing at the end of the 19th Century : The “Rectified Scottish Rite”, a remnant of the “Strict Templar Observance”. Edouard de Ribaucourt and friends of him decided to re-build the “Centre des Amis” Lodge, practicing this rite, under the auspices of the Grand Orient of France. This Masonic rite is exclusively Christian. The Grand Orient of France was engaged in the way of secularism. The open Bible of this lodge was seen as a misunderstanding by the visitors from other Grand Orient of France Lodges.
With the help of the Duke of Connaught, Grand Master of the United Grand Lodge of England the “Centre des Amis” Lodge proclaimed itself as a new Grand Lodge : The Independent and Regular Grand Lodge for France and Colonies. This new Grand Lodge was automatically recognized by the United Grand Lodge of England, despite its creation by only one lodge. The “L’Anglaise” Lodge joined this new masonic body.
In 1955 the Grand Lodge of France adopted a declaration of principles which read :
The Grand Lodge of France works to the Glory 0f The Grand Architect Of The Universe (1).
In conformity with the traditions of the Order, three Great Lights are placed on the altar of the Lodges: the Square, the Compasses and a Volume of the Sacred Law (2). Masons take their Obligations on these three Lights
The Grand Lodge of France proclaims its unfailing loyalty and total devotion to our Country.
Neither the Grand Lodge of France nor its constituent Lodges shall meddle in matters of political or religious controversy. For the education of Brethren, it is permitted to present talks on these matters followed by exchanges of views. However, debates on such issues shall not be followed by a ballot or the adoption of resolutions liable to compel the opinions and feelings of certain Brethren.
Concerning principles other than those defined above, the Grand Lodge of France refers to the Old Charges, especially with regard to the respect of the traditions of Freemasonry and to the scrupulous and strict practice of Ritual and Symbolism as means of access to the initiatic content of the Order.
Notes :
At the Grand Lodge of France, the Great Architect Of The Universe is seen as a Principle Creator.
At the Grand Lodge of France, the Volume of the Sacred Law is the Bible.
See also in that regard, Art. 23 of the Constitutions of the Grand Lodge of France
This declaration of principles is always true. At this time, the Grand Lodge of France recognizes Prince Hall Masonry.
After the World War II, the “Independent and regular Grand Lodge for France and Colonies” changed its name to the French National Grand Lodge (GLNF). Members of the GLNF do not have the right to visit other French Masonic Bodies. The GLNF has always been seen as a French subsidiary of the United Grand Lodge of England.
In 1958, Pierre de Ribaucourt, Edouard de Ribaucourt’s son, 30 Grand Officers of the GLNF and the lodges “Les Philadelphes” and the famous “Le Centre des Amis”, created a new Grand Lodge : The “French National Grand Lodge – Opera”. The main objective of this new Grand Lodge was to re-establish fraternal relationships with the other French Masonic Bodies, and to create a regular and recognized Masonic body “where French is the main language”. To avoid confusion with the other GLNF, the GLNF-Opera- changed its name in 1982 to the “Traditional And Symbolical Grand Lodge” (GLTS or GLTSO). Few members of the GLTS decided to restore the Ancient rituals. They founded the “National French Lodge”, using the old motto “God is our Guide”.
In 1994, some regular masons of the French National Grand Lodges decided to found a Rectified Scottish Rite Grand Lodge, including a Great Priory. They founded the Rectified and Reformed Scottish Grand Lodge of Occitania, based on the 1782 masonic rule of the Scottish Lodges. They splitted the organization in 3 independant bodies : The Grand Lodge, for St John Lodges, the Directory for St Andrew Lodges and the Great Priory for the “Benevolent Knights of the Holy City”.
There has been lots of tensions in the GLNF end of 90’s. Some brothers, to escape some these ones, created the Regular Grand Lodge of France, with the exactly same GLNF rules.
Regular French Freemasonry Today…
The Traditional and Symbolical Grand Lodge and the Grand Lodge of France founded in 1999 the “Confederation of the United Grand Lodges of Europe”, with the hope of establishing fraternal relationships with all Regular Grand Lodges in Europe (Cf. The Plumbline, Vol. 8, Nr 2, Summer 2000, by Robert G. Davis, 33°). Treaty of amity and/or amity exists between most of these regular masonic bodies.
As evidence of its regularity, the Grand Lodge of Minnesota and other US grand lodges (including PH Grand Lodges) have decided to re-recognize the Grand Lodge of France, despite the presence of the GLNF Grand Officers during US conferences. The GLNF attempts to obstruct GLDF recognition (Cf. “From the desk”, April 2001 issue, The Philalethe Society. See also the Paul M. Bessel’s website about French recognition by DC).
Conclusion
At least six French Masonic bodies are “regular” regarding the United Grand Lodge of England’s Landmarks. They are the Grand Lodge of France (GLDF – 1894), the National French Grand Lodges (GLNF – 1913), the Traditional and Symbolical Grand Lodge (GLTS – 1958), the French National Lodge (LNF – 1968), the Rectified and Reformed Scottish Grand Lodge of Occitania (1994) and the Regular Grand Lodge of France (2001) ).
With the advent of the Internet, all regular Masonic bodies are becoming known worldwide. French regularity has always existed and slowly, other regular Masonic bodies are recognizing them. "

Written by Bro. Laurent Jaunaux

Regular Grand Lodge of Belgium

Politica de confidentialitate

Nota de informare

Acest blog functioneaza conform tuturor prevederilor legale ale statului roman.
Nu ne asumam responsabilitatea pentru securitatea site-ului sau a liniei folosita de dumneavoastra pentru comunicare. Nu putem fi facuti responsabili pentru nici o paguba adusa echipamentului dumneavoastra, cauzata de vizitarea sau afisarea blogului sau de descarcarea oricarei informatii, incluzand text, imagini, sau fisiere de pe acesta.
Acest blog poate utiliza tehnologii care permit colectarea anumitor informatii cu caracter tehnic despre Dvs, care au scopul numai de a ajuta la imbunatatirea serviciilor noastre. Informatiile colectate sunt confidentiale si noi nu le oferim unor terte persoane fara consimtamantul Dvs expres si prealabil. Este necesar acordul nostru pentru a lega acest blog cu alte site-uri. Noi nu ne asumam responsabilitatea pentru site-urile neagreate cu care acesta ar putea fi legat si nici pentru materialele postate pe acest site de catre alte persoane decit cele autorizate.
Informatiile sunt prezentate sub rezerva erorilor de tehnoredactare. Echipa de redactie apreciaza increderea pe care o manifestati navigind pe blogul nostru si de aceea dorim sa va asiguram ca nu vom furniza, vinde sau ceda nici unei alte parti baza de date referitoare la datele Dumneavoastra.
Orice probleme legate de blogul nostru vor fi luate in serios si vom incerca sa le rezolvam. Pentru orice alte intrebari legate de politica noastra de securitate a datelor sau daca aveti reclamatii, va rugam sa ne contactati urgent pentru a ne trimite sugestiile si preocuparile Dvs.
Avem dreptul de a modifica politica de confidentialitate dar orice schimbari vor fi publicate in totalitate. Schimbari la această politica de confidentialitate vor intra în vigoare după ce vor fi publicate pe paginile de Internet. Folosind acest blog după revizuirea politicii, sunteti de acord cu varianta modificata.

VIZITAND BLOGUL NOSTRU, SUNTETI DE ACORD CU PREVEDERILE CUPRINSE IN ACEST DOCUMENT.

Invitatie

Incurajam publicarea opiniilor Dvs. si credem in implicarea activa a vizitatorilor nostri. Aparitia comentariilor presupune verificarea mesajelor inainte de publicare. Nu vor fi acceptate comentarii impertinente, care nu fac referire la subiect sau sunt exprimate intr-un limbaj necivilizat, nu sunt acceptate atacurile la persoane/institutii si nu vor fi tolerate opiniile sau adresarea de injurii rasiste. Ne rezervam dreptul de a nu publica mesajele cu un astfel de continut, asa cum este expus mai sus. Publicarea unui comentariu acceptat nu presupune afisarea pe blog a adresei de mail introduse. Aceasta va fi stocata si utilizata doar in scopul notificarii utilizatorului asupra oricarui raspuns / modificare sau / si acceptare a publicarii comentariului si in conformitate cu Politica noastra de confidentialitate.

Precizari

Recomandam cu caldura tuturor cititorilor nostri, initiati sau profani, sa acceseze si blogul Agentiei De Presa Masonica, pentru a fi permanent la curent cu cele mai noi stiri din domeniu.
Fondata in februarie 2009, a fost prima structura informativa de la noi care s-a dedicat in totalitate strangerii, editarii si furnizarii de informatii masonice. Agentia a incercat sa depuna un efort maxim pentru a transmite si altor comunitati masonice nationale esenta si importanta interactiunii dintre membrii Ordinului Masonic Internaţional, susţinand o activitate diplomatica active si incercand sa-şi faca auzită vocea pe toate continentele.

Indiferent de obedienta din care facem facem parte sau la care ne-am dori sa aderam, va trebui sa ne unim fortele pentru a repune odata pentru totdeauna mult iubita noastra Vale, Romania la loc de cinste in Lantul Masonic Universal, acolo unde I este locul de veacuri. Just si Perfect.

Dacă doriti sa publicati informatii de interes masonic ori cultural, stiri masonice de interes general si/sau de ultima ora, va rugam sa scrieti echipei de redactie la adresa de e-mail agentiadepresamasonica@gmail.com

http://agentiadepresamasonica.blogspot.com/

Am zis!

THE LEVEL AND THE SQUARE

WE MEET UPON THE LEVEL, AND WE PART UPON THE SQUARE,

What words of precious meaning those words Masonic are!

Come, let us contemplate them; they are worthy of a thought,

With the highest and the lowest and the rarest they are fraught.
We meet upon the Level, though from every station come

The King from out his palace and the poor man from his home;

For the one must leave his diadem without the Mason's door,

And the other finds his true respect upon the checkered floor.
We part upon the square, for the world must have its due;

We mingle with its multitude, a cold, unfriendly crew;

But the influence of our gatherings in memory is green,

And we long, upon the level, to renew the happy scene.
There's a World where all are equal, we are hurrying towards it fast,

We shall meet upon the level there when the gates of death are past;

We shall stand before the Orient, and our Master will be there,

To try the blocks we offer by His own unerring Square.
We shall meet upon the level there, but never thence depart;

There's a Mansion,— 'tis all ready for each zealous, faithful heart;

There's a Mansion, and a welcome, and a multitude is there,

Who have met upon the level and been tried upon the square.
Let us meet upon the level, then, while laboring patient here,

Let us meet and let us labor, tho' the labor seem severe;

Already in the western sky the signs bid us prepare

To gather up our working tools and part upon the square.
Hands round, ye faithful Ghibilimites, the bright, fraternal chain;

We part upon the square below, to meet in Heaven again!

O what words of precious meaning those words Masonic are,

WE MEET UPON THE LEVEL, AND WE PART UPON THE SQUARE.

by Dr. Rob Morris (1818-1888)

(This poem, written in August, 1854, is the most popular Masonic Poem of all time...)