Conciliul de la Trent

Conciliul Tridentin sau Conciliul de la Trento, cunoscut și sub numele latin Concilium Tridentinum, a fost cel de-al nouăsprezecelea sinod ecumenic, recunoscut doar de Biserica Catolică, ținut între 1545 si 1563, pentru clarificarea problemelor apărute odată cu Reforma Protestanta.
Situaţia Vaticanului fiind ameninţată a fost convocat acest Conciliu, desfăşurat în 25 de sesiuni. În Sesiunea a 4-a, iezuiţii au condamnat libertatea cuvântului, libertatea presei şi pe cea a conştiinţei. Nici o persoană nu-şi mai putea alege religia şi oricine credea că mântuirea sa poate avea loc în afara Bisericii Catolice avea parte de anatemă. La fel, oricare persoană care nu credea că Papa nu este vicarul lui Hristos. La acest Conciliu iezuiţii au reuşit să înfrângă opoziţia şi să anuleze toate cererile „ereticilor: căsătoria preoţilor, folosirea limbii indigene la slujbele religioase. Au reuşit să realizeze reforma papalităţii. S-a susţinut infailibilitatea pontificală, care a fost decretată la Conciliul de la Vatican din 1870.
Conciliul de la Trent s-a încheiat cu aceste cuvinte: „Blestemaţi să fie toţi ereticii. BLESTEMAŢI! BLESTEMAŢI!”. Iezuiţii au devenit „trupele de şoc ale contra-reformei...
În concluzie se poate afirma că reforma a fost una dintre cele mai mari revoluţii din istoria lumii. La încheierea ei, creştinătatea Europei de vest s-a împărţit în Protestanţi şi Catolici.
Plecarea hughenoţilor a fost marcată în Franţa de o decădere generală. Oraşele meşteşugăreşti înfloritoare au decăzut, regiuni fertile s-au transformat în adevărate pustietăţi, stagnarea intelectuală şi decăderea morală au urmat unei perioade de progres neobişnuit. Parisul a devenit un vast azil pentru săraci şi s-a apreciat că, la izbucnirea Revoluţiei, două sute de mii de săraci cerşeau pâine din mâna regelui. Numai iezuiţii prosperau într-o ţară în plină decădere şi conduceau cu o tiranie bisericile şi şcolile, închisorile şi galerele”.
Această plecare s-a datorat măcelului din noaptea Sfântului Bartolomeu (24.08.1572), când iezuiţii au ucis peste 70.000 de hughenoţi sau protestanţi francezi.
Franţa, Olanda, Germania şi Polonia a reprezentat partea Europei care a fost scena celor mai mari bătălii între catolicism şi Protestantism.
Prin pacea care s-a încheiat în urma războiului de 30 de ani protestanţilor germani li se asigurau aceleaşi drepturi politice de care beneficiau catolicii. Iezuiţii au trebuit să se supună. Dar au obţinut de la împăratul Leopold I, care a fost elevul lor, şi care domnea atunci, permisiunea de a-i persecuta pe protestanţi în Germania şi Ungaria. „Escortaţi de dragoni imperiali, iezuiţii au trecut la munca de convertire în anul 1671. Ungurii s-au ridicat la luptă şi astfel a început un război care avea să se întindă pe perioada unei generaţii…Această
insurecţie a fost victorioasă sub conducerea lui Francisc Rakoczi, care vroia să-i izgonească pe iezuiţi din toate ţările unde el avea influenţă, dar protectorii influenţi ai Ordinului au reuşit să amâne aceste măsuri, iar expulzarea nu a avut loc până în anul 1707. .
Conciliul de la Trent care reprezintă reacţia catolică împotriva reformatorilor. O înţelegere corectă a concepţiei catolice a îndreptăţirii nu este posibilă fără o cunoaştere a hotărârilor luate la Trent.
Conciliul a luat în considerare următoarele chestiuni asupra îndreptăţirii: (1) Este îndreptăţirea doar de natură exterioară (judiciară; de declarare a noastră neprihăniţi), sau are loc şi o lucrare interioară (de sfinţire)? (2) Care este legătura dintre credinţă şi faptele bune? (3) Are voinţa omenească un rol activ în îndreptăţirea noastră? (4) Ce legătură există între aceasta şi sacramentele catolice ca, Euharistul (aşadar, Cina Domnului), botezul şi penitenţa? (5) Poate credinciosul şti cu certitudine că este socotit îndreptăţit? (6) Pot oare oamenii să se îndrepte într-atâta încât să-şi merite îndreptăţirea înaintea lui Dumnezeu?
Pe data de 9 ianuarie în anul 1547, participanţii la Conciliu au căzut de acord asupra unei formule finale a doctrinei îndreptăţirii: întâi, deşi mai mulţi membrii ai Conciliului au recunoscut un element extern, venit din afară, al îndreptăţirii (prin aceasta apropiindu-se de reformatori asupra acestui punct), consensul la care au ajuns a fost, "opinia că un păcătos poate fi socotit îndreptăţit doar prin merit sau credinţă...este respinsă." Astfel, "îndreptăţirea fiind definită prin devenirea omului neprihănit şi nu doar socotirea acestuia ca atare..."
În al doilea rând, Trentul a privit îndreptăţirea (justificarea) ca având două sensuri (cel de-al doilea corespunzând doctrinei reformate a sfinţirii), faptele bune fiind considerate de acest consiliu ca o condiţie a îndreptăţirii finale. Ca prin urmare, este posibil, şi necesar (într-un al doilea sens) să se ţină legea lui Dumnezeu.
În al treilea rând, luând în considerare păcatul originar, Trent afirmă că acesta a afectat rasa umană. Ca prin urmare, omul nu-şi poate dobândi propria lui mântuire. Voinţa liberă a omului, deşi nu este distrusă, este slăbită de Cădere. De aceea se spune că, "dacă cineva afirmă că voinţa liberă a omului mişcată şi atrasă de Dumnezeu nu cooperează supunându-se lui Dumnezeu care cheamă şi slobozeşte...acela să fie anatema."Este important să se precizeze că "anatema" constituie o hotărâre concretă de excomunicare, nu doar o condamnare automată. De aceea, conform unui autor catolic, "păcătosul într-adevăr cooperează cu acest har, cel puţin în sensul de nu-l respinge deliberat".
Desigur, majoritatea protestanţilor sunt de acord cu acest lucru. Însă, mulţi protestanţi, îndeosebi calvinişti vor adăuga imediat (cum de altfel o fac şi catolicii "tomişti" - deci, după Toma Aquinas), că Dumnezeu este Cel ce stimulează această cooperare şi că o face fără a încălca voinţa liberă a omului.
În cel de-al patrulea rând, subiectul sacramentelor a fost discutat cu ocazia Celei de-a Şasea Şedinţe (3 Martie, 1547). Pentru a putea să înţelegem aceste pronunţări, trebuie reamintit că Trent a definit îndreptăţirea în două feluri. Şi anume, în "prima" şi "cea de-a doua" fază, pe care erudiţii catolici le numesc îndreptăţirea iniţială şi îndreptăţirea progresivă. Botezul lucrează în "prima" fază (supranumită şi, îndreptăţirea/justificarea "iniţială"), aceasta devreme ce ei susţin că puterea de a învinge păcatul primar ne este transmisă ("mediată") prin actul botezului. Atât Euharistul (Cina Domnului) cât şi penitenţa privesc cea de-a doua fază, sau justificarea "progresivă", o asemenea îndreptăţire (sau, neprihănire) spunându-se că este "sporită" prin a lua parte la aceste sacramente.
După aceea, mai există şi o "a treia" fază "finală" a îndreptăţirii prin care, dacă nu s-a comis păcatul de moarte, se poate intra în ceruri.
În al cincelea rând, datorită sublinierii reformatorilor a siguranţei mântuirii, Conciliul de la Trent a fost forţat să se exprime şi asupra subiectului acesta. McGrath susţine că atunci s-a emis "o condamnare clară (răspicată) a doctrinei luterane a siguranţei, considerată în opoziţie faţă de cuvenita umilinţă creştină". Cu toate acestea, condamnarea respectivă priveşte "certitudinea infailibilă" despre care mulţi teologi catolici spun că nu este necesară şi care nici măcar nu este posibilă. De fapt, "dogmele romano-catolice au accentuat că respingerea de către Roma a asigurării personale a mântuirii, nu înseamnă proclamarea unei religii a unei neîncetate nelinişti".
Pentru romano-catolici, "există o poziţie intermediară între siguranţa credinţei şi îndoială. Aceea poziţie este una de certitudine morală care exclude orice anxietate sau disperare." De aceea, despre creştini se poate spune că au o relativă, dar nu absolută (infailibilă), certitudine a mântuirii.
În al şaselea rând, Trent afirmă că justificarea noastră iniţială trebuie privită ca un "dar". Astfel spre surpriza multor protestanţi vine crezul romano-catolic ce spune că, "dacă spune cineva că omul poate fi îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu prin faptele sale...fără harul divin prin Hristos Isus, să fie anatema." În plus, "nici unul dintre acele lucruri ce preced justificarea, fie că este vorba de credinţă sau de fapte, cuceresc harul îndreptăţirii. Căci dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte, altfel, aşa cum spune apostolul, harul nu mai este har."
În concluzie, se cuvine să indicăm că atunci când teologii catolici citează Iacov 2:24 spunând că, "noi suntem îndreptăţiţi prin fapte", nu se referă la aceea justificare iniţială ce are loc la botez, primită prin har. Mai degrabă, aceştia se referă la justificarea progresivă (sau, creşterea în neprihănire) pe care protestanţii o numesc sfinţire. De partea cealaltă, Trentul afirmă totuşi că faptele sunt necesare mântuirii atât în sensul progresiv, cât şi cel final. Acest Conciliu este cel ce a transformat în dogmă faptul că, "prin faptele sale bune, omul îndreptăţit poate avea într-adevăr dreptul să primească o răsplată supranaturală de la Dumnezeu." Asupra acestui punct evanghelicii nu pot fi de acord cu catolicii.

Ordinul Iezuiţilor al Vaticanului

Voi prezenta in cele de mai jos un articol interesant despre Iezuiti preluat de pe blogul http://www.lovendal.net/, articol care prezinta un punct de vedere vis a vis de marile conspiratii internationale si va las sa-l comentati ca atare. Acesta nu este conceptia noastra si nu ne identificam cu cele enuntate de catre autori, insa consideram oportuna prezentarea lor.

"Cred că aţi auzit până în prezent o mulţime de informaţii despre conspiraţiile şi secretele pe care le ascund o mulţime de societăţi secrete ca Bilderberg, Illuminati, CFR, Comitetul celor 300 etc. Se consideră că ele ar conducea lumea, prin intermediul deciziilor care se iau la nivel politic. Toate aceste informaţii sunt binecunoscute publicului larg, mai ales în ultimii ani, datorită răspândirii Internetului.
E interesant faptul că, în toate dezvăluirile privind aceste societăţi secrete se pune accentul pe faptul că ele ar reprezenta elita evreiască, care ar dori astfel să acapereze întreaga lume. Dar ce se întâmplă dacă lumea ar fi, de fapt, condusă din umbră de catolici, prin intermediul societăţii iezuite? Acest lucru este susţinut de către un scriitor de probleme religioase contemporane, pe nume Eric Jon Phelps, în cartea sa “Asasinii Vaticanului”. Cartea se remarcă prin folosirea de documente istorice autentice, care ar confirma cele afirmate mai sus. În exclusivitate şi în premieră în limba română, vă prezentăm o compilaţie dintr-un interviu incendiar cu Eric Phelps, din care veţi afla dezvăluiri cutremurătoare.
Cine sunt iezuiţii?
A nu se uita că, potrivit istoriei oficiale, Ordinul iezuiţilor (ca şi alte ordine, ca cel franciscan) este un ordin din cadrul Bisericii Catolice. El a fost înfiinţat în anul 1534 de celebru teologi Ignaţiu de Loyola. Pe lângă cele trei voturi (promisiuni) călugăreşti obişnuite (ascultare, castitate, sărăcie), iezuiţii au introdus un al patrulea vot, anume cel de ascultare necondiţionată faţă de papă. În 1632, la Paris au înfiinţat societatea secretă Aa, cu scopul de a pregăti tinerii misionari. Ordinul a fost desfiinţat în anul 1773, de către papa Clement al XIV-lea, bulă care s-a aplicat în majoritatea ţărilor europene, cu excepţia Rusiei şi Prusiei, ţări care i-a protejat pe iezuiţi.
Iezuiţii deţin controlul lumii din 1540?
Înainte de a începe, să spunem câteva cuvinte despre această carte. Ea acoperă toate aspectele controlului global al iezuiţilor asupra lumii, începând din anul 1540. Autorul leagă fiecare conflict major şi fiecare asasinat politic de Ordinul Iezuiţilor. Ca şi alte grupuri, evreii n-ar fi fost altcva decât nişte pioni nevinovaţi în agenda iezuită. Totodată, Superiorul-general al iezuiţilor (aşa-numitul “Papă negru”, “negru” semnificând activităţile malefice, ascunse) dă ordine actualului papă. De altfel, ordinul iezuiţilor îşi are sediul tot în Roma, în apropierea Vaticanului.
Să începem acum interviul, cel care vă prezintă dezvăluirile cutremurătoare de care vorbeam la început.
Iezuiţii se închină lui Lucifer
1) Reporter: Unde apare Satan în tot acest tablou şi care este scopul iezuiţilor, aşa-zisa Societate a lui Iisus?
Phelps: Iezuiţii superiori (de la conducerea societăţii) sunt vrăjitori. Ei sunt luciferici, adică ei îl venerează pe ceea ce ei numesc Lucifer. Ei nu cred în Satan, ci cred în Lucifer. Conform lui Alberto Rivera, cel care a făcut parte în anii ’60 ai secolului trecut din conducerea ordinului iezuiţilor, el a fost invitat la o “ceremonie neagră” în Spania, organizată de iezuiţi, în care participanţii purtau pelerine negre şi se închinau lui Lucifer.
2) Reporter: Care e procesul de alegere a unui Iezuit General?
Phelps: Iezuiţii superiori îl aleg, şi, odată ales, e pe viaţă, doar dacă nu devine “eretic” între timp.
Jurământul iezuiţilor e foarte asemănător cu Protocolul Înţelepţilor Sionului
3) Reporter: Ce reprezintă “iezuiţii superiori”?
Phelps: Ei sunt cei “mărturisiţi”, adică depun jurământul iezuiţilor, care este “profesiunea lor de credinţă”.
4) Reporter: Ceea ce m-a intrigat în legătură cu acest jurământ e asemănarea sa cu “Protocoalele Înţelepţilor Sionului”.
Phelps: În mod evident, Ordinul iezuiţilor e cel care a scris Protocoalele. Alberto Rivera care a fost un iezuit, a afirmat că evreii şi Papa au scris împreună Protocoalele. Dar eu cred că doar iezuiţii au făcut-o, pentru că doar ei erau singurii capabili să facă asta. Pentrucă ei se află în spatele guvernelor, şi chiar şi în spatele cluburilor sportive profesioniste. De exemplu, patronul lui Pittsburgh Steelers (club celebru de baseball american) este iezuit. La fel şi patronul clubului Detroit Lions. L-au folosit şi pe Walt Disney (patronul parcurilor de distracţie Disneyland), şi asta pentru că vor să distreze lumea, să-i “îmbete” pe oameni cu plăcere. Să nu se uite că unul din punctele importante din Protocoale este acesta: crearea de distracţii pentru omenire. În timp ce lumea va fi ocupată cu distracţiile, ei îşi pot clădi în linişte tirania.
Las Vegas-ul e controlat de Mafia, sub oblăduirea Bisericii Catolice
5) Reporter: Care este rolul Las Vegas-ului în tot acest mecanism? (Las Vegas-ul este celebrul oraş american, patria jocurilor de noroc, unde se spală anual zeci de miliarde de dolari)
Phelps: Las Vegas-ul, în cea mai mare parte a sa, este controlat de Mafie. Dar toate marile familii mafiote sunt romano-catolice, şi toate sunt subordonate Papei sau Cardinalului de New York. De exemplu, Frank Costello, membru marcant al mafiei americane, a fost prieten foarte apropiat cu mogolul hollywoodian, Joe Kennedy, membru al Cavalerilor de Malta. Cavalerii de Malta sunt fraţi cu marile familii mafiote, Gambino, Lucchese, Columbo. Şi ei controlează Hollywood-ul, şi nu evreii. Evreii nu sunt decât oamenii de faţadă, căci în spatele lor se află Mafia şi cardinalul de New-York.
Iezuitul General, dictatorul absolut
6) Reporter: Spuneţi-mi tot ce ştiţi despre Iezuitul General.
Phelps: Iezuitul General este dictatorul absolut, complet şi total al Ordinului. Atunci când el vorbeşte, provincialii îl ascultă. Provincialii sunt subordonaţii săi, în prezent având un număr de 83. În prezent, Ordinul iezuiţilor acoperă 83 de regiuni ale lumii. Fiecare regiune este condusă de un provincial. De exemplu, în SUA sunt 10 provinciali, în America Centrală, 1 provincial, în Irlanda tot 1 provincial. E un sistem centralizat de administrare, specific Bisericii Romano-Catolice, unde toate provinciile sunt subordonate unui singur “monarh”.
Iezuitul General are toată puterea asupra Ordinului. Atunci când se decide, începerea unui război sau a unui revolte, Iezuitul General adună toate informaţiile de la provincialul regiunii respective, cum e mai bine să se realizeze acest lucru. Iezuitul General conduce lumea prin intermediul provincialilor. Şi provincialii, la rândul lor, îi conduc pe “iezuiţii de rând”, aceştia din urmă neavând nicio idee despre ceea ce se întâmplă la nivelul de sus al ordinului. Este exact ca şi francmasoneria; fracmasonii obişnuiţi, ca şi iezuiţii de rând, cred că ceea ce fac organizaţiile lor este un lucru bun.
“Contele de Monte Cristo”, o alegorie a Iezuitului General care se răzbună
Contele de Monte Cristo, Iezuitul General
După cum se ştie, Alexandru Dumas a scris celebra sa carte “Contele de Monte Cristo”. Contele reprezintă, de fapt, Iezuitul General. “Monte” înseamnă “munte”, iar “Cristo” înseamnă “Hristos”, deci “Contele Muntelui lui Hristos”. Alexandre Dumas a vorbit despre răzbunarea Iezuitului General, atunci când iezuiţii au fost suprimaţi (1773) şi expediaţi pe o insulă aflată la vest de Portugalia. Atunci când iezuiţii şi-au recâştigat puterea (în 1814), ei i-au pedepsit pe toţi monarhii Europei care i-a suprimat, dându-i jos de pe tronuri. Iar Alexandre Dumas, care a luptat alături de forţele ialiene patriotice în 1848, pentru a elibera Roma de puterea Papei, a scris multe cărţi, iar într-una din ele, “Contele de Monte Cristo”, el îi dă în vileag pe iezuiţi. Aşa că, atunci când veţi citi “Contele de Monte Cristo”, aduceţi-vă aminte că totul e doar o satiră care personifică Ordinul Iezuiţilor ce îşi recâştigă puterea în Franţa. Contele de Monte Cristo nu poate fi bătut; şi acesta e Ordinul Iezuiţilor. Dar contele, în roman, nu obţine ceea ce îşi dorea cel maimult, ultima sa dorinţă, iubirea unei femei. El îşi recâştigă puterea politică, îşi recâştigă tot ce-a pierdut, dar nu poate avea dragostea unei femei. Şi acesta e Ordinul Iezuiţilor. Ei nu au parte de femei, n-au parte de dragostea vreunei femei. Pentru că ei sunt celibatari; a avea o femeie, înseamnă a fi devotat soţiei şi familiei, iar ei trebuie să fie devotaţi doar Iezuitului General. De aceea, ei nu se vor căsători niciodată, acaeasta fiind cheia succesului lor.
Scopul suprem al iezuiţilor: conducerea lumii şi reconstruirea templului lui Solomon
7) Reporter: Care este scopul suprem al iezuiţilor?
Phelps: Scopul lor final este acela de a conduce lumea, cu ajutorul Papei, din interiorul templului lui Solomon reconstruit din Ierusalim.
8 ) Reporter: De ce este atât de important reconstruirea templului lui Solomon?
Phelps: Pentru că iezuiţii întotdeauna au vrut asta. Atunci când Ignatius Loyola a creat Ordinul, unul din primele lucruri pe care el le-a făcut a fost acela de a se duce la Ierusalim şi de a stabili cartierul general al iezuiţilor acolo. S-a dus acolo, a încercat, dar a dat greş, aşa că s-a întors şi şi-a continuat studiile. Poate că ar fi bine să discutăm puţin despre Ignaţiu de Loyola.
Fondatorul iezuiţilor, un fost soldat spaniol
Ignaţiu de Loyola, fondatorul iezuiţilor
Ignaţiu de Loyola a fost un soldat spaniol care s-a rănit la picior în timpul unei bătălii ce a avut loc între Franţa şi Spania. La asediul oraşului fortificat Pamplona, Ignatius este grav rănit de un obuz, scos din luptă şi nevoit să se retragă în oraşul său natal, Loyola, pentru a-şi reface forţele. În încercarea de a putea merge normal, el şi-a construit un fel de dispozitiv care să-l ataşeze piciorului său. A suferit dureri cumplite, nereuşind însă să-şi poată folosi din nou piciorul. Acest lucru al neputinţei, combinat cu faptul că astfel, nu mai putea avea parte de compania femeilor, l-a dus într-o stare de depresie. Astfel, el începu să aibă viziuni despre sfinţi, scriind şi exerciţii spirituale. Acestea vor constitui “antrenamentul de bază” pentru iezuiţi. Unul din exerciţii este următorul: dacă subordonatului cuiva îi este spus: “negrul este alb şi albul este negru”, atunci aşa va fi. Interesant că acest exerciţiu apare şi în filmul “JFK” (1991), atunci când Kevin Costner le spune oamenilor săi: “Hei, gândiţi ca CIA. Negrul este alb şi albul este negru”. Acest lucru trădează că producţia filmului a fost mâna iezuiţilor.
Din 1540, iezuiţii vor să constituie o guvernare mondială pentru Papă
Loyola avea o voinţă de fier. El avea în minte ca Papalitatea să-şi recâştige puterea pierdută odată cu Reforma. Aşa că s-a dus la Papă, a căzut la picoarele sale, iar Papa Pius al III-lea a dat o bulă prin care s-a creat Ordinul Iezuiţilor. Acum avea protecţia papală. Dar Ignaţiu de Loyola este un soldat, aşa că va pune la punct o legiune de soldaţi ca să reconstruiască ceea ce Roma a pierdut, şi pentru a construi o guvernare mondială pentru Papă. Şi acest lucru a început din 1540. Şi de atunci, a început o istorie plină de vărsări de sânge. Şi războiae după războaie, toate sunt atribuite Ordinului Iezuit. Nobili catolici, foarte bogaţi, şi-au donat castelele şi banii Ordinului Iezuit. Mult mai târziu, în timpul celui de-al doilea război mondial, iezuiţii au furat tot aurul evreilor.
Iezuitul General controlează toate marile servicii secrete ale lumii
Într-o carte scrisă de Edmond Paris, “Vaticanul împotriva Europei”, acest autor afirmă că ultimii 30 de războaie din lume sunt atribuiţi iezuiţilor, ca de exemplu războiul din Serbia. Dar Edmond Paris nu înţelege un singur lucru: faptul că Iezuitul General controlează toată comunitatea internaţională a serviciilor secrete: CIA, FBI, fostul KGB, Mossad, SIS. El controlează absolut totul.
Biserica Catolică a luptat împotriva libertăţii de conştiinţă, prin Conciliul de la Trent
9) Reporter: Să ne întoarcem la începuturi. Ce a fost Conciliul de la Trent?
Conciliul de la Trent
Phelps: Conciliul de la Trent a fost răspunsul Romei la reforma protestantă. Să nu uitaţi că reforma protestantă ne-a adus libertatea politică de care avem parte azi. Suveranitatea naţională n-ar fi existat fără Reformă. Drepturile individuale n-ar fi existat fără Reformă. Reforma a venit cu doctrina mântuirii prin propria credinţă, nefiind nevoie de preot pentru a ajunge în Rai. Reforma spunea că tot ce avem nevoie este doar mântuirea în Hristos. Astfel, Vaticanul era deposedat de puterea sa spirituală. Preoţii nu mai erau doriţi, oamenii putând să aibă parte de cuvântul lui Dumnezeu direct din Biblie. Drept consecinţă, naţiuni ca Olanda, Anglia sau Germania au început să se despartă de puterea Papei. Sfântul Imperiu Romano-German se despărţea, iar Carol al V-lea, împăratul acestui imperiu se călugări.
Roma se văzu atunci în pericol, pentru că se pierdea putere şi bani. Naţiunile nu-şi mai plăteau “cota lui Petru” pentru trezoreria Vaticanului. Şi Papa era foarte supărat, căci el susţinea că deţine două puteri: puterea temporală şi cea spirituală. Odată cu pierderea puterii spirituale, o pierdea şi pe cea temporală. Cu alte cuvinte, Papa nu mai putea să conducă prin intermediul regelui din ţara respectivă, căci regele nu-i mai recunoştea autoritatea. Aşa s-a întâmplat de exemplu cu regele Henric al VIII-lea al Angliei, care nu a mai recunoscut autoritatea Papei asupra bisericilor din Anglia, ce au fost trecute sub autoritatea Bisericii Anglicane.
Şi astfel, avu loc Conciliul de la Trent (1545-1563), desfăşurat în 25 de sesiuni. În toate aceste sesiuni, au fost condamnate toate tezele Reformei. Oricine crede că mântuirea sa poate avea loc în afara Bisericii Catolice are parte de anatema. Oricine crede că Papa nu este vicarul lui Hristos, va avea parte de aceeaşi anatemă.
Cea mai importantă sesiune a fost cea de a 4-a, în care iezuiţii condamnau libertatea cuvântului, libertatea presei şi libertatea conştiinţei. Aşa că, niciun om nu-şi putea alege religia, nu-şi putea publica ceea ce simte, nu putea avea libertatea conştiinţei.
Iezuiţii au vrut războiul din Vietnam, pentru a “curăţa” acest stat de budişti
Kennedy, ucis de iezuiti?
10) Reporter: Aţi afirmat că asasinarea preşedintelui John Kennedy a fost ordonată de Iezuitul General, executată de Papa Paul al VI-lea şi dusă la îndeplinire de “papa american”, cardinalul Joseph Spellman. Vreţi să vă justificaţi această afirmaţie?
Phelps: Desigur. În primul rând, preşedintele Kennedy a fost asasinat pentru că dorea să pună capăt războiului din Vietnam şi vroia să pună capăt şi dominaţiei CIA. De aici apar alte două întrebări: Dorea Roma războiul din Vietnam? Şi, controla Roma CIA-ul? Răspunsul e afirmativ la ambele întrebări.
Ştim foarte bine că războiul din Vietnam a mai fost denumit “războiul lui Spelly”, adică “războiul cardinalului Spellman”. Cardinalul a făcut vizite pe frontul de război de mai multe ori, numindu-i pe soldaţii americani “soldaţii lui Hristos”. Omul care se afla la comanda forţelor americane era un romano-catolic, membru al CFR, generalul William Westmoreland. Acest general era agentul cardinalului şi care avea grijă ca războiul din Vietnam să fie purtat în mod corespunzător.
Şi de ce dorea cardinalul Spellman războiul din Vietnam? Pentru că asta era dorinţa Iezuitului General. Şi de ce dorea Iezuitul General războiul din Vietnam? Pentru că poporul Vietnamului, budiştii, nu puteau fi convertiţi la catolicism. Ei nu aveau nevoie de Roma. Exista o prezenţă iezuită de câteva secole în Vietnam, aşa că s-a hotărât ca budiştii din Vietnam să fie exterminaţi. Apoi, “curăţire” urma să se întâmple şi în statele vecine Vietnamului, în Cambodgia (cu ajutorul lui Pol Pot), Thailanda şi în Laos. Această “curăţire” a budiştilor trebuia să desăvârşească ceea ce a făcut liderul chinez comunist, Mao Zedong, în ţara sa, China. Dar Mao Zedong a fost controlat de iezuiţi, aşa că…era nevoie de războiul din Vietnam.
Vaticanul controlează şi traficul de droguri…
O altă motivaţie a războiului din Vietnam era traficul de droguri, de care era beneficiară Roma. Vaticanul controlează tot traficul internaţional de droguri: heroină, opium, cocaină. Columbia (ţara nr.1 din lume, producătoare de droguri) are un concordat cu Papa. Un concordat semnifică un tratat cu Papa. Asemenea concordate au avut loc între Papă şi Hitler, Mussolini, Franco (3 mari dictatori ai lumii). De ce avea nevoie Roma de un concordat cu Columbia, decât pentru a controla traficul de droguri? Desigur, că nu cardinalii sau Papa se ocupă direct de traficul de droguri, acest lucru fiind realizat prin intermediul familiilor mafiote, aflate sub controlul Iezuitului General. De fapt, Iezuitul General se ocupă de traficul de droguri încă de acum câteva secole, fiind implicat în traficul de opium din China.
În concluzie, războiul din Vietnam trebuia să consolideze şi mai bine uriaşul trafic de droguri dintre Vietnam (ţară producătoare de droguri) şi SUA. Iar cei care se ocupau de traficul de droguri din SUA, CIA şi mafia americană, aflaţi sub oblăduirea Iezuitului General, trebuiau să-l asasineze pe Kennedy.
Vaticanul şi iezuiţii au fondat CIA
Interesant faptul e că CIA, agenţia centrală americană, a fost creată de cavalerii de la Malta. Unul dintre fondatorii CIA a fost un romano-catolic fanatic irlandez, Bill Donovan, fratele său fiind preot dominican, Vincent Donovan. Aşadar, CIA a fost fondată sub oblăduirea Bisericii Romano-Catolice, care astfel are un control asupra sa. Totodată, iezuiţii sunt cei care au adus în rândurile CIA o mulţime de soldaţi nazişti, pe care iezuiţii i-a folosit pentru a-i ucide pe evrei în Europa. Astfel că CIA de azi este o armă, o armă de spionaj folosită de Vatican.
Iezuiţii, cauza pentru bombele de la Hiroshima şi Nagasaki
12) Reporter: În 1639, iezuiţii au fost alungaţi din Europa. Se pare că n-au uitat acest lucru.
Phelps: Iezuiţii niciodată nu uită. Aceste cuvinte îi aparţin chiar preşedintelui american Abraham Lincoln. Aşa că, răzbunarea pentru Japonia s-a ivit odată cu cel de-al doilea război mondial. E oare o coincidenţă că avioanele care au bombardat atunci Japonia erau produse de companii ca Lockheed, Boeing, McDonald-Douglas sau Grumman, toate deţinute de proprietari iezuiţi? "

Jaques de Molay

Considerati unul dintre cele mai enigmatice Ordine si un obiect de studiu pentru istorici, templierii au devenit, odata cu publicarea cartilor luI Dan Brown un fenomen de masa, fiindu-le dedicata o intreaga literatura, devorata efectiv, de catre opinia publica. Istoria autentica este total diferita de afirmatiile lui Brown si ale pleiadei de epigoni inspirati de romanele sale, iar ultimul Mare Maestru al Ordinului, Jacques de Molay e departe de a fi misteriosul personaj cu puteri supranaturale, conturat de scriitorul american.
Începând cu fondatorul Hugues de Payens, din 1118 cel mai mare grad în cadrul Ordinului a fost cel de Mare Maestru, o poziție câștigată pe viață, deși luând în considerare natura militară a Ordinului, aceasta putea fi o perioadă foarte scurtă. Numai doi Mari Maeștri au murit în timpul mandatului, iar câțiva au murit în timpul campaniilor militare. De exemplu, în timpul Asediului Ascalonului in 1153, Marele Maestru Bernard de Tremelay a condus un grup de 40 de Templieri printr-o spărtură în zidurile orașului. Atunci când restul armatei cruciate nu i-a urmat, cavalerii inclusiv Marele lor Maestru, au fost încercuiți și decapitați. Marele Maestru Gerard de Ridefort a fost decapitat de către Saladin în 1189, în timpulAsediului Acrei.
Marele Maestru supraveghea toate operațiunile Ordinului, atât cele militare din Tara Sfanta si Europa de Est, cât și afacerile financiare din Occident. Unii Mari Maeștri au fost și comandanți militari, deși acest lucru nu era întotdeauna înțelept: câteva defecte în strategia de luptă a lui de Ridefort au contribuit la devastatoarea înfrângere de la Batalia de la Hattin.
La origine un marunt boiernas francez, Jacques de Molay este probabil cel mai faimos Mare Maestru, alaturi de fondatorul Ordinului, Hughes de Payens. Data exacta a nasterii lui nu se cunoaste dar, atunci cand a fost interogat de procurorii regali la Paris pe 24 octombrie 1307, el a declarat ca devenise templier in urma cu 42 de ani, adica in 1265. Cum varsta accederii intr-un ordin calugaresc era de mininum 20 de ani, el trebuie sa fi fost nascut asadar pe la 1244 sau 1245. Dar exista documente ce atesta ca si adolescentii puteau fi primiti in randul Templierilor, motiv pentru care unii istorici contesta aceasta data. Interesant e ca, atunci cand va fi chestionat, peste un an, de trimisul papal la Chinon, el va da acelasi raspuns: ca slujeste ordinul de 42 de ani, deci din 1266!
Cert este ca provenea din ducatul Burgundiei, pe atunci teritoriu al Sfantului Imperiu Roman si fusese primit in ordin de Humbert de Pairaud, Superiorul Templier pentru Franta si Anglia. Pe la 1270, de Molay a plecat in Rasarit, inainte ca lider suprem al Templierilor sa devina Guillaume de Beaujeu. Viitorul conducator isi va petrece o mare parte a carierei in Orient, desi prezenta lui este semnalata din nou in Franta, in 1285. Nu se stie daca a detinut functii in Apus sau Rasarit, ori daca a fost prezent atunci cand Acra, ultima fortareata cruciata si capitala a regatului latin, a cazut, in mai 1291, in mainile musulmanilor.
Dupa aceasta pierdere, ultimii cruciati s-au retras in Cipru. Aici ii vom regasi pe Jacques de Molay si pe Thibaud Gaudin, cel de-al 22-lea Mare Maestru al Templierilor. In cursul unei intruniri desfasurate pe insula in toamna anului 1291, de Molay s-a remarcat prin curajul opiniilor, promitind sa devina omul care avea sa reformeze Ordinul Templierilor. Pe 16 aprilie 1292, Gaudin a decedat, cerand, cu limba de moarte ca locul sau sa fie luat de Molay. Fratii i-au indeplinit aceasta ultima dorinta si pe 20 aprilie, asa cum demonstreaza un document aflat in arhivele coroanei Aragonului, Jacques de Molay semna deja in calitate de Mare Maestru. Imediat ce a fost ales s-a angrenat cu indrazneala in realizarea proiectelor propuse anterior.
In primavara lui 1293 a inceput un turneu prin Occident, care-l va aduce in Provence, Catalonia, Anglia, Italia si Franta. Aici a rezolvat probleme interne ale Ordinului dar principalul sau tel a fost sa obtina sprijinul monarhilor apuseni si al Bisericii, in vederea recuceririi Tarii Sfinte. Cand s-a pus problema unificarii Templierilor cu Cavalerii Ospitalieri, de Molay se va opune vehement, ceea ce a dus la aparitia de nemultumiri in sanul Bisericii, fata de „tirania” impusa. Find diplomat, a reusit sa castige de partea sa pe Papa Bonifaciu VIII si pe regii Eduard I al Angliei, Iacob I al Aragonului si Carol II al Neapolelui. Singurul Suveran important cu care nu era in relatii apropiate a fost Filip IV al Frantei, viitorul sau calau. Intre 1299 si 1303, revenit in Orient, de Molay a depus eforturi pentru incheierea unei aliante cu mongolii, impotriva mamelucilor din Egipt. El intentiona sa coordoneze actiunile ordinelor militare crestine, ale regelui Ciprului si Armeniei Inferioare si hanatului Ilhanului (Persia), spre a se opune eficient fortei tot mai redutabile a mamelucilor, principala amenintare la adresa crestinilor din Tara Sfanta.
In 1298 Templierii au reusit sa stopeze o invazie mameluca in Armenia dar dupa a doua batalie de la Homs in decembrie 1299, crestinii n-au fost capabili sa profite de victoria obtinuta de hanul mongol al Persiei asupra mamelucilor, neavand suficiente armate. Jacques de Molay s-a multumit sa intreprinda raiduri de-a lungul coastelor egiptene si siriene, pentru a hartui si slabi inamicul, in vederea unui asalt general, pus la cale impreuna cu mongolii. Dar hanul n-a pornit la atac nici in 1300, nici in anii ce au urmat. In septembrie 1302, Templierii au fost alungati din insula Ruad, de langa orasul sirian Tortosa, ultima lor citadela din Tara Sfanta. Visul de recucerire rapida a Ierusalimului, nutrit de Jacques de Molay, se naruia astfel...
Intors in Franta, de Molay a intrat in conflict fatis cu Filip, din cauza ambitiei acestuia de a fi recunoscut ca lider al Ordinului (Rex Bellator – rege razboinic). Sfetnicul de taina al regelui, Guillaume de Nogaret pare sa-l fi informat acum pe Filip despre scandalurile izbucnite in mai multe regiuni din Franta unde templierii aveau proprietati, cu privire la comportamentul urat si anti-religios al acestora, sugerandu-i ca ar putea profita de aceste zvonuri pentru a veni de hac Ordinului. Dupa ce a discutat personal cu regele, de Molay a cerut Papei sa realizeze o ancheta independenta asupra acuzatiilor aduse. Dar, inainte ca aceasta sa aiba loc, regele a actionat in forta.
Pe 13 octombrie 1307 toti templierii din Franta au fost arestati iar averile uriase ale Ordinului – confiscate. De Molay, aflat la Paris la inmormantarea Caterinei de Valois, a fost si el intemnitat. Clement a ordonat arestarea tuturor Templierilor, dar a acceptat sa trimita doi cardinali la Paris, pentru a sta de vorba cu de Molay. In fata lor, acesta s-a inchis apoi intr-o mutenie de mormant, cerand sa fie judecat in fata Pontifului. Dar se pare ca jocurile erau deja facute si, intelesi in privinta impartirii averilor Templierilor, regele si Papa au convenit ca de Molay trebuia sa dispara. Pe 18 martie 1314, alti trei cardinali trimisi de Papa i-au condamnat pe Jacques de Molay, Hugues de Pairaud, Geoffroy de Charnay si Geoffroy de Gonneville la inchisoare pe viata. Intelegand ca totul este pierdut, batranul de Molay s-a ridicat, proclamandu-si nevinovatia si chemandu-i pe Papa si pe rege in fata judecatii lui Dumnezeu.
Furios, Filip IV a poruncit ca Marele Maestru sa fie ars pe rug, sentinta fiind dusa la indeplinire in Ile de la Cite. S-a vorbit foarte mult despre un blestem pe care Jacques de Molay l-ar fi aruncat asupra persecutorilor sai – care au murit, intr-adevar, inainte de sfarsitul anului 1314. Mai mult, toti fiii lui Filip IV au murit fara urmasi, astfel ca dupa doar 14 ani avea sa se stinga dinastia Capetienilor, care domnea in Franta de mai bine de trei secole... Moartea Papei a fost si mai invaluita in mister pentru ca acesta a pierit la mai putin de o luna dupa de Molay si in timp ce se afla pe nasalie, un fulger a lovit biserica in care fusese depus, trupul lui fiind mistuit de flacari, ca si cele ale Templierilor pe care-i trimisese la moarte...
La Conciliul de la Vienne din 1312, a emis o serie de bule papale, între care VOX IN EXCELSO, care dizolva oficial Ordinul și AD PROVIDAM, care oferea cea mai mare parte a posesiunilor templierilor cavalerilor ospitalieri.
Se spune că de Molay a rămas sfidător până la sfârșit, cerând să fie legat astfel încât să fie cu fața la Catedrala Notre Dame și să își țină mâinile împreunate. După legendă, a strigat dintre flăcări că atât papa Clement, cât și regele Filip îl vor întâlni în curând în fața lui Dumnezeu si Clement a murit o lună mai târziu, iar regele Filip într-un accident de vânătoare înainte de sfârșitul anului.
O dată cu dispariția conducătorilor Ordinului, restul templierilor din Europa au fost fie arestați și judecați, nefiind aproape în totalitate condamnați, absorbiți în alte ordine militare, precum Cavalerii Ospitalieri sau Ordinul de Calatrava, sau lăsați să se retragă și să trăiască în continuare în pace. E posibil ca unii să fi fugit în teritorii ce nu erau sub controlul papei, precum Scotia excomunicata. Acolo, au luptat pentru regele Robert Bruce si au avut o influență importantă asupra istoriei Scoției, inclusiv în încercările de restaurare a dinastiei Stuart în Regatul Unit.
Disparitia Templierilor si moartea lui de Molay au lasat in urma o sumedenie de mistere. Controversele abunda in legatura cu averea Templierilor, presupusa a fi colosala si despre care se spune ca ar fi fost partial recuperata de membrii care au reusit sa fuga de mania lui Filip cel Frumos. In jurul lui de Molay s-a creat un veritabil mit, reprodus in seria de romane istorice „Regii Blestemati" ai lui Maurice Druon.

In lume exista chiar si un Ordin paramasonic numit "Ordinul Jacques de Molay", in care sunt sunt initiati in exclusivitate fiii minori ai Masonilor, tineri cu varste între 15 şi 21 de ani. Copilul peste vârsta de 14 ani este considerat cu discernamant ai el hotaraste dacă vrea sau nu vrea să vina, asa cum hotaraste să se înscrie într-un club sportiv sau intr-o asociatie a tinerilor. Practic, nu este singura organizatie in care pot intra copii si din care se pot retrage oricând vor ei. De Molay este luat drept model si inspiratie pentru una dintre cele mai influente organizatii de tineret din SUA, DeMolay International, cu aproape 20.000 de membri si din care au facut parte cosmonautul Neil Armstrong, scriitorul John Steinbeck sau fostul presedinte american Bill Clinton.
Masoneria si-a pus pecetea asupra istoriei si o demonstrează evenimentele orchestrate poate de Francmasonerie, in data de 18 martie.
18 martie 1793 : A fost declarată Republica
18 martie 1793 : A fost declarată Republica sau Comuna din Mainz, Germania cu ajutorul trupelor revoluţionare franceze.
18 septembrie 1793, moment complementar celui de 18 martie: Este aşezată piatra unghiulară pe clădirea Capitoliului SUA, în cadrul unui ceremonial masonic condus de George Washington.
18 martie 1848 : Izbucnesc aproape simultan revoluţii în Veneţia, Milano, Stockholm şi Berlin, unde instigatorii erau cunoscuţi Masoni. Acest moment a constituit începutul revoluţiilor pasoptiste din întreaga Europa.
18 martie 1871 : A fost declarată Comuna din Paris.
Cea mai recenta controversa legata de Marele Maestru a fost lansata de doi istorici, Christopher Knight si Robert Lomas, care pretind ca pe Giulgiul de la Torino nu ar fi intiparita imaginea lui Hristos, ci cea a lui Jacques de Molay.
Autorii sustin ca Biserica s-ar fi intors contra Templierilor deoarece acestia ar fi stiut istoria secreta a lui Iisus, diferita de cea asumata de Biserica.În 1357 giulgiul a fost expus publicului pentru prima dată de către familia nepotului lui Geoffrey de Charney, templierul care fusese ars pe rug împreună cu de Molay.
În 2001, un document cunoscut ca Pergamentul de Chinon a fost descoperit în arhivele Vaticanului, înregistrare a procesului Templierilor care arată că papa i-a absolvit inițial pe templieri de toate ereziile în 1308, înainte de a desființa ordinul în 1312. În octombrie 2007, documentele secrete despre procesul templierilor, între care și pergamentul de la Chinon, au fost publicate de Vatican.
În prezent, poziția Bisericii Romano-catolice este că persecuția medievală a templierilor a fost nedreaptă si că nu era nimic rău legat de Ordin sau de membrii săi; Se spune oficial ca Papa Clement a fost obligat să acționeze de magnitudinea scandalului public și de influența dominatoare a regelui Filip al IV-lea. Cavalerii Templieri au căutat scăpare în zonele europene ortodoxe, fiindu-le semnalată prezenţa la Ardud (Transilvania) şi chiar la Cîrţa, unde există o mînăstire cisterciană de prin secolele XIII-XIV. Credem că ei au venit aici pentru a lupta împotriva tătarilor, alături de cavalerii teutoni şi de ioaniţii din zona Banatului Severinului.

Incotro?

Nu sunt un om al vorbelor dar in aceste clipe simt nevoia sa va spun citeva cuvinte ... exista lucruri care ma ingrijoreaza si pe care cred ca le simtim cu toti si deci toti trebuie sa luam pozitie in a le rezolva.
Fa altora tot binele pe care ti l-ai dori sa ti-l faca ei tie..este indemnul pe care il primesti odata cu depunerea juramantului pe cele Trei Mari Lumini ale Francmasoneriei, indemn care ramane undeva uitat pe o etajera. Alaturi de el il primesti si pe cel care iti spune sa iti ajuti Fratii in orice imprejurare. Se pare ca se uita prea usor invataturile istoriei si daca imi este permis sa parafrazez as spune ca cel care uita si ignora invataturile istoriei inevitabil le va repeta. Nu am intrat in Francmasonerie cautand interese materiale ci am cautat si caut o oaza de liniste in care lumea materiala este lasata la usa Templului.
Sunt lucruri pe care le uitam extrem de usor odata cu trecerea timpului si eu chiar am incercat sa parcurg prima calatorie din cele 4 ale Initieri si fac referire aici la cea a pamantului din cabinetul de reflexie. VISITA INTERIORA TERRA RECTIFICANDO INVENIES OCCULTUM LAPIDEM!
Si pentru cine intelege sa nu uitam indemnul „ Daca ai venit din alte interese pleaca acum... „
Intram aici ca sa ridicam temple virtutiilor si sa ingropam in adancuri viciile noastre profane, foarte frumos spus dar oare citi reusim a pune in practica si pentru citi dintre noi conteaza asta ?
Aceasta neliniste care ma cuprinde in momentele cind ma gandesc la destinele Respectabilei Loji din care umil fac parte, faptul ca evenimentele se suced extrem de repede si nu in sensul ascendent ci sub efect de bulgare de zapada aruncat pe o partie ma duce cu gindul la momentul in care se va opri, unde ? cum ? si in ce fel ? pentru ca drumul pe care il simt sub picioare este sigur spre distrugere...
De aceea imi amintesc acea pilda ca numai in unire sta puterea si mai ales in aceste clipe trebuie sa aratam ca sunt Frati si ca suntem uniti in Lantul de unire nu numai in Templu ci si in viata profana! Ca durerea si ingrijorarea mea poate fi si a celui de linga mine si ca o vorba buna, o actiune nu il ingenunchiaza si nu il umilesc pe cel ce le primeste ci il sprijina sa iasa din necazuri si probleme.
Ordinul noastru ( si aici ma refer la toate Obedientele prezente care-si impart acerb jurisdictia) a ajuns un loc viran in care intra cine vrea si iese la fel. Cred ca in aceste momente trebuie sa inchidem cu forta portile noastre mult prea larg deschise si sa reusim sa recladim acest ideal care se numeste Francmasonerie.

Am zis.

Fr:. Codrut S.

Frederich cel Mare

Poate ca anticipam niste evenimente din Istoria Francmasoneriei insa astazi vreau sa evocam o figura legendara care are legatura cu destinul Cavalerilor Templieri si implicit cu Ordinul nostru speculativ.

Frederic al II-lea, cel Mare (1712-1786) a fost un Rege al Prusiei din dinastia de Hohenzollern. A fost crescut de tatăl său Friedrich Wilhelm I (regele soldat) într-un stil autoritar, milităros. Din anul 1730 începe să ducă împreună cu prietenul său Hans Hermann von Katte o viață boemă, încercând să scape de sub controlul tatălui său printr-o încercare de a fugi în Anglia, care eșuează.
Cei doi prieteni sunt arestați și închiși în fortăreața Küstrin, unde, în prezența lui Friedrich, prietenul său este executat pentru dezertare.
Sub influența prietenilor săi austrieci, Friedrich Wilhelm von Grumbkow și Jacob Paul von Gundling, se căsătorește în anul 1733 cu Elisabeth Christine von Braunschweig-Bevern, o rudenie îndepărtată a casei de Habsburg dar căsnicia a rămas fără copii.
La scurt timp după urcarea pe tron in 1740, regele începe razboiul de succesiune la tronul Austriei cu scopul de a reface economic Prusia, țară săracă în materii prime, alipindu-i o provincie bogată.
In primul război, generalul prusac Kurt Christoph Graf von Schwerin cucereste Silezia. In al doilea razboi al Sileziei cuceririle din primul război sunt apărate cu succes. In Razboiul de 7 ani, trupele prusace patrund în Saxonia, regatul sașilor și îi determină pe vecini să se unească împotriva Prusiei într-o alianță alcătuită din Austria, Franta si Rusia, raportul forțelor fiind de 1:3 în favoarea aliaților. Iscusința strategică a tânărului rege i-a determinat pe contemporani să-l numească Frederic cel Mare. Numai razboiul de 7 ani a costat viețile unui milion de oameni, regiuni întregi fiind depopulate, context în care regele este numit monstru de scriitorul german Thomas Mann. Dupa razboiul de succesiune la tronul Austriei, profitând de slăbiciunea acestei țări la încheierea războiului cu Turciadin 1739, Prusia devine una dintre cele 5 mari puteri din Europa.
Este perioada când protestanții pretind să fie tratați ca parteneri egali ai catolicilor. Impărțirea Poloniei sin 1772 este inițiativa Austriei, care împreună cu Rusia devine aliata Prusiei in 1764, iar Prusia anexează Prusia de apus. De la această dată se intitulează el Frederic, regele Prusiei. Ca tânăr monarh a atras atenția regilor și principilor europeni asupra Prusiei prin reformele sale. Printre altele a interzis interogarea prin schingiuire (iunie 1740) și a acordat libertatea religiei. Lozinca lui era eu sunt primul supus statului meu. A contribuit și la dezvoltarea principiilor de drept.
In agricultură, pe timpul său s-a introdus cultura cartofului și s-au asanat mlaștinile Dromling si Oderbruch, s-au introdus reforme în educația militară și s-a trecut la alcătuirea unei structuri stabile de funcționari de stat, fiecare cetățean indiferent de obârșie fiind tratat la fel.
Prusacii, având în vedere avantajele economice ale repopulării regatului, prezintă toleranță față emigranții care erau de religie sau naționalitate diferită, toți cetățenii putându-se adresa direct cu scrisori regelui. Prusia a fost primul regat european unde s-a introdus libertatea (cu anumite limitări) a presei, ceea ce, într-un sistem feudal, era până atunci de neconceput. Incercarea lui Friedrich de a desființa iobăgia a eșuat în fața rezistenței masive a nobilimii latifundiare.
In timpul domniei lui fost clădite sute de școli, dar fiind lipsă de cadre didactice, de multe ori erau aduși suplinitori din rândul subofițerilor trecuți în rezervă. Friedrich cel Mare a murit la data de 17 august 1786 in palatul Sanssouci, fiind înmormântat în Postdam.

In 1776, iezuitii, reprimati de catre Papa s-au aliat cu Frederic cel Mare si cu Catarina a Rusiei...va urma!

Gradul de Ucenic si simbolistica numarului 3

Am ales acest subiect pentru prima plansa pe care vin sa o prinzint in fata voastra pentru ca Gradul de Ucenic si numarul trei au o foarte mare importanta in simbolistica masonica.
Pentru a vedea Lumina profanul face trei calatorii simbolice fiind purificat prin foc, apa si aer. Apoi, renascut, Ucenicul invata sa faca trei pasi la intrarea in Loja, unde vede Luminile cele mari ale Francmasoneriei, care sunt trei: Cartea Sacra, Compasul si Echerul.
Cartea Sacra, in cazul nostru Biblia, simbolizeaza atat credinta cat si relatia noastra cu Divinitatea.
Compasul, cu ajutorul cariua putem desena un cerc perfect, simbolizeaza, in pozitia sa sub echer, superioritatea elementului material. Putem interpreta ca daunator sau nedemn tot ce este in afara cercului descris. Acesta, deschis la 45 de grade, arata ca materia nu este complet dominata de catre spirit. Deschiderea la 90 de grade arata echilibrul intre cele doua forte.
Echerul este o emblema a virtutii, a respectarii legilor. Venerabilul poarta echerul cu laturi inegale, provenit din triunghiul pitagoric, semnificand vointa unui conducator de loja care nu trebuie sa actioneze decat in sensul binelui.
Trei sunt si Luminile cele mici Intelepciunea, Frumusetea si Puterea acestea simbolizand pe Maestrul Lojii si pe cei doi Supraveghetori.
Numarul 3 se gaseste in numeroase ritualuri masonice si insusi simbolul celor 3 puncte :. de unde si numele de „Fratii trei puncte”. Trei ferestre la est, la sud si la vest. Trei trepte ale scarii. Trei ani ai varstei ucenicului. Trei lovituri ale bateriei.
In geometrie un spatiu nu poate fi ichis doar de doua linii. Este nevoie de trei linii pentru a forma o forma geometrica plana. Daca vorbim de o forma solida atunci aceasta este definita de 3 dimensiuni: latime, lungime si inaltime. Daca cifra doi este simbolul patratului sau ale formelor plane, atunci cifra 3, geometric vorbind, simbolizeaza cubul,cea mai simpla forma solida, cu alte cuvinte elementele ce sunt definite de trei dimensiuni.
Cifra trei, simbolizeaza in fond tot ceea ce este solid, real, substantial, complet si intreg. Timpul este divizat in trei: trecut, prezent si viitor. Limba pe care o vorbim face referire la trei persoane. Materia, ca definitie a existentei pamantesti a tuturor lucrurilor ce ne inconjoara, este definita de : mineral, vegetal si animal.
Daca ne intorcem privirea asupra bibliei, vom observa ca numarul trei defineste divinitatea caci insusi Dumnezeu este Unul in trei. In Isaia capitolul 6 versetul 3 Serafimii strigau unul catre altul: „Sfant, sfant, sfant”, cate o data pentru fiecare parte a Sfantei Trinitati.
In Vechiul Testament, Numerii 6:24,25,26 este redat ce a grait Domnul cu Moise:
Sa te binecuvanteze Domnul si sa te pazeasca! (Tatal)
Sa caute Domnul asupra ta cu fata vesela si sa te miluiasca! (Fiul)
Sa-si intoarca Domnul fata Sa catre tine si sa-ti daruiasca pace! (Sfantul Duh)
Dumnezeu Unul este atotputernic, al doilea este Fiul, Mantuitorul iar al treilea este Sfantul Duh Cert este ca numarul 3 reprezinta Divinitatea in forma completa. Numai prin Sfantul Duh putem atinge spiritualitatea. Fara acesta toata opera noastra apartine domeniului planar sau in termeni profani: ”ar fi o treaba de suprafata”. Fara Interventia Sfantului Duh munca noastra ar fi ceea ce o figura plana reprezinta pentru un solid.
Putem distinge ternarul si in alte domenii:
Brahmanismul: Brahma – Bishm – Shiva
Platonicism: Principiu – Cuvantul – Substanta
Misticism: Spirit – Suflet – Corp
Alchimie: Sulf – Mercur – Sare
Francmasonerie: Intelepciune – Forta – Frumusete
Primul termen este activ, aldoilea pasiv, in raport cu primul, dar activ, in raport cu cel de-al treilea care este complet pasiv.
Mai simplu explicate termenele: Cauza – Subiect – Efect
In numerologie regasim acest principiu de actiune a activului asupra pasivului. Numarul 1 reprezinta activul, numarul 2 reprezinta pasivul iar numarul 3 reprezinta reactia activului asupra pasivului adica neutru. Intr-o viitoare plansa va voi prezenta, numerologic, cum toate numerele, oricare ar fi acestea, sunt doar reprezentari ale primelor 9 cifre care nu sunt decat ale primelor 4 cifre. Dar primele 4 cifre sunt doar stari diferite ale Unitatii.
Deci toate numerele oricare ar fi ele nu sunt decat manifestari ale Unitatii.
Etic vorbind, 3 sunt ”lucrurile ce naruie credinta omului: Minciuna, nerusinarea, batjocura. Trei sunt si cele care-l aduc pe om in iad: Clevetirea, impietrirea inimii si ura. Si tot trei il calauzesc spre credinta: rusinea, buna purtarea si frica de Ziua Judecatii.”
Iata ca am trecut in a evidenta existenta, simbolica, a numarului 3 atat in Francmasonerie, geometrie, in Biblie cat si in numerologie. Pot continua cu exemplele dar vreau sa ma opresc aici.
Cred ca simbolistica, cel putin, la nivelul Gradului de Ucenic are rolul de a stimula cercetarea. Este evident ca nu poti sa alergi pana nu inveti sa mergi. Din acest motiv eu invat acum ca sa pot impartasi mai tarziu.
Cred ca acesta este rolul Ucenicului, in cel mai simplu mod explicat, rolul de a invata.
Vreau sa inchid acestea prima lucrare cu un citat care imi da putere de lucru:
„Aminteste-ti, fiu al pamantului, ca a afirma ceea ce este adevarat si a vrea ceea ce este drept, inseamna deja a crea. A afirma si a vrea contrariul, inseamna sa te indrepti, tu insuti, catre distrugere.”

Am zis,

Fr:. Horia C.

Sortul

Sunt cateva luni de cand am decis sa insirui cateva pareri legate de Sortul Masonic. Atunci, citisem undeva cum ca s-au scris despre Sortul Masonic o mie si una de descrieri una mai nastrusnica decat alta. Initial mi-am blocat atentia asupra acestui numar 1001. De ce tocmai 1001? Am tinut minte acest 1001 si am cautat sa citesc cat mai multe pareri.
Se poate spune despre Sortul Masonic, considerandu-i forma patrata, ca face referire la patrat, la cub si la ungiul drept. Forma dreptunghiulara a bavetei a fost considerata ca simbolizand triunghiul. Cea mai interesanta explicatie imi pare a fi ca baveta face legatura cu demonstratia Euclidiana a teoremei lui Pitagora. Poate ca nu intamplator echerul cu laturi inegale este simbolul Venerabilului, care, folosindu-se de cunostinta cu care l-a inzestrat M:.A:.A:.U:. foloseste 4 bete si o sfoara pentru a putea gasi drumul spre casa, oriunde s-ar afla, fie pe pamant, pe apa sau in ceruri.
Interesanta este si legatura dintre cele 4 laturi ale sortului si patratul. Daca ridicam la patrat primele 4 numere, adica 1, 2, 3 si 4 vom obtine numerele 1, 4, 9 si 16. Daca scadem fiecare numar din urmatorul si anume 4-1, 9-4 si 16-9 vom obtine numerele 3, 5 si 7. Acestea sunt pasii in masonerie.
Cu trecerea timpului probabil ca vor aparea din ce in ce mai multe explicatii asa cum, cronologic vorbind, prima asemanare este cu fruza purtata de Adam si Eva si probabil ultima cu cea de-a patra dimensiune. Oicum cred ca putem specula pe simbolistica Sortului Masonic, dar important este sa nu uitam ca acesta este un simbol masonic si ar trebui sa aflam ce este menit sa insemne si nu ce ar putea insemna.
Una dintre cele mai frecvente explicatii, intalnite in literatura specifica, a sortului masonic este ca acesta reprezinta o mostenire din trecut, un vesmant al lucratorilor si o emblema a inocentei si a sacrificiului.
De ce mostenire din trecut
In cultul lui Mithras, zeul luminii, candidatului i se oferea un sort alb. La fel si in cazul Esenienilor, care urmau indeaproape legea lui Moise si care credeau in nemurirea sufletului si in pedepsirea divina a pacatelor, unde initiatul primea sortul in timpul primului an de apartenenta la acest ordin. Sunt semnificative si numarul mare de statui ce reprezinta Zei greci si egipteni, la care inca si astazi se mai observa sortul. Persii chiar au adoptat sortul ca simbol national la un moment dat. Sortul era purtat de profetii everi si este si astazi putat de demnitari ecleziastici. In scrierile sale Fr:. J.G. Gibson remarca urmatoarele: „Oriunde se gaseau sentimente religioase – chiar si printre cele mai salbatice natiuni de pe pamant – nevoia de a purta un sort, sau ceva similar, a fost prezenta.”
Este deci foarte probabil ca primii constructori sa fi fost influentati de aceste antice si universale obiceiuri. Cu toate aceste, Masonii Operativi, foloseau sortul ca o metoda de protectie a hainelor in timpul muncii. Intr-o nota ce dateaza din anul 1685, un Maestu comanda pentru Ucenicul sau: carne, bautura, cazare si sorturi suficiente si de buna calitate. Si cum sortul era poate cea mai prezenta, folosita si importanta ustensila a Masonilor Operativ, atunci a venit ca o consecinta ca Masoneria Speculativa sa continue sa foloseasca sortul din motive simbolice. Si cum scopul operativ al sortului s-a transformat intr-unul speculativ, acesta a suferit pe parcursul anilor si o scurtare. Daca in primele documente Masonii Operativi purtau sorturi pana la glezna, treptat sortul a ajuns sa nu depaseasca genunchiul. Acesta modificare, normala de altfel datorita circumstantelor, ne indreptateste sa consideram orice alta interpretare pe seama dimensiunilor si formei sortului, ca fiind lipsita de substanta.
De la Obedienta la Obedienta s-au adoptat divese dimensiuni si ornamente dar, istoria ne arata ca acestea au o origine, am putea spune, contemporana. Sortul se poarta intotdeauna pe deasupra hainelor.
De ce un vesmant al lucratorilor
Sortul a fost cel mai prezent obiet in viata Masonilor Operativi incat a ajuns sa fie asociat in minitile oamenilor ca fiind o emblema a lucratorilor breslelor. Sortul a ajuns sa fie considerat un insemn al muncii onorabile si constiincioase, al muncii constructive si creatoare in opozitie cu cea distrucatoare sau demolatoare. Tot astfel sortul masonului este un simbol al schimbarii profunde a atitudinii societatii fata de munca, caci a trecut de la simbolul muncii fizice si intelectuale, odata dispretuita de mai marii lumii, la un simbol al unei vieti onorabile. Daca oamenii, in trecut, erau mandri sa poarte sabii, in timp ce lasau treburile vietii cotidiene in slujba sclavilor, sau daca cautau titluri sau decoratii in semn de recunostinta, iata ca astazi, figurat vorbind, sunt nerabdatori sa poarte un simplu, alb sort. Caci cavalerul de astazi prefera sa salveze viata in loc de a o curma si cauta mai degraba gloria muncii decat gloria functiei sau a titlului.
Daca acesta este adevaratul mesaj al sortului, atunci nimeni altcineva nu are dreptul sa-l poarte decat un adevarat Mason, caci acesta este un adevarat cavaler la muncii. Dar munca nu este numai fizica. Exista munca a mintii, munca a spiritului de multe ori mult mai anevoiasa decat munca mainii. Caci acela care se dedica pe sine curatirii grajurilor lui Augias ale lumii, la curatirea mizeriei ce se asterne pe cararile vietii, la fasonarea pietrelor de constructie in carierele confuze ale omenirii, numai acela este demn sa poarte acesta insigna a trudei.
De ce o emblema a inocentei si sacrificiului
O data cu era Marii Loje, si in consecinta a regulei ca sortul sa fie din piele de miel alba, sortul masonic a inceput sa fie un simbol al inocentei datorita culorii si a sacrificiului datorita materialului din care este si astazi realizat.
In Roma antica, o persoana acuzata imbraca adesea un vesmant alb pentru a-si atesta inocenta. La inceputurile bisericii crestine, convertitul se imbraca in alb ca o marturie a determinarii acestuia de a trai o viata fara de pacat. Si nu cred ca este nevoie de a continua cu exemplele, caci fiecare dintre noi recunoaste culoarea alba ca un simbol natural al inocentei.
Inocenta, in masonerie are definitia de a nu face rau, caci nici un om adult nu este fara de pacat asa cum este un copil, care de fapt ignora raul. Inocenta unui mason consta in blandetea lui, in determinarea lui cavalereasca de a nu face vreu rau moral niciunui barbat, niciunei femei sau niciunui copil; consta in toleranta sa in fata ignorantei si cruzimii oamenilor; consta in iertarea lui fata de fratii lui, care, in mod constient sau inconstient ii fac rau; consta in dedicarea lui catre un cavalerism spiritual in numele valorilor si virtutilor civice prin care omul se ridica deasupra brutei si lumea este purtata mai departe pe scarile ascensiunii.
Prin textura sa, piele de miel, sortul poarta semnificatia simbolica a sacrificiului. Pana de curand se credea ca Operativii putau sorturi din piele, dar in arhivele celor mai vechi loje sortul este deschis ca fiind realizat si din panza. In Loja Melrose cat si in Loja Mary’s Chappel No1 din Edinbrugh, cea mai veche din lume, arhivele arata ca sorturile erau confectionate din panza. In consecinta putem spune ca la inceput sorturile nu au fost din piele. Cu toate acestea, exista inscrisuri care spun ca breslele ce manipulau pietre brute si a buseni de lemn aveau nevoie de sorturi confectionate din materiale mai dure decat panza sau bumbacul. Cu toate acestea fraternitatea a folosit in timpul tinutelor sorturi din piele de miel, ca o aluzie la mielul care este simbolul jertfei si sacrificiului. Pentru moment putem spune ca sacrificiul masonului se defineste prin renuntarea la tot ce este nemasonic in el.
Sortul poate fi pe drept considerat, mai vechi decat Lana de Aur sau Vulturul Roman.
Legenda Lânei de Aur ne-a fost lasata mostenire din timpuri imemoriale. Mitologia ne spune ca grecii credeau ca Lâna de Aur e ascunsa într-o tara îndepartata, dincolo de marea care nu putea fi strabatuta. Lâna pretioasa crestea pe spatele unui berbec, cadou facut de unul din zeii lor. Berbecul era pazit zi si noapte de tauri care aruncau flacari si de un balaur care nu dormea niciodata. Promisiunea facuta grecilor era (spune fabula) ca, daca ei vor putea gasi Lâna de Aur si o vor aduce înapoi în Grecia, bogatia si prosperitatea vor abunda în tara lor. Speranta în îndeplinirea acelei promisiuni a dus la întemeierea unui ordin care a primit în rândurile sale pe multi dintre oamenii ilustri ai acelor timpuri, numiti Argonauti – de la numele corabiei Argo cu care au navigat. Simbolul ordinului era simbolul Lânei de Aur. Ceva mai târziu, dar tot în antichitate, a luat nastere la romani un ordin în care au fost primiti doar cei care s-au remarcat în razboi. Simbolul lui era Vulturul Roman. În ce priveste aceste doua ordine, scopul primului era bunastarea lumii întregi; scopul celuilalt era gloria militara. Ambele ordine au disparut de pe fata pamântului, cum de altfel vor disparea toate cele întemeiate pe dorinte zadarnice si josnice.
Dar, zice-se, mai stravechi chiar decât ordinul Lânei de Aur si al Vulturului Roman este ordinul a carui sigla este o blana de miel ori un sort de piele alba, ordin al carui tel este inocenta si puritatea vietii si al carui scop este facerea de bine. Faptul ca acest ordin, Francmasoneria, a supravietuit, în timp ce toate celelalte s-au pierdut, ne învata ca, daca traim conform principiilor sale, si noi vom dainui.

Am zis,

Fr:. Horia C.

Multumiri

In fiecare zi constat cu deosebita satisfactie ca acest blog are si mai multi vizitatori, profani sau initiati care sunt cu adevarat interesati de valorile Masoneriei speculative si de plansele postate aici cu drag de catre echipa de redactie. Suntem contactati permanent de persoane din diverse medii sociale precum si de initiati care au primit Lumina in cadrul unor Obediente Regulare, Iregulare si de Mare Orient ceea ce ne bucura nespus si sublinieaza idea ca Masoneria este universala si doreste perfectionarea Omului si dezvoltarea libertatii sale de constiinta, contribuind permanent la evolutia societatii civile. Chiar daca arborele nostru are o coroana ramificata spre cer, radacina este doar una si credem ca viitorul tarii noastre trebuie sustinut de catre noi toti caci reprezentam acelasi vis de secole si anume dorinta arzatoare de a oferi Romaniei sansa de a se afirma ca o natiune libera si demna in lume, o data pentru totdeauna.
Tuturor celor care ne sunt alaturi, cu fapta sau cu gandul si care s-au angajat activ pe Santierul nostru le multumim pe aceasta cale si le uram succes in drumul spre Lumina.

Un motto minunat

Cor ad Cor loquitur!
O inima vorbeste alteia...asa cum va vorbesc eu voua, Fratii mei, in paginile acestui blog!

Este un dicton celebru inscriptionat pe blazonul cardinalul victorian John Henry Newman (1801-1890), personaj controversat al vremurilor sale si canonizat de curand de catre Papa Benedict al XVI-lea . Ex umbris et imaginibus in veritatem...sta scris în epitaful compus de el insusi, adica de la umbre si de la imagini in sfarsit la Adevar!

Emisiune de marci postale

Pentru colectionarii de elita si nu numai!

Va anuntam cu drag ca Societatea Romfilatelia, printr-o initiativa laudabila a introdus în circulaţie la inceputul lunii noiembrie 2010, cu ocazia împlinirii a 130 de ani de la aprinderea Luminilor Francmasoneriei Regulare din România, emisiunea de mărci poştale „MLNR - 130 de ani".
Aceasta colectie anuala se poate achiziona in Bucuresti de la magazinele specializate din str. Ion Câmpineanu 27, str. Jean Louis Calderon 1-5 sau Calea Moşilor 288.

MLNR are un nou Mare Maestru!

Dorim pe acesta cale sa-l felicitam in mod cordial pe Prea Respectabilul Frate Radu Balanescu pentru alegerea si instalarea Fratiei Sale Ilustre in functia de Mare Maestru al MLNR.

Sincer este o surpriza deosebit de placuta pentru noi si sub ciocanul Excelentei Sale vrem sa fie doar pace si armonie in Masoneria romaneasca pentru a putea lucra cu spor la prosperitatea si bunastarea acestei tari mult prea greu incercate!

Va imbratisam de trei ori, Prea Puternice Frate si va uram viata lunga la carma acestei Obediente regulare.

De asemenea, dorim sa-l felicitam cu aceasta ocazie sublima si pe Prea Respectabilul Frate Eugen-Ovidiu Chirovici pentru munca depusa si care, indiferent de ce s-a scris referitor la natura sa umana, adevarat sau nu, va ramane mereu o figura de referinta a Masoneriei Universale pentru legaturile stranse pe care le-a construit in timpul mandatelor cu Fratii de pretutindeni si marea deschidere catre societatea civila. Este un fin teoretician al cutumelor noastre prin prisma calitatilor sale literare deosebite dar si un practician desavarsit al Craftului care speram ca va pune umarul in continuare la ridicarea edificiului nostru universal, just si perfect.

Am zis!

Purtati-va de grija, Fratii mei!

Poetul, publicistul si omul politic Adrian Paunescu a incetat din viata in dimineata acestei zile la varsta de 67 de ani. Dumnezeu sa-l odihneasca!
Adrian Păunescu s-a născut la 20 iulie 1943, în comuna Copăceni, judeţul Bălţi, fiu al lui Constantin si Floarea. Copilăria si-a petrecut-o în comuna Barca, din judeţul Dolj, fiind crescut mai ales de bunicii săi. După primii ani de liceu, acesta rămâne fără sprijinul tatălui, care este dat afară din învăţământ, pentru activitate anticomunistă şi ulterior, arestat. Adrian Paunescu vine în Bucureşti, unde urmează ultimele două clase la Liceul Central, pe care-l absolvă în 1960. Din motive politice, nu se poate înscrie la Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti, decat în 1963. Între 1970 şi 1971, timp de un an academic, este bursier al Universitatii Iowa - S.U.A., susţinând, în ultima lună a programului american, conferinţe în faţa studenţilor americani, la cateva universităti de prestigiu.
A debutat ca poet în anul 1960, iar din 1973 a condus revista Flacăra. Cenaclul „Flacăra” pe care l-a înfiinţat a devenit un adevărat fenomen de masă, cu care susţine 1.615 manifestări de muzică, poezie şi dialog, în faţa a mai mult de 6 milioane de spectatori. Atât Cenaclul cât şi revistele pe care le-a dirijat au exercitat o atracţie indiscutabilă asupra tineretului şi a vieţii publice din România datorită combinaţiei de idei de stânga de inspiraţie occidentală şi de naţionalism. Mulţi artişti pe care autorităţile comuniste îi puteau considera subversivi au fost lansaţi sau promovaţi de Păunescu prin Cenaclul Flacăra.
Devenit incomod pentru putere, este destituit în iulie 1985 sub pretextul scandalului iscat la unul dintre concertele Cenaclului Flacăra de la Ploieşti. Relaţia lui Păunescu cu regimul Ceauşescu este în general considerată ca ambiguă, mergând de la scrierea de poeme adulatoare la critici publice directe. Aceasta explică şi varietatea poziţiilor pro şi contra Păunescu de după 1989. După căderea comunismului nu i s-a permis reîntoarcerea la conducerea revistei Flacăra, astfel că, în toamna anului 1990 fondează revista Totuşi iubirea. În 1992 devenit membru în Partidul Socialist al Muncii, partid absorbit ulterior de PSD, unde a deţinut de-a lungul timpului mai multe funcţii, ultima fiind de senator de Hunedoara.
Cu peste 50 de cărţi publicate şi alte şapte volume în curs de publicare, Adrian Păunescu este considerat unul dintre cei mai prolifici poeţi români contemporani.

E pamantul tot mai greu,
Despartirea-I tot mai grea…
Astazi s-a stins o stea pe cerul poeziei romanesti dar raman mut in fata destinului care iata l-a facut nemuritor pe acest poet colosal si patriot desavarsit. Angajat permanent al societatii noastre civile ca un militant de elita, va ramane un om profund respectabil in istoria civilizatiei nationale si o amintire nestearsa pentru foarte multi romani care l-au iubit si si-au hranit sufletul cu arta lui.
Ramas bun, Adrian Paunescu!

"Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minima dreptate."