YHWH este tradus din ebraicain romana prin Domnul. Apare inca din Facerea dar este explicitat in Iesirea 3:14 "Eu sunt Cel ce sunt ...Cel ce este M-a trimis la voi"
Radacina numelui divin vine de la verbul -havah- , forma mai veche pentru hih = a fi , pe care in formele noastre verbale il putem traduce prin trecut , prezent , si viitor , adica : "Cel ce era , Cel ce este si Cel ce va fi" . Prin urmare : YHWH , inseamna " Cel ce este (Cel ce fiinteaza ) , inteles pe care il da Dumnezeu Insusi prin cuvintele adresate lui Moise. Deci consoanele ebraice "YHWH" ale numelui lui Dumnezeu au legatura cu verbul a fi.Prin acest nume Dumnezeu se reveleaza ca o Persoana de Sine statatoare , vie si atotputernica in comparatie cu idolii care nu sunt nimic.
Se rosteste Iahve , si este numele propriu exclusiv al lui Dumnezeu , care nicicand nu se transmite si nu se foloseste in mod abuziv de alte fiinte, Ii apartine numai LUI pentru ca nu este nimeni sfant asemenea Lui.
YHWH numita si "tetragrama" este intr-adevar Numele sub care Dumnezeu se descopera in Vechiul Testament. este formata din patru consoane (in ebraica veche vocalele nu se scriau): iod,het, waw,het. desi au fost incercate mai multe explicatii (intre care si asocierea cu "Eu sunt Cel ce sunt" din Exod 3. 14), adevarul este ca etimologia si semnificatia Numelui sunt incerte. se pare ca prin sec III i.Hr. evreii au incetat sa mai pronunte (din respect/teama) acest Nume, citind ori de cate ori Il intalneau in textul biblic in loc de YHWH, Adonai (Domnul). cu timpul, pronuntia corecta a fost uitata (prin nefolosire) astfel incat mai tarziu cand s-a incercat vocalizarea textului biblic lingvistii nu au stiut ce vocale sa adauge celor patru consoane, motiv pentru care au fost lasate asa (evreii citind pana astazi Adonai acolo unde intalnesc YHWH). in perioada medievala, crestinii care studiau Vechiul Testament folosind textul ebraic (cautand o solutie de compromis) au vocalizat tetragrama preluand vocalele din "Adonai".
Astfel a aparut "Yehowah", sau popular "Iehova". astazi lingvistii sunt de parere ca o vocalizare mai apropiata de original ar fi Yahweh. (vezi expresia biblica "Halelu-Yah", care literal inseamna "Laudati pe Yah[weh]").
YHVH (în ebraică יהוה) este numele unei zeităţi evreieşti. Prima utilizare a tetragramei apare în perioada politeistă şi de tranziţie spre monoteism, YHVH fiind numele zetăţii masculine, aşa cum atestă mărturiile epigrafice găsite la Kuntilet Ajrud (ostrace cu invocaţii spre "Iahve şi a sa Aşera") şi cele găsite la Şefela (tăbliţe cu inscripţia "Yahve şi a sa Aşera" ca şi numeroase statuete care demonstrează că partenera divină a lui YHVH era adorată de evrei timpului atât în templu cât şi în case). Ulterior, odată cu statornicirea viziunii monoteiste la evrei, tetragrama va desemna zeul unic al iudaismului, Dumnezeu. Cuvântul e compus din trei consoane, yōd (י), hē (ה) şi vāv (ו), consoana hē (ה) fiind repetată la sfârşit.
Din cauza faptului că în vechiul scris ebraic nu existau vocale şi, de asemenea, pentru că evreii considerau numele יהוה tabu (este interzisă pronunţarea lui de către profani), înlocuindu-l cu Tetragrammaton sau cu Adonai (Domn), nu se poate cunoaşte cu exactitate pronunţia iniţială, unii considerând că aceasta a fost pierdută. Variante de pronunţie şi transcriere pot fi: Iahve, Iahveh, Iahweh, Yahwe, Yahweh, Yahoweh, Iehova.
Conform vechii tradiţii orale a evreilor, sau Cabala, există un cuvânt sacru ce dă muritorului care reuşeşte să îi descopere adevărata pronunţie cheia tuturor ştiinţelor divine şi umane.[1] Fiecare literă din alfabetul ebraic are o triplă semnificaţie, reprezentând în acelaşi timp trei lucruri: un semn grafic, un număr (numărul de ordine al literei în alfabet) şi o idee. Aşadar, a combina literele ebraice înseamnă a combina, totodată, numere şi idei. Acest concept l-a determinat pe Eliphas Levi să observe afinitate între cele 22 de cărţi majore ale Tarotului şi cele 22 de litere ale alfabetului ebraic. Cuvântul, pe care evreii nu îl pronunţau niciodată şi pe care numai preotul îl rostea o singură dată pe an în mijlocul mulţimii profane, este considerat a fi cel care guvernează orice iniţiere. El este format din patru litere ebraice: iod-he-vau-he יהוה, ultima literă repetîndu-se de două ori. Numerele de ordine ale literelor analizate sunt următoarele: י iod=10, ה he=5, ו vau=6.
În Sepher Bereschit sau în Geneza lui Moise, Tetragrammatonul serveşte pentru a desemna divinitatea, iar construcţia sa gramaticală aminteşte, prin însăşi alcătuirea sa, de însuşirile general atribuite lui Dumnezeu. Referitor la alcătuirea sa, Fabre d'Olivet explică:
„Numele oferă mai întâi semnul indicator al vieţii, dublat, şi formând rădăcina esenţială vie (הה). Rădăcina nu a fost utilizată niciodată ca nume şi este singura care se bucură de acest privilegiu. Ea este, încă de la alcătuirea sa, nu doar verb, ci Verbul unic din care derivă toate celelalte verbe, într-un cuvânt verbul הוה (EVE) a fi-fiind. Aici, după cum se observă, semnul luminii inteligibile ו (vau) se află în mijlocul rădăcinii vieţii. Moise, luând acest verb prin excelenţă pentru a forma cu el numele propriu al Fiinţei Fiinţelor, îi adaugă semnul manifestării potenţiale şi al veşniciei י (iod) şi obţine יהוה (IEVE), în care facultativul "fiind" se găseşte plasat între un trecut fără origine şi un viitor fără termen. Acest nume admirabil semnifică deci cu exactitate Fiinţa care este, care a fost şi care va fi.” Iod, figurat printr-o virgulă, sau chiar printr-un punct, este considerat a reprezenta originea tuturor lucrurilor. De fapt, din punct de vedere grafic, toate literele alfabetului ebraic nu sunt decât combinaţii ce rezultă din diferite asamblări ale literei iod. Spre exemplu, prima literă a alfabetului ebraic, aleph, este formată din patru iod opuşi doi câte doi (א). Acelaşi lucru se petrece cu toate celelalte litere. De asemenea iod, formând el singur toate literele şi ca urmare toate cuvintele şi toate frazele limbii ebraice, este imaginea şi reprezentarea Unităţii-Început. În legătură cu această unitate-început, Gérard Encausse afirmă că studiul sintetic al naturii îi determinase pe cei din vechime să creadă că nu există decât o singură lege care guvernează alcătuirile naturale. Această lege, bazată pe analogie, punea unitatea-început la originea lucrurilor şi considera lucrurile ca fiind reflexele diferitelor grade ale ei.[4] Astfel, ceea ce tinde să demonstreze una dintre cele mai vechi cărţi referitoare la tradiţia ebraică, Sepher Yetsirah,[1] este aceea că legea care guvernează crearea limbii ebraice este identică cu cea care guvernează crearea universului, şi a cunoaşte pe una înseamnă a o cunoaşte în mod implicit şi pe cealaltă.
Valoarea numerică a literei iod conduce, aparent, la alte consideraţii. După opinia celor mai mulţi cabalişti, Unitatea-Început este în acelaşi timp şi Unitatea-Sfârşit, iar eternitatea nu înseamnă, din acest punct de vedere, decât un veşnic prezent. Mulţi au simbolizat această idee printr-un punct aflat în mijlocul unui cerc, reprezentare a Unităţii-început (punctul) în centrul Eternităţii (cercul, linie fără început şi fără sfârşit). Astfel, numărul 10 simbolizează Începutul-Tot, 1, unindu-se cu Neantul-Nimic, 0.
HE -Eul nu poate să ia fiinţă decât prin opoziţie cu Non-Eul. Abia stabilită afirmarea Eului (iod), că trebuie să apară numaidecât o reacţie a Eului-Absolut asupra lui însuşi, de unde va fi dedusă ideea existenţei sale printr-un fel de împărţire a Unităţii. Această idee este originea ideologiilor referitoare la dualism, originea opoziţiei în general, a binarului; aici s-a căutat, de multe ori, imaginea feminităţii întocmai cum unitatea a fost considerată, prin analogie, imaginea masculinităţii. Zece, divizându-se pentru a se opune lui însuşi, va fi egal cu 5, exact numărul literei He, a doua literă a numelui sacru. Aşadar He va reprezenta pasivul în timp ce iod va simboliza activul; Non-Eul în raport cu Eul, femeia în raport cu bărbatul; substanţa în raport cu esenţa; viaţa în raport cu spiritul.
VAU -Opoziţia dintre Eu şi Non-Eu dă imediat naştere unui al treilea factor; este vorba de însuşi raportul care există între acest Eu şi acest Non-Eu. Ori, vau, a şasea literă a alfabetului ebraic, onţinută în urma operaţeie de adunare efectuate în sensul înţelepciunii antice (reducere teosofică), adică 10 (iod) + 5 (he)=15=1+5=6, reprezintă legătură, raport. Ea este legătura ce uneşte într-un singur tot contrariile în întreaga natură, şi care constituie al treilea termen al misterioasei treimi: Eu -- Non-Eu -- Relaţia Eului cu Non-Eul.
Al doilea HE -Acest al doilea he poate fi comparat cu bobul de grâu în raport cu spicul. Spicul, treime manifestată sau iod - he - vau îşi rezumă întreaga existenţă în producerea bobului de grâu sau al doilea he. Dar acest bob de grâu nu este decât tranziţia între spicul care i-a dat naştere şi spicul căruia el îi va da naştere la următoarea generaţie. Al doilea he reprezintă tranziţia de la o generaţie la alta, tranziţie pe care el o conţine în germene; tocmai de aceea el este considerat un iod în germene.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu