- Regret că am fost strein la '66 şi nu am putut muta capitala regatului de la Bucureşti la Ploieşti.
- Ne mulţumim, Sire, ca în loc de capitala politică a tării, oraşul Ploieşti să devină capitala industriala.
(Primarul ploieştean Gh. Dobrescu în audienţă la regele Carol I)
La 31 octombrie 2010, orasul Ploiesti ar trebui sa aniverseze 100 de ani de cand a fost pus in functiune complexul de constructii si instalatii conoscut sub numele de "Uzina de apa Crangul lui Both". Acest complex este in prezent un unicat in Europa, sau dupa afirmatiile unor distinse cadre universitare, unic in lume. La solicitarea pertinenta a Dlui Ing. Ioan Donca, adresata noua ca formatori de opinie si avand in vedere evenimentele de mai sus cere ne fac cinste si ne obliga in acelasi timp, solicitam sprijin si consiliere in vederea realizarii acestui deziderat nostru, tinand seama si de faptul ca autorul proiectului a fost un membru marcant al Masoneriei.
La 31 mai 2003 s-au împlinit 100 de ani de când Primăria oraşului Ploieşti a semnat contractul privind prospecţiunile, proiectul şi execuţia lucrărilor de alimentare cu apă a oraşului cu inginerul britanic Sir William Heerlein Lindley, la data de 1 iulie 1903 lucrările demarând efectiv.
În urma derulării contractului amintit a fost realizat complexul de construcţii şi instalaţii de la Crângul lui Both, aflat la 5 km de oras, precum şi primii zeci de kilometri din reţeaua de transport şi distribuţie a apei în oraş.
Acelaşi autor a realizat şi proiectele canalizării şi instalaţiilor de purificare a apei uzate, precum şi primul proiect de sistematizare a tramei stradale.
Sir William Heerlein Lindley, împreună cu tatăl său, William Lindley, au fost, pe parcursul a peste un secol, cei mai cunoscuţi ingineri civili de pe vechiul continent. Au realizat lucrări edilitare sau de arhitectură industriala în zeci de oraşe din Europa centrala si de Est, printre care majoritatea capitalelor, la care se adaugă, în România, Galaţi, Piteşti, laşi, Craiova şi Ploieşti. Este unul din motivele pentru care primarul din acea epoca al Vienei il numea „cel mai mare hidrolog mondial”.
În urma derulării contractului amintit a fost realizat complexul de construcţii şi instalaţii de la Crângul lui Both, aflat la 5 km de oras, precum şi primii zeci de kilometri din reţeaua de transport şi distribuţie a apei în oraş.
Acelaşi autor a realizat şi proiectele canalizării şi instalaţiilor de purificare a apei uzate, precum şi primul proiect de sistematizare a tramei stradale.
Sir William Heerlein Lindley, împreună cu tatăl său, William Lindley, au fost, pe parcursul a peste un secol, cei mai cunoscuţi ingineri civili de pe vechiul continent. Au realizat lucrări edilitare sau de arhitectură industriala în zeci de oraşe din Europa centrala si de Est, printre care majoritatea capitalelor, la care se adaugă, în România, Galaţi, Piteşti, laşi, Craiova şi Ploieşti. Este unul din motivele pentru care primarul din acea epoca al Vienei il numea „cel mai mare hidrolog mondial”.
Ploieştiul este singurul dintre aceste oraşe unde se mai pastreaza in totalitate constructiile si mare parte a instalatiilor si utilajelor, multe inca in stare de functionare
Pentru merite deosebite i s-a acordat lui Lindley titlul de Sir, iar numele lui îI poartă străzi şi bulevarde din multe oraşe europene, unele municipalităţi declarându-l cetaţean de onoare, lucrările fiindu-i incluse în patrimoniul industrial.
În Warşovia, Praga, Budapesta, Wurzburg, funcţionează muzee tehnice dedicate lui Sir William Heerlein Lindley, considerându-se un privilegiu menţinerea unor lucrări concepute şi realizate sub conducerea lui.
Pentru merite deosebite i s-a acordat lui Lindley titlul de Sir, iar numele lui îI poartă străzi şi bulevarde din multe oraşe europene, unele municipalităţi declarându-l cetaţean de onoare, lucrările fiindu-i incluse în patrimoniul industrial.
În Warşovia, Praga, Budapesta, Wurzburg, funcţionează muzee tehnice dedicate lui Sir William Heerlein Lindley, considerându-se un privilegiu menţinerea unor lucrări concepute şi realizate sub conducerea lui.
Oraşul Ploieşti, cunoscut în trecut pentru numărul mare de izvoare şi pentru adâncimea mică la care se putea găsi apa, nu şi-a pus multă vreme această problemă. De altfel, cumpenele fântânilor erau, acum doua secole, o emblemă a oraşului.
În 1875 arhitectul braşovean Cristian Kertsch a realizat un proiect privind aprovizionarea cu apă potabilă, dar oraşenii nu i-au înţeles importanţa.
Abia după aproape 20 de ani, solicitărilor negustorilor, dar şi necesitaţilor de igienizare, Ii se răspunde de către primarul D. D. Hariton, prin însărcinarea consilierului N. C. Săruleanu cu studierea variantelor de alimentare cu apă.
În raportul depus de acesta la 10 ianuarie 1893 se propunea realizarea unor puţuri în zona de nord a oraşului şi construcţia unui castel de apă în bariera Câmpina.
Intocmirea proiectului primelor lucrari este încredinţata inginerului Charles Chaigneaux, care realizeaza şi proiectul rectificării şi adâncirii albiei Dâmbului.
Dificultaţile financiare prin care trecea municipalitatea au împiedicat însă realizarea proiectului.
După încă doi ani, primarul Gh. Gh. lonescu, consultând specialişti romani (Elie Radu, Gh. Cobălcescu, Anghel Saligni), decide încredinţarea lucrărilor de prospecţiuni, proiectare şi conducere a lucrărilor de execuţie, inginerului britanic Sir Wiliam Heerlein Lindley, la vremea aceea stabilit în Germania, la Frankfurt pe Main.
Cine era acesta ne-o spun documentele vremii: fiu al nu mai puţin celebrului W. Lindley, cel care timp de peste 60 de ani a supervizat majoritatea lucrărilor edilitare efectuate în secolul al lXX-lea în Europa, W. H. Lindley şi-a desfaşurat activitatea în Germania, unde, în calitate de inginer şef al uzinelor de apa din Frankfurt pe Main, a contribuit la elaborarea proiectelor din domeniu a peste 48 de oraşe din Prusia, dar şi din Imperiul Austro-ungar şi Rusia, printre care multe capitate: Viena, Praga, Warşovia, Bratislava, Budapesta, Moskova, St. Petersburg, Baku, Tibilisi, Bucuresti, Belgrad, Amsterdam, Kaunas.
Membru a numeroase societaţi de profit, al comisiilor de standardizare, de regularizare a Dunării, premiat la numeroase expoziţii din Europa şi SUA, el a poposit şi în Romania, unde a fost consultat la rezolvarea unor probleme de specialitate.
La 31 mai 1903 este aprobat în Consiliul comunal contractul cu W. H. Lindley, iar la 30 iulie 1903 lucrările de prospecţiuni încep efectiv, termenul de predare fiind fixat la 31 octombrie 1905, iar inaugurarea fiind făcută la 31 octombrie 1910.
Deşi tehnicienii autohtoni găsiseră ca surse utilizabile pentru oraş numai câteva izvoare din Tătărani şi Ghighiu, care nu puteau furniza un debit mai mare de 4.000 mc/24 h, prospecţiunile lui Lindley au găsit nu mai puţin de 66 de izvoare în jurul Ploieştiului (Stănceşti, Targşorul Vechi, Pantelimon, Ghighiu, Tătărani). În 1904 -an secetos - ele puteau debita până la 60.000 mc/24h, cantitate suficientă pentru nevoile unui oraş cu 4-500.000 de locuitori (potrivit necesitaţilor vremii).
Aceste sondaje au fost efectuate pe o mare suprafaţă dintre Prahova şi Teleajen, iar rezultatele i- au permis lui Lindley să localizeze zona cea mai favorabilă amplasării puţurilor în pădurea de la Crângul lui Both, unde apele se adună ca într-o "oală" subterană, fiind şi cea mai bună calitativ. EI a propus, iar Consiliul comunal a aprobat, cumpararea a 150-200 ha de pădure din Crângul lui Both, pentru foraje şi uzina de apă. Uzina se afla la 3 km de rezervatia arheologica de la Tirgsorul Vechi, cunoscuta ca „mica Troie a Romaniei.
Aici a fost construit şi inaugurat la 31 octombrie 1910 complexul de construcţii şi instalaţii cunoscut sub numele de "Uzina de apă Crângul lui Both".
În 1875 arhitectul braşovean Cristian Kertsch a realizat un proiect privind aprovizionarea cu apă potabilă, dar oraşenii nu i-au înţeles importanţa.
Abia după aproape 20 de ani, solicitărilor negustorilor, dar şi necesitaţilor de igienizare, Ii se răspunde de către primarul D. D. Hariton, prin însărcinarea consilierului N. C. Săruleanu cu studierea variantelor de alimentare cu apă.
În raportul depus de acesta la 10 ianuarie 1893 se propunea realizarea unor puţuri în zona de nord a oraşului şi construcţia unui castel de apă în bariera Câmpina.
Intocmirea proiectului primelor lucrari este încredinţata inginerului Charles Chaigneaux, care realizeaza şi proiectul rectificării şi adâncirii albiei Dâmbului.
Dificultaţile financiare prin care trecea municipalitatea au împiedicat însă realizarea proiectului.
După încă doi ani, primarul Gh. Gh. lonescu, consultând specialişti romani (Elie Radu, Gh. Cobălcescu, Anghel Saligni), decide încredinţarea lucrărilor de prospecţiuni, proiectare şi conducere a lucrărilor de execuţie, inginerului britanic Sir Wiliam Heerlein Lindley, la vremea aceea stabilit în Germania, la Frankfurt pe Main.
Cine era acesta ne-o spun documentele vremii: fiu al nu mai puţin celebrului W. Lindley, cel care timp de peste 60 de ani a supervizat majoritatea lucrărilor edilitare efectuate în secolul al lXX-lea în Europa, W. H. Lindley şi-a desfaşurat activitatea în Germania, unde, în calitate de inginer şef al uzinelor de apa din Frankfurt pe Main, a contribuit la elaborarea proiectelor din domeniu a peste 48 de oraşe din Prusia, dar şi din Imperiul Austro-ungar şi Rusia, printre care multe capitate: Viena, Praga, Warşovia, Bratislava, Budapesta, Moskova, St. Petersburg, Baku, Tibilisi, Bucuresti, Belgrad, Amsterdam, Kaunas.
Membru a numeroase societaţi de profit, al comisiilor de standardizare, de regularizare a Dunării, premiat la numeroase expoziţii din Europa şi SUA, el a poposit şi în Romania, unde a fost consultat la rezolvarea unor probleme de specialitate.
La 31 mai 1903 este aprobat în Consiliul comunal contractul cu W. H. Lindley, iar la 30 iulie 1903 lucrările de prospecţiuni încep efectiv, termenul de predare fiind fixat la 31 octombrie 1905, iar inaugurarea fiind făcută la 31 octombrie 1910.
Deşi tehnicienii autohtoni găsiseră ca surse utilizabile pentru oraş numai câteva izvoare din Tătărani şi Ghighiu, care nu puteau furniza un debit mai mare de 4.000 mc/24 h, prospecţiunile lui Lindley au găsit nu mai puţin de 66 de izvoare în jurul Ploieştiului (Stănceşti, Targşorul Vechi, Pantelimon, Ghighiu, Tătărani). În 1904 -an secetos - ele puteau debita până la 60.000 mc/24h, cantitate suficientă pentru nevoile unui oraş cu 4-500.000 de locuitori (potrivit necesitaţilor vremii).
Aceste sondaje au fost efectuate pe o mare suprafaţă dintre Prahova şi Teleajen, iar rezultatele i- au permis lui Lindley să localizeze zona cea mai favorabilă amplasării puţurilor în pădurea de la Crângul lui Both, unde apele se adună ca într-o "oală" subterană, fiind şi cea mai bună calitativ. EI a propus, iar Consiliul comunal a aprobat, cumpararea a 150-200 ha de pădure din Crângul lui Both, pentru foraje şi uzina de apă. Uzina se afla la 3 km de rezervatia arheologica de la Tirgsorul Vechi, cunoscuta ca „mica Troie a Romaniei.
Aici a fost construit şi inaugurat la 31 octombrie 1910 complexul de construcţii şi instalaţii cunoscut sub numele de "Uzina de apă Crângul lui Both".
Complexul de la Crângul lui Both era alcătuit din trei puţuri de captare a apei, un puţ central destinat instalaţiilor, sala maşinilor, un turn cu rezervor pentru petrol, un post de transformare, casa pentru personalul de exploatare, un rezervor de 10 000 mc. şi instalaţiile aferente.
Primele trei puţuri extrăgeau apa chiar din acea oală, având fiecare debite ce nu au scăzut niciodată sub 200 mc/h şi nu au mai fost atinse de restul forajelor efectuate în următorii 100 de ani.
Pentru protecţia puţurilor au fost construite clădiri circulare, dintre care cea mai mare, a puţului central, cu adâncime de cca. 30 m, are dublu acces, unul la nivelul terenului şi cel de al doilea la nivelul tunelului de legătură cu sala maşinilor.
Accesul la pompele din puţul central se face pe o scară elicoidală din beton armat, cu trepte încastrate în zidaria de cărămidă.
Soluţiile originale de aspirare a apei cu ajutorul pompelor de vid şi reducerea turaţiei motoarelor în funcţie de nivelul apelor din rezervor, ca şi cele constructive la realizarea puţului central, au constituit premiere în lucrările hidrotehnice din Europa.
Primele trei puţuri extrăgeau apa chiar din acea oală, având fiecare debite ce nu au scăzut niciodată sub 200 mc/h şi nu au mai fost atinse de restul forajelor efectuate în următorii 100 de ani.
Pentru protecţia puţurilor au fost construite clădiri circulare, dintre care cea mai mare, a puţului central, cu adâncime de cca. 30 m, are dublu acces, unul la nivelul terenului şi cel de al doilea la nivelul tunelului de legătură cu sala maşinilor.
Accesul la pompele din puţul central se face pe o scară elicoidală din beton armat, cu trepte încastrate în zidaria de cărămidă.
Soluţiile originale de aspirare a apei cu ajutorul pompelor de vid şi reducerea turaţiei motoarelor în funcţie de nivelul apelor din rezervor, ca şi cele constructive la realizarea puţului central, au constituit premiere în lucrările hidrotehnice din Europa.
Pentru scoaterea apei era folosit sistemul de pompe cu vid (pompe Ingersol-Rand) şi pompe centrifuge verticale pompe Schulzer şi motoare Brown- Boveri), care au funcţionat neântrerupt timp de 75 de ani.
Între puţul central şi sala maşinilor există un tunel de legătură. Există asemenea tuneluri şi între puţul central şi cele trei puţuri de captare a apei. Sistemul constructiv pentru toate componentele ansamblului este zidăria de cărămidă de cca. 1 m grosime, păstrată în stare excepţională, în ciuda celor două războaie şi două cutremure majore prin care a trecut.
În interiorul sălii maşinilor mai pot fi văzute o pompă de vid, podul rulant, tabloul electric şi centrala telefonică. Pompa de vid poate fi repusă în funcţiune, celelalte sunt utilizate şi în prezent.
Mai trebuie amintit şi faptul că, deşi la acea vreme oraşul număra aproape 60 000 de locuitori, Lindley a dimensionat reţelele de canalizare pentru o populaţie de 250 000 de locuitori (populaţia actuală a Ploieştiului).
Tot el a realizat şi primul plan de sistematizare a reţelei stradaIe a Ploiestiului, gândită atunci sub forma a trei bulevarde inelare, legate prin altele dispuse radial, ce asigurau şi penetrările în oraş. Din acest plan s-au realizat numai porţiuni -inelul III şi inelul II (Eroilor -Torcători). În acest plan se prevedea şi un pasaj subteran de subtraversare a căilor ferate în zona de sud a oraşului.
La ora actuala, deşi subiectului apă îi sunt dedicate biblioteci întregi, doar putine oraşe din lume au muzee dedicate celui mai răspândit element din natură.
Avand in vedere cele de mai sus, propun includerea in patrimoniul industrial, conform Legii 422/2001 si amenajarea unei expoziţii-muzeu în complexul de la Crângul lui Both, in conditiile Legii 311/2003, azi unicat in Europa, ceea ce ar însemna un nou punct de atracţie pe harta judeţului, dar şi îndeplinirea unei datorii de onoare faţă de fratii noştri.
Între puţul central şi sala maşinilor există un tunel de legătură. Există asemenea tuneluri şi între puţul central şi cele trei puţuri de captare a apei. Sistemul constructiv pentru toate componentele ansamblului este zidăria de cărămidă de cca. 1 m grosime, păstrată în stare excepţională, în ciuda celor două războaie şi două cutremure majore prin care a trecut.
În interiorul sălii maşinilor mai pot fi văzute o pompă de vid, podul rulant, tabloul electric şi centrala telefonică. Pompa de vid poate fi repusă în funcţiune, celelalte sunt utilizate şi în prezent.
Mai trebuie amintit şi faptul că, deşi la acea vreme oraşul număra aproape 60 000 de locuitori, Lindley a dimensionat reţelele de canalizare pentru o populaţie de 250 000 de locuitori (populaţia actuală a Ploieştiului).
Tot el a realizat şi primul plan de sistematizare a reţelei stradaIe a Ploiestiului, gândită atunci sub forma a trei bulevarde inelare, legate prin altele dispuse radial, ce asigurau şi penetrările în oraş. Din acest plan s-au realizat numai porţiuni -inelul III şi inelul II (Eroilor -Torcători). În acest plan se prevedea şi un pasaj subteran de subtraversare a căilor ferate în zona de sud a oraşului.
La ora actuala, deşi subiectului apă îi sunt dedicate biblioteci întregi, doar putine oraşe din lume au muzee dedicate celui mai răspândit element din natură.
Avand in vedere cele de mai sus, propun includerea in patrimoniul industrial, conform Legii 422/2001 si amenajarea unei expoziţii-muzeu în complexul de la Crângul lui Both, in conditiile Legii 311/2003, azi unicat in Europa, ceea ce ar însemna un nou punct de atracţie pe harta judeţului, dar şi îndeplinirea unei datorii de onoare faţă de fratii noştri.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu