Lemuria sau istoria a inceput in Pacific. Poate la fel si Masoneria...

Mu, continent scufundat, presupus leagan al omenirii… Trecutul este la fel de fascinant ca şi viitorul . Multe lucruri despre istoria îndepărtată a planetei noastre s-au descoperit şi multe îşi aşteaptă descoperitorii. Existenţa continentului Mu, care este deopotrivă acceptată şi contestată, reprezintă încă o enigmă ce aşteaptă să fie dezlegată.
Continentul Mu sau Lemuria mai este numit şi Pacifida, după numele oceanului în care se spune că s-a scufundat. Legendele spun că a existat un continent mare unde trăiau laolaltă mai multe rase de oameni. Locuitorii erau foarte buni arhitecţi, neîntrecuţi în arta de a construi, dar şi foarte iscusiţi navigatori. Oraşele erau foarte frumoase, aveau construcţii impunătoare. Se sugerează că acesta ar fi fost continentul-mamă, leagănul omenirii. O cruntă tragedie avea să lovească aceasta civilizaţie, astfel că, într-o singură noapte continentul s-a scufundat. Au fost şi supravieţuitori, care s-au refugiat pe continentul sud-american...

Dovezile pe care se sprijină această teorie sunt: texte ale civilizaţiei maya care făceau referire la acest continent, legendele locuitorilor din Hawaii, inscripţiile de pe nişte tablete din piatră găsite în India şi care se presupune că provin din continentul Mu, Epopeea indiană Ramayana, în care se fac referiri la existenţa unui pământ străvechi, scufundat, diverse inscripţii găsite pe insule din Pacific.
Structuri de piatra au fost identificate ca fiind ramasite din continentul Mu langa insula Yonaguni, Japonia. Astfel de plăci cu inscripţii care i-au dus cu gândul la continentul Mu pe cercetători, s-au găsit şi în Mexic, ele descriau pe larg geneza lumii. În legende se vorbea despre Grădina Edenului, ca simbol al bogăţiei continentului scufundat. Se crede că acest străvechi continent avea dimensiunile de 8 000 şi respectiv 4 800 km, se întindea în nord începând de la insulele Hawaii iar în sud până la linia făcută de insulele Paştelui şi Fiji. Era format din trei zone de uscat, separate de lacui şi râuri. Era un ţinut binecuvântat, cu o climă tropicală, cu vegetaţie bogată, cu câmpii roditoare şi coline domoale. Avea şi o faună bogată, formată din animale care astăzi nu mai există. Cele 10 popoare care trăiau aici insumau peste 64 milioane de locuitori, care aveau un singur conducător. Exista o singură religie, ce se referea la cultul Soarelui, care reprezenta divinitatea şi era reprezentat printr-o stea cu 8 colţuri, cu un cerc în mijloc. Existau 3 rase de oameni: rasa albă, rasa galbenă şi cea neagră, dar conducătorii erau din rasa albă. Se spune că ştiinta oamenilor care au trăit pe acest continent era mai avansată decât cea de azi, ei descoperiseră, printre altele, şi modalitatea de a învinge gravitaţia.
Distrugerea continentului a început brusc şi s-a datorat unei cantităţi imense de gaze care s-au acumulat în caverne uriaşe, aflate pe fundul oceanului. Au avut loc mai multe cutremure şi erupţii vulcanice, atât de puternice, încât au fisurat scoarţa terestră. Continentul s-a scufundat, fiind înghiţit de ape, din el a mai rămas doar Australia şi insulele Hawaii, Tonga, Paştelui.
Studiile arheologice nu au confirmat dar nici nu au infirmat existenţa continentului Mu. Totuşi, în apropierea Insulei Paştelui, adâncimea apei nu depăşeşte 150 m, iar pe fundul oceanului, in acea zonă, se poate observa un lanţ muntos de origine vulcanică. Pe de altă parte, Insula Paştelui deţine multe enigme care nu au fost elucidate şi care ar susţine teoriile existentei continentului Mu.
Dezvoltarea spiritualitatii sufletului este in primul rand un efort propriu si se bazeaza atat pe cunoastere cat si pe cultivarea iubirii si compasiunii intr-un mod echilibrat. Inima fara minte (cunoastere) duce la naivitate (lectia Lemuriei). Mintea fara Inima duce la aroganta (lectia Atlantidei). Cu totii stim sau incepem sa aflam ce s-a intamplat cu Atlantida si cu Lemuria.
Prima perioada semnificativa a Lemuriei a inceput in jurul anului 200.000 BC, la putin timp dupa un ciclu precesional de 25.920 de ani. Acel ciclu precesional a determinat disparitia a mai mult de jumatate din populatia Pamantului, datorita cutremurelor masive si a schimbarilor climatice. Continentul Lemuriei a devenit de o suprafata aproximativ echivalenta cu a Australiei, fiind localizat la aproximativ aceeasi longitudine dar ceva mai la nord. Lemuria a fost numita ulterior Tara Mu. Era locuita de aproximativ o jumatate de miliard de oameni, aproximativ jumatate din populatia planetei la acea vreme. Oamenii din Lemuria erau obisnuiti cu climatul cald, tropical, cand, deodata, temperatura a scazut cu aproximativ 30 grade celsius in cateva ore. Cei mai multi au murit inghetati. Cei care au intuit ce urmeaza, au incercat sa fuga pe mare. Multi s-au inecat. Putini care au scapat au incercat sa construiasca orase submarine dar nu au reusit. Exista multe legende ale marii provenind din acea perioada. Continentul Lemurian s-a scufundat in cele din urma in mare datorita furtunilor electromagnetice ce au urmat trecerii cometei. Au fost foarte putini supravietuitori care au migrat spre ceea ce acum numim India, Indonezia, Australia si mai tarziu Hawai si Filipine. La nivel de suflet, lectia Lemuriei a fost urmatoarea: aspectul emotional, foarte dezvoltat in Lemuria, trebuia echilibrat cu intelectul (care lipsea de la majoritatea locuitorilor din Mu). Daca oamenii din Lemuria ar fi dezvoltat stiinta, logica si rationamentul, ar fi avut tehnologia necesara sa supravietuiasca racirii accentuate a climei. Exista date cum ca acestia traiau numai cu lumina solara, fara a avea nevoie de hrana. Informatia nu este corecta. Oamenii din Lemuria depindeau major de mari si oceane pentru a-si asigura hrana. Au fost numai cateva suflete din acea perioada care au invatat sa traiasca numai cu lumina (asa cum exista si acum, dar au o viata foarte grea datorita poluarii fizice si energetice). Exista de asemenea informatii cum ca oamenii din Lemuria s-au incrucisat cu creaturi marine. Informatia este de asemenea eronata. Oamenii din Mu procreau in modul pe care il cunoastem foarte bine. Legendele cu Sirene provin din perioada Pangeei (ulterior Pangeei, datorita rezultatelor dezastruase ale incrucisarilor intre specii, a fost dat un Pact Divin care interzicea acest fapt. Multe creaturi ciudate au luat nastere in Pangeea).
Civilizatia a inceput sa se organizeze incapand cu aprox. 200.000 B.C. si a continuat pana aproximativ 100.000 B.C. Nu a fost o societate tehnologica, ci una mai degraba tribala. Cu toate acestea, oamenii din Lemuria s-au elevat foarte mult in domeniul artistic. Ei au fost ceea ce am numi o societate bazata pe emisfera dreapta a creierului, oameni spontani. Au avut ritualuri, tobe, instrumente muzicale. Dansau si se concentrau mult pe arta. Erau in general oameni pasnici si iubitori, dar, foarte naivi in multe privinte. Din acest motiv nu au vazut semnele prevestitoare ale disparitiei civilizatiei lor.
Grupuri din Orion si Alfa Draconis au invadat societatea din Lemuria, contribuind la distrugerea ei. Astfel, acestia au blocat evolutia Lemuriei, care ar fi putut duce la o eventuala salvare a ei. Trecerea cometei a produs racirea extrem de rapida a vremii, cei mai multi oameni din Lemuria murind inghetati. In perioada Lemuriei, oamenii erau 3D si 4D. In unele cazuri, ei au fost calauziti de ghizi din 5,6 si 7D, care le-au transmis invataturi deosebite. Cu toate acestea, bariera de frecvente joase din jurul Pamantului nu a favorizat obtinerea unei adevarate iluminari. Lemuria a fost distrusa din motivul ignorantei locuitorilor sai, la care s-a adaugat manipularea fortelor intunecate din sistemele stelare mentionate. Daca cei din Lemuria ar fi fost echilibrati in interior (emotie si intelect, Inima si Minte), nu ar fi atras forte externe, la randul lor dezechilibrate...
Aflat într-o vizită în India, în 1868, colonelului englez James Churchward i s-a permis accesul la anumite documente antice religioase secrete, o "bibliotecă" de tăbliţe de piatră scrise în limba Naacal, care dezvăluiau existenţa a unui vast continent în mijlocul Oceanului Pacific. El a scris o lucrare partial stiintifica, partial metafizica, in care demonstreaza ca leaganul primilor oameni a fost un continent localizat candva in Pacific care a disparut in urma unui urias cataclism. Interesat de istorie si antropologie, colonelul Churchward, care a servit in armata Indiilor britanice timp de 30 de ani, s-a aflat in Tibet in 1883, cand a luat parte la mai multe expeditii in Mongolia si Siberia.
Dupa pensionare, s-a stabilit la New York unde, pe baza descifrarii unor foarte vechi documente din bibliotecile americane, pe care le-a coroborat cu altele la care a avut acces in India, a formulat o ipoteza convingatoare asupra evenimentelor petrecute in Pacific in urma cu circa 22.000 de ani. Valabilitatea teoriilor colonelului Churchward a fost contestata din punctul de vedere al stiintei oficiale. Interpretarile sale privind destinul civilizatiei Mu prezinta insa si azi o tulburatoare atractie.
Dar ce sustine el de fapt? Conform ipotezei sale, este foarte posibil ca asa-numita Gradina a Raiului sau Edenul biblic sa nu fi fost situata geografic in Mesopotamia, pe malurile Eufratului, cum se crede, ci pe acest continent scufundat in apele Pacificului. El devine astfel adevarata Patrie-mama a omului. Texte vechi indiene, scrise in limba originara a primilor oameni
Cum a ajuns James Churchward la formularea teoriei sale despre Mu -leaganul omenirii? In India, el a cunoscut un Maharishi (Mare preot) care l-a apreciat pentru interesul sau fata de istoria veche. De la el, englezul a invatat o limba moarta, naga-maya, cvasinecunoscuta. El a reusit apoi sa descifreze niste texte vechi indiene, scrise pe niste tablite de teracota, la care nimeni nu mai avusese acces de cateva generatii. Considerata limba originara a omenirii, naga-maya este limba naacali-lor (sau Fratii sacri), care - dupa cum reiese din texte - alcatuiau fraternitatea preotilor trimisi din Patria-mama (Mu) in colonii ca sa faca cunoscute textele sacre, sa predea religia si stiintele. Plecat in cautarea misterioasei civilizatii pierdute, pentru Churchward a devenit clar ca-i daduse de urma: tablitele erau chiar relicvele ei. Este vorba de prima civilizatie disparuta, necunoscuta in Occident si nici chiar in India. Churchward a descoperit ca tablitele contineau o descriere detaliata a creatiei Pamantului si a omului, precum si a locului unde au trait primii oameni: continentul Mu. Civilizatia Mu a precedat cronologic toate vechile civilizatii - greaca, caldeeana, babiloniana, persana, egipteana si hindusa.
Din informatiile tablitelor de teracota, Churchward a calculat ca acest continent a disparut in urma cu 22.000 de ani. El se intindea din nordul Insulelor Hawaii pana la Insulele Fiji si Pastelui. Poporul sau popoarele care traiau pe continent au colonizat apoi intreg Pamantul. Mu a disparut sub valuri in cursul unor mari cataclisme geologice care au zdruncinat planeta acum 22.000 de ani. Sudul Indiei, Insulele Ceylon, Sumatra, Madagascar, Tasmania, Australia si, bineinteles, enigmatica Insula a Pastelui pot fi considerate "resturile" lui. Oamenii care-l populau si care au supravietuit calamitatilor au colonizat Egiptul antic si India antica. Textele contin descrieri asimilabile Genezei din Biblia crestina, desi sunt mult mai incifrate. Se fac referiri inclusiv la cele sapte perioade ale creatiei, corespunzatoare celor sapte "zile" din Biblie. Churchward a urmarit istoria continentului Mu pana in momentul stabilirii in India a colonilor de pe continentul disparut, apoi din India in Egipt, din Egipt pana la muntele Sinai, unde Moise a transcris-o (in cele cinci carti ale Vechiului Testament), si de la Moise la ceea ce numim traducerile eronate ale lui Ezdra (text necanonic), scrise opt secole mai tarziu. Gradina Raiului din Imperiul Soarelui
Cum arata continentul Mu? Era un tinut cu o magnifica natura tropicala, cu campii intinse, pasuni grase si o vegetatie luxurianta. In acest veritabil paradis nu existau munti, deoarece ei inca nu se formasera. Tinutul era in schimb brazdat de fluvii si rauri, ale caror maluri erau marginite de ferigi uriase si palmieri. Lacurile limpezi erau acoperite de lotusi. In acest paradis traiau aproximativ 60 de milioane de oameni, organizati in zece triburi sau popoare, dar cu o conducere unica.
Naacalii erau creationisti, credeau intr-o zeitate unica, simbolizata prin Ra sau Soarele, de unde si denumirea de Imperiul Soarelui. Una din coloniile lui Mu se numea Maya. Churchward crede ca acelasi cataclism care a distrus Mu a scufundat si Atlantida. Descrierile tablitelor indiene sunt confirmate de alte documente vechi din arhivele indiene si mayase, de o tablita gasita in Insula Pastelui, de un document din Lhassa (Tibet), de Manuscrisul Troano si de Codex Cortesianus (maya), aflate la Muzeul national din Madrid. Cum aratau oamenii de pe Mu? Rasa dominanta era alba, dar erau si exemplare umane cu pielea maslinie, galbena sau neagra. Erau buni marinari si navigatori, buni arhitecti care construiau temple uriase, palate, monumente. Existau sapte orase mari - centre ale religiei si stiintei, dar si cetati mai mici. Templele lor n-aveau acoperis pentru ca razele Soarelui-Ra sa patrunda in ele. Erau creationisti si aveau o religie monoteista. Iisus a petrecut 12 ani in manastiri din Himalaia
Churchward crede ca politeismul si idolatria din antichitatea post-Mu au fost o inventie exclusiva a preotilor. Toti marii profeti si initiati care au purificat religia de erezii si idoli - Osiris, Isis, Horus si Toth la egipteni, Moise la israeliti si, mai tarziu, Iisus - au propovaduit aceeasi religie monoteista, a unui Dumnezeu unic. Dupa Churchward, aceasta se explica prin faptul ca toti au fost instruiti pe baza textelor sacre aduse de naacali din Patria-mama Mu.
In relatarea din Biblie a vietii lui Iisus exista un vid intre anii copilariei si maturitatii, timp in care nu stim ce a facut. Potrivit lui Churchward, in manastirile si templele budiste din Himalaia si Tibet exista documente care povestesc tocmai ce a facut Iisus in acest interval.
Din ele se poate afla ca tanarul Iisus si-a parasit tara natala si s-a dus mai intai in Egipt, unde a studiat religia osiriana, si apoi in India, unde a studiat invataturile lui Gautama (Buddha). Intr-o manastire din Himalaia, el a studiat timp de 12 ani cartile sacre de pe Mu, devenind Mare Maestru. Aceste texte vorbesc si despre preocuparile lui Iisus legate de fenomenul reincarnarii.
Mu şi Poseidonis (Atlantida lui Plato, situată dincolo de coloanele lui Heracles, azi strâmtoarea Gibraltar, scufundată în 9564 Î.Ch.) poartă cheile misterului originilor civilizaţiei, cu zece-douăzeci de milenii înainte de Christos, după cum spun scriitorii antici: Plato, Homer, Sanchuniathon, Elien, Proclus, Theofrast, Theopomp, Marcellus, Apollodor, Diodor, ... Lemuro-Atlanţii, fii ai lui Mu, îşi întindeau civilizaţia asupra lumii, ale cărei vestigii se găsesc în America de Sud ca şi în Creta, în India ca şi în Mesopotamia, în Africa de Nord ca şi în Britania. Rolul arheologilor de pretutindeni ar fi să restituie complet marile civilizaţii dispărute, să reînvie Oraşele moarte şi să lumineze din nou Occidentul cu acea lumină primordială pură pe care veacurile de tenebre n-au reuşit a o întuneca.
Europa a primit diferite curente de înaltă civilizaţie: curentul thulean, venind din Atlantida septentrională; curentul occidental, venind din Poseidonis şi curentul oriental, venind din Mu. Punctul de întâlnire al acestor trei curente a fost insula Creta, marele far intelectual şi spiritual care a luminat Grecia arhaică, insulele egeene, Ionia, Atica; întregul bazin mediteranean cu Roma, partea meridională a Galiei şi peninsula iberică la vest; Orientul Apropiat la est şi care în sud a reînviat Egiptul cu admirabilul sincretism al Alexandriei.
Bascii, etruscii, cretanii şi noi constituim enigme pentru istorie. Care au fost relaţiile între aceste popoare în vechime nu se poate şti. De unde veneau sabinii, etruscii? Roma era nume etrusc. Deci român ar avea o vechime de necontrolat. De la ei au rămas zece mii de inscripţii, o enigmă pentru savanţii întregii lumi. Dar, de curând, specialistul bulgar V. Gheorghiev a stabilit că limba etruscă era apropiată de cea a geţilor. Folosindu-se de ceea ce se ştia din limba traco-daco-geţilor a izbutit să traducă texte etrusce. Ce spune aceasta celor ce nu se înduplecă să asculte vocea trecutului? În ţinutul basc, un popor tot atât de vechi, se vede chiar localitatea Deva, ca la noi. Acesta e un cuvânt pur sanscrit, deva, un dieu. În Spania se află denumirea de Posada, han, cuvânt absolut românesc. Păstrăm încă vie amintirea luptei de la Posada, unde făceau popas (han) domnii noştri înainte de a trece în Ardalul aflat demult în stăpânirea aceluiaşi popor. Cineva, reproşa că multe cuvinte se pot asemăna. Chiar cu acelaşi sens? Dar iată ce spun calculele matematice: Dacă încercăm să combinăm între ele numai cele 24 de litere ale alfabetului nostru, acestea pot fi aranjate în 600.000 cvadrilioane. Dacă am mai adăuga şi literele alfabetului spaniol nu se mai poate şti ce ar ieşi. Iar dacă toţi oamenii de pe glob ar scrie zilnic câte 40 de pagini de fiecare, ar fi necesar peste un milion de ani ca să se poată transpune în scris toate aranjamentele posibile ale celor 24 de litere. Aceasta ca un plus de cugetare pentru preopinenţi.
Deci, cucerirea ignoranţei omului modern se face prin revelarea cunoştinţei spirituale arhaice. Straniile arhive ale erelor preistorice constituie un limbaj simbolic pe care va trebui să-l descifrăm spre a-i cunoaşte nu numai datele, ci şi înţelesul pentru care a fost pictat. De nu era aici o Revelaţie Universală primară, de unde toată această identitate de idei?
Trecutul nu e mort. Nu există nimic mort în Natură. "Totul e organic şi viu; întreaga lume pare a fi un organism viu," zice Paracelsus. Iată cum citirea şi înţelegerea unei probleme istorice ne integrează total şi conştient în Natura vie, Firea. Acesta este scopul mersului istoric.
De aceea, credinţa noastră că Raţiunea guvernează Lumea şi, în consecinţă, a guvernat istoria este pe deplin justificată.

Cotabita, dat afara din masonerie...aoleoooooo

Si ca sa nu fim prea secreti si hermetici (de la Hermes...), sa radem putin cu o preluare comica de pe http://www.trombon.ro/

"Durere si suparare in familia lui Gabriel Cotabita dupa ce acesta a fost dat afara din masonerie, pe motiv de comportament inadecvat, lucru care i-a afectat puternic prestigiul obtinut in ultimii ani, desi nu a mai cantat.
Deposedat de capitalul social, singurul care-i mai ramasese, Gabriel Cotabita a refuzat sa comenteze expulzarea din masonerie pe motiv ca va fi sabotat, linsat si "facut sa dispara" daca vorbeste.
Presedintele Masoneriei din Romania, Catalin Crisan a precizat ca Gabriel nu a realizat niciodata nimic, nu are voce si se foloseste de faima pentru a obtine bani. Nu de aceeasi parere a fost Marele Maestru al Orientului Cornu, Adrian Nastase, care a tinut sa remarce ca Gabriel Cotabita nu mai era in stare sa recruteze tinere talente, "sange proaspat" in limbajul masonic. "Anual el trebuia sa ne aduca vreo 30-40 de artisti pe care sa-i indoctrinam, de vreo 3 ani nu mai face nimic, s-a lenevit de tot", a mai spus Nastase.
Nemultumirile nu s-au oprit insa aici, Florin Busuioc si Marko Bela declarand ca Gabriel obisnuia sa vina la sedinte imbracat necorespunzator. "Totul a culminat cand a venit imbracat intr-o blana de caine si cu pantalonii suflecati", a precizat Ion Iliescu, membru al Lojei TNB.
Pentru a nu starni suspiciuni, reprezentantii masoneriei au decis ca in comunicatul oficial de expulzare sa se declare ca renumitul cantaret de muzica folk Gabriel Cotabita nu a indeplinit conditiile cerute de Lojile Superioare pentru intrarea in masonerie: sa nu ai cicatrici, sa nu fii femeie si sa fii hermetic.
Singurul care s-a aratat afectat de exmatricularea solistului din masonerie a fost Dan Puric care ne-a marturisit ca Gabi era un baiat de treaba si linistit. "Mereu mergeam la masa impreuna, chiar daca el era dintr-o loja feminina", a mai spus cu tristete Dan Puric, devenit fanatic religios dupa intrarea in masonerie. "

Sa radem sau sa plangem? Cine mai stie...Banuiesc, ca si voi de altfel, ca acest text e doar un pamflet inofensiv si nu are nici o legatura cu personaje reale!

Atlantida, istorie sau pseudoistorie

Unul din cele mai fabuloase mituri ale civilizatiei pamantene...

Conform istoricilor, Atlantida a adapostit, in urma cu 11.600 de ani, una din cele mai puternice si mai controversate civilizatii. Inzestrati de zei cu puteri miraculoase, cu o inteligenta sclipitoare si cu o capacitate fenomenala de a intelege universul in care traiau, locuitorii Atlantidei si-au depasit foarte repede conditia de pamanteni, asemuindu-se tot mai des chiar cu cei care ii creasera, zeii din Olimp. Aici se banuieste ca a fost inventata pentru prima oara hartia, aici a fost descoperit praful de pusca, iar astronomia a fost recunoscuta drept stiinta exacta. Conform legendei, Zeus - mai-marele zeilor din Olimp -, dezamagit de lipsa de respect a atlantilor si infuriat de faptul ca in cele sapte coline care adaposteau faimoasa civilizatie coruptia isi infipsese radacini adanci in randul conducatorilor, a luat decizia de sterge de pe fata pamantului orice urma a nerecunoscatorilor atlanti si intr-o noapte, intreg continentul a fost maturat de lava vulcanica, iar apoi scufundat sub ape.
Filosoful grec Platon a fost primul care a povestit despre continentul misterios al Atlantidei. In doua dialoguri ale sale el povesteste urmatoarele: Atlantida era o insula mult mai mare decat Asia si Libia luate la un loc si s-ar afla dincolo de coloanele lui Hercule (probabil stramtoarea Gibraltar). Cu 6 milenii inainte de Solon (640-558 i.Hr), Atlantida era un regat puternic cu o civilizatie evoluata si o politica ideala. Din cauza decaderii si a dorintei de a cuceri, atlantii au starnit mania zeilor si Atlantida a fost scufundata sub ape. Platon spunea ca auzise povestea de la Critias, care o auzise la randul lui de la bunicul lui.
O poveste asemanatoare era cunoscuta si in Egipt, cu 4000 de ani in urma. Intr-un papirus se povesteste de intamplarile unui calator naufragiat egiptean, care calatorea spre minele faraonului. Se spune ca el a fost aruncat de valuri pe tarmul unei insule necunoscute si a fost luat de un dragon in salasul lui, fara insa a-i face vreun rau. Dragonul i-a povestit ca insula era candva locuita de 75 de dragoni fericiti, fiind un taram al dorintelor implinite si al bogatiei. Dar in prezent nu mai traia decat el, restul fusesera arsi de o stea cazatoare. Dragonul, dupa ce l-a asigurat ca va fi salvat de o corabie egipteana, a adaugat ca niciodata nu va mai revedea aceasta insula caci ea va fi inghitita de ape.
O alta poveste spune ca Atlantida s-a format ca civilizatie cu peste 22.000 de ani in urma. A fost o civilizatie foarte bogata, alcatuita din oameni care aveau puteri magice, pe care le foloseau ca sa faca atat lucruri bune, cat si rele.
Atlantida era condusa de un imparat. Acesta isi forma un consiliu alcatuit din fostii dregatori din provincii, pe care ii alegea cu multa atentie. In provincii, erau numiti guvernatori de catre imparat, alesi sa conduca treburile statului.
In Atlantida existau 2 scoli superioare, Scoala se Fizica si Scoala de Metafizica, care aveau o foarte mare libertate si care au determinat evolutia in timp a statului. Fiecare din aceste scoli avea metodele ei secrete de a produce bani de aur cu care platea Statul pentru a obtine privilegii si legi favorabile. Scoala de Fizica facea extractii de aur din minereuri si din apa marii. Scoala de Metafizica a avut propriile metode de a obtine aur prin metode magice pierdute, visate de oamenii timpurilor noastre, dar niciodata nu au fost descoperite cu adevarat de atunci. In plus, Scoala de Metafizica se ocupa cu magia, cu influentarea deciziilor atat ale conducatorilor cat si ale condusilor, precum si cu vindecarea bolilor. Scoala de Fizica se ocupa cu vindecarea ranilor din accidente si razboaie.
Se spune ca atlantii au realizat contactul cu cateva civilizatii extraterestre, pe care le cautau pentru magie, atat cea de vindecare, cat si cea de influentare a hotararilor conducatorilor.
Copiii erau crescuti in special de mamele lor, parintele avand si dreptul sa decida ce scoli vor urma acestia. Pana la 4 ani copiii erau crescuti si educati in familie sau cu ajutorul unor persoane angajate. Dupa 4 ani “gradinita” era obligatorie, urmand ca de la 8 ani la 14 ani sa fie urmata scoala primara. Ulterior era obligatorie o scoala de meserii simple de 2 ani, pana la varsta de 16 ani, cand copilul devenea major.
Atlantii cunosteau radioul, care era folosit doar pentru stiri si emisiuni informative. Se transmiteau de asemenea informatii de interes local pentru principalele colonii. Totodata era cunoscuta si televiziunea. Doar in Capitala erau putine aparate, fabricate de extraterestrii. Niciodata televiziunea si radioul nu erau folosite pentru distractie.
Locuitorii Atlantidei aveau statul si capitala situate pe o insula mare si joasa in zona Bahamas. Orasul era foarte jos, pe malul apei (lucru scris si de Platon), insula lor fiind destul de mlastinoasa. Clima era rece si foarte umeda, aproape tot timpul anului putand fi observata ceata deasa. Atlantii nu suportau soarele si lumina puternica. Ei se hraneau de cele mai multe ori numai cu alge, peste si fructe de mare. Ocazional mai consumau fructe, legume, cereale. Carne se manca doar de 3 ori pe an.
Se poveste ca atlantii aveau pielea verzuie, atingeau o inaltime de pana la 3 metri si aveau parul lung si blond, de regula cret.
Despre distrugerea Atlantidei se crede ca aceasta s-a produs datorita unui conflict cu extraterestrii, care au aflat despre magiile negative pe care le faceau asupra lor. Se crede ca acesti extraterestrii locuiau in interiorul Lunii, de unde au trimis puteri distrugatoare asupra atlantilor.
Toate acestea sunt istorisiri mai vechi sau mai apropiate de timpurile noastre. Dar iata ca exista si unele descoperiri stiintifice despre Atlantida.
Dovezi istorice arata faptul ca in trecut ar fi existat o astfel de insula, arheologii incercand sa o localizeze in teren. Arheologul grec S. Marinatos, a gasit centrul unui mare oras in care casele s-au pastrat cu toate cele 2 sau 3 etaje ale lor, aratand scene din viata de zi cu zi a atlantilor. Au fost gasite aproape intacte mobilierul si vasele de ceramica, insa nici o urma de ramasite omenesti sau bijuterii. Toate acestea au fost descoperite pe mica insula vulcanica Santorini, din Marea Egee. Multi sunt de parere ca acest vulcan a izbucnit, acoperind si scufundand misteriosul continent Atlantida. Cenusa aruncata in urma exploziei ar fi putut acoperi anumite portiuni ale insulei cu un strat de 30 de metri grosime.
Cercetatorul francez Fouque Ferdinand a descoperit pe insula Tera in Marea Egee un oras ingropat in cenusa vulcanica cu o vechime de peste 3000 de ani. Autorii medievali considerau Atlantida drept un loc real, cunoscand povestea acesteia de la geografii arabi. Ei considerau Atlantida o insula minunata, numita ''insula fericitilor'', ''insula celor 7 orase'' sau ''insula Brendan'', toate marcate pe hartile secolelor XIV-XV.
Conform ipotezei susţinute de tot mai mulţi adepţi, din străvechea Atlantidă a rămas doar Insula Şerpilor (foto). Certitudine este doar faptul că pe colţurile de stîncă azi pustii se ridica pe vremuri un superb templu închinat zeului Apollo. Puţini ştiu că însuşi Mihai Eminescu a vorbit în versurile sale de enigmatica Atlantidă din Marea Neagră. „Din Fundul Mării Negre, din înalte-adînce hale/ Dintre stînce arcuite, din gigantice portale/ Oastea zeilor Daciei în lungi şiruri au ieşit“. Locuitorii Insulei Şerpilor din antichitate era numiţi Blajini sau Preafericiţi şi erau consideraţi urmaşii atlanţilor. Ipoteza existenţei unei Atlantide pe teritoriul actualei Mări Negre a fost îmbrăţişată şi de Robert Ballard, descoperitorul Titanicului. Acesta susţine că, în urmă cu circa 7.000 de ani, fîşia de pămînt care separă Mediterana de lacul Mării Negre a cedat sub presiunea apei, distrugînd civilizaţia momentului respectiv. Un argument în sprijinul localizării continentului dispărut în spaţiul românesc este şi acela că, în faza de descompunere a imperiului, atlanţii practicau intens sacrificiile umane, obicei sîngeros şi crud pe care-l aveau geto-dacii.
Charles Berlitz a publicat într-una din cărţile sale, „Atlantis, al optulea continent“, o hartă modernă a planşeului Oceanului Atlantic. În zona Insulelor Canare, el arată că există şi azi, acoperit de ape, un masiv muntos numit Dacia (foto). De aici, presupunerea că atlanţii au plecat către zona Carpato-Danubiană, iar tracii ar fi urmaşii atlanţilor. Poate au ajuns în Insula Şerpilor (Albă) unde exista acel templu al Zeului Soare (atlanţii aveau o religie bazată pe cultul Soarelui), unul închinat lui Ahile sau chiar mormîntul semizeului. Edificiul antic avea formă pătrată, fiecare latură avînd 29,87 m şi se pare că avea nouă altare. Funcţiona şi ca oracol şi se spune că aproape totul era din aur, marmură albă şi mărgăritare. Legendele romane spuneau că templul alb nu a fost construit de mîna oamenilor, ci era de origine divină. Motiv pentru care întreaga insulă a fost numită Insula Sfîntă. Atlanţii e posibil să fi ajuns şi prin părţile Braşovului, dacă ar fi să dăm crezare ipotezei care susţine că enigmaticul Templu al Ursitelor de la Şinca Veche a fost întemeiat de aceeaşi civilizaţie care a ridicat şi Templul Alb din Insula Şerpilor. Un lucru e sigur şi uimitor: tracii au avut cunoştinţe extraordinar de avansate pe care nu prea avea de unde să le ia decît de la nişte colonizatori, necunoscuţi deocamdată.

Solstitiul de vara

În perioada cuprinsă între 21 iunie şi 23 septembrie, masonii isi inchid lucrarile conform traditiei regulare si intră în vacanţă.

În astronomie, se numesc solstiţii cele două momente din an cînd planul determinat de centrul Soarelui şi de axa de rotaţie a Pamantului este perpendicular pe planul orbitei Pămîntului.
Denumirea de solstiţiu provine din latinescul solstitium, format din sol (soare) şi stitium, de la verbul sistere (a se opri, a rămîne constant; v. a sista). Spre deosebire de celelalte zile din an, cînd unghiul făcut de soare cu orizontul la trecerea meridianului se schimbă semnificativ de la o zi la alta, la solstiţii acest unghi devine staţionar, din cauza inversării sensului său de variaţie.
Anul acesta, la data de 21 iunie, ora 14h 28m , longitudinea astronomica a Soarelui este de 90 grade , el intrind in semnul zodiacal Racul. Este deci momentul solstitiului de vara, ce marcheaza inceputul verii astronomice .
Dupa cum este cunoscut, Pamintul executa atit o miscare anuala de revolutie in jurul Soarelui, cit si o miscare diurna de rotatie in jurul axei polilor terestri. Axa polilor pastreaza (in prima aproximatie) o pozitie fixa in spatiu, ea fiind inclinata pe planul orbitei Pamintului (numit planul eclipticii ) cu 66 grade si 33 minute. Datorita acestui fenomen, cele 2 emisfere terestre sunt iluminate de Soare inegal in decurs de un an, fapt ce genereaza la latitudinile medii inegalitatea zilelor si a noptilor, precum si succesiunea anotimpurilor.
Pentru un observator terestru fenomenul se materializeaza pe sfera cereasca prin miscarea anuala aparenta a Soarelui in lungul eclipticii cu aproximativ 1 grad pe zi, planul eclipticii fiind inclinat fata de cel al ecuatorului ceresc cu 23 grade si 27 minute. La momentul solstitiului de vara, Soarele se va afla deci la 23 grade si 27 minute distanta unghiulara nord fata de ecuatorul ceresc, el descriind miscarea diurna pe un cerc paralel cu ecuatorul, numit tropicul racului .
Denumirea de solstitiu ("Soarele sta") este data de faptul ca la data respectiva are loc schimbarea gradientului miscarii Soarelui in raport cu declinatiile acestuia. Soarele aflindu-se la culminatie (pentru latitudinea medie a tarii noastre) la 67 grade si 52minute deasupra orizontului, durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15h 32m, durata noptii fiind de numai 8h 28m. Din acelasi motiv, si crepusculul are durata maxima din an, iar la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungeste toata noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor "nopti albe".
Dupa momentul solstitiului de vara, durata zilei va incepe sa scada, iar a noptii sa creasca, timp de 6 luni, pina la 21 decembrie, momentul solstitiului de iarna. Evident, in emisfera sudica a Pamintului fenomenul se deruleaza in sens invers.
Este interesant de amintit faptul ca, bazindu-se pe acest fenomen, invatatul grec Eratostene a reusit sa determine inca din anul 250 i.Ch., cu o precizie remarcabila, lungimea meridianului terestru. Astfel, observind Soarele la momentul culminatiei in ziua solstitiului de vara in orasele egiptene Siena, unde acesta se afla chiar la zenit, si Alexandria, unde Soarele avea o distanta zenitala de 7 grade si 12 minute, si cunoscind distanta terestra intre cele 2 orase, Eratostene a obtinut valoarea lungimii cercului meridian. Aceasta a fost prima operatie geodezica cunoscuta in istorie.
Solstitiul de vara imparte anul in doua, marcand maximul puterii soarelui. Asa cum partea luminata, sau "in crestere", a anului a inceput la Solstiul de iarna, cu cea mai lunga noapte a anului, tot asa acum, cu cea mai lunga zi incepe partea intunecata sau "in descrestere" a anului.
In vechime se credea ca la acest hotar astronomic vara se intoarce cu fata la iarna, pe cer aparand constelatia Gainusa. Este considerat un punct de rascruce, un moment de schimbare a anului, o zi speciala inscrisa sub semnul focului, simbolul soarelui. Aceasta zi a fost determinata empiric prin observarea atenta a reperelor cosmice (rasaritul sau asfintitul astrilor si constelatiilor) si a celor terestre, in special a bioritmurilor stabile ale unor plante (sanziana, dragaica sau iarba Sfantului Ion), pasari (cucul) si insecte (licurici).
Cantecul cucului, orologiu pentru masurarea timpului in calendarul popular, incepe sa fie auzit la Blagovistenie sau Ziua Cucului (25 martie). Pasarea fara cuib isi pierde glasul de Sanziene sau de Sanpetru de Vara, cand, conform traditiei, cucului ii vine de hac un bob de orz.
Truditorii campului stiu ca dupa "Amutitul cucului" nu mai este mult pana la seceris. Caci ziua solstitiului de vara e considerata si sarbatoarea graului, cand se spune ca incepe sa se usuce radacina graului si sa se coaca graul in spic.
In trecut, serbarea solstiului de vara coincidea cu data solstitiului, adica 21 iunie, mai tarziu ceremonialul fiind considerat de catre biserica drept pagan, a fost mutat pe 24 iunie (ziua dedicata Sfantul Ioan Botezatorul).
In cinstea solstitiului de vara se aprind focuri uriase pe culmile dealurilor. Incinsi cu brauri din pelin, oamenii se rotesc in jurul focului, apoi arunca in foc aceste brauri ca sa arda odata cu toate posibilele necazuri viitoare. La final, se rostogolesc la vale roti aprinse, simboluri ale Soarelui care se indreapta odata cu vara catre toamna, si care au rolul de a alunga spiritele rele.
Este ziua cand sanziana (dragaica), planta cu flori galbene, frumos mirositoare, cu numeroase utilizari in medicina si cosmetica populara, este in floare. Aceasta planta miraculoasa e culeasa dupa un anumit ritual, in zorii zilei de Dragaica sau Sanziene. Din florile de sanziene si spice de grau se impleteste o cununa care se agata la fereastra, la stalpul portilor, in crucile de hotar si din cimitir ca sa protejeze oamenii, animalele si campurile de stihiile naturii (furtuna, vijelie, grindina, inundatie). Aruncata peste acoperisul casei, cununa indica, in functie de cum va cadea sau se va fixa pe acoperis, daca cel caruia i-a fost menita sau cel care a confectionat-o sau a azvarlit-o va trai sau va muri, daca fata se va casatori in cursul anului si cum ii va fi ursitul (tanar sau batran, frumos sau urat), daca va fi sanatos sau bolnav, daca va avea noroc sau paguba in casa.
Se spune ca licuricii, numiti si facliile padurilor, apar in preajma solstitiului de vara si lumineaza noaptea, de la apusul soarelui pana dimineata.
Lista credintelor si a superstitiilor populare legate de aceasta sarbatoare este foarte bogata:
- se spune ca animalele se strang si stau la sfat; cine le pandeste, le poate intelege graiul si poate afla multe taine
- in aceasta noapte apare floarea alba de feriga care aduce mare noroc celui care o culege; curajosul care va infrunta duhurile care o pazesc, va putea citi gandurile oamenilor si va descoperi comorile ascunse
- se atarna crengi de artar la usi si la ferestre pentru a indeparta fortele malefice
- este de foarte bun augur daca in aceasta zi vezi o furnica rosie
- se spune ca nu este bine ca oamenii sa se trezeasca devreme dimineata, pentru ca pe cer rasare nu un singur soare, ci trei
Nu numai in Romania, ci pe toate continentele exista traditii, ritualuri, credinte si superstitii deosebit de asemanatoare, legate de solstitiul de vara. Este o perioada care abunda in serbari campenesti, ritualuri agrare, targuri, balciuri si iarmaroace. Solstitiul de vara deschide ciclul manifestarilor traditionale estivale.
Traditia si superstitiile au radacini stravechi, fiindca cea mai lunga zi a anului a fost considerata punct de balanta, de rascruce, de schimbare a anului, cand exista un anume moment in care toate stihiile stau in cumpana, o zi a absolutului inscrisa sub semnul focului care este simbolul soarelui.
Vechii celti serbau intre 20 si 23 iunie solstitiul, aducand in acest fel multumiri zeitei Litha care asigura fertilitate, bogatie, putere si ordine. Vechii germani, aprindeau focuri pe munte si rostogoleau la vale roti aprinse care simbolizau soarele si pe zeul lor Wotan, in acelasi timp ele avand rolul sa puna pe fuga spiritele rele.
Traditia si superstitiile au radacini stravechi, fiindca cea mai lunga zi a anului a fost considerata punct de balanta, de rascruce, de schimbare a anului, cand exista un anume moment in care toate stihiile stau in cumpana, o zi a absolutului inscrisa sub semnul focului care este simbolul soarelui.
Vechii celti serbau intre 20 si 23 iunie solstitiul, aducand in acest fel multumiri zeitei Litha care asigura fertilitate, bogatie, putere si ordine. Vechii germani, aprindeau focuri pe munte si rostogoleau la vale roti aprinse care simbolizau soarele si pe zeul lor Wotan, in acelasi timp ele avand rolul sa puna pe fuga spiritele rele.
La populaţia Samen din zona Arctică există credinţa că, atunci când zeiţa soarelui Beiwe, împreună cu fiica ei Neida, iese la plimbare pe bolta cerului într-o sanie trasă de reni albi, ea goneşte iarna şi aduce din nou vegetaţia primăverii. In cinstea ei, la solstiţiu de vară, pentru ca să-i mulţumească şi s-o facă să mai revină şi în anul următor, populaţia împleteşte din ierburi diferite, coroane denumite „inelele soarelui”pe care le atârnă de uşi şi ferestre şi aprind focuri pe culmi.
Kupalo era zeiţa rusă a solstiţiului de vară şi este reprezentată printr-o păpuşă din paie îmbrăcată în haine de femeie.În cinstea ei se făceau mari focuri, pentru ca ea să fie darnică şi binevoitoare.
In Balcani, aceeaşi păpuşă Kupalo era alcătuită dintr-un mesteacăn, căruia i se tăiau toate crăcile de jos, lăsându-se doar coroana cu frunze care reprezenta capul. Kupalo lua parte în fiecare an la ritualul focului. Femei şi bărbaţi, fete şi băieţi săreau peste un mare foc „al prieteniei” trăgând fiecare în urma lor această păpuşă ce reprezenta zeiţa solstiţiului. A doua zi urma ritualul spălării la care participau toţi locuitorii din satul respectiv. Cu mare alai, păpuşa era dusă până la malul unui râu şi lăsată să fie purtată de ape, credinţa fiind că o dată cu ea vor pleca toate lucrurile rele, boli, necazuri, secetă, neînţelegeri, iar anul care va urma va fi îmbelşugat şi fericit.

Sfintii Imparati Constantin si Elena

Biserica Ortodoxa ii praznuieste astazi, 21 mai, pe Sfintii Imparati Constantin si mama sa, Elena. Constantin cel Mare, imparat roman (306-337), a devenit suveran al intregului Imperiu Roman dupa invingerea lui Maxentiu si a lui Liciniu. In ziua premergatoare luptei cu Maxentiu, in anul 312, Constantin a vazut pe cer o cruce luminoasa si o inscriptie: In hoc signum vinces (prin acest semn vei birui). Imparatul va insemna toate steagurile armatei sale cu semnul sfintei cruci si va intra biruitor in Roma. Prin Edictul de la Milano (313) a acordat libertatea de cult a crestinismului, acesta devenind religie de stat in timpul lui Teodosie cel Mare. Imparatul Constantin a convocat primul Sinod ecumenic la Niceea (325), unde dupa lungi dezbateri, invatatura lui Arie a fost condamnata si s-a adoptat formula ca Fiul lui Dumnezeu este de o fiinta cu Tatal si deci, din veci cu El. La sinod au fost alcatuite si primele 7 articole ale Simbolului de credinta sau Crezul, a fost fixata data Pastilor (prima duminica dupa luna plina, dupa echinoctiul de primavara) si s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericeasca.
Sfantul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de catre episcopul Eusebiu de Cezareea. A murit la scurt timp in Nicomidia si a fost inmormantat in Constantinopol, in biserica ctitorita de el.
Flavia Iulia Helena s-a nascut in provincia Bitinia. In anul 293, generalul roman Constantiu Chlorus, la indemnul imparatului Diocletian, divorteaza de imparateasa Elena. Acesta nu se recasatoreste, ci traieste departe de atentia publica, dar aproape de fiul sau. A reusit sa descopere pe dealul Golgotei crucea pe care a fost rastignit Hristos. Potrivit traditiei, in urma sapaturilor s-au gasit trei cruci. Pentru a se identifica crucea pe care a fost rastignit Hristos, au atins cele trei cruci de un mort. Acesta a inviat in momentul in care a fost atins cu Crucea Domnului.
Imparateasa Elena a zidit Biserica Sfantului Mormant, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret si multe alte sfinte locasuri.
Numele Constantin este de origine latina si vine de la constans, constantis ("constant", "ferm").
Elena - Stravechiul nume Helene este explicat de unii prin gr. helane ("torta", "faclie", dar si "foc sacru", la sarbatorile numite Heleneia, dedicate zeitei Artemis), iar de altii prin gr. hele ("lumina arzatoare a soarelui").

La multi ani tuturor celor care poarta aceste nume!

Apoi, la doua zile sunt Rusaliile.

Numita si Pogorarea Sfantului Duh (asupra ucenicilor lui Iisus din Nazaret), vorbim de o sarbatoare crestina importanta, care se tine intoteauna duminica, la 50 de zile dupa Pasti.

Cuvantul romanesc "rusalii" derivă, probabil, indirect, din lat. Rosalia, prin termenul din gr. medie ρουσάλια şi sl. rusalija.

Nu ma uita

Sunt atât de frumoase, de delicate. Albastrul lor te face să crezi că Cerul a cernut pe pământ mii de picături strălucitoare din albastru acestui nesfârşit firmament al lumii… Cum să uiţi atâta frumuseţe? Ea grăieşte despre minunile Creatorului mai bine decât ar putea să o facă oamenii vreodată prin cuvinte…
Se zice că, după ce au răsărit toate florile, Zâna Florilor le puse fiecăreia câte un nume, numai uneia nu-i pusese. Uitase de ea.
Florile, văzându-se cu nume, care de care se bucura mai tare, numai cea fără de nume sta supărată şi dusă pe gânduri, într-o vale de lângă un pârâu, şi nu odată plângea, de-i curgeau lacrimile şiroi.
Ieşind la un timp oarecare după aceasta Zâna Florilor la plimbare pe o câmpie înverzită şi împănată cu fel de fel de flori şi, văzând că toate florile se bucură şi se veselesc, se bucură şi ea de bucuria lor. Mergând însă ceva mai departe şi dând de cea de lângă pârâu, că sta locului şi plângea, o întrebă plină de mirare, zicând:
- Da tu de ce stai şi plângi? De ce nu te veseleşti şi tu ca toate surorile tale?
- D-apoi cum n-oi plânge şi nu m-oi tângui, după ce le-ai dat tuturor florilor, pe câte le-ai văzut că se veselesc, câte un nume, numai pe mine m-ai uitat! – răspunse floarea, oftând.
Zâna Florilor, auzind acest răspuns şi fiind din firea ei foarte miloasă, începu a o mângâia şi a-i zice cu blândeţe:
- Încetează, draga mea, nu mai plânge degeaba, că în scurt timp vei căpăta şi tu un nume!
Şi cum rosti ea cuvintele acestea, se întoarse înapoi la palat, se sfătui apoi cu celelalte zâne şi, chemând la sine pe floricica plângătoare, îi zise:
- Nu m-ai uitat că nu ţi-am pus şi ţie un nume, ca şi celorlalte surori ale tale. De azi înainte te vei numi „Nu mă uita”!
Şi de atunci „Nu mă uita” se numeşte floricica aceasta în multe părţi ale lumii.
Florile de “Nu-ma-uita” sau Myosotis, denumire data din limba greaca care inseamna "urechea soarecelui", sunt un gen de plante din familia Boraginaceae (plante erbacee acoperite de peri aspri). Denumirea comuna a fost data din expresia franceza "Ne m'oubliez Pas", care a fost folosita pentru prima data in limba engleza in anul 1532. Nume similare se gasesc in mai multe limbi.
Intr-o legenda germana se spune ca Dumnezeu a uitat numele tuturor plantelor, cand una dintre ele a strigat, "Nu ma uita, Doamne!" Prin urmare, Dumnezeu a raspuns: "Asta trebuie sa fie numele tau". Intr-o alta legenda se povesteste ca floarea de dimensiuni mici ar fi strigat, "nu-ma-uita!" catre Adam si Eva atunci cand acestia au parasit Gradina Raiului.
Printre povestile legate de floarea de Nu-ma-uita este si cea cu copilului Hristos care statea asezat in poala Mariei, iar intr-o zi a spus ca el ar dori ca generatiile viitoare sa poata vedea ochii ei. El a atins ochii mamei lui si cand a fluturat mana deasupra pamantului au aparut flori albastre denumite "Nu-ma-uita".
Henric al IV-lea a adoptat floarea “Nu-ma-uita” ca simbol in timpul exilului sau in 1398.
In secolul al XV-lea, in Germania, se presupunea ca purtatorii acestor flori nu vor fi uitati de iubitele lor. Legenda spune ca, in epoca medievala, un cavaler si o domnita se plimbau de-a lungul unui rau. El a cules un buchet de flori, dar din cauza greutatii armurii, a cazut in apa. In timp ce se scufunda, aceasta a aruncat buchetul de flori persoanei iubite si a strigat "Nu ma uita”. Floarea a fost adesea purtata de femei ca un semn de fidelitate si dragoste de lunga durata.
Inainte de a deveni a zecea provincie a Canadei in 1949, Newfoundland folosea floarea de Nu-ma-uita ca un simbol in amintirea razboiului natiunii. Aceasta practica este inca in uz si in zilele noastre, desi Newfoundlanders au adoptat si floarea de mac.
Masoneria a folosit mult timp simboluri concrete pentru a preda lectii valoroase şi importante. Simbolul acestei flori a fost prima oara folosit in Francmasonerie de catre Marea Loja zur Sonne (Bayreuth) in 1926, ca emblema la Conventul din Bremen. Dupa cel de al doilea razboi mondial, floarea a fost utilizata din nou la primul Convent anual din 1948 al Marii Loje Unite a Germaniei. Acum insa reprezinta simbolul tuturor celor care au suferit in numele Francmasoneriei, in special in perioada nazista. Adolph Hitler nu a fost niciodată în măsură să elimine complet Francmasoneria în Germania, nu a fost niciodată în măsură să înţeleagă că respectul pentru drepturile individuale şi dragostea de libertate va continua să ardă în inimile unor oameni adevarati, şi că Masoneria poate rezista chiar şi într-un mediu din cel mai represiv. Ca pasarea Phoenix, Masoneria a crescut din cenusa Germaniei naziste, ca un tribut adus curajul omului şi durabilitatii adevaratelor valori.
Florile au un limbaj aparte... Miturile, povestile biblice, fabulele, etc toate au incercat sa elucideze misterul semnificatiei florilor.
„Floare albastra" este metafora -simbol din titlul omonim al unei poezii eminesciene, un motiv romantic care apare si-n finalul acesteia, aparent paradoxal („ Ce frumoasa, ce nebuna / E albastra-mi, dulce floare!" si „Floare-albastra, floare-albastra!... /Totusi... este trist in lume!"). Critica literara a oferit mai multe interpretari acestui motiv, vazand in el o influenta germana. „Floarea albastra" este motivul central al romanului Henrich von Ofterdingen, de Novalis, si simbolizeaza nostalgia infinitului, aspiratia spre absolut. Ca ideal de puritate, sugerand infinitul, motivul apare si la Leopardi (La Ginestra).
Cateva din semnificatiile posibile ale simbolului ar fi:
- „iubirea pierduta, dorul orientat catre trecut"; „O expresie cromatica pentru sentimentul infinitului" (T. Vianu)
- „ aspiratia nostalgica dupa un ideal necunoscut a carui cucerire compenseaza dezamagirea de lumea reala sub toate formele ei" (G. C. Nicolescu)
- „refacerea idilica a unui moment de intimitate erotica din trecut, punctat de regretul pentru iubirea disparuta", invocandu-se astfel „ albastreaua ", adica floarea de „ nu ma uita ", ca gaj al iubirii nestinse (D. Popovici)
- „un ideal erotic din tinerete, cea dintai tentatie a vietii pe care o reduce la pesimism in finalul poeziei (Vladimir Streinu).
- „dialogul eternului cu efemerul care va culmina in Luceafarul, o metafora a vietii, o chemare inspre lume si « noroc » implinit in contingent "(Zoe Dumitrescu Busulenga)
Cert e ca motivul florii albastre apare si in alte poezii eminesciene, de exemplu in Calin (file de poveste) („Flori albastre tremur ude in vazduhul tamaiet"; „Flori albastre are-n paru-i..." ), unde este un simbol al gingasiei si puritatii fetei de-mparat, care isi implineste visul de iubire, dar si in nuvela fantastica Sarmanul Dionis.
Floarea albastra poate fi simbolul iubitei care-l cheama la trairea reala a iubirii pe poetul - geniu preocupat de abstractiuni, visator si contemplativ, dar poate fi chiar floarea de „nu-ma-uita", care a declansat memoria afectiva, proiectand in imaginar sau readucand din trecut o poveste de dragoste sau o dorinta. In aceasta interpretare, floarea albastra ar simboliza iubirea, sau mai precis, dorul de dragoste.

Simbolul sarutului

Până astăzi, sarutul este dovada unui raport profund între persoane, în semn de prietenie şi respect, semn de iertare şi binecuvântare.

Primul semn al păcii şi al dragostei creştine în liturgie a fost sărutul, e un gest liturgic specific creştin. Sfântul Pavel e cel dintâi care vorbeşte despre un atare gest "Salutaţi pe toţi fraţii cu sărutare sfântă" (Rom 16,16; 1Cor 16,20; 2Cor 13;12). Nu ştim dacă se referă la un rit liturgic, deşi e foarte probabil de vreme ce Sfântul Iustin la jumătatea sec. al II-lea îl descrie ca atare. Ca şi în viaţa de toate zilele sărutul păcii era schimbat de toată lumea deşi, după mărturisirea lui Tertulian, bărbaţii păgâni neadmişi la "sărutarea sfântă" a creştinilor nu priveau cu ochi buni acest lucru la femeile lor.
Foarte curând, datorită abuzurilor, sărutul păcii s-a limitat: femeile îl dădeau femeilor, bărbaţii bărbaţilor. Acest lucru îl prescrie deja Tradiţia Apostolică. Se ştie că la adunările liturgice femeile stăteau într-o parte, bărbaţii în cealaltă parte. Pseudo - Clement (sec. II-III) ne descrie un amănunt curios: femeile sărutau mâna bărbaţilor pe care aceştia o ţineau acoperită cu toga.
Sărutul păcii a existat întotdeauna în toate Bisericile şi din Orient şi din Occident. Diaconul făcea invitaţia printr-o formulă ca de pildă: offerte vobis pacem (oferiţi-vă pacea). Ritul se făcea înainte de liturgia euharistică potrivit cu cuvântul lui Cristos: "Dacă îţi aduci darul tău la altar..." Ulterior în liturgia romană acest rit a fost introdus înainte de Agnus Dei (Mielul lui Dumnezeu).
Sărutul păcii s-a menţinut în liturgie până în sec. al XIII-lea. Papa Inocenţiu al III-lea (1216) prescrie: "Preotul îl sărută pe slujitor... sărutul păcii se continuă în Biserică la toţi credincioşii". Către sfârşitul sec. al XIII-lea din iniţiativa franciscanilor sărutul păcii între clerici a fost înlocuit cu o simplă îmbrăţişare, iar credincioşilor celebrantul a început să le trimită spre sărutare mai întâi patena sau o carte liturgică (evangheliarul, misalul) apoi un instrument confecţionat anume cu această destinaţie numit osculatorium sau lapis (piatră) pacis sau tabula pacis, denumirea luându-se din materialul din care era confecţionat. Către sfârşitul Evului Mediu, dat fiind că separaţia dintre bărbaţi şi femei nu se mai respecta, iar circulaţia obiectului de sărutat dădea naştere la dezordine şi glume, el a fost aşezat într-un loc în biserică şi cine voia mergea să-l sărute. Apoi a ieşit complet din uz rămânând doar îmbrăţişarea clericilor la Liturgia solemnă.
După ultima reformă liturgică semnul păcii în liturgie nu mai este obligatoriu, iar forma în care se dă este stabilită de Conferinţa episcopală.
Dar sărutul păcii nu a fost practicat numai în cadrul Liturghiei. El era dat şi celui care se boteza de toţi membrii comunităţii ca vinculum pacis, adică drept semn că de acum înainte va fi legat prin legătura fraternă de familia creştină în care intra. Despre sărutul neofiţilor vorbeşte deja Sfântul Iustin în sec. al II-lea. Erau sărutaţi şi copiii botezaţi; Sfântul Ciprian îl dojeneşte pe episcopul Fidus căruia îi era silă să sărute copiii abia veniţi pe lume şi aduşi la botez. De asemenea se practica şi sărutul păcii în cele mai multe cazuri la consacrarea episcopilor, la administrarea mirului, la profesiunea monastică, la celebrarea căsătoriei.
Sărutul este de asemenea un gest de veneraţie şi de respect fată de persoanele sau lucrurile sacre.
Sarutul , adesea un semn de prietenie sau afectiune , este un gest de intimitate specific civilizatiei ocidentale, nefiind practicat in toate culturile lumii.
Sarutul constitue in cultura europeana sau vestica , pe de alta parte , un simbol religios-erotic. Unul din cele mai vestite saruturi a fost cel al tradarii : "Sarutul lui Iuda".In traditia crestina , Iuda l-a tradat pe Isus cu un sarut ; in acest fel , sarutul , asociat pana atunci cu pacea si uniunea , a capatat si o incarcatura simbolica negativa , a mortii si a tradarii. Sfantul Augustin avertiza asupra reavointei aduse de un sarut , mai ales atunci cand inima este incarcata cu amagire si necinste. Sarutul tradator al lui Iuda a a fost considerat de crestini ca tradare a insusi sarutului, dar si o tradare a Domnului.In perioada crestina timpurie , sarutul reprezenta un simbol mistic , atat in ceremonialurile liturgice , cat si in cele neliturgice , fiind asociat cu simtaminte intense precum pacea , uniunea si dragostea.
Ma intreb acum cati dintre noi suntem vredinci a intra in comuniune cu Marele Arhitect cand sufletele noastre poarta aceasta povara a urateniei care este ura fata de aproapele nostru? Cat de frumosi si placuti Lui am fi cu totii daca am da tuturor dusmanilor nostrii un sarut al pacii...?

Ziua Europei

Europa sarbatoreste astazi Ziua Europei!

Se implinesc 60 de ani de cand la 9 mai 1950 ministrul francez de externe punea bazele a ceea ce cunoastem cu totii acum drept UE, propunand infiintarea unei comunitati a statelor de pe continent bazate pe un set de principia commune, care sa impiedice declansarea unui razboi si sa uneasca fortele economice.
Data de 9 mai a fost aleasă ca Zi a Europei de Consiliul European de la Milano din 1985, apreciindu-se că punctul de pornire al construcţiei Europei unite a fost declaraţia prin care, la 9 mai 1950 Schuman a propus Germaniei, dar şi altor state europene, să pună bazele concrete ale unei federaţii europene indispensabile pentru menţinerea păcii. Al Doilea Război Mondial a lăsat în urma sa o Europa distrusa din punct de vedere material, frământata de puternice crize politice si divizata, prin “cortina de fier”, în doua mari blocuri: Est si Vest. Apare, în acest context, un puternic curent înspre o politica internaţionala care sa fie capabila sa oprească o a treia conflagraţie mondiala si sa consolideze Europa din punct de vedere economic, fata de SUA si de URSS. Sunt create, aşadar, după război o serie de organizaţii internaţionale, dintre la nivel universal si regional-european, organizaţii având caracter politic, militar sau economic. Într-un moment complicat din primăvara anului 1950, si anume începerea Războiului Rece, lui Robert Schuman, pe atunci ministrul afacerilor externe al Franţei, îi este încredinţata de către omologii si din Marea Britanie si Statele Unite ale Americii o misiune foarte importanta: crearea unui plan care sa duca la reintegrarea Germaniei Federale în concertul european. La 18 aprilie 1951, şase ţări fondatoare (Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda) au semnat Tratatul de la Paris privind prima dintre comunităţile europene, Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). Ulterior, în 1957, prin Tratatul de la Roma, a fost înfiinţată Comunitatea economică Europeană, precursoare a Uniunii Europene de astăzi.

Odată cu aderarea la UE, ziua de 9 Mai a devenit deja o tradiţie pentru noi si astazi toata Masoneria Romana este in sarbatoare.
La multi ani tuturor!

Misterele din Cetatea Luminii

Centrul de Informare Turistică din Mediaş propune turiştilor o călătorie iniţiatică şi interpretativă în lumea simbolurilor francmasonice. Numeroasele clădiri, vechi de sute de ani, care poartă simboluri francmasonice au condus la ideea că oraşul Mediaş a fost ridicat de francmasoni, o idee exploatată turistic de edilii de azi.
În pliantul care îi este dat vizitatorului, un fel de manifest-program al brandului "Mediaş-Misterele din cetatea luminii", toate informaţiile inserate poartă mantia străvezie a misterului abia bănuit.
Autorii construiesc o poveste care este împletită cu realitatea, deoarece privind harta unde sunt trecute misterioasele simboluri, se observă cum păienjenişul străzilor ce se întretaie în cetate se suprapune peste liniile paşilor pe care francmasonii le urmau în ritualuri.
Imaginile arată că Cetatea a fost construită ca un adevărat Templu, în care iniţiaţii desfăşurau trasee în căutarea Luminii.
Dl Matei Adrian, coordonator al Centrului de Informare Turistică, ce aparţine de Primărie, este cel care susţine acest brand si a învăţat că, în principiu, se poate vinde orice dacă ştii cum să-ţi ambalezi marfa.
„E bine că fiecare locuitor din Mediaş interpretează diferit aceste simboluri. Abia că se sporeşte misterul! Noi nu vindem poveşti, ci punem într-o formă mai elegantă ceea ce este deja în oraş. Nimeni nu înşeală turiştii, ci prezentăm nişte insemne într-o formulă mai elegantă. "
Programul brandului te îndeamnă să crezi că, parcurgând cetatea, vei găsi la tot pasul simboluri francmasonice aşezate într-o ordine ce pare dictată de reguli mai presus de simpla înţelegere: coloane, trandafiri rosa-crucieni, octogoane, ochi încadraţi în piramide, ciocan, compas şi echer, crisalida, iedera, macul şi multe alte nenumărate semne pe care le regăseşti în tomurile magice ale urmaşilor lui Hiram şi Osiris.
Păstrând ca element de importanţă majoră Turnul Trompeţilor, simbol tradiţional, arhicunoscut în arhitectura Mediaşului, conceptul lansat poate deschide o nelimitată perspectivă de acumulare a diferite elemente ce se pot reuni sub cupola titulaturii de “mistere”. Aceasta pentru că la istorisirile şi legendele turnului înclinat, ale gemenilor, ale unui cult feminin, ale strugurilor de aur, ale decoraţiunilor cu simboluri solare, ale detaliilor francmasonice, se adaugă multe altele ce îmbogăţesc misteriosul tezaur istoric al cetăţii noastre: Turre Pitz, tuneluri subterane, breslele, Torcătoarea, heraldica, fortificaţiile etc.
Brandul Mediaşului se doreşte a fi un concept deschis, acumulativ, o cupolă sub care să se regăsească toţi cei care în timp, cu sufletul deschis, şi-au adus sau doresc să îşi aducă sprijinul la imaginea comunităţii prin relatarea unor fapte din vechime, prin elaborarea unor lucrări de cercetare ştiinţifică sau chiar beletristică.

Brandul înseamnă un cumul de elemente, o serie de legende adunate sub această imagine a Cetăţii Luminii. Există un mister al construcţiilor francmasonice, pentru că există această supoziţie că Mediaşul a fost construit de către francmasoni în Evul Mediu. Sunt o serie de elemente-simbol în interiorul oraşului, o serie de detalii de arhitectură care pot duce în această direcţie. Interpretate într-un anumit fel dau acest culoar"

http://www.mediasturism.ro/
http://www.primariamedias.ro/

Ploaia care va veni

Sunt un frate tanar, care crede in dreptate,
Am ochi negri, dar am mainile curate.
Iubesc pletele si ploaia si camasile-nflorate,
Nu raspund cand mi se-arunca vorbe-n spate.

Un fapt fara importanta ma poate face sa sper,
Ma-nclin si pun in balanta ce-i sfant cu ce-i efemer.
Peste tot atarna greu
Teama de sinceritate…

Dar de cate ori, prieteni, n-am suras cu intristare,
Cand sperantele pareau inselatoare?
Cand necinstea si prostia si-ascundeau prin gropi norocul,
Stiti de cate ori, prieteni, le-am prins jocul.
Ne-am saturat de palavre, de carti si filme de soc,
Cu vampe reci si cadavre, cu stele de iarmaroc.

Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.

Ni-e lehamite de marsuri, de tromboane si plocoane,
De blazoane, de canoane si fasoane.
Fiindca banul si prostia sunt pericole morale
Circul vieti ne-a impus salturi mortale.
Deasupra florilor noastre ciuperca cheama a pustiu,
Din cer cad pasari albastre si totusi nu-i prea târziu.

Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.
Sa-ncercam sa facem noi
Un oras fara pacate.
Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.
Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.

Text – Dorin Liviu (Chubby) Zaharia (1944-1987)

Melodie interpretata de Florian Pittis si Pasarea Colibri

Despre Templu

Templul din Ierusalim a fost, potrivit relatarilor din Vechiul Testament, primul templu al evreilor, a carui constructie a durat din anul al patrulea si pana in an unsprezecelea an de domnie al regelui Solomon. Prin aducerea chivotului Legii in Ierusalim, Imparatul David a facut din acest oras centrul religios al lui Israel. In acest scop el si-a propus sa zideasca casa Domnului, intrucat chivotul se afla intr-un cort modest, dar Dumnezeu a rezervat aceasta realizare a constituirii templului, fiului si urmasului sau la domnie Solomon (II Sam. 7. 13).
In privinta locului unde a fost amplasat templul din I Paral 22. I aflam ca David dupa ce a inaltat un altar pe aria cumparata de la iebuscul Aravna a destinat acest loc pentru viitoarea "casa a Domnului". Aici a construit Solomon templul sau (II Paral. 3, 1). Mai exact, este vorba de muntele Sion, cu colina Moria, ce se inalta spre nord de o alta colina - Ofel, unde se desfasura orasul vechi. Deoarece varful colinei Moria nu este destul de spatios pentru templu si curtea interioara, Solomon a inconjurat cu ziduri inalte si groase poalele colinei, iar golul dintre ziduri si colina l-a umplut cu pamant si astfel a amenajat o platforma mai extinsa. Astazi aceasta platforma este ocupata de catre moscheea lui Omar.
Exact sub cupola acestei moschei se afla o stanca in interiorul careia este sapata o grota. Aceasta stanca era cu siguranta in legatura cu templul lui Solomon. Potrivit traditiei pe aceasta stanca se inalta altarul holocauslelor din curtea interioara a preotilor. Templul era amplasat, prin urmare , la vest de aceasta stanca. Dupa o alta traditie, pe stanca de care vorbim s-ar fi aflat chiar Sfanta Sfintelor din Templul lui Solomon. de unde si denumirea ei de «piatra de temelie» pe care i-au dat-o frecvent rabinii cand Mantuitorul i-a zis lui Petru : «Tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea» (Matei 16, 18) s-ar fi referit, sustin unii, chiar la aceasta piatra peste care se inalta partea cea mai sfanta a templului.
Templul era o cladire de forma dreptunghiulara, divizata in interior in trei parti: vestibul (la rasarit), numit Ulam, cu o lungime de 10 coti; prima incapere numita Heical (palat sau templu), iar mai tarziu — Sfanta, lunga de 40 de coti; a doua incapere, numita Debir, iar mai tarziu Sfanta Sfintelor, lunga de 20 de coti.
Latimea templului era de 20 de coti. Zidurile despartitoare nu sunt mentionate, dar ele au existat cu siguranta. Un astfel de zid a fost intre pridvor si sfanta. Sfanta si Sfanta Sfintelor erau despartite printr-un perete de lemn de cedru gros de doi coti in mijlociii acestui perete se afla o usa marc de lemn de maslin salbatic, care se deschidea in doua parti.
Inaltimea pridvorului si a Sfintei era de 30 de coti. Iar inaltimea Sfintei Sfintelor numai de 20 de coti. Diferenta de spatiu de 10 coti. care exista intre tavanul Sfintei Sfintelor si acoperisul templului a fost amenajata ca incapere unde se pastra tezaurul templului.
Templul era inconjurat de doua curti. Cea dintai, care inconjura templul era numita curtea interioara, a preotilor sau cea inalta . A doua curte numita exterioara sau cea mare era destinata poporului credincios si se afla la un nivel inferior fata de prima curte. Ar rezulta de aici ca privit de la distanta templul aparea asezai in terasa. Atai in prima cat si in a doua curte existau apartamente pentru preotii care erau randuiti la slujba cu saptamana. Dimensiunile curtilor nu ne sunt cunoscute.
Ca si in Cortul Sfant, si in templu se aflau mai multe odoare. In Sfanta Sfintelor era depus vechiul chivot al Legii din Cortul Sfant. In Sfanta se aflau: altarul tamaierii, care era din lemn de cedru. imbracat in aur (I Regi 6, 20—21 ; 7, 48), masa punerii inainte, confectionata din aceleasi materiale si zece candelabre de aur (I Regi 7.48—49). In curtea interioara, in fata intrarii in Sfanta, se afla altarul jertfelor confectionat din bronz, iar in partea de sud-est a acestuia se afla «Marea de arama adica bazinul pentru spalarea rituala a preotilor, asezat pe spinarea a doisprezece tauri, asezati toi cate trei, cu capetele catre cele patru puncte cardinale.
Templul construit de Solomon a dainuit mai mult de patru secole, fara sa fi suferit modificari esentiale. Templul a suferit si din cauza unor cuceritori ai teritoriului Tarii Sfinte care au jefuit tezaurul, precum a fost cazul regelui Sesonc al Egiptului (I Regi 14. 26). Dar si un rege al lui Israel — Ioas nu s-a sfiit sa deposedeze templul de tot tezaurul sau, dupa o victorie ce o repurtase asupra lui Amasis (II Regi 14, 14).
In anul 586 i.Hr. templul a fost jefuit si distrus pana pana in temelie de catre Nabucodonosor. Totul a fost transportat in Babilon vasele sfinte si toate podoabele din aur, argint si arama. Templul a fost reconstruit intre anii 516 i.Hr – 70 d.Hr cunoscut mai ales sub numele de "Al doilea templu”. A fost distrus de catre romani in anul 70 d.Hr., in timpul revoltei evreilor din anii 66 - 70 e.n. contra stapanirii romane.

Initiativa construirii Templului nu i-a apartinut lui David, ci lui Dumnezeu insusi. Este adevarat ca imparatul David s-a simtit vinovat sa aiba case fastuoase, in timp ce chivotul Domnului locuia intr-un cort (2 Sam. 7:1-2), dar initiativa lui ar fi fost vinovata, daca n-ar fi venit ca o implinire a unei profetii facute de Dumnezeu in Deuteronom 12:1-32. Din cauza pericolului imitarii practicilor idolatre ale popoarelor din jur, Dumnezeu le-a poruncit evreilor sa aiba un locas de inchinaciune: “Voi sa nu faceti asa fata de Domnul, Dumnezeul vostru! Ci sa-L cautati in locasul Lui, si sa mergeti la locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul vostru, din toate semintiile voastre, ca sa-si aseze acolo Numele Lui” (Deut. 12:4-5).
Planul constructiei Templului i-a apartinut deasemenea lui Dumnezeu: “Toate acestea” , a zis David, “toate lucrarile izvodului acestuia, mi le-a facut cunoscut Domnul, insemnindu-le in scris cu mina Lui” (1 Cronici 28:19; 28:11-13).
Persoana care sa construiasca Templul a fost aleasa tot de Domnul. Este adevarat ca David a dorit sa zideasca el Templul, dar Domnul i-a zis: “Tu ai varsat mult singe si ai facut mari razboaie; de aceea nu vei zidi o casa Numelui Meu, caci ai varsat inaintea Mea mult singe pe pamint. Iata ca ti se va naste un fiu, care va fi un om al odihnei, si caruia ii voi da odihna, izbavindu-l din mina vrajmasilor lui de jur imprejur; caci numele lui va fi Solomon (Pace) si voi aduce peste Israel pacea si linistea in timpul vietii lui. El va zidi o casa Numelui Meu” (1 Cron. 22:6-10).
Alegerea locului pe care a fost construit Templul i-a apartinut tot Domnului. Cu prilejul unei triste intimplari in care David a facut numaratoarea poporului, Dumnezeu a lovit Israelul cu ciuma (2 Sam. 24:1-25). Ingerul Domnului i s-a aratat lui David “linga aria lui Aravna, Iebusitul” (2 Sam. 24:16). David a cumparat acest ogor de la proprietarul sau si “a zidit acolo un altar Domnului, si a adus arderi de tot si jertfe de multumire” (2 Sam. 24:25). “Si David a zis: “Aici sa fie Casa Domnului Dumnezeu, si aici sa fie altarul arderilor de tot pentru Israel” (1 Cron. 22:1). Acest loc era exact locul in care Avraam l-a adus jertfa pe Isaac (Gen. 22:2).
Semnificatia Templului a fost multipla.
1. El reprezenta posibilitatea ca cererile evreilor sa fie auzite si ascultate de Dumnezeu:
“Dar ce! Va locui oare cu adevarat Dumnezeu pe pamint? Iata ca cerurile si cerurile cerurilor nu pot sa Te cuprinda: cu cit mai putin casa aceasta pe care ti-am zidit-o eu! Totusi, Doamne, Dumnezeul meu, ia aminte la rugaciunile robului Tau si la cererea lui; asculta strigatul si rugaciunea pe care ti-o face astazi robul Tau. Ochii Tai sa fie deschisi zi si noapte asupra casei acesteia, … Asculta cererea robului Tau si a poporului Tau Israel, cind se vor ruga in locul acesta! Asculta-i din locul locuintei Tale, din ceruri, asculta-i si iarta-i!” (1 Regi 8:27-30).
2. Templul reprezenta locul in care “strainii” se puteau apropia de Dumnezeul lui Israel
“Cind strainul, care nu este din poporul Tau Israel, va veni dintr-o tara indepartata, pentru Numele Tau, caci se va sti ca Numele Tau este mare, mina Ta este tare, si bratul Tau este intins, cind va veni sa se roage in casa aceasta, – asculta-l din ceruri, … pentru ca toate popoarele pamintului sa cunoasca Numele Tau, sa se teama de Tine, ca si poporul Tau Israel” (1 Regi 8:41-43).
3. Templul avea sa fie si locul in care se vor sui toate popoarele sa se inchine lui Dumnezeu atunci cind toate Il vor recunoaste si se vor teme de El
“Ii voi aduce la muntele Meu cel sfint, si-i voi umplea de veselie in Casa Mea de rugaciune. … Caci Casa Mea se va numi o casa de rugaciune pentru toate popoarele” (Isaia 56:7).
Curind, dupa moartea lui Solomon, forma a luat locul functiei si Templul a devenit un prilej de leganare in iluzii false: “Asa vorbeste Domnul ostirilor: Indreptati-va caile si faptele, … Nu va hraniti cu nadejdi inselatoare zicind: “Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului! … Cum? Furati, ucideti, preacurviti, jurati strimb, aduceti tamiie lui Baal, mergeti dupa alti dumnezei pe care nu-i cunoasteti! … Si apoi veniti sa va infatisati inaintea Mea, in Casa aceasta … zicind: “Sintem izbaviti!” … ca iarasi sa faceti toate aceste uriciuni! “Este Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu, o pestera de tilhari inaintea voastra?” (Ier. 7:3-11).
Vinovatia evreilor a atras asupra lor pedeapsa divina. Poporul a fost dus in robie, Ierusalimul a fost distrus, iar Templul a fost darimat.
A existat un al doilea Templu, zidit de Zorobabel pe ruinele celui dintii si extins apoi de Irod cel Mare, pe vremea Domnului Isus. Si acesta a devenit insa un locas al faradelegii. Cind ucenicii s-au laudat cu privelistea Templului. Domnul le-a spulberat iluziile zicind: “Adevarat va spun ca nu va raminea aici piatra pe piatra, care sa nu fie darimata” (Mat. 24:1-2).
Exista o profetie care leaga existenta acestui al doilea Templu de autentificarea lui Mesia, Isus Christos.
Ezra ne spune ca sentimentele celor ce l-au construit au fost mixte: cei tineri se bucurau, cei batrani plangeau cand se gandeau la slava Templului zidit de Solomon:
“In al doilea an de la venirea lor la Casa lui Dumnezeu la Ierusalim, In luna a doua, Zorobabel, fiul lui Sealtiel, Iosua fiul lui Iotadac, cu ceilalti frati ai lor, preoti si Leviti, cei ce se Intorsesera din robie la Ierusalim, s-au pus pe lucru si au Insarcinat pe Levitii de la douazeci ani In sus sa vegheze asupra lucrarilor Casei Domnului. Si Iosua, cu fiii si fratii sai, Cadmiel, cu fiii sai, fiii lui Iuda, fiii lui Henadad, cu fiii si fratii lor Levitii s-au pregatit toti, ca un om, sa vegheze asupra celor ce lucrau la casa lui Dumnezeu. Cand au pus lucratorii temeliile Templului Domnului, au asezat pe preoti In vesminte, cu trambite, si pe Leviti, fiii Asaf, cu chimvale, ca sa laude pe Domnul, dupa randuiala lui David, Imparatul lui Israel. Cantau, marind si laudand pe Domnul prin aceste cuvinte: “Caci este bun, caci Indurarea Lui pentru Israel tine In veac!” Si tot poporul scotea mari strigate de bucurie, laudand pe Domnul, pentru ca puneau temeliile Casei Domnului. Dar multi din preoti si Leviti si din capii de familii mai In varsta care vazusera casa dintai, plangeau tare cand se puneau sub ochii lor temeliile casei acesteia. Multi altii Isi aratau bucuria prin strigate, asa Incat nu se putea deosebi glasul strigatelor de bucurie de glasul plansetelor poporului; caci poporul scotea mari strigate, al caror sunet se auzea de departe” (Ezra 3:6-13).
Dumnezeu l-a trimis atunci pe profetul Hagai sa imbarbateze poporul, facandu-le o promisiune “ciudata”, slava acestui al doilea Templu va fi mai mare decat slava Templului lui Solomon si “in locul acesta oi da pacea”:
“In a douazeci si una zi a lunii a saptea, Cuvantul Domnului a vorbit prin proorocul Hagai, astfel:
“Vorbeste lui Zorobabel, fiul lui Sealtiel, dregatorul lui Iuda, lui Iosua, fiul lui Iotadac, marele preot, si ramasitei poporului, si spune-le: “Cine a mai ramas Intre voi din cei ce au vazut Casa aceasta In slava ei dintai? Si cum o vedeti acum? Asa cum este, nu pare ea ca o nimica In ochii vostri? Acum fii tare, Zorobabel! zice Domnul. Fii tare si tu, Iosua, fiul lui Iotadac, marele preot! Fii tare si tu, poporul din tara, zice Domnul, si lucrati! Caci Eu sunt cu voi, zice Domnul ostirilor. Eu raman credincios legamantului pe care l-am facut cu voi, cand ati iesit din Egipt, si Duhul Meu este In mijlocul vostru; nu va temeti! Caci asa vorbeste Domnul ostirilor: “Inca putina vreme, si voi clatina Inca o data cerurile si pamantul, marea si uscatul; voi clatina toate neamurile, comorile tuturor neamurilor vor veni, si voi umple de slava Casa aceasta, zice Domnul ostirilor. “Al Meu este argintul, si al Meu este aurul, zice Domnul ostirilor.” “Slava acestei Case din urma va fi mai mare decat a celei dintai, zice Domnul ostirilor si In locul acesta voi da pacea, zice Domnul ostirilor” (Hagai 2:1-9).
Problema rabinilor care nu-L recunosc pe Isus ca Mesia este ca aceasta profetie facuta prin Hagai nu s-a implinit si nu mai are nici o sansa sa se implioneasca pentru ca cel de al doilea Templu a fost daramat deimparatul roman Titus in anul 60 d.Ch. Singura explicare posibila care certifica profetia lui Hagai este ca, intradevar, Isus, Cel care a curatit Templul si la moartea Caruia s-a rupt perdeaua dinauntru in doua. lasand intrarea libera in Locul Preasfant, a fost cu adevarat … Mesia. Prezenta si lucrarea Lui au fost singurele elemente care pot explica matematica lui Dumnezeu: “Slava acestei Case din urma va fi mai mare decat a celei dintai, zice Domnul ostirilor si In locul acesta voi da pacea, zice Domnul ostirilor”.
Astazi, evreii se roaga la “zidul plingerii”, un fragment din Templul de acum doua mii de ani. Si jalea lor face parte tot din grija lui Dumnezeu pentru poporul Sau: “Pe zidurile tale, Ierusalime, am pus niste strajeri, care nu vor tacea niciodata, nici zi, nici noapte! Voi care aduceti aminte Domnului de el, nu va odihniti de loc! Si nu-i dati ragaz, pina nu va aseza din nou Ierusalimul, si-l va face o lauda pe pamint” (Isaia 62:6-7).
Biserica lui Christos a adaugat la simbolistica Templului asemanarea cu trupul lui Christos (Ioan 2:18-21), in care Dumnezeu a venit sa se intilneasca cu oamenii si asemanarea cu trupul credinciosilor, care trebuie pastrat in intregime sfint si curat pentru Domnul, fiind locuit de Duhul Sfint (1 Cor. 3:16).
Ezechiel profeteste despre un al treilea Templu care va fi ridicat in vremea Mileniului. Dimensiunile si schita lui sint date de Dumnezeu in ultimele capitole ale cartii sale (Ezechiel 40-48). (Imaginea de mai jos: Templul terminat de Irod)
Unii vad posibila constructia unui Templu care sa stea alaturi de moscheia lui Oamar.