Se poate afirma că România, fără sprijinul Masoneriei, ar fi rămas în stadiul de ţară medievală. Marile personalităţi care au făcut Revoluţia de la 1848, Unirea Principatelor şi Independenţa României din 1877 erau, aproape fără excepţie, francmasoni: de la Nicolae Bălcescu, Ion Heliade Rădulescu, Nicolae şi Ştefan Golescu, Gh. Magheru, Cristian Tell, Ion C. Brătianu, C.A. Rosetti, până la Vasile Alecsandri, Ion Ghica, Gr. Alexandrescu, Costache Negruzzi, Mihail Kogălniceanu etc. Apartenenţa la Francmasonerie a permis acestei generaţii, poate cea mai activă din istoria României, să vină în contact şi să întreţină relaţii de strânsă prietenie cu marile personalităţi ale vremii: Michelet, Quinet, Mickievicz, Mazzini, Cavour sau Garibaldi. Aceste legături au contribuit mult la împlinirile istorice care au urmat.
24 ianuarie este ziua in care sarbatorim an de an, din 1859 incoace, un mare eveniment al istoriei poporului roman. De atunci, aceasta data este amintita anual prin diferite manifestari, dintre care nu lipseste niciodata “Hora Unirii”, cunoscutul cantec pe versurile poeziei cu acelasi titlu scrise de Vasile Alecsandri si publicate pentru intaia oara, la Iasi, in numarul 51 al revistei “Steaua Dunarii”.
În anul 1848, în mai multe ţări din Europa izbucnesc aproape simultan o serie de revoluţii, cunoscute în istorie drept „paşoptiste”. Moldova şi Ţara Românească, aflate în acel moment sub controlul Imperiului Otoman, nu fac excepţie. Expresie a eliberării naţiunii de sub dominaţia străină, revoluţia de la 1848 din Ţările Române a reprezentat si înscrierea în curentul masonic european.
În acel moment în Moldova era domnitor prinţul Mihail Sturza, el însuşi un fervent propagator al ideilor masonice. Totodată, strânsele sale relaţii cu Imperiul Otoman şi implicit cu masoneria turcă, i-au permis ca în 1849, când în celelalte ţări europene revoluţiile au fost înăbuşite sângeros, să rezolve această problemă în Moldova într-un mod paşnic, dar favorabil intereselor noastre. Astfel că el le-a oferit prilejul fratilor nostrii paşoptişti din Moldova să îşi salveze viaţa, refugiindu-se în exil, de unde şi-au continuat activitatea. Printre ei se aflau toţi cei care la 24 ianuarie 1859 au înfăptuit Unirea Principatelor.
Unirea Principatelor Române cunoscută şi ca Mica Unire a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea şi reprezintă unificarea vechilor state Moldova şi Tara Romaneasca. Este strâns legată de personalitatea lui Fr.: Alexandru Ioan Cuza, exponentul lojilor franceze şi de alegerea sa ca domnitor al ambelor Principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Ţara Românească. Înainte de a ajunge domnitor el a fost insa Maestru Venerabil al R.:L.: Steaua Dunării din Galaţi. La acel moment mai existau încă două fractiuni ale aceleaişi loji, una în Muntenia, la Bucureşti şi alta în Moldova, la Iaşi iar Unirea Principatelor a fost precedată chiar de o unire masonică simbolică a acestor trei loji sub o conducere unică, cea a lui Venerabilului Alexandru Ioan Cuza. Totuşi, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală şi economică între cele două ţări, procesul incepand în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale, în timpul domniilor lui Mihail Sturza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul Razboiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele ţări, rezultat în urma unor Adunări Ad-hoc în 1857 a dus la Conventia de la Paris din 1858, o înţelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două ţări, cu guverne diferite şi cu unele instituţii comune. La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei şi Ţării Româneşti, aducându-le într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniştilor din cele două ţări, Cuza a unificat Parlamentul şi Guvernul, realizând unirea politică. După abdicarea sa în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituţia adoptată în acel an a denumit noul stat Romania.
24 ianuarie este ziua in care sarbatorim an de an, din 1859 incoace, un mare eveniment al istoriei poporului roman. De atunci, aceasta data este amintita anual prin diferite manifestari, dintre care nu lipseste niciodata “Hora Unirii”, cunoscutul cantec pe versurile poeziei cu acelasi titlu scrise de Vasile Alecsandri si publicate pentru intaia oara, la Iasi, in numarul 51 al revistei “Steaua Dunarii”.
În anul 1848, în mai multe ţări din Europa izbucnesc aproape simultan o serie de revoluţii, cunoscute în istorie drept „paşoptiste”. Moldova şi Ţara Românească, aflate în acel moment sub controlul Imperiului Otoman, nu fac excepţie. Expresie a eliberării naţiunii de sub dominaţia străină, revoluţia de la 1848 din Ţările Române a reprezentat si înscrierea în curentul masonic european.
În acel moment în Moldova era domnitor prinţul Mihail Sturza, el însuşi un fervent propagator al ideilor masonice. Totodată, strânsele sale relaţii cu Imperiul Otoman şi implicit cu masoneria turcă, i-au permis ca în 1849, când în celelalte ţări europene revoluţiile au fost înăbuşite sângeros, să rezolve această problemă în Moldova într-un mod paşnic, dar favorabil intereselor noastre. Astfel că el le-a oferit prilejul fratilor nostrii paşoptişti din Moldova să îşi salveze viaţa, refugiindu-se în exil, de unde şi-au continuat activitatea. Printre ei se aflau toţi cei care la 24 ianuarie 1859 au înfăptuit Unirea Principatelor.
Unirea Principatelor Române cunoscută şi ca Mica Unire a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea şi reprezintă unificarea vechilor state Moldova şi Tara Romaneasca. Este strâns legată de personalitatea lui Fr.: Alexandru Ioan Cuza, exponentul lojilor franceze şi de alegerea sa ca domnitor al ambelor Principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Ţara Românească. Înainte de a ajunge domnitor el a fost insa Maestru Venerabil al R.:L.: Steaua Dunării din Galaţi. La acel moment mai existau încă două fractiuni ale aceleaişi loji, una în Muntenia, la Bucureşti şi alta în Moldova, la Iaşi iar Unirea Principatelor a fost precedată chiar de o unire masonică simbolică a acestor trei loji sub o conducere unică, cea a lui Venerabilului Alexandru Ioan Cuza. Totuşi, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală şi economică între cele două ţări, procesul incepand în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale, în timpul domniilor lui Mihail Sturza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul Razboiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele ţări, rezultat în urma unor Adunări Ad-hoc în 1857 a dus la Conventia de la Paris din 1858, o înţelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două ţări, cu guverne diferite şi cu unele instituţii comune. La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei şi Ţării Româneşti, aducându-le într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniştilor din cele două ţări, Cuza a unificat Parlamentul şi Guvernul, realizând unirea politică. După abdicarea sa în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituţia adoptată în acel an a denumit noul stat Romania.
In 1881, la 25 mai Zoe Sturdza, sora lui Costache Negri, scriind la Paris lui Baligot de Bezne afirma: „ Principele Cuza va avea intotdeauna o pagina stralucitoare in istoria tarii sale. Caci daca omul a avut slabiciuni inerente sarmanei noastre naturi umane, suveranul a fost intotdeauna integru si patruns de cel mai mare patriotism. ”. Ne insusim aceasta judecata si adaugam ca patriotismul nu numai ca i-a aratat masurile ce trebuiau luate spre ridicarea nivelului material, politic si cultural al poporului, dar i-au dat si puterea sufleteasca necesara pentru a decide si pune in practica aceste masuri, luptand impotriva unei opozitii indarjite si asumandu-si riscurile unei asemenea actiuni. Cuza a fost un mare revolutionar al poporului roman; a urmarit statornic indeplinirea programul revolutiei de la 1848 si a contribuit in chip esential la indeplinirea unor puncte importante ale acestui program.
Numele lui va ramane inscris cu aur in cartea istoriei poporului nostru, alaturi de numele marilor voievozi si domni ai lui, alaturi de fratii nostrii care au trecut la Orientul Etern...
Numele lui va ramane inscris cu aur in cartea istoriei poporului nostru, alaturi de numele marilor voievozi si domni ai lui, alaturi de fratii nostrii care au trecut la Orientul Etern...
De ziua masoneriei romane va transmit astazi Voua, tuturor Fratilor mei sarutul meu si va imbratisez cu mare drag!
La multi ani!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu