24 ian. 2012

TEMA IREGULARITATII MASONICE

Mi-a fost destul de dificil sa aleg aici o tema care sa prezinte interes pentru toti fratii. Insa doua mici intamplari traite in viata profana mi-au aratat care ar trebui sa fie tema mesajului meu. Si ca sa fiu explicit am sa vi le relatez pe scurt. Prima s-a petrecut in relatia mea cu un mai nou prieten, avocat de meserie. Ne-am recunoscut ca fiind frati de la prima stringere de mana. Ne-am mai intalnit apoi de mai multe ori in diverse ocazii , fara insa a avea poibilitatea sa vorbim mai in detaliu despre preocuparea noastra comuna - masoneria. Totusi, dat fiind dimensiunile obedientei noastre, pentru mine a fost simplu sa-mi dau seama ca el era din cealalta mare obedienta, pentru el insa nu a fost la fel de simplu si intr-o zi primesc de la el invitatia de a participa la o tinuta la care urma sa fie investit Venerabil al unei loji.
Am fost nevoit sa-i explic ca eu sunt de la cealalta Mare Loja si ca sa inteleaga si mai bine i-am specificat de la "iregulari cum ziceti voi"
A doua experienta de acelasi fel a fost chiar atunci cand am batut la usa managerului unui restaurant cu gandul de a rezerva un spatiu pentru un eveniment masonic. Desi am incercat sa evitam sa dam multe detalii asupra intrunirii noastre in scurt timp domnul si-a dat seama despre ce este vorba si ne-a spus "si eu sunt mason, voi de unde sunteti?"ca sa scurtam explicatiile raspunsul nostru a fost " noi suntem aia - iregularii". Iata de ce vin astazi cu tema IREGULARITATII...
Ca sa incep cu concluzia vreau sa va spun ca noi nu suntem absolut de loc iregulari . Sigur ca intretinerea acestei idei de catre cei din Marea Loja Nationala din Romania este foarte convenabila si o flutura de cate ori au ocazia si este lesne de inteles de ce. Este foarte profitabil sa-i numesti pe altii iregulari si sa te pretinzi singura obedienta in regula dintr-un anumit teritoriu, dintr-o data trebuie sa depui un efort mai mic pentru a castiga noi adepti.
Dragii mei va asigur ca in egala masura am putea si noi sa inducem fratilor idea ca oricare alt mason ce nu face parte din obedienta noastra este iregular si realitatea aceasta este, pentru ca ce inseamna sa fii iregular, a fii in afara regulilor. Asadar noi, care respectam regulile ce ne-au fost facute cunoscute de catre Marea Loja a Frantei si respectiv Supremul Consiliu al Frantei desigur ca suntem iregulari fata ceilalti care respecta si urmeaza regulile trasate de Marea Loja a Angliei, dar in egala masura si din aceleasi motive ei sunt pentru noi iregulari.
Este bine cunoscut ca Marea Loja a Angliei a fixat reguli pentru a caror nerespectare ea poate declara "iregularitatea" oricarui mason si a oricarei Obediente, cred ca Aceasta Mare Loja considera ca fiind iregulari mai mult de jumatate din masonii aflati pe acest pamant. Si diferndul acesta cu iregularitatea nu a aprut acum el este present in viata masonica universalala cel putin de la infiintarea celei de-a doua mari loji din istoria ordinului.
Despre acest fenomen Papus(…) are un discurs tipic. El afirma urmatoarele: " Fiecare rit pretinde ca el este singurul regular. De aici interminabile certuri si excomunicari. Evident nici o putere masonica odata constituita nu va vedea cu ochi buni aparitia unei noi puteri sau incalcarea teritoriului ei de catre o autoritate masonica straina. Atunci toata retorica oficiala despre fratie, toleranta, si adevar este lasata la o parte si respectiva putere masonica se poarta cu nou venita exact ca o biserica fata de un cult nou aparut; acuzatii de iregularitate, excomunicari temporare sau definitive, interdictii ca fratii sa-i frecventeze pe nou veniti si in sfarsit, tot ce se impune de obicei sectantilor.
Cat de valabila este excomunicarea unui rit de catre altul? Exact atat cat excomunicarea intre biserici. Reformatii sunt iregulari pentru catolici, si unii si altii fiind iregulari pentru ortodocsi; cu totii gasesc destule documente istorice care sa afirme ca singura regularitate posibila este de partea lor. Adevarul este de fapt ca, oricaruit rit sau obedienta i-ar apartine, masonul este intotdeauna regular, daca a fost initiat in forma traditional cuvenita".
La randul lui Joules Boucher afirma urmatoarele: " Mult visata unitate masonica este o himera; ea nu va fi nicicand realizata si nici nu trebuie sa constituie un scop. Masoneria trebuie sa se adpateze fiecarei comunitati si sa raspunda diversitatii de aspiratii a adeptilor ei. Singurul factor de uniformitate, mortarul care leaga intre ele toate pietrele este , evident, sistemul de simboluri specific masoneriei si numai prin el se poate si trebuie sa se stabileasca intre masoni adevarata relatie de fratie, adevarata unitate.
In fiecare loja fratii nu trebuie sa aibe restrictii in a-si exprima, fiecare parerea, asupra oricarui subiect, si asta fara ca buna intelegere sa piarda teren. Sunt situatii in care opinii diferite pot duce la dispute,insa ele trebuiesc purtate fara patima si in deplin respect reciproc. Iata cum "libertatea de a gandi"este si trebuie sa fie landmark-ul fundamental al masoneriei, ca un paradoxal hotar fara hotar."
Dragii mei frati, sunt cnvins ca fiecare dintre dintre voi are puterea de a gandi si de a realiza ca ceea ce v-am spus pana acum este perfect adevarat si cele spuse ar trebui sa fie suficiente ca sa va faca sa intelegeti ca odata intiat in mod traditional, fiecare dintre noi primeste dreptul de a fi mason, indiferent in ce rit sau obedienta activeaza. Aceasta calitate o data dobandita nu poate fi retrasa de absolut nimeni, iar in lumea aceasta, va asigur ca nu exista masoni de mana intai si masoni de mana a doua, chiar daca unii sau altii ne considera iregulari sau in alt fel, trebuie sa fiti convinsi ca toti acestia nu au inteles nimic din ceea ce inseamna masoneria si care sunt valorile ei adevarate.
Si ca sa aveti posibilitatea de a aprecia veridicitatea spuselor mele am sa va comunic in continuare continutul rezolutiilor reuniunilor internationale ale Supremelor Consilii ale Ritului Scotian Antic si Acceptat, rezolutii la care si Supremul Consiliu Roman a aderat, aderare ce a fost prima conditie de indeplinit pentru constituirea sa.
Am sa vi le prezint in ordine cronologica:
REZOLUŢIE ADOPTATA DE CATRE SUPREMELE CONSILII REUNITE LA PARIS, in Septembrie 1996
Supremele Consilii participante au căzut de acord în mod unanim asupra adoptării principiilor şi criteriilor de regularitate care fixează specificitatea Ritului Scoţian Antic şi Acceptat şi anume:
-invocarea şi glorificarea Marelui Arhitect al Universului;
-prezenţa Volumului Legii Sacre deschis pe altarul jurămintelor, acest volum fiind Biblia, conform ritualurilor Ritului.
-Referirea la textele fondatoare (Constituţiile şi Regulamentele din 1762 şi Marile Constituţii din 1786) aşa cum au fost ele adoptate de către toate Supremele Consilii ale lumii;
-folosirea devizelor "Ordo ab Chao" şi "Deus Meumque Jus";respectul faţă de demersul iniţiatic;
REZOLUŢIE ADOPTATA DE CATRE SUPREMELE CONSILII REUNITE LA GAND, 27 SEPTEMBRIE 1998
Cu privire la Rezoluţia adoptată la Paris, la 29 septembrie, 1996 de către Supremele Consilii semnatare;
Având în vedere faptul că respectul faţă de demersul iniţiatic a fost confirmat de către această Rezoluţie ca fiind unul dintre criteriile de regularitate care fixează specificitatea Ritului Scoţian Antic şi Acceptat;
Supremele Consilii participante, trecând peste diferenţele formale proprii Jurisdicţiilor lor, au căzut de acord în mod unanim asupra adoptării criteriilor minimale pe care trebuie să le îndeplinească demersul iniţiatic în sânul Înaltelor Grade, aşa cum îl concep şi îl practică acestea, după cum urmează:
-Demersul iniţiatic este o căutare spirituală care se întemeiază pe proclamarea de către Rit a existenţei unui Principiu Superior, cunoscut sub numele de "Mare Arhitect al Universului".
-Căutării adevărului nu îi pot fi impuse niciun fel de limitări şi niciun fel de constrângeri dogmatice, fapt care atrage după sine, pentru fiecare membru al Ritului, dreptul şi datoria de a interpreta conceptul de "Mare Arhitect al Universului" şi simbolurile aşa cum îi dictează propria conştiinţă.
-Demersul iniţiatic este conceput şi practicat în respectul constant al valorilor purei şi autenticei Tradiţii a Ritului. Fiecare etapă a parcursului iniţiatic trebuie să permită descoperirea filiaţiei Tradiţiei, graţie interpretărilor legendelor tematice şi ale simbolurilor.
-Demersul iniţiatic nu poate avea loc, iar iniţierea nu poate fi validată decât atunci când ea este efectuată de către un iniţiator recunoscut de către o autoritate directoare legitimă şi anume cea a unui Suprem Consiliu.
-Respectul faţă de demersul iniţiatic atrage după sine necesitatea: de a veghea la prezervarea şi la conservarea ritualurilor pe baza principiilor fundamentale şi a izvoarelor autentice ale Ritului, cu respectarea tradiţiilor şi a uzajelor precum şi a puterii suverane a fiecărui Suprem Consiliu de a le adapta în aşa fel încât ele să fie cât mai potrivite acestui scop, unitatea Ritului neputând fi confundată cu uniformitatea; unei executări perfecte a ritualurilor, vehicule ale corpus-ului simbolic şi legendar al Ritului, care îi conferă iniţierii valoarea sa spirituală;unei participări active la ritualuri a adeptului, astfel încât acesta să trăiască personal şi cu intensitate fiecare etapă a acestui demers.
-Demersul iniţiatic este un lent proces de construcţie personală şi colectivă a adeptului, prin asimilarea progresivă a învăţăturilor fiecărui grad al Ritului.
-Demersul iniţiatic trebuie, aşadar, organizat în timp, într-o manieră progresivă şi conform unui ritm adecvat, confirmându-se respectarea diverselor etape prin evaluarea aptitudinii adeptului de a fi admis într-un grad superior, în funcţie de evoluţia lui spirituală şi morală.
-Durata acestei evoluţii va fi jalonată de necesarele etape succesive: grade de perfecţionare, grade capitulare, grade ale Areopagului şi fiecare dintre ultimele trei grade. Aceste etape comportă cel puţin câte o iniţiere specifică pentru fiecare dintre ele.
-Angajarea într-un demers iniţiatic impune reguli de supunere şi de fidelitate faţă de Ordin, precum şi respectul jurămintelor.
-Demersul iniţiatic îl incită pe adept să acţioneze în lume, să practice binefacerea şi dreptatea şi să muncească fără odihnă pentru progresul şi fericirea umanităţii.
-Supremele Consilii reunite reafirmă interdicţia referitoare la orice fel de polemici politice sau religioase.
REZOLUŢII ADOPTATE ÎN CURSUL REUNIUNII INTERNAŢIONALE A SUPREMELOR CONSILII, ATENA, SEPTEMBRIE, 2001
PREAMBUL
Ritul Scoţian Antic şi Acceptat, aşa cum este el conceput şi practicat de către Supremele Consilii semnatare, se plasează în curentul spiritualist şi tradiţional. Această opţiune se întemeiază pe semnificaţia şi raţiunea de a fi a Ritului, în calitatea sa de ordin iniţiatic.
Baza doctrinară a Ritulului este fondată pe Regulamentele şi Constituţiile din 1762 şi pe Marile Constituţii de la 1786. Principiile care decurg de aici nu sunt rodul imaginaţiei unuia sau a mai multor Supreme Consilii, ci constituie gândirea transcendentă a Ritului. Este vorba despre căutarea Absolutului, în condiţiile libertăţii fiecăruia, ceea ce conferă demersului iniţiatic al Masonului Scoţian dimensiunea sa universală şi caracterul său ezoteric. Astfel, nicio autoritate n-ar putea scuti pe cineva de o parte sau de întregul obligaţiilor asumate referitor la aceste principii, desemnate cu numele de Landmarks şi nici nu ar putea să se eschiveze de la îndatorirea de a pretinde respectarea lor fără a comite o iregularitate gravă şi fără a-şi compromite integritatea. Principiile sunt, prin însăşi esenţa lor, intangibile, pentru că ele constituie sufletul Ritului. Nici nu poate fi vorba despre o adaptare în funcţie de previziunile noatre referitoare la ceea ce ar putea aduce secolul XXI sau despre a le înlocui cu alte formule "reînnoite" sau "lărgite", capabile, poate, să atragă un număr mai mare de aderenţi, însă în detrimentul semnificaţiei lor profunde şi al încărcăturii lor iniţiatice. Nu este oare mai important să încercăm să le înţelegem şi să le plasăm în contextul adecvat lor, adică să le privim ca pe nişte coloane de susţinere atemporale, ca pe nişte poli ai reflecţiei imuabili, plasaţi în afara timpului? Ele constituie garanţia salvgardării valorilor spirituale ale Ritului.
REZOLUŢIA I
In urma reuniunii, Supremele Consilii semnatare constată:
-că toate tentativele de exteriorizare au fost urmate de eşecuri, de reacţii de ostilitate şi au făcut ca perenitatea Ritului să devină vulnerabilă.
-că Ritul Scoţian Antic şi Acceptat constituie un punct fix în vâltoarea dezlănţuită a derivelor lumii moderne. Tradiţia nu trebuie să îngenuncheze în faţa modelor, iar modernitatea trebuie să se ferească de tentativele distructive sau destabilizatoare ale falşilor profeţi ai lumii contemporane.
-contemporanii noştri sunt din ce în ce mai absorbiţi de preocupările materiale şi pierd, astfel, din vedere valorile esenţiale. Ritul Scoţian Antic şi Acceptat, prin dimensiunea sa spirituală, oferă oamenilor sobri, capabili de autocontrol, o dezvoltare armonioasă, care îi va ajuta să-şi exercite influenţa benefică în lumea profană şi în societate.
Tinerii, care caută să confere un sens vieţii lor, vor găsi în preajma acestor oameni un răspuns la întrebarile pe care şi le pun. Prin urmare, Supremele Consilii semnatare reamintesc faptul că opera Ritului constă în a forma caracterele, în a fortifica personalităţile şi a motiva conştiinţele.
REZOLUŢIA II
Cu privire la declaraţia de la Paris, ratificată în 1996, care fixează criteriile de regularitate ale RITULUI, Supremele Consilii reunite la Atena, în septembrie 2001, hotărăsc în unanimitate să completeze respectiva declaraţie prin adăugarea următorului alineat: Obligaţia de non-mixtiune (femeile nu sunt admise la Lucrările noastre în Şedinţă/Tinuta)
REZOLUŢIA III
Cu privire la Rezoluţia de la Gand, ratificată în 1998, referitoare la respectul faţă de demersul iniţiatic, Supremele Consilii reunite la Atena, în septembrie 2001, hotărăsc în unanimitate să înlocuiască paragraful 1 al acesteia, si anume : -invocarea şi glorificarea Marelui Arhitect al Universului;
prin textul următor:
-Demersul iniţiatic este o căutare spirituală care se întemeiază pe proclamarea de către Rit a existenţei unui Principiu numit "Superior" sau "Creator", cunoscut sub numele de "Mare Arhitect al Universului".
REZOLUŢIEADOPTATĂ ÎN UNANIMITATE DE CĂTRE SUPREMELE CONSILII ALE RITULUI SCOŢIAN ANTIC ŞI ACCEPTAT LA REUNIUNEA INTERNAŢIONALĂ DE LA BELGRAD, DIN OCTOMBRIE, 2004

Ritul Scoţian Antic şi Acceptat este un rit iniţiatic.
Omul, conştient de neputinţa sa de a răspunde la întrebările fundametale referitoare la originile sale, la natura sa profundă şi la raţiunea lui de a exista, poate, graţie demersului iniţiatic, să confere un sens vieţii sale.
Iniţierea progresivă şi continua implică necesitatea de a lucra asupra propriei fiinţe în vederea accederii la o libertate a spiritului redescoperită; atunci, eliberat de tirania propriilor prejudecăţi, de condiţionările care îi sunt inerente şi de instincte, omul va fi dobândit un nivel de conştiinţă superior. Această transformare este numită, în termeni iniţiatici "eliberarea de balastul metalelor" şi "şlefuirea pietrei brute". El va simţi atunci că se află în armonie cu sine însuşi, cu ceilalţi şi cu Marele Arhitect al Universului.
Ritul Scoţian Antic şi Acceptat este purtător al valorilor umaniste, însă omul rămâne în centrul preocupărilor sale. Ritul lucrează pentru ameliorarea acestuia, din punct de vedere spiritual şi moral, îndemnându-l să se străduiască să acceadă la un nivel de conştiinţă elevat. Este ceea ce, în termeni simbolici, se numeşte "construirea propriului templu interior". Omul, astfel eliberat, îşi poate valorifica pe deplin potenţialurile pentru a acţiona viguros şi exemplar în lumea profană.
Spiritualitatea Ritului Scoţian Antic şi Acceptat se întemeiază pe recunoaşterea unui Principiu numit "Creator" sau "Superior", a cărui denominaţie simbolică este "Marele Arhitect al Universului".
Acest demers autentic spiritual tinde să se opună materialismului dominant şi intoleranţei, de orice natură ar fi aceasta.
Mijloacele puse la dispoziţia adeptului sunt ritualurile, expresiile verbale şi gestuale ale spiritului Ritului, întemeiate pe miturile şi legendele diferitelor grade, precum şi pe simboluri transcendente cum sunt Volumul Legii Sacre, Marele Arhitect al Universului, Lumina şi Cuvântul Pierdut.
Ritul Scoţian Antic şi Acceptat nu se implică în niciun fel de consideraţii politice sau religioase, ci îi lasă fiecărui iniţiat libertatea şi responsabilitatea propriilor alegeri precum şi pe aceea de a acţiona aşa cum crede în lumea profană, unde el are datoria de a lupta pentru salvgardarea şi difuzarea valorilor promovate de Rit.
Cele 24 de Supreme Consilii regulare ale Ritului Scoţian Antic şi Acceptat (Columbia şi Ecuadorul nu au putut participa, iar Canada a mandatat Franţa pentru a o reprezenta), reunite la Zenitul (oraşului) Belgrad în această zi de 24 octombrie 2004, reafirmă în unanimitate caracterul spiritualist şi adogmatic al demersului lor, delimitându-se de orice perspectivă societală sau religioasă.
Iniţierea religioasă se aplică omului în sine, iar demersul iniţiatic rămâne individual în cadrul colectiv al lojii.
ACESTE SUPREME CONSILII CONFIRMĂ DREPT AL 7-LEA CRITERIU DE REGULARITATE CARACTERUL DESCHIS ŞI ADOGMATIC AL SPIRITUALITĂŢII LOR.
Dragii mei frati, acestea sunt criteriile de regularitate ale Ritului Scotian Antic si Acceptat stabilite in baza vechilor contitutii, de catre Supremul Consiliu al Frantei impreuna cu celelalte Supreme Consilii prietene din Europa, America latina, Africa si Asia, la care asa cum v-am spus si Supremul Consiliu Roman a aderat.
Acum, fiecare dintre voi, avand deplina libertate de gandire, poate aprecia daca este sau nu iregular in raport cu criteriile enuntate mai sus, pentru ca numai si numai raportarea noastra la aceste criterii ne poate conferi statutul de regularitate si nicidecum aprecierea unora sau a altora in functie de interesele lor meschine. Consider ca ritualurile pe care le urmam in cadrul tinutelor corespund intru totul criteriilor enuntate mai sus. Consider ca nu aveti nevoie de asentimentul si nici de recunoasterea nimanui pentru a urma demersul initiatic asa cum Ritul Scotian il defineste. Consider ca nu aveti absolut nici un motiv sa tineti capul in pamant cand va veti intalni cu oricare mason din aceasta tara sau din acesta lume.
Inchei prin a va adresa simplu, fiecaruia dintre voi, si prin voi tuturor fratilor indemnul: "Munceste, persevereaza si iti vei primi rasplata"

F.'. DANIEL
 

2 comentarii:

  1. Într-adevăr o temă ce stârneşte controverse vii ca şi autorii lor. Fie ca expresia noastră ruptă din înţelepciunea populară : "Dă-i Doamne mintea românului de după" să reprezinte timpul trecut la ora la care vorbim pentru toţi fraţii noştrii. Am zis.

    RăspundețiȘtergere
  2. Toare Obedientele sunt regulare atata timp cat respecta Landmark- urile si urmeaza ritualurile. Aceeasi experienta am avut-o si eu cand m-am intalnit cu regularii, dar la sfarsitul inralnirii ne-am salutat si recunoscut reciproc desi la inceput s-a pus problema regularitatii. Cum ai zis masoni suntem toti atata timp cat noi am fost initiati conform ritualurilor masonice. Parerea mea este sa facem in primul rand eforturi pentru a ne reuni si de a ne recunoaste reciproc, toate Obedientele din tara si sa nu mai facem diferente intre frati regulari sau iregulari.
    Fr:. Ionut

    RăspundețiȘtergere