Verba Ecclesiastes filii David regis Hierusalem
Ordinul masonic şi cele trei grade ale francmasoneriei aduc în discuţie specificitatea ordinului masonic ca ordin iniţiatic tradiţional şi succesiunea primelor trei grade care corespund unui moment în evoluţia intelectuală şi spirituală a francmasonului; sînt reamintite traseul lung şi sinuos pe care îl aşază iniţierea pe ucenic, căutările companionului în drumul său către steaua înflăcărată, descoperirea pe care o face maestrul cînd meditează asupra unei alte dimensiuni a existenţei sale. Invataturile masonice sunt mereu compatibile cu Biblia, lumina de deasupra noastra, incercand sa-i desluseasca talcurile ascunse. Cartea Eclesiastului (predicator, filosof), o carte de confesiuni tulburător de pesimistă, este autobiografia dramatică a vietii lui Solomon în perioada în care el poate s-a depărtat de Dumnezeu. Aceasta este o a treia carte scrisă de Împărat după Proverbe şi după Cîntarea Cîntărilor.
A determina care este scopul oricărei cărţi a Bibliei este un pas extrem de important pentru buna ei înţelegere. Fapt cât se poate de adevărat în ce priveşte Ecleziastul. Unii spun că ar fi o carte greu de înţeles şi interpretat… aşa să fie ? Nici vorbă ! Este una dintre cărţile biblice cele mai desluşite ca înţeles ! Interpretarea întregii cărţii trebuie făcută în lumina concluziilor ei de la sfîrşit, caci altfel ne confruntăm cu tot felul de contradicţii.
Autorul ne mărturiseşte că este un om care şi-a închinat eforturile înţelegerii scopului existenţei umane. Însă a făcut acest demers cedînd egoismului şi senzualităţii, astfel mărturiseşte că mai întîi a cules roada lor în insatisfacţia şi disperarea profundă pe care le-a trăit. Apoi, la finalul tuturor căutărilor sale spune că a “prins” în cele din urmă lecţia pe care Dumnezeu a vrut să i-o dea. Pasajele prezentate mai jos se pot atribui gradului de Maestru, care acum a invatat sa-si invinga pasiunile cu adevarat… Filozofia omenească, fără Dumnezeu, nu poate ajunge la altă concluzie decât la cea pe care o găsim în această carte; asa se face că există aici multe afirmatii care par să contrazică alte fragmente ale Scripturii. Este aproape înspăimântător să ne gândim la faptul că această a fost si este favorita ateilor, care au citat din ea foarte mult (un exemplu în acest sens este Voltaire). Omul a încercat să găsească fericirea fără Dumnezeu si această carte arată absurditatea unui astfel de demers. Solomon, “cel mai întelept dintre oameni”, a încercat toate domeniile de manifestare si toate plăcerile cunoscute omului si concluzia lui a fost: “Totul este desertăciune”. Dumnezeu i-a arătat lui Iov, care era un om neprihănit, că era un păcătos înaintea lui Dumnezeu. În Eclesiastul, Dumnezeu îi arată lui Solomon, cel mai întelept dintre oameni, că este un nebun înaintea lui Dumnezeu. Toate lucrurile de sub soare nu sunt altceva decât “desertăciune”. O relatie corectă cu Dumnezeu, în orice vreme, prin singura cale pe care a pus-o El la dispozitia omului, aduce singura satisfactie autentică pentru varsta maturitatii.
Rostul înţelepciunii Ecleziastului este de a-l feri pe om să-şi risipească această viaţă. Să nu rămînă din ea o goană după o fericire şi o satisfacţie de care nu are niciodată parte! Viaţa are sublimitate şi poate căpăta sens. Depinde de ce constată fiecare din interogaţiile şi demersurile care le face asupra existenţei sale..sau măcar, dacă face aceste lucruri, adică se întreabă şi cercetează.
La concluzie, autorul ei evidenţiază că secretul unei vieţi care să aibă sens şi să cunoască împlinire constă dintr-o tinereţe consacrată Domnului.
Capitolul 12
1. Adu-ţi aminte de Ziditorul tău în zilele tinereţii tale, înainte ca să vină zilele de restrişte şi să se apropie anii despre care vei zice: "N-am nici o plăcere de ei ..."
2. Înainte ca să se întunece soarele şi lumina şi luna şi stelele şi ca norii să mai vină după ploaie;
3. Atunci este vremea când străjerii casei tremură şi oamenii cei tari se încovoaie la pământ şi cele ce macină nu mai lucrează, căci sunt puţine la număr şi privitoarele de la ferestre se întunecă;
4. Şi se închid porţile care dau spre uliţă şi se domoleşte huruitul morii şi te scoli la ciripitul de dimineaţă al păsării şi se potolesc toate cântăreţele;
5. Şi te temi să mai urci colina şi spaimele pândesc în cale şi capul se face alb ca floarea de migdal şi lăcusta sprintenă se face grea şi toţi mugurii s-au deschis, fiindcă omul merge la locaşul său de veci şi bocitoarele dau târcoale pe uliţă;
6. Mai înainte ca să se rupă funia de argint şi să se spargă vasul de aur şi să se strice ulciorul la izvor şi să se sfărâme roata fântânii,
7. Şi ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat.
8. Deşertăciunea deşertăciunilor, a zis Ecclesiastul, toate sunt deşertăciuni!
9. Şi pe lângă că Ecclesiastul a fost un înţelept, el a mai învăţat pe popor cunoştinţa şi a cercetat şi a privit cu luare aminte şi a cules multe pilde.
10. Ecclesiastul s-a străduit să găsească sfaturi folositoare şi îndrumări adevărate şi să le scrie întocmai.
11. Cuvintele celor înţelepţi sunt ca boldurile de îmboldit dobitoacele şi ca nişte cuie înfipte şi ascuţite şi sunt date de un Păstor.
12. Şi peste toate acestea, fiul meu, să fii cu luare aminte: scrisul de cărţi este fără sfârşit, iar învăţătura multă este oboseală pentru trup.
13. Iată pe scurt; tot ceea ce ai auzit aceasta este: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui! Acesta este lucru cuvenit fiecărui om.
14. Căci Dumnezeu va judeca toate faptele ascunse, fie bune, fie rele.
Capitolul debuteaza cu o chemare pentru tineri să ia în considerare cuvintele divine, caci mai tarziu s-ar putea să fie prea târziu.
Slăbirea vederii ne poate face să credem că soarele, luna si stelele sunt mai palide. Timpul zboară si experientele triste urmează una după alta; norii se întorc după ploaie.
Paznicii casei – încep să tremure mâinile, picioarele, glasul. “Cele tari” sunt picioarele care nu mai au puterea de a sustine trupul. “Cei ce macină” sunt dintii. “Cei ce se uită pe ferestre” sunt ochii.
Auzul celor varsnici slăbeste, de asemenea si vocea are de suferit. Dacă în tinerete era nevoie de un ceas desteptător pentru a te trezi din somn, la bătrânete până si ciripitul unei păsări ne poate întrerupe somnul. Omul bătrân nu mai poate cânta la fel de bine ca atunci când era tânăr…
La bătrânete, oamenii se tem de lucruri care altădată nu aveau nici un efect asupra lor. Lucruri pe care le făceau cu usurintă si plăcere în tinerete acum devin împovărătoare. Părul albeste, pofta de dragoste dispare si vine moartea.
Funia de argint este măduva spinării. Vasul de aur este creierul, găleata de la izvor reprezintă plămânii si roata de la fântână este inima.
Trupul este adormit, dar duhul sau sufletul se înaltă la Dumnezeul care l-a făcut.
Scrisul si studiatul nu sunt un scop în sine.
Teama de Dumnezeu este si mesajul cărtii “Proverbe”. În lumina experimentului făcut “sub soare”, lucrul cel mai întelept este temerea de Dumnezeu, care implică închinare si ascultare de El.
“Si păzeste poruncile Lui” înseamnă să împlinesti conditiile lui Dumnezeu pentru mântuire întemeiate pe credinta. Pentru Cain a însemnat aducerea unui miel ca jertfă. Pentru Avraam a însemnat să creadă în făgăduintele lui Dumnezeu. Pentru poporul lui Israel a însemnat apropierea de Dumnezeu prin jertfele din cort si din templu.
Dumnezeu îi va judeca pe toti oamenii pentru că toti oamenii sunt păcătosi vinovati înaintea Lui. Păcatele noastre sunt asupra noastră si înseamnă că trebuie sa înfruntăm judecata dinaintea scaunului de judecată mare si alb al lui Dumnezeu. A te teme de Dumnezeu nu înseamnă să fi cuprins de frică, nu implică spaimă, ci mai degrabă respectul cuvenit şi ascultarea datorate Creatorului nostru. Viaţa nu poate fi trăită într-un abandon în plăcere, sau într-o nepăsare indiferentă fiindcă totul va fi judecat de Dumnezeu. Ce-i rău, dar şi ce-i bun!
Cartea învaţă despre valoarea incalculabilă a vieţii, dar fără a oferi speranţa unei vieţi eterne ori a învierii. Principala premiză este că omul înfruntă moartea după o durată foarte mică a vieţii sale, iar viaţa lui pare să nu fi valorat prea mult. Chiar nimic! Ca prin urmare, înseamnă prudenţă să te temi de Dumnezeu şi să abordezi un curs chibzuit al vieţii. Într-un fel, Solomon a pregătit filozofic lumea pentru a vedea raţiunea credinţei. A pregătit-o să vadă necesitatea încrederii în credinta prin a dezvălui zădărnicia vieţii fără Dumnezeu.
Iar dacă realizăm că aceste plăceri ale vieţii şi ocupaţii ale omului nu sînt totul în viaţă, nici nu dau sensul ei, atunci Ecleziastul ne asigură că acestea pot aduce o contribuţie la înfrumuseţarea existenţei. Plăcerea, înţelepciunea, prietenia, acţiunea la momentul potrivit şi credinţa pot fi tovarăşii de drum ai vieţii omului. Dar, acestea ajută numai dacă teama de Dumnezeu caracterizează această viaţă.
În acelaşi timp, Ecleziastul demonstrează suveranitatea lui Dumnezeu asupra tărîmului creaţiei. Nici o strădanie omenească nu-l poate înţelege pe Dumnezeu şi nu-i poate pătrunde complet căile. Doar El cunoaşte secretele ordinii create.
Solomon privea viaţa şi lumea aşa cum era înaintea întrupării Cuvîntului. Atunci nici noi nu greşim dacă percepem viaţa dinaintea credinţei noastre personale în Hristos, ca fiind deşartă, lipsită de sens real.
Autorul tratează problema existenţei foarte asemenea lumii contemporane dominate de o concepţie despre lume şi viaţă materialist-atee. Marea majoritate nu vede nevoia unei relaţii personale cu El. Solomon descrie inutilitatea unei existenţe în care Dumnezeu este ignorat, dar care se vrea împlinită şi utilă. Ce ridicol ! Tot ceea ce lumea propune spre fericirea omului rezultă în disperarea omului ! Cultivate cu asiduitate fie mitul prosperităţii, al bunăstării sau al plăcerii… îl aruncă pe om într-o deznădejde cumplită !
După părerea mea, Ecleziastul reprezintă o excelentă metodă filozofică de abordare a evanghelizării !
Solomon a avut într-adevăr, toată lumea la picioarele lui. Isus a spus-o ! A beneficiat de nişte circumstanţe neobişnuite în care având toată capacitatea financiară de a atinge fericirea, toată dotarea intelectuală şi oportunitatea politică de a obţine totul, şi nu a sfârşit decât să recunoască că toate sunt o goană după vânt şi o deşertăciune. În ce priveşte fericirea sufletului său, toate realizările sale au fost insatisfăcătoare. În ce priveşte dorinţa lui lăuntrică de fericire, nici una din plăcerile sale nu i-au adus-o. Solomon se adresează îndeosebi celor ce se află acum în această cursă nebunească după fericire şi realizare, dar care sunt departe de a beneficia de bogăţia, înţelepciunea sau poziţia lui Solomon care cu autoritate declară că tot ceea ce ei urmăresc la un nivel net inferior lui, este deşertăciune, dacă nu-l cunoşti pe Dumnezeu !
Autoritatea lui Solomon în a ne arăta acest lucru este desăvârşită, nici un alt om cunoscând gloria şi puterea pe care el a avut, şi neexistând nimeni care să poate spune că a trăit huzurul şi plăcerile pe care le-a cunoscut el.
Ecleziastul reprezintă un monument al căinţei lui Solomon şi al rededicării sale faţă de Dumnezeu, un ghid de evitare al goanei după fericire şi împlinire în pofida existenţei în noi a “gîndului veşniciei”.
Noi nu trebuie să ne temem că sfârşitul este aproape şi că s-ar putea să-l apucăm. Cu o moarte toţi suntem datori, iar la Judecată, mai devreme sau mai târziu, tot vom ajunge.
Se teme de moarte cine nu nădăjduieşte în nemurirea sufletului, iar de Judecată cel care e necinstit cu sine, cu semenii şi cu Dumnezeu.
Să tragem acum linie, dupa cum spunea Francis Bacon, luand aminte ca:
“Nu ce mănîncă omul îl face tare, ci ce digeră. Nu ce cîştigă îl îmbogăţeşte, ci ce păstrează. Nu ce citeşte îl face înţelept, ci ce-şi aminteşte din ce-a citit. Nu ce predică sau se roagă îl face un credincios, ci ce practică.”
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu