In Romania, lungul ciclu care incepe la Sfantul Nicolae si se termina la Sf. Ioan, este cunoscut ca sarbatorile de iarna si este incarcat de obiceiuri si traditii. Ele sunt sarbatori ale vechii religii solare, peste care s-au suprapus elemente de cult roman si care au fost imbracate in haina crestinismului. Masoneria simbolică oferă aluzii la Sf. Ioan, de fapt la sfinţii Ioan, celebrînd prin agape rituale solstiţiile de vară şi de iarnă, respectiv pe sf. Ioan Botezătorul şi pe sf. Ioan Evanghelistul.
Mare sarbatoare masonica, acest moment astronomic peste care am fost obisnuiti sa trecem cu nepasare, ascunde in sine si ne dezvaluie minunata sarbatoare a Craciunului, solstitiu însemnand de fapt "soare nemiscat". Denumirea provine din latinescul solstitium, format din sol (soare) și stitium, de la verbul sistere (a se opri, a rămîne constant). Spre deosebire de celelalte zile din an, cînd unghiul făcut de soare cu orizontul la trecerea meridianului se schimbă semnificativ de la o zi la alta, la solstiții acest unghi devine staționar, din cauza inversării sensului său de variație.
Ca in fiecare an, desi iarna meteorologica a sosit inca de la 1 decembrie, inceputul iernii astronomice este marcat de un moment precis, cel al solstitiului de iarna . El este legat de miscarea anuala aparenta a Soarelui pe sfera cereasca, ce reprezinta consecinta miscarii reale a Pamintului in jurul Soarelui. Dupa cum este cunoscut, axa polilor Pamintului isi pastreaza directia fixa in spatiu, ea fiind inclinata cu 66 grade 33 minute fata de planul orbitei terestre. Din acest motiv, Soarele parcurge in decurs de un an cercul sferei ceresti numit ecliptica , a carui inclinare fata de ecuatorul ceresc este de 23 grade 27 minute. La momentul solstitiului de iarna Soarele se afla deci in emisfera australa a sferei ceresti, la distanta unghiulara maxima de 23 grade 27 minute sud fata de ecuator, el efectuind miscarea diurna in lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit tropicul Capricornului. Aceasta explica, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor si a noptilor, precum si succesiunea anotimpurilor. La data solstitiului de iarna, Soarele rasare cu 23 grade 27 minute la sud de punctul cardinal est si apune tot cu acelasi unghi spre sud fata de punctul cardinal vest. La momentul amiezii el "urca" - tinind cont de latitudinea medie a tarii noastre, de 45 grade - la numai 21 grade fata de orizont. In consecinta, la aceasta data, durata zilei are valoarea minima din an, de 8 ore si 50 minute, iar durata noptii are valoarea maxima, de 16 ore si 10 minute. Evident, in emisfera sudica a Pamintului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcind inceputul verii astronomice.
In acest an momentul solstitiului de iarna, respectiv al inceputului iernii astronomice, are loc la 22 decembrie, ora 01h38m. Incepind de la aceasta data, durata zilelor va creste continuu, iar cea a noptilor va scadea in mod corespunzator.
Pentru pagani, solstitiul de iarna era noaptea in care se nastea noul Soare, repornindu-se ciclul anotimpurilor.Cea mai veche referinta scrisa despre o sarbatoare ce marca reîntoarcerea soarelui a fost gasita în antichitate, în Mesopotamia. Sarbatoarea care tinea 12 zile, avea drept scop sa-l ajute pe zeul Marduk sa îmblânzeasca monstrii haosului pentru înca un an. Potrivit cercetatorilor, pietrele de la Stonehenge dateaza, cu aproximatie, din 2050 î.Hr. si se presupune ca au fost astfel pozitionate încât lumina soarelui la apus la data solstitiului de iarna sa cada într-un fel anume.
Mare sarbatoare masonica, acest moment astronomic peste care am fost obisnuiti sa trecem cu nepasare, ascunde in sine si ne dezvaluie minunata sarbatoare a Craciunului, solstitiu însemnand de fapt "soare nemiscat". Denumirea provine din latinescul solstitium, format din sol (soare) și stitium, de la verbul sistere (a se opri, a rămîne constant). Spre deosebire de celelalte zile din an, cînd unghiul făcut de soare cu orizontul la trecerea meridianului se schimbă semnificativ de la o zi la alta, la solstiții acest unghi devine staționar, din cauza inversării sensului său de variație.
Ca in fiecare an, desi iarna meteorologica a sosit inca de la 1 decembrie, inceputul iernii astronomice este marcat de un moment precis, cel al solstitiului de iarna . El este legat de miscarea anuala aparenta a Soarelui pe sfera cereasca, ce reprezinta consecinta miscarii reale a Pamintului in jurul Soarelui. Dupa cum este cunoscut, axa polilor Pamintului isi pastreaza directia fixa in spatiu, ea fiind inclinata cu 66 grade 33 minute fata de planul orbitei terestre. Din acest motiv, Soarele parcurge in decurs de un an cercul sferei ceresti numit ecliptica , a carui inclinare fata de ecuatorul ceresc este de 23 grade 27 minute. La momentul solstitiului de iarna Soarele se afla deci in emisfera australa a sferei ceresti, la distanta unghiulara maxima de 23 grade 27 minute sud fata de ecuator, el efectuind miscarea diurna in lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit tropicul Capricornului. Aceasta explica, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor si a noptilor, precum si succesiunea anotimpurilor. La data solstitiului de iarna, Soarele rasare cu 23 grade 27 minute la sud de punctul cardinal est si apune tot cu acelasi unghi spre sud fata de punctul cardinal vest. La momentul amiezii el "urca" - tinind cont de latitudinea medie a tarii noastre, de 45 grade - la numai 21 grade fata de orizont. In consecinta, la aceasta data, durata zilei are valoarea minima din an, de 8 ore si 50 minute, iar durata noptii are valoarea maxima, de 16 ore si 10 minute. Evident, in emisfera sudica a Pamintului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcind inceputul verii astronomice.
In acest an momentul solstitiului de iarna, respectiv al inceputului iernii astronomice, are loc la 22 decembrie, ora 01h38m. Incepind de la aceasta data, durata zilelor va creste continuu, iar cea a noptilor va scadea in mod corespunzator.
Pentru pagani, solstitiul de iarna era noaptea in care se nastea noul Soare, repornindu-se ciclul anotimpurilor.Cea mai veche referinta scrisa despre o sarbatoare ce marca reîntoarcerea soarelui a fost gasita în antichitate, în Mesopotamia. Sarbatoarea care tinea 12 zile, avea drept scop sa-l ajute pe zeul Marduk sa îmblânzeasca monstrii haosului pentru înca un an. Potrivit cercetatorilor, pietrele de la Stonehenge dateaza, cu aproximatie, din 2050 î.Hr. si se presupune ca au fost astfel pozitionate încât lumina soarelui la apus la data solstitiului de iarna sa cada într-un fel anume.
Si iarasi soarele sta, dar in acest moment ghiarele noptii par a se fi intins cel mai mult peste lumina datatoare de viata. Soarele trebuie sa invinga, iar oamenii se roaga pentru ca noaptea sa nu inghita ziua, pentru ca intunericul sa nu ne pustiiasca. Soarele este invocat pentru ca lumina lui sa renasca in viata oamenilor pentru a sfinti in continuare viata. Si miraculos, in acel moment, pentru oameni Soarele re-naste. Iar in intampinarea re-nasterii Soarelui oamenii “glasuiesc” prin sarbatori si rituri.
Iar la “Zeul Soare Invingator” (Deus Sol Invinctus) vom ajunge imediat ce vom arunca o privire asupra uneia dintre cele mai importante sarbatori din Roma antica, aparent solstitiale, numite Saturnalii. Una din cele mai importante sarbatori celebrate in Imperiul Roman in perioada iernii (mai precis in luna decembrie) erau Saturnaliile. Dupa cum o spune si numele sarbatoarea era dedicata zeului Saturn ce are echivalenta in mitologia greaca pe zeul Kronos. Plasarea in perioada solstitiului nu este deloc intamplatoare deoarece odata cu solstitiu de iarna intram in zodia Capricornului al carei stapan este Saturn. Cu toate acestea, ea nu este o sarbatoare solstitiala, implicit solara. Ea este o sarbatoare dedicata explicit zeului Saturn iar faptul ca el stapaneste zodia Capricornului care incepe odata cu momentul este in mare parte o coincidenta.
La aceasta sarbatoare participa intreaga societate si se remarca prin eliberarea sclavilor, entuziasm, bucurie si petreceri fastuase. Se pare ca eliberarea sclavilor se facea in cinstea Erei de Aur, guvernata de Saturn – Kronos, in care nu exista sclavie sau munca grea. O sarbatoare echivalenta exista si in Grecia antica si purta numele de Kronia.
Important de afirmat in acest context este faptul ca sarbatoarea era poate cea mai populara in Roma antica si pe fondul acestei popularitati treptat isi face loc o noua sarbatoare ce se adresa unei minoritati: cultul lui Mithra. De asemenea, mentionez ca Saturnaliilor nu sunt o sarbatoare solara cum sunt tentati multi cercetatori sa sustina, dupa cum Saturn - Kronos nu este un zeu solar si suprapunerea celebrarii lui Mithra peste Saturnalii nu s-a datorat faptului ca cele doua sarbatori vorbesc despre aceeasi realitate simbolica-semnificativa.
Si am ajuns din nou la re-nasterea Soarelui pentru umanitatea speriata de intunericul noptii. Pe fondul Saturnaliilor care plictiseau elitele romane isi face treptat loc incepand aproximativ cu secolul I e. n. (daca nu mai devreme) cultul lui Mithra. Importat de ofiterii romani de la egipteni, care la randul lor l-au importat de la iranieni, cultul lui Mithra era o initiere in anumite mistere si tehnici magice si era prin excelenta adresat unei elite. El inlocuia fastul, ordinarul si dezordinea sociala a Saturnaliilor cu sobrietatea si solemnitatea unei initieri. In scurt timp cultul se raspandeste datorita armatei si in tot Imperiul Roman Mithra este celebrat si sarbatorit de solstitiu de iarna ca "Deus sol invictus". Nu numai ca acest cult concureaza cu crestinismul, dar in acea perioada el este mult mai important la nivel social deoarece a fost sustinut si promovat de oficialii romani. Si asta s-a intampla pana acolo incat in anul 274 cand solstitiu de iarna a cazut pe 25 decembrie imparatul roman Aurelian proclama aceasta zi "Natalis Solis Invicti” si considera acest cult religios drept religie oficiala a imperiului. Notorietatea sarbatorii a facut ca multi istorici ai religiilor, printre care si Mircea Eliade, sa afirme ca daca nu ar fi triumfat crestinismul am fi fost acum mithraici.
Dar lucrurile nu aveau sa stea asa...
Ceea ce acum poate fi surprinzator este ca in primele trei secole ale crestinismului nasterea lui Iisus nu suscita mare interes. Ba mai mult decat atat, multi preoti priveau ca deplasata aniversarea nasterii sfintilor martiri sau a lui Iisus. Ceea ce ar trebui sa ne dea de gandit in masura in care putem privi crestinismul timpuriu ca fiind mai aproape de mesajul originar. Crestinismul asa cum il cunoastem astazi este mai mult rodul conciliilor ecumenice decat a mesajelor si evenimentelor ce il au protagonist pe Iisus.
Ceea ce este cert este ca serbarea lui Iisus pe 25 decembrie se impune abia in secolul al IV- lea si asta dupa ce crestinismul este declarat de catre Constantin cel Mare drept religie oficiala a imperiului. Aceasta decizie este una politica si prin ea s-a intentionat suprapunerea crestinismului peste cultul lui Mithra ceea ce s-a si intamplat de altfel.
La Conciliul de la Niceea se stabileste ca Iisus sa fie sarbatorit oficial pe 25 decembrie. Dupa afirmatiile papei Iuliu I, Craciunul a fost sarbatorit pentru prima data in Roma in jurul anului 337 si abia dupa cateva decenii se extinde in intreaga lume crestina. Crăciunul s-a statornicit în anul 429 d.C., cînd împăratul Iustinian declară sărbătoare a imperiului ziua naşterii lui Cristos.
Lucrurile sunt mai complexe si numai acestui aspect i se pot dedica zeci de pagini...ceea ce pare evident este faptul că serbarea naşterii lui Iisus se suprapune peste o sărbătoare solstiţială, un veritabil cult solar. Pana a fi considerata oficial Nasterea lui Iisus pe 25 decembrie, ea a fost celebrata la mai multe date dintre care cea mai importanta si mai raspandita a fost data de 6 ianuarie. Biserica rasariteana sarbatorea Nasterea fizica odata cu Nasterea spirituala care era considerata a fi Boboteaza, moment in care Ioan il recunoaste pe Iisus drept Mesia.
Pentru noi, solstitiul cade acum pe 22 decembrie. Iar daca am face o corectie a intervalului 25 decembrie - 6 ianuarie, raportat la zilele noastre am obtine intervalul 22 decembrie - 3 ianuarie. Ceea ce este extrem de important si sugestiv este faptul ca pe 3 ianuarie, desi frigul domneste in emisfera nordica, Pamantul se afla la cea mai mica distanţa de Soare, momentul purtand in astronomie numele de periheliu. O altă data si intilnim iarasi o relatie importanta si unica in decursul unui an intre Soare si Pamant. Pamantul este cel mai aproape de Soare, iar Iisus “Soarele” isi incepe oficial misiunea. Reprezentarile solare ale lui Iisus sunt des intalnite, iar in unele colinde echivalenta cu Soarele este poetic sugerata:
“Trei păstori se intalniră
Si asa se sfatuira
Raza soarelui
Floarea Soarelui
Haideti fratilor, sa mergem
Floricele sa culegem
Raza soarelui
Floarea Soarelui
Sa le culegem cu vita
Sa-mpletim o cununita
Raza soarelui
Floarea Soarelui
Si sa facem o cununa
S-o impletim cu voie buna
Raza soarelui
Floarea Soarelui
Sa o ducem lui Hristos
Sa ne fie de folos
Raza soarelui
Floarea Soarelui”
Aparent ceea ce se intelege din seria logica a evenimentelor descrise ne poate bulversa pe noi crescuti intr-o educatie crestina si apare intrebarea: daca Iisus Hristos nu s-a nascut pe 25 decembrie, atunci cand s-a nascut? Ccred ca nu faptul ca Iisus nu s-a nascut pe 25 decembrie este important ci capital este sa intelegem rolul acestui moment extraordinar cand soarele intra in zodia Capricornului si cand se produce solstitiu de iarna, moment de altfel sacru si care s-a bucurat din plin de-a lungul istoriei de atentia cuvenita.
Din punct de vedere crestin nasterea lui Iisus in sufletele noastre se poate intampla prin lepadarea de sine si prin urmarea lui si cred ca pana la urma doar acest aspect are importanta. E drept, in momentul in care toti celebram o iluzie prin gandurile si emotiile noastre facem ca acea iluzie sa devina realitate. Conectati la nivel planetar la ideea ca Iisus s-a nascut pe 25 decembrie putem genera o atmosfera de sarbatoare si resimti ceva din misterul pe care-l implica “nasterea christului launtric”. Dar oricat am ne-am stradui sa-i serbam nasterea celui supranumit “Mantuitorul”, intentia noastra este de suprafata si superficiala fara ca noi sa fi vrut asta. Serbarea lui Iisus in aceasta perioada a anului, cand re-naste soarele, chiar daca ea este rolul unei decizii politice, nu este deloc deplasata in masura in care Iisus este vazut ca Soarele lumii.
Daca in Imperiul Roman nasterea lui Isus s-a suprapus peste doua sarbatori pentru a le estompa: Saturnaliile si cultul lui Mithra, la romani lucrurile sunt mai simple. Aici regasim in mare parte doar o suprapunere peste sarbatoarea Craciunului care este prin excelenta o sarbatoare precrestina.
Razboiul dintre Craciun si Iisus poate fi surprins in anumite legende populare romanesti care nu sunt decat creatia bisericii cu menirea de a distruge imaginea veche a Craciunului. Astfel Craciun devine in unele legende un personaj rau, care nu vrea sa-i primeasca in casa sa pe Iosif si pe Maria care trebuia sa nasca. In alte imagini mitologice Craciun ii taie mana Craciunesei fiindca i-a adopostit pe cei doi si astfel s-a nascut Iisus...
Dar sunt si imagini in care se poate surprinde un alt fel de sincretism religios iar imaginea lui Craciun nu este deloc defavorabila; el este “mai mare peste ciobanii din staulul unde s-a nascut Hristos”, “mai batrin decit toti apostolii”, “nascut mai inainte decit toti oamenii”, “sotul femeii care a mosit pe Maria”.
Poate imaginea “mai batran decat toti apostolii” este cea mai apropiata de functiile si semnificatia lui Craciun. In spatiul autohton Craciun nu este decat echivalentul lui Saturn si al lui Kronos, batranul cu parul si barba alba care trancende timpul tocmai fiindca el l-a faurit.
Craciun-Saturn-Kronos isi intra in functii odata cu intrarea Soarelui in Capricorn. E drept, acest moment coincide cu momentul solstitiului de iarna, dar nu este o sarbatoare solara. Nu se serbeaza re-nasterea Soarelui, ci este elogiat stapanul timpului si guvernatorul “Erei de Aur”: “Dar, dupa ce Jupiter a aruncat pe Saturn în întunericul Tartarului si a luat lumea sub stapânirea sa, a urmat vârsta de argint, mai rea decât cea de aur, dar mai pretioasa decât cea a roscatei arame.” (Ovidiu – Metamorfoze)
Dupa aproape doua mii de ani de crestinism in mentalul popular imaginea Craciunului nu a disparut. Si astfel astazi nu ne intrebam prietenii si apropiatii ce fac de Nasterea Mantuitorului. Ii intrebam ce fac de Craciun. Iar asta nu tradeaza o lipsa de sacralitate a romanilor si dezinteres fata de valorile crestine, ci vorbeste despre importanta si firescul sarbatoririi Craciunului. Fauritorul timpului, cel “mai batran decat toti apostolii” sau “nascut mai inainte decat toti oamenii” nu poate fi exilat din timp. El intervine in timp aratandu-se darnic fata de cei care se incred in valorile Erei de Aur.
Poate astfel ne este mai usor sa intelegem de ce Saturn este considerat in astrologie protector pana la varsta de 28 de ani. In acelasi timp el ni se arata si intr-o imagine mai sumbra, vesnicul examinator, “mare malefic”; dar cu siguranta este astfel pentru a ne invata care sunt valorile Erei de Aur pe care o stapaneste, valori care sunt valabile dincolo de curgerea timpului, dincolo de istorie.
Craciun-Saturn-Kronos isi incepe suprematia odata cu intrarea Soarelui in Capricorn. Astfel astrologia se dovedeste inca o data un domeniu integru care ne poate ajuta sa ne lamurim care este rostul si firescul unor sarbatori si care alaturi de alte domenii ea ne poate ajuta sa facem ordine in calendar si in viata noastra.
Dar problema de fond si poate cea mai importanta este alta si anume: daca solstitiu de iarna cadea pe 25 decembrie in perioada in care s-a “oficializat” Nasterea Domnului, in zilele noastre el cade intr-o alta zi, mai exact cu trei zile mai devreme, pe 22 sau uneori 21. Din acest punct de vedere trebuie facuta ordine in calendar pentru a ne racorda la energiile si ritmurile cosmice.
Un studiu atent si in detaliu a sarbatorilor face ca zarva si galagia din calendar sa fie vizibila si tradeaza o anumita superficialitate de care noi, oamenii suferim si de care este indispensabil sa ne tratam. Iar complicele si poate parintele acestei superficialitati este educatia ce ne creste si interesul/dezinteresul sau falimentul unor institutii care isi asuma rolul educativ.
Astfel ar fi bine sa ne intrebam daca e firesc sa serbam Craciunul pe 25 decembrie. E o intrebare grea fiindca ni se pare ca data acestei sarbatori si semnificatia ei exista de cand lumea; si este greu sa corectezi traditia. Dar uneori ceea ce consideram traditie si valoare absoluta este poate rodul unor greseli sau neintelegeri.
Iar la “Zeul Soare Invingator” (Deus Sol Invinctus) vom ajunge imediat ce vom arunca o privire asupra uneia dintre cele mai importante sarbatori din Roma antica, aparent solstitiale, numite Saturnalii. Una din cele mai importante sarbatori celebrate in Imperiul Roman in perioada iernii (mai precis in luna decembrie) erau Saturnaliile. Dupa cum o spune si numele sarbatoarea era dedicata zeului Saturn ce are echivalenta in mitologia greaca pe zeul Kronos. Plasarea in perioada solstitiului nu este deloc intamplatoare deoarece odata cu solstitiu de iarna intram in zodia Capricornului al carei stapan este Saturn. Cu toate acestea, ea nu este o sarbatoare solstitiala, implicit solara. Ea este o sarbatoare dedicata explicit zeului Saturn iar faptul ca el stapaneste zodia Capricornului care incepe odata cu momentul este in mare parte o coincidenta.
La aceasta sarbatoare participa intreaga societate si se remarca prin eliberarea sclavilor, entuziasm, bucurie si petreceri fastuase. Se pare ca eliberarea sclavilor se facea in cinstea Erei de Aur, guvernata de Saturn – Kronos, in care nu exista sclavie sau munca grea. O sarbatoare echivalenta exista si in Grecia antica si purta numele de Kronia.
Important de afirmat in acest context este faptul ca sarbatoarea era poate cea mai populara in Roma antica si pe fondul acestei popularitati treptat isi face loc o noua sarbatoare ce se adresa unei minoritati: cultul lui Mithra. De asemenea, mentionez ca Saturnaliilor nu sunt o sarbatoare solara cum sunt tentati multi cercetatori sa sustina, dupa cum Saturn - Kronos nu este un zeu solar si suprapunerea celebrarii lui Mithra peste Saturnalii nu s-a datorat faptului ca cele doua sarbatori vorbesc despre aceeasi realitate simbolica-semnificativa.
Si am ajuns din nou la re-nasterea Soarelui pentru umanitatea speriata de intunericul noptii. Pe fondul Saturnaliilor care plictiseau elitele romane isi face treptat loc incepand aproximativ cu secolul I e. n. (daca nu mai devreme) cultul lui Mithra. Importat de ofiterii romani de la egipteni, care la randul lor l-au importat de la iranieni, cultul lui Mithra era o initiere in anumite mistere si tehnici magice si era prin excelenta adresat unei elite. El inlocuia fastul, ordinarul si dezordinea sociala a Saturnaliilor cu sobrietatea si solemnitatea unei initieri. In scurt timp cultul se raspandeste datorita armatei si in tot Imperiul Roman Mithra este celebrat si sarbatorit de solstitiu de iarna ca "Deus sol invictus". Nu numai ca acest cult concureaza cu crestinismul, dar in acea perioada el este mult mai important la nivel social deoarece a fost sustinut si promovat de oficialii romani. Si asta s-a intampla pana acolo incat in anul 274 cand solstitiu de iarna a cazut pe 25 decembrie imparatul roman Aurelian proclama aceasta zi "Natalis Solis Invicti” si considera acest cult religios drept religie oficiala a imperiului. Notorietatea sarbatorii a facut ca multi istorici ai religiilor, printre care si Mircea Eliade, sa afirme ca daca nu ar fi triumfat crestinismul am fi fost acum mithraici.
Dar lucrurile nu aveau sa stea asa...
Ceea ce acum poate fi surprinzator este ca in primele trei secole ale crestinismului nasterea lui Iisus nu suscita mare interes. Ba mai mult decat atat, multi preoti priveau ca deplasata aniversarea nasterii sfintilor martiri sau a lui Iisus. Ceea ce ar trebui sa ne dea de gandit in masura in care putem privi crestinismul timpuriu ca fiind mai aproape de mesajul originar. Crestinismul asa cum il cunoastem astazi este mai mult rodul conciliilor ecumenice decat a mesajelor si evenimentelor ce il au protagonist pe Iisus.
Ceea ce este cert este ca serbarea lui Iisus pe 25 decembrie se impune abia in secolul al IV- lea si asta dupa ce crestinismul este declarat de catre Constantin cel Mare drept religie oficiala a imperiului. Aceasta decizie este una politica si prin ea s-a intentionat suprapunerea crestinismului peste cultul lui Mithra ceea ce s-a si intamplat de altfel.
La Conciliul de la Niceea se stabileste ca Iisus sa fie sarbatorit oficial pe 25 decembrie. Dupa afirmatiile papei Iuliu I, Craciunul a fost sarbatorit pentru prima data in Roma in jurul anului 337 si abia dupa cateva decenii se extinde in intreaga lume crestina. Crăciunul s-a statornicit în anul 429 d.C., cînd împăratul Iustinian declară sărbătoare a imperiului ziua naşterii lui Cristos.
Lucrurile sunt mai complexe si numai acestui aspect i se pot dedica zeci de pagini...ceea ce pare evident este faptul că serbarea naşterii lui Iisus se suprapune peste o sărbătoare solstiţială, un veritabil cult solar. Pana a fi considerata oficial Nasterea lui Iisus pe 25 decembrie, ea a fost celebrata la mai multe date dintre care cea mai importanta si mai raspandita a fost data de 6 ianuarie. Biserica rasariteana sarbatorea Nasterea fizica odata cu Nasterea spirituala care era considerata a fi Boboteaza, moment in care Ioan il recunoaste pe Iisus drept Mesia.
Pentru noi, solstitiul cade acum pe 22 decembrie. Iar daca am face o corectie a intervalului 25 decembrie - 6 ianuarie, raportat la zilele noastre am obtine intervalul 22 decembrie - 3 ianuarie. Ceea ce este extrem de important si sugestiv este faptul ca pe 3 ianuarie, desi frigul domneste in emisfera nordica, Pamantul se afla la cea mai mica distanţa de Soare, momentul purtand in astronomie numele de periheliu. O altă data si intilnim iarasi o relatie importanta si unica in decursul unui an intre Soare si Pamant. Pamantul este cel mai aproape de Soare, iar Iisus “Soarele” isi incepe oficial misiunea. Reprezentarile solare ale lui Iisus sunt des intalnite, iar in unele colinde echivalenta cu Soarele este poetic sugerata:
“Trei păstori se intalniră
Si asa se sfatuira
Raza soarelui
Floarea Soarelui
Haideti fratilor, sa mergem
Floricele sa culegem
Raza soarelui
Floarea Soarelui
Sa le culegem cu vita
Sa-mpletim o cununita
Raza soarelui
Floarea Soarelui
Si sa facem o cununa
S-o impletim cu voie buna
Raza soarelui
Floarea Soarelui
Sa o ducem lui Hristos
Sa ne fie de folos
Raza soarelui
Floarea Soarelui”
Aparent ceea ce se intelege din seria logica a evenimentelor descrise ne poate bulversa pe noi crescuti intr-o educatie crestina si apare intrebarea: daca Iisus Hristos nu s-a nascut pe 25 decembrie, atunci cand s-a nascut? Ccred ca nu faptul ca Iisus nu s-a nascut pe 25 decembrie este important ci capital este sa intelegem rolul acestui moment extraordinar cand soarele intra in zodia Capricornului si cand se produce solstitiu de iarna, moment de altfel sacru si care s-a bucurat din plin de-a lungul istoriei de atentia cuvenita.
Din punct de vedere crestin nasterea lui Iisus in sufletele noastre se poate intampla prin lepadarea de sine si prin urmarea lui si cred ca pana la urma doar acest aspect are importanta. E drept, in momentul in care toti celebram o iluzie prin gandurile si emotiile noastre facem ca acea iluzie sa devina realitate. Conectati la nivel planetar la ideea ca Iisus s-a nascut pe 25 decembrie putem genera o atmosfera de sarbatoare si resimti ceva din misterul pe care-l implica “nasterea christului launtric”. Dar oricat am ne-am stradui sa-i serbam nasterea celui supranumit “Mantuitorul”, intentia noastra este de suprafata si superficiala fara ca noi sa fi vrut asta. Serbarea lui Iisus in aceasta perioada a anului, cand re-naste soarele, chiar daca ea este rolul unei decizii politice, nu este deloc deplasata in masura in care Iisus este vazut ca Soarele lumii.
Daca in Imperiul Roman nasterea lui Isus s-a suprapus peste doua sarbatori pentru a le estompa: Saturnaliile si cultul lui Mithra, la romani lucrurile sunt mai simple. Aici regasim in mare parte doar o suprapunere peste sarbatoarea Craciunului care este prin excelenta o sarbatoare precrestina.
Razboiul dintre Craciun si Iisus poate fi surprins in anumite legende populare romanesti care nu sunt decat creatia bisericii cu menirea de a distruge imaginea veche a Craciunului. Astfel Craciun devine in unele legende un personaj rau, care nu vrea sa-i primeasca in casa sa pe Iosif si pe Maria care trebuia sa nasca. In alte imagini mitologice Craciun ii taie mana Craciunesei fiindca i-a adopostit pe cei doi si astfel s-a nascut Iisus...
Dar sunt si imagini in care se poate surprinde un alt fel de sincretism religios iar imaginea lui Craciun nu este deloc defavorabila; el este “mai mare peste ciobanii din staulul unde s-a nascut Hristos”, “mai batrin decit toti apostolii”, “nascut mai inainte decit toti oamenii”, “sotul femeii care a mosit pe Maria”.
Poate imaginea “mai batran decat toti apostolii” este cea mai apropiata de functiile si semnificatia lui Craciun. In spatiul autohton Craciun nu este decat echivalentul lui Saturn si al lui Kronos, batranul cu parul si barba alba care trancende timpul tocmai fiindca el l-a faurit.
Craciun-Saturn-Kronos isi intra in functii odata cu intrarea Soarelui in Capricorn. E drept, acest moment coincide cu momentul solstitiului de iarna, dar nu este o sarbatoare solara. Nu se serbeaza re-nasterea Soarelui, ci este elogiat stapanul timpului si guvernatorul “Erei de Aur”: “Dar, dupa ce Jupiter a aruncat pe Saturn în întunericul Tartarului si a luat lumea sub stapânirea sa, a urmat vârsta de argint, mai rea decât cea de aur, dar mai pretioasa decât cea a roscatei arame.” (Ovidiu – Metamorfoze)
Dupa aproape doua mii de ani de crestinism in mentalul popular imaginea Craciunului nu a disparut. Si astfel astazi nu ne intrebam prietenii si apropiatii ce fac de Nasterea Mantuitorului. Ii intrebam ce fac de Craciun. Iar asta nu tradeaza o lipsa de sacralitate a romanilor si dezinteres fata de valorile crestine, ci vorbeste despre importanta si firescul sarbatoririi Craciunului. Fauritorul timpului, cel “mai batran decat toti apostolii” sau “nascut mai inainte decat toti oamenii” nu poate fi exilat din timp. El intervine in timp aratandu-se darnic fata de cei care se incred in valorile Erei de Aur.
Poate astfel ne este mai usor sa intelegem de ce Saturn este considerat in astrologie protector pana la varsta de 28 de ani. In acelasi timp el ni se arata si intr-o imagine mai sumbra, vesnicul examinator, “mare malefic”; dar cu siguranta este astfel pentru a ne invata care sunt valorile Erei de Aur pe care o stapaneste, valori care sunt valabile dincolo de curgerea timpului, dincolo de istorie.
Craciun-Saturn-Kronos isi incepe suprematia odata cu intrarea Soarelui in Capricorn. Astfel astrologia se dovedeste inca o data un domeniu integru care ne poate ajuta sa ne lamurim care este rostul si firescul unor sarbatori si care alaturi de alte domenii ea ne poate ajuta sa facem ordine in calendar si in viata noastra.
Dar problema de fond si poate cea mai importanta este alta si anume: daca solstitiu de iarna cadea pe 25 decembrie in perioada in care s-a “oficializat” Nasterea Domnului, in zilele noastre el cade intr-o alta zi, mai exact cu trei zile mai devreme, pe 22 sau uneori 21. Din acest punct de vedere trebuie facuta ordine in calendar pentru a ne racorda la energiile si ritmurile cosmice.
Un studiu atent si in detaliu a sarbatorilor face ca zarva si galagia din calendar sa fie vizibila si tradeaza o anumita superficialitate de care noi, oamenii suferim si de care este indispensabil sa ne tratam. Iar complicele si poate parintele acestei superficialitati este educatia ce ne creste si interesul/dezinteresul sau falimentul unor institutii care isi asuma rolul educativ.
Astfel ar fi bine sa ne intrebam daca e firesc sa serbam Craciunul pe 25 decembrie. E o intrebare grea fiindca ni se pare ca data acestei sarbatori si semnificatia ei exista de cand lumea; si este greu sa corectezi traditia. Dar uneori ceea ce consideram traditie si valoare absoluta este poate rodul unor greseli sau neintelegeri.
In aceasta perioada a anului suntem pusi in fata poate a celui mai incarcat moment energetic al anului. Pe 22 decembrie, cand razele soarelui cad perpendicular pe tropicul Capricornului, se intampla atat sa traim cea mai lunga noapte din an si sa respiram usurati ca ea nu va creste pana va inghiti ziua, sa ne bucuram de re-nasterea Soarelui. Se intampla sa putem medita la semnificatia Nasterii lui Cristos in noi insine si la mesajul si destinul celui care a fost Iisus, dar se intampla si ca zeul Craciun-Saturn-Kronos sa ne vorbeasca despre acele vremuri sufletesti si fizice care au fost denumite ca Varsta de Aur:
“Cea dintâi s-a nascut vârsta de aur, care de la sine, fara vreo judecata si fara vreo lege, respecta dreptatea si increderea. Teama de pedeapsa lipsea. Nu se citeau cuvinte amenintatoare pe table de bronz, nici multimea nu palea rugatoare în fata judecatorului, ci oamenii se simteau in siguranta fara judecata. Netaiat înca pomul nu coborâse din muntii sai, pe undele limpezi, ca sa vada tinuturi straine si muritorii nu cunosteau alte tinuturi, în afara de ale lor. Orasele nu erau înca încinse cu santuri adânci. Nu exista nici lungul bucium, nici incovoiatul corn de arama, nici coifuri, nici sabii: fara indatorirea armelor, semintiile traiau linistite într-o odihna placuta. Pamântul însusi, slobod si neatins de grebla sau de vreun fier de plug, producea totul de la sine. Iar oamenii, multumiti cu hrana ce se facea fara osteneala cuiva, culegeau fructe de arbuzier si fragi de munte si coarne si mure agatate de tufisurile maracinoase si ghinde care cadeau din rotatul arbore a lui Jupiter. Era o vesnica primavara si zefiri linistiti mângâiau cu adieri caldute florile nascute fara samânta. Pamântul nemuncit dadea roade si ogorul fara ani de odihna unduia galben de spice grele. Curgeau fluvii de lapte si fluvii de nectar si din stejarul verde picura, galbena, mierea.” (Ovidiu – Metamorfoze).
Sarbatori fericite, Fratii mei!
“Cea dintâi s-a nascut vârsta de aur, care de la sine, fara vreo judecata si fara vreo lege, respecta dreptatea si increderea. Teama de pedeapsa lipsea. Nu se citeau cuvinte amenintatoare pe table de bronz, nici multimea nu palea rugatoare în fata judecatorului, ci oamenii se simteau in siguranta fara judecata. Netaiat înca pomul nu coborâse din muntii sai, pe undele limpezi, ca sa vada tinuturi straine si muritorii nu cunosteau alte tinuturi, în afara de ale lor. Orasele nu erau înca încinse cu santuri adânci. Nu exista nici lungul bucium, nici incovoiatul corn de arama, nici coifuri, nici sabii: fara indatorirea armelor, semintiile traiau linistite într-o odihna placuta. Pamântul însusi, slobod si neatins de grebla sau de vreun fier de plug, producea totul de la sine. Iar oamenii, multumiti cu hrana ce se facea fara osteneala cuiva, culegeau fructe de arbuzier si fragi de munte si coarne si mure agatate de tufisurile maracinoase si ghinde care cadeau din rotatul arbore a lui Jupiter. Era o vesnica primavara si zefiri linistiti mângâiau cu adieri caldute florile nascute fara samânta. Pamântul nemuncit dadea roade si ogorul fara ani de odihna unduia galben de spice grele. Curgeau fluvii de lapte si fluvii de nectar si din stejarul verde picura, galbena, mierea.” (Ovidiu – Metamorfoze).
Sarbatori fericite, Fratii mei!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu