8 dec. 2010

O altfel de istorie, un alt punct de vedere

Cei mai reputaţi istorici ai activităţii masoneriei în România, Radu Comănescu şi Emilian M. Dobrescu, consideră că anii 1945-1948 reprezintă epoca intensei colaborări dintre masoneria româna şi regimul comunist, cea mai agreată de masoni fiind conducătoarea comunistă evreică Ana Paucker. Un număr masiv de comunişti sunt iniţiaţi atunci în masonerie, iar masoni de mare prestanţă (Mihail Sadoveanu, Horia Hulubei, Mihai Ralea, N.D. Cocea, Victor Eftimiu şi alţii) colaborează activ cu noul regim politic!
Istoricii susţin astăzi ideea că odată cu instalarea regimului comunist în România, în anul 1948, activitatea masonică a fost obstrucţionată, astfel încât, în luna iunie, din proprie iniţiativă, Masoneria intră în adormire, încetându-şi activitatea Supremul Consiliu din România, Marea Lojă Naţională şi Ordinul Masonic Român. Masoneria română şi-a continuat apoi activitatea în occident chiar din 1948. O reprezentanţă a Marii Loji Naţionale Române a funcţionat la Paris sub obedienţa Marii Loji a Franţei (!), sub forma a două ateliere: România Unită (condusă de Jean Pangal, care nu recunoştea autoritatea lui Mihail Sadoveanu) şi La Chaine d’Union (creată de Vintilă Petală). La rândul lor s-au reorganizat în exil Supremul Consiliu din România şi Ordinul Masonic Român (a cărei conducere a fost preluată de Marcel Shapira), împreună cu câteva loji româneşti.
În realitate, aşa cum arată cei doi autori mai sus citaţi: “în iunie 1948 fraţii masoni sunt întrebaţi când iau concediu ca să poată participa la munca patriotică de reconstrucţie a ţării. Perspectiva i-a speriat şi o parte din ei pleacă in străinătate, cu documente şi arhive… Nici o măsură punitivă nu a fost luată de autorităţi contra francmasonilor”.
În perioada 1948-1989, se crede ca a existat un moment când Masoneria a fost iarăşi la loc de cinste în România. Istoricii susţin că Nicolae Ceauşescu a încurajat masoneria până în 1971 şi a tolerat-o până în 1980. Termenul de “epocă de aur” a fost pentru prima dată aplicat domniei lui Ceauşescu de un istoric mason, D.G. Şerbănescu, în volumul III din Histoire de la Franc-Maçonnerie Universelle, încă din 1966.
D.G. Şerbănescu, care l-ar fi sedus pe Nicolae Ceauşescu la cauza masonică, era membru al unei loji româneşti din emigraţia de la Paris după 1948, alături de Ion Adlerberg şi alţii conduşi de Marcel Shapira. Aceeaşi autori repetă informaţia lansată de francezul Pierre Cârpit conform cărei Nicolae Ceauşescu ar fi fost membru al lojei masonice Propaganda Due (celebra P2, ce a făcut obiectul anchetei procuraturii italiene...). Afirmaţia s-a bazat pe declaraţiile şi însemnările lui Licio Gelli, venerabilul lojii P2, dar a fost ulterior dezminţită de alte Obediente masonice, precum Marele Orient al Franţei. Căderea lojii P2 s-a datorat afilierii cu mafia italiană şi implicării în deturnări de fonduri soldate cu falimentul uneia dintre cele mai mari bănci italiene, dar nu numai. O anchetă a revistei italiene L’Europeo, continuată de anchetele de presă din România, relata că P2 a fost implicată prin anii 70 într-o tentativă de lovitură de stat în Italia, împreună cu membri ai serviciilor secrete italiene. Condusă de Lucio Gelli, loja a făcut prozeliţi şi în România. Atunci când serviciile secrete italiene au oferit Securităţii, pentru 160.000 de dolari, dosarele a 16 importanţi membrii de partid care aparţineau P2, Elena Ceauşescu s-a opus. Motivul: Nicolae Ceauşescu era membru al P2.
Dincolo de mărturia lui Gelli, nimic nu mai poate demonstra astăzi faptul că Ceauşescu a fost sau nu membru al lojei masonice P2, dar putem considera ca fiind un document probatoriu lucrarea de “istorie” elaborată de lojile din Paris în 1966, lucrare care poate a declanşat practic ideologia dictaturii, a cultului personalităţii, demarând prin conceptul mason al “epocii de aur”. Ceauşescu avea ulterior să introducă felurite obiecte rituale în cadrul organizării statale a României, aşa cum a fost sceptrul, posibilă inspiraţie masonică. Faptul că în 1966 a existat sprijinul masonic extern pentru Nicolae Ceauşescu, prelungit până în 1971, face să fie mai mult decât probabil ca Ceauşescu să fie avut şi contacte personale cu Shapira. Având în vedere valoarea de ipoteză a teoriei lansate de un autor bizar (Marcel Fandarat, Francmasoneria şi clasa politică), care ba laudă, ba condamnă masoneria, suntem nevoiţi să o prezentăm ca atare: “Când şi cum a fost exclus Ceauşescu din P2, nu se poate şti, cert este că el a fost împuşcat în ziua de Crăciun, moartea sa fiind de fapt una simbolică… în timpul pseudo-procesului de la Târgovişte, înainte cu câteva momente de a fi executat, Ceauşescu s-a adresat Elenei Ceauşescu astfel: «Ai văzut ce ne-a făcut Marcel?» În ultimele clipe ale vieţii, Ceauşescu realizase că Masoneria îi hotărâse soarta: execuţia capitală, numele de cod al masoneriei fiind Marcel, nume pe care îl bănuim a avea legătură cu Marcel Shapira, cel care, la Paris, a fost şeful masoneriei române în exil. Această referire a lui Ceauşescu, prin acest nume de cod, se poate regăsi pe caseta video a asasinării lui la Târgovişte, hotărâtă de acel Tribunal în data de 25.12.1989.” Acelaşi autor consideră ca pe o dovadă certă a unui complot masonic în asasinarea cuplului Ceauşescu, prezenţa “revoluţionarului” Gelu Voican-Voiculescu ca reprezentant al noii puteri şi membru al tribunalului ad-hoc care i-a judecat şi ucis pe cei doi, devenit mai apoi vice prim-ministru al României, adjunct al lui Petre Roman). Voican-Voiculescu era la acea dată iniţiat. Acelaşi om s-a ocupat personal şi de ritualul înhumării şi înmormântării celor doi dictatori. Presa a semnalat şi după aceste evenimente că Voican-Voiculescu a continuat să îşi desăvârşească cariera masonică. Astfel, Petre Roman a trimis o scrisoare de recomandare la Cairo, prin care îl autoriza pe ambasadorul României Ion Angelescu să-l asiste pe Gelu Voican-Voiculescu la ceremonia afilierii în loja ritului Memphis-Misraim din Egipt.
În primăvara anului 1990, în presa românească au fost publicate mai multe articole ale “Grupului de la Paris”, reprezentând 19 masoni din afara Supremului Consiliu condus de Shapira, iar în toamnă a fost înfiinţată la Bucureşti RL Concordia, sub auspiciile GOI.
Prima acţiune importantă a avut loc în octombrie 1990, când, prin hotărârea marelui consiliu al lojilor masonice române “în exil” şi a lojilor de perfectie ale Supremul Consiliu se constituie la Paris Marea Loja Naţională Română, compusă din trei loji de bază: Steaua Dunării, România Unită (România Liberă) şi Solidaritatea (Pax in Deo), MM fiind ales Prea Respectabilul Frate Alexandru Paleologu. În mai 1991 Marele Orient Franţei a înfiinţat la Bucureşti loja Humanitas.
Soarta masonică a României avea să se decidă însă de către Shapira în perioada 16-21 mai 1992 la Istanbul, cu ocazia Conferinţei Internaţionale a Suveranilor Mari Comandori ai Supremelor Consilii de Rit Scoţian Antic şi Acceptat din Europa, S.U.A. (ambele jurisdicţii), Canada, Australia şi Israel. Membrii delegaţiei ronoastre, Shapira şi Al. Chiriceanu au prezentat situaţia din România şi nevoile ţării după 45 de ani de devastare comunistă. Cu acest prilej a avut loc importanta întâlnire privată dintre Shapira şi Suveranul Mare Comandor al Jurisdicţiei Sud din S.U.A., Fred Kleinknecht. Consecinţa aranjamentelor de la Istanbul a fost că cele mai active loji străine în iniţierea noii vieţi masonice din România au fost cele din S.U.A., Franţa şi Italia (nu UGLE!!!), care în 1993 au organizat mai multe evenimente importante.
La Cercul Militar din Bucureşti, la 24 ianuarie 1993, a avut loc fastuoasa ceremonie de reaprindere a luminilor în România a Marii Loji Naţionale. Cu ocazia redeşteptării Masoneriei Naţionale, în prezenţa multor masoni străini, printre care şi înalte oficialităţi occidentale, s-a stabilit ca destin al României angajarea pe drumul intrării în Alianţa militară atlantică, NATO. Aceasta a fost de fapt chiar semnificaţia desfăşurării ceremonialului, îndeplinit de Ilustrul Frate Kleinkneght, la Cercul Militar din Bucureşti în cadrul Casei Centrale a Armatei, redenumită astăzi “Casa NATO”. Din partea masoneriei italiene a participat Marele Maestru Giuliano di Bernardo, dar şi adjunctul lui Kleinknecht, Arnold Hermann. Printre participanţii români s-a remarcat prezenţa lui Dan Amedeo Lăzărescu şi Nicu Filip, acesta devenind prin consens unanim Mare Maestru, iar Ilustrul Costel Iancu, Pro Mare Maestru al aceleeasi Obediente renascute.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu