Investitura cu manusi este strans legata de ceremonia de investitura cu sortul, iar examinarea simbolismului uneia ne duce in mod firesc la considerarea simbolismului celeilalte. In riturile continentale ale Masoneriei, asa cum sunt ele parcticate in Franta, Germania, si in alte tari din Europa, este un obicei invariabil ca noului initiat sa-i fie daruit nu doar un sort din piele alba, cum facem noi, ci si doua perechi de manusi albe din piele de ied : o pereche barbateasca pentru el insusi, si o pereche de manusi pentru femei, pe care sa o daruiasca sotiei sau logodnicei sale ( potrivit obiceiului masonilor germani ), sau femeii care o respecta cel mai mult (asa cum procedeaza francezii ).
Exista in aceasta, bineinteles, ca in tot ceea ce tine de Francmasonerie, un anumit simbolism. Manusile daruite candidatului pentru el insusi urmaresc sa il invete ca actele unui mason trebuie sa fie la fel de pure si imaculate ca manusile pe care le-a primit. In lojile germane, cuvantul pentru fapte este, fireste, dandlungen sau handlings, “ lucrarea mainilor sale “, ceea ce face ca ideea simbolica sa fie si mai impresionanta.
Dr. Robert Plott, un istoric erudit din sec XVII-lea afirma in Istoria naturala a comitatului Staffordshire ca Societatea Francmasonilor din vremea lui le daruia membrilor manusi pentru ei insusi si pentru sotiile lor. Aceasta arata ca obiceiul, inca pastrat pe continentul European, era practicat odinioara si in Anglia, de unde acum a disparut, la fel ca si din America.
Desi oferirea de manusi candidatului nu mai face parte din ceremonialul din Anglia si America, folosirea lor ca accesoriu vestimentar al unui mason in exercitarea indatoririlor din loja sau in procesiuni, s-a pastrat in continuare si in multe loji bine organizate, membrii poarta manusi albe la fel de regulat ca si sortul alb.
Este un fapt admis ca simbolismul manusilor nu este decat o modificare a simbolismului sortului. Ambele semnifica acelasi lucru; ambele fac aluzie la o purificare a vietii. “ Cine va sui pe muntele Domnului “, intreaba psalmistul, “ si cine va sta in locul cel sfant al Lui ? Cel nevinovat cu mainile si curat cu inima. “ Se poate spune ca sortul se refera la “ inima pura “ iar manusile la “ mainile curate .“ Ambele semnifica purificarea , acea purificare simbolizata intotdeauna de ablutia care precede ceremoniile de initiere in Misterele antice. Dar desi masonii americani si cei englezi au adoptat doar sortul si au respins manusile ca simbol Masonic, acestea din urma par a fi cu mult mai importante in stiinta simbolica, deaorece aluziile la mainile curate sau pure abunda la toti autorii vechi.
In tratatul Clavis Symbolica, Wemyss spune ca :
“Mainile sunt simbolurile actelor umane; mainile pure inseamna fapte pure, iar mainile pangarite inseamna fapte nedrepte.”
Exista numeroase referiri la acest simbolism, la autorii sacri cat si la cei profani. Spalarea mainilor este un semn exterior pentru purificarea interioara . De aceea psalmistul spune : “ Imi spal mainile in nevinovatie si asa inconjur altarul Tau, Doamne. “
In misterele antice, spalarea mainilor era intotdeauna o ceremonie introductiva la initiere si era folosita, fireste, in mod simbolic pentru a indica necesitatea purificarii de o crima ca premisa necesara pentru cei ce cauta admirarea la riturile sacre; de aceea a fost asezata urmatoarea inscriptie pe un templu din insula Creta : “ Curata-ti picioarele, spala-ti mainile, apoi intra. “
Aceeasi practica a prelevat printre evrei, un exemplu frapant al acestui simbolism fiind binecunoscuta fapta a lui Pilat care, atunci cand evreii il revendicau zgomotos pe Iisus pentru a-l crucifica, a aparut inaintea multimii si s-a spalat pe maini declarand : “ Eu sunt nevinovat de sangele neprihanitului acestuia. Treaba voastra. “
In biserica crestina din Evul Mediu, preotii si episcopii purtau intotdeauna manusi cand isi indeplineau sarcinile ecleziastice. Erau facute din in si aveau culoare alba. Iar Durandus, un renumit specialist in ritualuri, spune ca “ manusile albe inseamna puritate si castitate, deoarece in felul acesta mainile raman curate si ferite de orice pangarire.”
Nu este nevoie sa mergem mai departe cu exemplele. Nu incape nici o indoiala ca folosirea manusilor in Masonerie este o idée simbolica, imprumutata din vechiul si universalul limbaj al simbolismului si urmarea, la fel ca si sortul, sa semnifice imperativul unei vieti pure.
Am gasit astfel o sursa comuna pentru manusi si sort. Sa vedem daca nu le putem gasi si o origine istorica comuna.
Adoptarea sortului in Masonerie se datoreaza in mod evident utilizarii acestui articol de imbracaminte de catre masonii operativi din Evul Mediu. Constructorii, care s-au asociat in companii, au traversat Europa si au fost angajati in construirea palatelor si a catedralelor, ne-au lasat noua, ca descendenti ai lor, numele, limbajul tehnic si acea piesa de imbracaminte distinctiva prin care ei isi protejau hainele de murdarie, in timpul muncii lor ostenitoare.
In Annales Archeologique, Didron ne prezinta o gravura reprodusa dupa un vitraliu din catedrala din Chartres, Franta. Pictura a fost executata in sec. al XII-lea si reprezinta cativa masoni operativa la lucru.
Trei dintre ei poarta cununi de laur. Oare acestia nu ii reprezinta pe cei trei ofiteri ai lojei? Toti masonii poarta manusi. Didron, observa ca in vechile documente pe care le-a examinat, se mentioneaza adesea manusile ce urmeaza a fi daruite masonilor si taietorilor de piatra. Intr-un numar ulterior din Annales, el da urmatoarele trei exemple in acest sens :
In anul 1331, castelanul Villaines, in Duemois, a cumparat o cantitate considerabila de manusi pentru a le da muncitorilor, cu scopul “ de a le feri mainile de piatra si var. “
In octombrie 1383, cum aflam dintr-un document din acea perioada, trei duzimi de perechi de manusi au fost cumparate si distribuite masonilor care au inceput constructia manastirii Dijon.
In fine, in 1486 sau 1487, douazeci si doua de perechi de manusi au fost date masonilor si taietorilor de piatra angajati pentru lucrarile din orasul Amiens.
Este, deci, evident ca masonii operativi ( constructorii ) din Evul Mediu purtau manusi ca sa le protejeze mainile de efectele muncii lor. De asemenea, este evident ca masonii speculativi au primit manusile si sortul de la predecesorii lor operativi, adaptandu-le apoi, in spiritul simbolismului, “ la un obiect mai nobil si mai glorios .“
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu