Sunt atât de frumoase, de delicate. Albastrul lor te face să crezi că Cerul a cernut pe pământ mii de picături strălucitoare din albastru acestui nesfârşit firmament al lumii… Cum să uiţi atâta frumuseţe? Ea grăieşte despre minunile Creatorului mai bine decât ar putea să o facă oamenii vreodată prin cuvinte…
Se zice că, după ce au răsărit toate florile, Zâna Florilor le puse fiecăreia câte un nume, numai uneia nu-i pusese. Uitase de ea.
Florile, văzându-se cu nume, care de care se bucura mai tare, numai cea fără de nume sta supărată şi dusă pe gânduri, într-o vale de lângă un pârâu, şi nu odată plângea, de-i curgeau lacrimile şiroi.
Ieşind la un timp oarecare după aceasta Zâna Florilor la plimbare pe o câmpie înverzită şi împănată cu fel de fel de flori şi, văzând că toate florile se bucură şi se veselesc, se bucură şi ea de bucuria lor. Mergând însă ceva mai departe şi dând de cea de lângă pârâu, că sta locului şi plângea, o întrebă plină de mirare, zicând:
- Da tu de ce stai şi plângi? De ce nu te veseleşti şi tu ca toate surorile tale?
- D-apoi cum n-oi plânge şi nu m-oi tângui, după ce le-ai dat tuturor florilor, pe câte le-ai văzut că se veselesc, câte un nume, numai pe mine m-ai uitat! – răspunse floarea, oftând.
Zâna Florilor, auzind acest răspuns şi fiind din firea ei foarte miloasă, începu a o mângâia şi a-i zice cu blândeţe:
- Încetează, draga mea, nu mai plânge degeaba, că în scurt timp vei căpăta şi tu un nume!
Şi cum rosti ea cuvintele acestea, se întoarse înapoi la palat, se sfătui apoi cu celelalte zâne şi, chemând la sine pe floricica plângătoare, îi zise:
- Nu m-ai uitat că nu ţi-am pus şi ţie un nume, ca şi celorlalte surori ale tale. De azi înainte te vei numi „Nu mă uita”!
Şi de atunci „Nu mă uita” se numeşte floricica aceasta în multe părţi ale lumii.
Florile de “Nu-ma-uita” sau Myosotis, denumire data din limba greaca care inseamna "urechea soarecelui", sunt un gen de plante din familia Boraginaceae (plante erbacee acoperite de peri aspri). Denumirea comuna a fost data din expresia franceza "Ne m'oubliez Pas", care a fost folosita pentru prima data in limba engleza in anul 1532. Nume similare se gasesc in mai multe limbi.
Intr-o legenda germana se spune ca Dumnezeu a uitat numele tuturor plantelor, cand una dintre ele a strigat, "Nu ma uita, Doamne!" Prin urmare, Dumnezeu a raspuns: "Asta trebuie sa fie numele tau". Intr-o alta legenda se povesteste ca floarea de dimensiuni mici ar fi strigat, "nu-ma-uita!" catre Adam si Eva atunci cand acestia au parasit Gradina Raiului.
Printre povestile legate de floarea de Nu-ma-uita este si cea cu copilului Hristos care statea asezat in poala Mariei, iar intr-o zi a spus ca el ar dori ca generatiile viitoare sa poata vedea ochii ei. El a atins ochii mamei lui si cand a fluturat mana deasupra pamantului au aparut flori albastre denumite "Nu-ma-uita".
Henric al IV-lea a adoptat floarea “Nu-ma-uita” ca simbol in timpul exilului sau in 1398.
In secolul al XV-lea, in Germania, se presupunea ca purtatorii acestor flori nu vor fi uitati de iubitele lor. Legenda spune ca, in epoca medievala, un cavaler si o domnita se plimbau de-a lungul unui rau. El a cules un buchet de flori, dar din cauza greutatii armurii, a cazut in apa. In timp ce se scufunda, aceasta a aruncat buchetul de flori persoanei iubite si a strigat "Nu ma uita”. Floarea a fost adesea purtata de femei ca un semn de fidelitate si dragoste de lunga durata.
Inainte de a deveni a zecea provincie a Canadei in 1949, Newfoundland folosea floarea de Nu-ma-uita ca un simbol in amintirea razboiului natiunii. Aceasta practica este inca in uz si in zilele noastre, desi Newfoundlanders au adoptat si floarea de mac.
Masoneria a folosit mult timp simboluri concrete pentru a preda lectii valoroase şi importante. Simbolul acestei flori a fost prima oara folosit in Francmasonerie de catre Marea Loja zur Sonne (Bayreuth) in 1926, ca emblema la Conventul din Bremen. Dupa cel de al doilea razboi mondial, floarea a fost utilizata din nou la primul Convent anual din 1948 al Marii Loje Unite a Germaniei. Acum insa reprezinta simbolul tuturor celor care au suferit in numele Francmasoneriei, in special in perioada nazista. Adolph Hitler nu a fost niciodată în măsură să elimine complet Francmasoneria în Germania, nu a fost niciodată în măsură să înţeleagă că respectul pentru drepturile individuale şi dragostea de libertate va continua să ardă în inimile unor oameni adevarati, şi că Masoneria poate rezista chiar şi într-un mediu din cel mai represiv. Ca pasarea Phoenix, Masoneria a crescut din cenusa Germaniei naziste, ca un tribut adus curajul omului şi durabilitatii adevaratelor valori.
Florile au un limbaj aparte... Miturile, povestile biblice, fabulele, etc toate au incercat sa elucideze misterul semnificatiei florilor.
„Floare albastra" este metafora -simbol din titlul omonim al unei poezii eminesciene, un motiv romantic care apare si-n finalul acesteia, aparent paradoxal („ Ce frumoasa, ce nebuna / E albastra-mi, dulce floare!" si „Floare-albastra, floare-albastra!... /Totusi... este trist in lume!"). Critica literara a oferit mai multe interpretari acestui motiv, vazand in el o influenta germana. „Floarea albastra" este motivul central al romanului Henrich von Ofterdingen, de Novalis, si simbolizeaza nostalgia infinitului, aspiratia spre absolut. Ca ideal de puritate, sugerand infinitul, motivul apare si la Leopardi (La Ginestra).
Cateva din semnificatiile posibile ale simbolului ar fi:
- „iubirea pierduta, dorul orientat catre trecut"; „O expresie cromatica pentru sentimentul infinitului" (T. Vianu)
- „ aspiratia nostalgica dupa un ideal necunoscut a carui cucerire compenseaza dezamagirea de lumea reala sub toate formele ei" (G. C. Nicolescu)
- „refacerea idilica a unui moment de intimitate erotica din trecut, punctat de regretul pentru iubirea disparuta", invocandu-se astfel „ albastreaua ", adica floarea de „ nu ma uita ", ca gaj al iubirii nestinse (D. Popovici)
- „un ideal erotic din tinerete, cea dintai tentatie a vietii pe care o reduce la pesimism in finalul poeziei (Vladimir Streinu).
- „dialogul eternului cu efemerul care va culmina in Luceafarul, o metafora a vietii, o chemare inspre lume si « noroc » implinit in contingent "(Zoe Dumitrescu Busulenga)
Cert e ca motivul florii albastre apare si in alte poezii eminesciene, de exemplu in Calin (file de poveste) („Flori albastre tremur ude in vazduhul tamaiet"; „Flori albastre are-n paru-i..." ), unde este un simbol al gingasiei si puritatii fetei de-mparat, care isi implineste visul de iubire, dar si in nuvela fantastica Sarmanul Dionis.
Floarea albastra poate fi simbolul iubitei care-l cheama la trairea reala a iubirii pe poetul - geniu preocupat de abstractiuni, visator si contemplativ, dar poate fi chiar floarea de „nu-ma-uita", care a declansat memoria afectiva, proiectand in imaginar sau readucand din trecut o poveste de dragoste sau o dorinta. In aceasta interpretare, floarea albastra ar simboliza iubirea, sau mai precis, dorul de dragoste.
Se zice că, după ce au răsărit toate florile, Zâna Florilor le puse fiecăreia câte un nume, numai uneia nu-i pusese. Uitase de ea.
Florile, văzându-se cu nume, care de care se bucura mai tare, numai cea fără de nume sta supărată şi dusă pe gânduri, într-o vale de lângă un pârâu, şi nu odată plângea, de-i curgeau lacrimile şiroi.
Ieşind la un timp oarecare după aceasta Zâna Florilor la plimbare pe o câmpie înverzită şi împănată cu fel de fel de flori şi, văzând că toate florile se bucură şi se veselesc, se bucură şi ea de bucuria lor. Mergând însă ceva mai departe şi dând de cea de lângă pârâu, că sta locului şi plângea, o întrebă plină de mirare, zicând:
- Da tu de ce stai şi plângi? De ce nu te veseleşti şi tu ca toate surorile tale?
- D-apoi cum n-oi plânge şi nu m-oi tângui, după ce le-ai dat tuturor florilor, pe câte le-ai văzut că se veselesc, câte un nume, numai pe mine m-ai uitat! – răspunse floarea, oftând.
Zâna Florilor, auzind acest răspuns şi fiind din firea ei foarte miloasă, începu a o mângâia şi a-i zice cu blândeţe:
- Încetează, draga mea, nu mai plânge degeaba, că în scurt timp vei căpăta şi tu un nume!
Şi cum rosti ea cuvintele acestea, se întoarse înapoi la palat, se sfătui apoi cu celelalte zâne şi, chemând la sine pe floricica plângătoare, îi zise:
- Nu m-ai uitat că nu ţi-am pus şi ţie un nume, ca şi celorlalte surori ale tale. De azi înainte te vei numi „Nu mă uita”!
Şi de atunci „Nu mă uita” se numeşte floricica aceasta în multe părţi ale lumii.
Florile de “Nu-ma-uita” sau Myosotis, denumire data din limba greaca care inseamna "urechea soarecelui", sunt un gen de plante din familia Boraginaceae (plante erbacee acoperite de peri aspri). Denumirea comuna a fost data din expresia franceza "Ne m'oubliez Pas", care a fost folosita pentru prima data in limba engleza in anul 1532. Nume similare se gasesc in mai multe limbi.
Intr-o legenda germana se spune ca Dumnezeu a uitat numele tuturor plantelor, cand una dintre ele a strigat, "Nu ma uita, Doamne!" Prin urmare, Dumnezeu a raspuns: "Asta trebuie sa fie numele tau". Intr-o alta legenda se povesteste ca floarea de dimensiuni mici ar fi strigat, "nu-ma-uita!" catre Adam si Eva atunci cand acestia au parasit Gradina Raiului.
Printre povestile legate de floarea de Nu-ma-uita este si cea cu copilului Hristos care statea asezat in poala Mariei, iar intr-o zi a spus ca el ar dori ca generatiile viitoare sa poata vedea ochii ei. El a atins ochii mamei lui si cand a fluturat mana deasupra pamantului au aparut flori albastre denumite "Nu-ma-uita".
Henric al IV-lea a adoptat floarea “Nu-ma-uita” ca simbol in timpul exilului sau in 1398.
In secolul al XV-lea, in Germania, se presupunea ca purtatorii acestor flori nu vor fi uitati de iubitele lor. Legenda spune ca, in epoca medievala, un cavaler si o domnita se plimbau de-a lungul unui rau. El a cules un buchet de flori, dar din cauza greutatii armurii, a cazut in apa. In timp ce se scufunda, aceasta a aruncat buchetul de flori persoanei iubite si a strigat "Nu ma uita”. Floarea a fost adesea purtata de femei ca un semn de fidelitate si dragoste de lunga durata.
Inainte de a deveni a zecea provincie a Canadei in 1949, Newfoundland folosea floarea de Nu-ma-uita ca un simbol in amintirea razboiului natiunii. Aceasta practica este inca in uz si in zilele noastre, desi Newfoundlanders au adoptat si floarea de mac.
Masoneria a folosit mult timp simboluri concrete pentru a preda lectii valoroase şi importante. Simbolul acestei flori a fost prima oara folosit in Francmasonerie de catre Marea Loja zur Sonne (Bayreuth) in 1926, ca emblema la Conventul din Bremen. Dupa cel de al doilea razboi mondial, floarea a fost utilizata din nou la primul Convent anual din 1948 al Marii Loje Unite a Germaniei. Acum insa reprezinta simbolul tuturor celor care au suferit in numele Francmasoneriei, in special in perioada nazista. Adolph Hitler nu a fost niciodată în măsură să elimine complet Francmasoneria în Germania, nu a fost niciodată în măsură să înţeleagă că respectul pentru drepturile individuale şi dragostea de libertate va continua să ardă în inimile unor oameni adevarati, şi că Masoneria poate rezista chiar şi într-un mediu din cel mai represiv. Ca pasarea Phoenix, Masoneria a crescut din cenusa Germaniei naziste, ca un tribut adus curajul omului şi durabilitatii adevaratelor valori.
Florile au un limbaj aparte... Miturile, povestile biblice, fabulele, etc toate au incercat sa elucideze misterul semnificatiei florilor.
„Floare albastra" este metafora -simbol din titlul omonim al unei poezii eminesciene, un motiv romantic care apare si-n finalul acesteia, aparent paradoxal („ Ce frumoasa, ce nebuna / E albastra-mi, dulce floare!" si „Floare-albastra, floare-albastra!... /Totusi... este trist in lume!"). Critica literara a oferit mai multe interpretari acestui motiv, vazand in el o influenta germana. „Floarea albastra" este motivul central al romanului Henrich von Ofterdingen, de Novalis, si simbolizeaza nostalgia infinitului, aspiratia spre absolut. Ca ideal de puritate, sugerand infinitul, motivul apare si la Leopardi (La Ginestra).
Cateva din semnificatiile posibile ale simbolului ar fi:
- „iubirea pierduta, dorul orientat catre trecut"; „O expresie cromatica pentru sentimentul infinitului" (T. Vianu)
- „ aspiratia nostalgica dupa un ideal necunoscut a carui cucerire compenseaza dezamagirea de lumea reala sub toate formele ei" (G. C. Nicolescu)
- „refacerea idilica a unui moment de intimitate erotica din trecut, punctat de regretul pentru iubirea disparuta", invocandu-se astfel „ albastreaua ", adica floarea de „ nu ma uita ", ca gaj al iubirii nestinse (D. Popovici)
- „un ideal erotic din tinerete, cea dintai tentatie a vietii pe care o reduce la pesimism in finalul poeziei (Vladimir Streinu).
- „dialogul eternului cu efemerul care va culmina in Luceafarul, o metafora a vietii, o chemare inspre lume si « noroc » implinit in contingent "(Zoe Dumitrescu Busulenga)
Cert e ca motivul florii albastre apare si in alte poezii eminesciene, de exemplu in Calin (file de poveste) („Flori albastre tremur ude in vazduhul tamaiet"; „Flori albastre are-n paru-i..." ), unde este un simbol al gingasiei si puritatii fetei de-mparat, care isi implineste visul de iubire, dar si in nuvela fantastica Sarmanul Dionis.
Floarea albastra poate fi simbolul iubitei care-l cheama la trairea reala a iubirii pe poetul - geniu preocupat de abstractiuni, visator si contemplativ, dar poate fi chiar floarea de „nu-ma-uita", care a declansat memoria afectiva, proiectand in imaginar sau readucand din trecut o poveste de dragoste sau o dorinta. In aceasta interpretare, floarea albastra ar simboliza iubirea, sau mai precis, dorul de dragoste.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu