18 ian. 2012

Clubul Rotary

Rotary s-a înfiinţat în 1905, în Statele Unite la Chicago, la iniţiativa avocatului Paul P. Harris, frate mason.
În 1910 Asociaţia Naţională a Cluburilor Rotary îşi deschide prima filială în afara graniţelor SUA, în Canada, iar în următorul an ajunge şi în Europa, la Dublin. Cucerirea lumii continuă, astfel că în 1922 este prezent pe şase continente, are 20.000 de membrii şi îşi schimbă numele în Rotary International. Printre aceştia, şi numeroşi intelectuali ai vremii, avocaţi, medici, politicieni. Bunăoară, rotarieni au fost scriitorul Thomas Mann şi compozitorul Jean Sibelius. În prezent numără la nivel mondial 1,2 milioane de membri.
Legendele Rotary spun că numele grupării vine de la obiceiul membrilor de a-şi ţine întâlnirile săptămânale prin rotaţie, acasă sau la biroul unuia dintre ei. Cu timpul, întâlnirile au început să se ţină în hoteluri. Acest lucru face ca astăzi, în holurile celor mai mari lanţuri hoteliere din lume să fie plasate la recepţie, anunţuri privind ziua şi ora când se ţine întâlnirea Rotary.
In 1929 idealurile rotariene au început să prindă rădăcini şi în România. Atunci au fost create cluburile de la Bucureşti şi Timişoara, ce au desfăşurat o activitate în principal axată pe îngrijirea sănătăţii copiilor integrarea în societate a tinerilor cu handicap sau bolnavi. In 1936 a fost înfiinţat Districtul 84 - România, cluburile româneşti funcţionând până în 1940 când au fost desfiinţate de regimul din acea vreme. S-a redeschis oficial abia în 1992, dupa Revolutie, sub oblăduirea Districtului francez 1660 al Rotary, regiunea de est a Parisului. În 1997, elveţianul Jorg Tschopp s-a ocupat de organizarea clubului, în calitate de administrator prezidenţial special al zonei de extensie. Din 1999, România şi Moldova alcătuiesc Districtul 2241.
Rotary este deci o organizaţie de oameni de afaceri şi specialişti, reuniţi pe plan mondial, care au un rol activ in comunitatile in care traiesc, imbogatindu-si prin aceasta atat viata personala cat si pe cea profesionala. Rotary oferă ajutor umanitar, promovează cele mai înalte standarde etice în orice activitate profesională şi contribuie la instaurarea climatului de bunavoinţă şi pace în lume.
Fundatia Rotary International este o organizatie non-profit care prin contributiile voluntare ale membrilor sai dar si a celor care impartasesc aceeasi viziune despre o lume mai buna, coordoneaza programe umanitare internationale si schimburi culturale si educationale.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu