Am ales pentru astazi ca tema a plansei mele cautarea drumului catre sine, considerand ca de aici ar trebui sa pornim constructia in aceast respectabil Atelier si doresc acum sa va intreb: Oare putem afirma cu tarie ca ne cunoastem pe noi insine? Poate ca afirmam, dar suntem siguri? Intotdeauna exista acel sentiment ca se poate si mai bine, ca "eu pot mai mult"... dar cat pot? Daca nu ne putem cunoaste pe noi insine, ii putem cunoaste pe ceilalti? Sunt oameni care cunosc bine cele mai ascunse taine ale firii, care cercetează miscarea stelelor, care cunosc bine corpul omenesc, care studiaza interiorul pământului si adancimea marilor, însă nu-şi cunosc propriul suflet ... sunt asemenea unor zidari care fac o casă fără temelie. Şi sunt alţii, care citesc sute de cărţi, dar în sufletul lor n-au citit poate niciodată. Prima noastra datorie este sa ne autocunoastem si Masoneria, ca sistem initiatic, pune aceasta conditie din primul moment, caci fara autocunoastere nu exista un progres adevarat. Este un proces care se întinde pe parcursul întregii vieti, realizându-se în etape, un proces stratificat dar fara o demarcatie precisa. Este un edificiu interior pe care il începem inca din copilarie si pe care nu il sfarsim decat odata cu viata, un templu unde fiecare caramida e importanta, fiindca toate se leaga între ele.
Adevarul este in noi, calea vietii este auto-descoperirea spun culturile orientale si cele occidentale. In diverse epoci s-a tot vorbit despre cunoasterea de sine si inca ar mai fi multe de spus. Subiectul pare greu de epuizat, intrucat atinge chiar punctele esentiale ale fiintei.
“Cine sunt?” este una dintre marile intrebari ale existentei, care chiar daca nu primeste prea des un raspuns clar si definitiv, ne ajuta sa ne cautam. Cine sunt si ce caut - se dezvaluie treptat celui ce-si pune intrebarea constant, pe masura ce trece timpul si o data cu el, amanuntele inutile.
Prin observatie, cu o privire clara si neinfluentata de subiectivitate, avem sansa sa devenim constienti de propria persoana. Traim dupa numeroase obisnuinte, influentati de tot felul de rutine care ne limiteaza trairile si experientele nemijlocite. Fara aluzii politice, sa alegem schimbarea, daca o dorim, caci prin constienta ajungem la alegere si din alegeri decurge libertatea. Incercand sa te analizezi cu obiectivitate, iti poti da seama cum traiesti, cum doresti sa fii si cum esti cu adevarat si daca vrei o cunoastere autentica, este necesar sa asculti si vocea interioara, indiferent cum ii spui - intuitie, revelatie sau poate inspiratie. O data ce te cunosti mai bine si mai obiectiv, poti sa recunosti atunci unde gresesti, sau poti sa te recunosti pe tine in ceilalti, in toti Fratii tai, sa ii intelegi si sa te intelegi mai bine. Iar daca simti ca nu ai ajuns inca rezultatele dorite, nu-ti pierde rabdarea caci s-ar putea sa gasesti adevarata incantare in eterna cautare si nu neaparat in cunoasterea care rezulta.
De fapt, a ne cunoaste pe noi insine este cel mai greu lucru din lume. Insuşi Pitagora a poruncit invataceilor săi să încerce a se cunoaşte cât mai bine pe ei înşişi: "Cunoaşte-te pe tine însuţi", era îndemnul lui catre discipoli. Filosoful roman Cicero mărturiseşte într-unul din discursurile sale: "După obiceiul pitagoreilor mă gandesc si mă examinez şi eu în fiecare seara ce am făcut, ce am vorbit peste zi". Seneca spunea si el: "Îmi fac sila şi zilnic mă judec pe mine însumi - seara, când s-a stins lumina şi ai mei se odihnesc dormind. Atunci las să treacă pe dinaintea ochilor mei întreaga zi şi examinez toate cuvintele şi faptele mele; nimic nu ascund; mă pedepsesc dacă constat că am greşit şi îmi zic: fereşte-te de a mai face aceasta". Citind acestea oare nu ne vom simţi jenati ca suntem prea leneşi ca să ne examinăm conştiinţa? Marele rege David zice, în psalmul său de pocainta: "Fărădelegea mea o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea". Şi noi, numai aşa vom putea merge catre eternul Orient, dacă vom cunoaşte mulţimea fărădelegilor noastre şi dacă le vom avea pururea înaintea ochilor.
De multe ori ne intrebam retoric ce secret ascundem in adancurile fiintei noastre sau ce destin ne conditioneaza existenta umana, un destin care trebuie transformat in bine prin autocunoastere. Este important sa realizam ca autocunoasterea este extrem de necesara pentru omul de azi caci numai ea ii permite sa dobandesca intelepciunea, sa afle cine este cu adevarat, de unde vine si incotro se indreapta. Romania de azi are nevoie mai mult decât oricând de valori sanatoase, de încrederea si credinta în sine si în ceilalti, de comunicare interpersonala. Are nevoie de oameni educati, instruiti si responsabili; de oameni care sa simta, sa stie, sa creada, sa vrea, sa poata si sa faca schimbari. Daca vrem sa evoluam ca societate trebuie ca fiecare dintre noi, la nivel individual, sa actionam. Si trebuie sa începem cu noi însine. Sa invatam impreuna sa ne cunoastem calitatile dar si slabiciunile, sa ne cunoastem tara si istoria dar in acelasi timp sa invatam sa ne integram in lumea de azi, sa ne bucuram de viata si sa nu ne ingrozim de moarte ci sa o privim ca pe ceva firesc. Asa cum bine spunea un analist al zilelor noastre intr-un articol elocvent “Nu se pot face constructii durabile cu caramizi sfarimicioase, cu mistrii strimbe si cu echerul descleiat”.
Avem, nevoie să devenim prieteni cu sinele nostru si cunoscandu-ne pe noi sa ne putem urma visele, avand astfel o sansă mai mare să construim şi să trăim într-o societate mai tolerantă, mai bine dezvoltată si mai umană pana la urma.
Shakespeare a spus : „Fiecare este o oglinda pentru celalalt, in care se vede pe sine insusi.” Ar trebui sa invatam sa ne vedem pe noi insine in alte persoane si asa vom invata poate sa-i acceptam pe ceilalti si pe noi insine, sa ne folosim talentele numai pentru a construi si nu a darama, judecand prea aspru pe altii sau chiar pe noi insine. Fratii mei, in noi se gaseste de fapt Adevarul, in noi se afla raspunsul la toate intrebarile. Buddha spunea: „Fiti propria voastra flacara!” iar ortodoxia afirma prin Iisus Christos ca imparatia lui Dumnezeu se gaseste permanent „inlauntrul nostru”.
In Delphi, pe frontispiciul templului lui Apolo, maretul zeu al Luminii, unde exista si un oracol vestit, sta scris: „Cunoaste-te pe tine insuti si vei cunoaste intregul Univers, cu energiile si fortele sale ascunse” iar un celebru aforism tantric al intelepciunii ne invata: „Ceea ce este aici (in microcosmosul fiintei mele) este pretutindeni, ceea ce nu este aici nu este nicaieri”. Fă efortul de a cunoaşte propria ta natură, originea ta, capacităţile tale, dar in aceeasi masura si defectele sau slăbiciunile tale pentru a deveni perfectibil. Sintagma „Cunoaşte-te pe tine însuţi” care i se atribuie de obicei lui Socrate, este de fapt o reluare după faimoasa inscripţie greceasca, dezvoltata de marii filosofi ai lumii in nenumarate scrieri alese. Aparent suntem cu totii diferiti, fiecare isi are propriile probleme existentiale care trebuie sa le rezolve singur pentru a invata mai mult si pentru a urca, treapta cu treapta, pas cu pas pe scara vietii. Viziunea noastra despre lume este aceea care creaza lumea, fiecare traieste in propriul sau univers. Se schimba viziunea se schimba si lumea (prin modul in care noi o percepem) si actiunea noastra asupra ei. Ajungem aici chiar si la vechea problema a libertatii caci pentru ca a fi liber cu adevarat nu inseamna a nu fi inchis, ci inseamna a fi liber launtric, inseamna a nu mai fi intemnitat in corpul fizic, inseamna a nu mai fi incorsetat de prejudecati, inhibitii sau tensiuni, de orice alta autolimitare, de orice gen ar fi. Astfel a dainuit peste ani si Masoneria romana in perioada grea de intuneric comunist, renascand din propria cenusa mai luminoasa si mai stralucitoare. Libertatea trebuie cucerita de fiecare in parte si suprema datorie a fiecarui om fata de societate si mai ales fata de el insusi este de a evolua pe verticala, de a cauta perfectiunea si adevarul, de a obtine intelepciunea la capatul unui drum anevoios.
Adevarul este in noi, calea vietii este auto-descoperirea spun culturile orientale si cele occidentale. In diverse epoci s-a tot vorbit despre cunoasterea de sine si inca ar mai fi multe de spus. Subiectul pare greu de epuizat, intrucat atinge chiar punctele esentiale ale fiintei.
“Cine sunt?” este una dintre marile intrebari ale existentei, care chiar daca nu primeste prea des un raspuns clar si definitiv, ne ajuta sa ne cautam. Cine sunt si ce caut - se dezvaluie treptat celui ce-si pune intrebarea constant, pe masura ce trece timpul si o data cu el, amanuntele inutile.
Prin observatie, cu o privire clara si neinfluentata de subiectivitate, avem sansa sa devenim constienti de propria persoana. Traim dupa numeroase obisnuinte, influentati de tot felul de rutine care ne limiteaza trairile si experientele nemijlocite. Fara aluzii politice, sa alegem schimbarea, daca o dorim, caci prin constienta ajungem la alegere si din alegeri decurge libertatea. Incercand sa te analizezi cu obiectivitate, iti poti da seama cum traiesti, cum doresti sa fii si cum esti cu adevarat si daca vrei o cunoastere autentica, este necesar sa asculti si vocea interioara, indiferent cum ii spui - intuitie, revelatie sau poate inspiratie. O data ce te cunosti mai bine si mai obiectiv, poti sa recunosti atunci unde gresesti, sau poti sa te recunosti pe tine in ceilalti, in toti Fratii tai, sa ii intelegi si sa te intelegi mai bine. Iar daca simti ca nu ai ajuns inca rezultatele dorite, nu-ti pierde rabdarea caci s-ar putea sa gasesti adevarata incantare in eterna cautare si nu neaparat in cunoasterea care rezulta.
De fapt, a ne cunoaste pe noi insine este cel mai greu lucru din lume. Insuşi Pitagora a poruncit invataceilor săi să încerce a se cunoaşte cât mai bine pe ei înşişi: "Cunoaşte-te pe tine însuţi", era îndemnul lui catre discipoli. Filosoful roman Cicero mărturiseşte într-unul din discursurile sale: "După obiceiul pitagoreilor mă gandesc si mă examinez şi eu în fiecare seara ce am făcut, ce am vorbit peste zi". Seneca spunea si el: "Îmi fac sila şi zilnic mă judec pe mine însumi - seara, când s-a stins lumina şi ai mei se odihnesc dormind. Atunci las să treacă pe dinaintea ochilor mei întreaga zi şi examinez toate cuvintele şi faptele mele; nimic nu ascund; mă pedepsesc dacă constat că am greşit şi îmi zic: fereşte-te de a mai face aceasta". Citind acestea oare nu ne vom simţi jenati ca suntem prea leneşi ca să ne examinăm conştiinţa? Marele rege David zice, în psalmul său de pocainta: "Fărădelegea mea o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea". Şi noi, numai aşa vom putea merge catre eternul Orient, dacă vom cunoaşte mulţimea fărădelegilor noastre şi dacă le vom avea pururea înaintea ochilor.
De multe ori ne intrebam retoric ce secret ascundem in adancurile fiintei noastre sau ce destin ne conditioneaza existenta umana, un destin care trebuie transformat in bine prin autocunoastere. Este important sa realizam ca autocunoasterea este extrem de necesara pentru omul de azi caci numai ea ii permite sa dobandesca intelepciunea, sa afle cine este cu adevarat, de unde vine si incotro se indreapta. Romania de azi are nevoie mai mult decât oricând de valori sanatoase, de încrederea si credinta în sine si în ceilalti, de comunicare interpersonala. Are nevoie de oameni educati, instruiti si responsabili; de oameni care sa simta, sa stie, sa creada, sa vrea, sa poata si sa faca schimbari. Daca vrem sa evoluam ca societate trebuie ca fiecare dintre noi, la nivel individual, sa actionam. Si trebuie sa începem cu noi însine. Sa invatam impreuna sa ne cunoastem calitatile dar si slabiciunile, sa ne cunoastem tara si istoria dar in acelasi timp sa invatam sa ne integram in lumea de azi, sa ne bucuram de viata si sa nu ne ingrozim de moarte ci sa o privim ca pe ceva firesc. Asa cum bine spunea un analist al zilelor noastre intr-un articol elocvent “Nu se pot face constructii durabile cu caramizi sfarimicioase, cu mistrii strimbe si cu echerul descleiat”.
Avem, nevoie să devenim prieteni cu sinele nostru si cunoscandu-ne pe noi sa ne putem urma visele, avand astfel o sansă mai mare să construim şi să trăim într-o societate mai tolerantă, mai bine dezvoltată si mai umană pana la urma.
Shakespeare a spus : „Fiecare este o oglinda pentru celalalt, in care se vede pe sine insusi.” Ar trebui sa invatam sa ne vedem pe noi insine in alte persoane si asa vom invata poate sa-i acceptam pe ceilalti si pe noi insine, sa ne folosim talentele numai pentru a construi si nu a darama, judecand prea aspru pe altii sau chiar pe noi insine. Fratii mei, in noi se gaseste de fapt Adevarul, in noi se afla raspunsul la toate intrebarile. Buddha spunea: „Fiti propria voastra flacara!” iar ortodoxia afirma prin Iisus Christos ca imparatia lui Dumnezeu se gaseste permanent „inlauntrul nostru”.
In Delphi, pe frontispiciul templului lui Apolo, maretul zeu al Luminii, unde exista si un oracol vestit, sta scris: „Cunoaste-te pe tine insuti si vei cunoaste intregul Univers, cu energiile si fortele sale ascunse” iar un celebru aforism tantric al intelepciunii ne invata: „Ceea ce este aici (in microcosmosul fiintei mele) este pretutindeni, ceea ce nu este aici nu este nicaieri”. Fă efortul de a cunoaşte propria ta natură, originea ta, capacităţile tale, dar in aceeasi masura si defectele sau slăbiciunile tale pentru a deveni perfectibil. Sintagma „Cunoaşte-te pe tine însuţi” care i se atribuie de obicei lui Socrate, este de fapt o reluare după faimoasa inscripţie greceasca, dezvoltata de marii filosofi ai lumii in nenumarate scrieri alese. Aparent suntem cu totii diferiti, fiecare isi are propriile probleme existentiale care trebuie sa le rezolve singur pentru a invata mai mult si pentru a urca, treapta cu treapta, pas cu pas pe scara vietii. Viziunea noastra despre lume este aceea care creaza lumea, fiecare traieste in propriul sau univers. Se schimba viziunea se schimba si lumea (prin modul in care noi o percepem) si actiunea noastra asupra ei. Ajungem aici chiar si la vechea problema a libertatii caci pentru ca a fi liber cu adevarat nu inseamna a nu fi inchis, ci inseamna a fi liber launtric, inseamna a nu mai fi intemnitat in corpul fizic, inseamna a nu mai fi incorsetat de prejudecati, inhibitii sau tensiuni, de orice alta autolimitare, de orice gen ar fi. Astfel a dainuit peste ani si Masoneria romana in perioada grea de intuneric comunist, renascand din propria cenusa mai luminoasa si mai stralucitoare. Libertatea trebuie cucerita de fiecare in parte si suprema datorie a fiecarui om fata de societate si mai ales fata de el insusi este de a evolua pe verticala, de a cauta perfectiunea si adevarul, de a obtine intelepciunea la capatul unui drum anevoios.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu