Republica de la Ploiesti

Avand in vedere ca sunt un ploiestean nascut-crescut si dupa niste polemici constructive cu un confrate, vreau sa vorbim putin despre faimoasa “republica de la Ploiesti”. Nu are legatura neaparat cu masoneria, dar sigur are legatura cu miscarile sociale generate de instabilitatea politica…

In 1870 se implineau 4 ani de cand Cuza a fost obligat sa abdice si in locul sau a venit dinastia Hohenzollern, reprezentata de principele Carol I, viitor rege al Romaniei. In societatea romaneasca, fiind una fara traditie monarhica, au aparut o serie de voci care contestau familia domnitoare de neam strain aflata la conducerea tarii.
Inca din 1869, la Ploiesti au aparut framantari cu caracter anti-Carol I, iar toate aceste tulburari au culminat cu noaptea de 7/8 august cand o serie de lideri locali au incercat sa organizeze o lovitura de stat care sa-l rastoarne pe principe. Numai ca aceasta actiune a fost gandita in mare masura doar pentru Ploiesti, liderii de atunci mizand pe o alaturare simultana a celorlalte orase. Evenimentele s-au derulat intr-o maniera pur balcanica, avand un puternic iz comic. Pana seara, soldatii veniti de la Bucuresti au restabilit ordinea, iar Republica de la Ploiesti a murit la mai putin de 24 de ore de la fondarea ei.
Plasat mai ales in zona anecdoticului, acest episod are o cu totul alta imagine in fata istoriei. Evenimentul care a facut renumele urbei mele natale si a intrat in literatura prin opera luii Caragiale, martor la ostilitati si tânar grefier al magistratului care a anchetat cazul, a constituit in realitate o tentativa de lovitura de stat si a format obiectul unui insolit proces judiciar. In noaptea de 7 spre 8 august 1870, catre orele 3.00 dimineata, capitanul Alexandru Candiano-Popescu impreuna cu un grup de republicani printre care si primarul orasului, iau cu asalt cladirea prefecturii si, sub amenintarea armelor, preiau controlul asupra telegrafului si birourilor administrative. Militarul se proclama prefect si incepe sa emita ordine pregatite din timp, in numele „regentilor” I.C. Bratianu si N. Golescu. Spre ziua, in jurul orei 5.00, grupul republicanilor complotisti, marit intre timp cu pompierii orasului si membrii garzii republicane, se indreapta, purtând in frunte drapelul tricolor, spre cazarma dorobantilor, cu gândul de a o cuceri, care insa unitatea s-a predat fara opunere. Nu acelasi lucru s-a intâmplat si cu cea a trupelor de linie, al caror comandant a amenintat cu riposta armata. Dupa aceasta matinala incursiune, revolutionarii au ordonat sa bata clopotele bisericilor spre a adera populatia. Astfel, in centrul orasului s-au adunat circa 300 de ploiesteni in fata carora s-a decretat Republica! Aici, Candiano-Popescu a jucat marea sa carte, dând citire unei telegrame pe care pretindea ca ar fi primit-o de la Bucuresti: „Va anunt definitivul succes al libertatii pe tot teritoriul României. Din inaltul ordin al Regentului, primiti, ca prefect al judetului, juramântul functionarilor civili, precum si al trupelor de acolo. Nesupunerea considerati-o ca inalta tradare catre natiune. Ministrul I.C. Bratianu”. Aderenta locuitorilor era mare, dar implicarea fortelor militare ramânea limitata si sovaielnica. Cele mai vigilente au ramas trupele de graniceri de la Predeal, al caror comandant, capitanul Georgescu, nu numai ca nu a raspuns imediat apelului noului prefect, ci, luând legatura cu Bucurestiul si obtinând infirmarea zvonului rasturnarii Domnitorului, a amenintat ca se indreapta spre Ploiesti, in vederea reprimarii razmeritei. In acelasi timp cu actiunea guvernului, din partea „conspiratorilor” a avut loc o deplasare fulger la fata locului a lui Eugeniu Carada, „omul secret” al liberalilor, care a avut o „explicatie” definitiva cu Candiano-Popescu. Trupele guvernamentale au patruns in in Ploiesti si au instaurat repede ordinea. Odata afacerea astfel incheiata, au urmat capturarea si pedepsirea revolutionarilor. Candiano-Popescu a fost prins la Buzau, unde fugise spre a se ascunde, adus la Ploiesti, unde isi face intrarea, in aplauzele devenite acum batjocoritoare ale multimii si depus intr-un beci al cazarmii ostirii. Alti 41 de capi ai dezordinilor au fost intemnitati si au inceput imediat cercetarile. Grefier al judecatorilor de instructie a fost amploiatul I.L. Caragiale, proaspat angajat al tribunalului Prahova, unde tatal sau, Luca, functiona ca magistrat. Autoritatile erau hotarâte si grabite a da rasculatilor o lectie de legalitate si de respect al ordinii constitutionale.
Presa liberala declansase o ampla campanie in favoarea detinutilor si crema avocatilor liberali si-a oferit gratuit serviciile in apararea lor. Situatia internationala confuza si victoria Prusiei impotriva Frantei generau la nivelul opiniei publice un val de simpatie pentru cei napastuiti. Judecarea procesului a fost stramutata pentru motive de siguranta publica de la Ploiesti la Târgoviste, fiind socotit una dintre „rarele cetati ale reactionarilor”, iar prefectul sau fiind singurul care a dat garantii ca revolutionarii vor fi osânditi. Data judecarii procesului a fost tinuta secreta, fiind facuta publica numai cu o saptamâna inainte, iar acuzarea avea sa fie sustinuta de chiar procurorul general J. Lahovary, fratele ministrului justitiei. Marea problema o constituia insa faptul ca hotarârea urma a fi data de o curte cu jurati.
In semn de impacare cu orasul si spre a da un semnal instantei, la 10 octombrie, domnitorul Carol face o vizita la Ploiesti, fiind intâmpinat de autoritati si un public numeros. In aceasta atmosfera tensionata, tot pe 10 octombrie, in vechea capitala a tarii Românesti incepea procesul. Toti acuzatii se prezinta si raspund cu demnitate la intrebari. Numai unul, un anume Dumitru Radulescu, tremura, ii vine ameteala, cade pe banca, podidindu-l sângele. Procurorul cere osândirea faptuitorilor episodului de la 8 august la munca silnica. Timp de sapte zile cât a durat procesul, cu fiecare ocazie, avocatii au invocat razbunarea politica, abuzul cercetarilor si al trimiterii in judecata si au valorificat din plin starea prevenitului Radulescu, solicitând imperios achitarea. Imediat dupa incheierea dezbaterilor si inainte de darea verdictului, procurorul s-a si grabit sa telegrafieze guvernului la Bucuresti: „Am fost sublim. Toti acuzatii vor fi condamnati, in afara de unul pentru care am cerut achitarea...”. Acela era, desigur, sarmanul Radulescu! Numai ca socoteala Parchetului nu s-a nimerit cu judecata Curtii care cu unanimitate i-a declarat pe toti nevinovati si in consecinta, au fost achitati si pusi in libertate.
In dimineata zilei de 17 octombrie inistrul justitiei transmitea Domnitorului vestea achitarii turbulentilor de la Ploiesti. Carol raspundea resemnat ca, de fapt, absolvirea de pedeapsa a acestora constituia o lovitura data „asezamintelor” liberale din România. Ministrii au fost atât de indignati de atitudinea sefului statului, incât si-au prezentat in bloc demisia, care, evident, le-a fost respinsa. La rândul sau, luând toate cele intâmplate ca un afront personal si o tentativa de inlaturare de pe tron, Carol pregateste chiar un memoriu pe care urma sa-l publice in ziua parasirii Domniei, dar nu a mai apucat sa o faca, pentru ca un asemenea eveniment nu a avut loc niciodata!
Asadar, evenimentele Republicii de la Ploiesti din august-octombrie 1870 s-au desfasurat sub penita grefierului Caragiale, care le-a consemnat la fata locului si le-a imortalizat prin opera sa exceptionala. Exemplul cel mai concret este ca seful republicanilor, prezidentul de la Ploiesti, capitanul Al. Candiano-Popescu, avea sa devina adjutant al Regelui Carol I, iar multi dintre participanti la evenimente, parlamentari si ministri.
Evenimentele de la Ploiesti, in ciuda rasunetului de care s-au bucurat peste timp, ramân si astazi, in privinta materialitatii si adevaratelor lor semnificatii, un mister.
Din aceasta perspectiva, cea mai plauzibila explicatie istorica ramâne aceea a existentei unui plan general de inlaturare a Domnitorului Carol, in contextul conflictului prusaco-francez, elaborat de o grupare condusa de I.C. Bratianu, C.A. Rosetti si E. Carada, acesta din urma fiind si artizanul propriu-zis al proiectului esuat. Conform acestuia, in mod simultan, in toate resedintele de judet urmau sa izbucneasca revolutii locale, preluarea puterii de republicani in pactizare cu armata si, odata situatia generalizata, solutionarea problemei si la nivel central.

Înălţarea unui monument care să simbolizeze lupta cetăţenilor pentru cucerirea şi exercitarea libertăţilor publice era o mai veche dorinţă, care a fost adusă în actualitate de gravele evenimente ce au avut loc cu ocazia alegerilor pentru corpurile legiuitoare din 1869, când, supuşi la tot felul de intimidări şi agresiuni fizice, alegatorii au votat cu Partidul Liberal şi i-au învins la vot pe conservatorii ce încercau să-şi prelungească cu orice preţ guvernarea, inclusiv prin trimiterea trupelor de la Bucureşti. Anul următor au avut loc şi tulburările prezentate mai sus. Dimitrie Bratianu si C.A. Rosetti au considerat că Ploieştiul trebuie recompensat cu acest monument şi au deschis o subscripţie publică.
Statuia a fost adusă în ţară, din Franţa în 1876 dar instalarea ei nu a început decât după război, fiind dezvelită oficial la 11 iunie 1881, pe un soclu executat de arhitectul Toma Socolescu. Turnată în bronz galvanizat, lucrarea are o înălţime de 3,5 m si reprezintă pe zeiţa Minerva, sugerand poate că libertatea are uneori nevoie de luptă pentru a fi apărată. În fundamentul piedestalului s-a zidit un pergament aşezat în sticlă, în care se expune istoricul statuii, purtând o mulţime de semnături. De asemenea, s-au depus în structura piedestalului mai multe monede româneşti . Monumentul a fost restaurat în 1903 şi are o inscripţie cu mesajul „Cetatenilor ploesteni - Aperatorii libertatilor publice - Romania recunoscatoare”. Instalată în piaţa centrală a oraşului, statuia a fost mutată în 1934 într-o grădiniţă din faţa primăriei. În timpul Revolutiei din 1989, populaţia orasului, printre care m-am numarat si eu, s-a adunat în jurul monumentului şi de atunci, în fiecare an aici îşi comemorează eroii.

Ma gandesc acum ca este foarte ciudat ca un spirit liber ca al meu sa fie totusi atat de legat de Ploiesti, urbea mea natala...de care imi este tare dor.