"Când dreptatea piere, nu mai este nimic care să poată da preţ vieţii oamenilor."
"Două lucruri umplu sufletul cu veşnic nouă şi adâncă admiraţie şi veneraţie cu cât mai des şi mai stăruitor gândirea umană se îndreaptă spre ele: cerul înstelat deasupra mea şi legea morală în mine."
"Deţinerea puterii corupe inevitabil raţiunea."
"Morala nu este propriu-zis doctrina care să ne înveţe cum să ne facem fericiţi, ci cum să devenim demni de fericire."
"Nu-mi daţi sfaturi. Ştiu să greşesc şi singur!"
"Acţionează asfel încât să foloseşti umanitatea atât în persoana ta, cât şi a altuia, în acelaşi timp ca scop şi niciodată numai ca mijloc."
"Fericirea e un ideal al imaginaţiei iar nu al raţiunii."
"Cel ce se târăşte ca un vierme, să nu se plângă dacă e strivit sub picioare."
Fr.'. Immanuel Kant (1724 – 1804)
Fratilor, mă minunez si eu de cerul înstelat de deasupra mea si de legea constiintei din mine. Asta este esenta unei filosofii autentice! Am zis!
Unul dintre cei mai iluştri reprezentanţi ai filosofiei moderne. Profesor de logică şi metafizică la Universitatea din Konigsberg, Kant pune bazele filosofiei moderne a ştiinţei, metafizicii, epistemologiei şi eticii. În centrul preocupărilor sale se află raţiunea şi relaţia dintre raţiune, om şi lumea înconjurătoare. Filosofia sa politică pleacă de la filosofia sa morală, care are în centru noţiunea de lege universală a raţiunii, umanitatea ca scop în sine: “Acţionează în aşa fel încât întodeauna să tratezi umanitatea, fie în persoana ta, fie în persoana oricui altcuiva, niciodată doar ca un mijloc ci întodeauna în acelaşi timp şi ca un scop”. Libertatea individului nu poate fi îngrădită decât de această lege universală a raţiunii. Potrivit lui Kant, oamenii pot avea două tipuri de obligaţii: obligaţii de drept (Recht) şi obligaţii de virtute. Obligaţiile de drept privesc libertatea celorlalţi şi proprietatea, obligaţiile de virtute privesc convingerile individului şi acţiunile sale morale. Kant limitează rolul coercitiv al Statului numai la obligaţiile de drept. Deoarece libertatea este valoarea supremă, constrângerea trebuie aplicată numai în cazul în care libertatea este ameninţată.Esenţa liberalismului kantian este distincţia dintre obligaţiile de drept, a căror impunere intră în atribuţia statului (cum ar fi de exemplu apărarea proprietăţii), şi obligaţiile morale care nu fac obiectul intervenţiei statului. Pentru Kant, constrângerea este justificabilă prin necesitatea de a preveni vătămarea libertăţii altora, adică pentru a proteja libertatea personală şi proprietatea; convingerile personale şi concepţiile despre bine, fie ele filosofice sau religioase, nu intra în mod direct în contradicţie cu libertatea celorlalţi şi de aceea nu pot face obiectul reglementării politice.
Pornind de aici, Kant respinge orice formă de guvernare paternalistă, fie ea şi benevolentă. Guvernământul exista pentru protecţia libertătii indivizilor de a–şi urmări propriile scopuri, atât timp cât sunt compatibile cu libertatea celorlalţi. Concluzia este că un guvernământ paternalist, care ar dicta cetăţenilor, precum copiilor, calea către fericire, are fi cel mai mare despotism imaginabil.
Suveranitatea statului derivă exclusiv din consimţământul celor guvernaţi şi o condiţie a legitimităţii sale este ca legile să poată fi expresia voinţei întregului popor. Acest lucru nu este posibil într-o monarhie ereditară sau într-o formă de conducere aristocratică, însă este posibil într-o republică.
Este faimoasă solutia lui Kant pentru pacea eternă, soluţie care prefigurează ordinea internaţională contemporană: o federaţie mondială de republici, în care nu există privilegii care să le permită conducătorilor să-şi mărească proprietatea prin forţă.
Admiratori sai ne informeaza ca Königsbergitul ar fi zis ceva pe patul de moarte. Dar ce? Dintr-un anumit punct de vedere, e rezonabil sa ne gandim ca ar fi zis un lucru memorabil si mai multe argumente pledeaza in favoarea acestei supozitii: credea ca a descoperit adevarul despre lume; era inconjurat de admiratori; a cautat deci o fraza care sa poata subzista multa vreme in memoria colectiva a umanitatii, memorie conservata in culegeri de maxime celebre. De-a lungul vremii au fost lansate o serie de ipoteze si noua ne place sa ne limitam la urmatoarea:
"-Was fühle Sie, Meister (Ce simtiti, Maestre)?
-Es ist Gott (Este Dumnezeu)!"
Cel mai probabil insa, teza cea adevarata ii apartine Annei Viandovici. Intr-un studiu dedicat memoriei tatalui sau, ea a aratat ca teza ortodoxa e adevarata. Kant a zis de fapt "Es ist gut”, numai ca propozitia nu venea ca raspuns la intrebare, ci la o amintire frumoasa ce se derula inaintea ochilor inchisi ai filosofului.
Pozitia lui Boran Viandovici (filosof muntenegrean) n-a beneficiat de acordul nici unui cercetator notabil dar a reusit sa strecoare umbra indoielii incertitudinile care inmuiasera cercetarea in domeniul kantianismului. Si asa a inceput “scandalul mortii”...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu