În 1305, noul Papa, aflat în Franta, a trimis scrisori Marelui Maestru Templier si celui ospitalier pentru a discuta posibilitatea fuziunii celor două ordine rivale. Niciunul nu agrea ideea, dar Papa a insistat si i-a invitat pe amândoi în Franța pentru a discuta situatia. De Molay a sosit primul la începutul lui 1307, dar Villaret a întârziat câteva luni. În timp ce așteptau, De Molay și Papa Clement au discutat acuzațiile aduse cu doi ani înainte de un templier exclus din ordin. Aceste acuzatii erau considerate false, dar totusi Clement i-a trimis regelui o cerere scrisă pentru ajutor în investigație.
Misiunea militară a Ordinului nemaifiind la fel de importantă, sprijinul acordat s-a risipit. Situatia era totusi mai complicată, căci după mai mult de două sute de ani de existentă, Templierii deveniseră o parte a vietii social-economice în Europa. Aveau si o armată cu care puteau străbate liber toate granitele, însă nu mai aveau un câmp de luptă clar, adică un adversar acceptabil si pentru restul societătii. Faptul că aveau dreptul să poarte arme şi să călătorească liber prin lume îi făcea să deţină controlul asupra securităţii drumurilor şi mai ales să aibe monopol asupra transferurilor de bani între Orient şi Occident.
Opulenta Ordinului si regulamentul sau care confera privilegiile unui „stat in stat” nu sunt pe plac Regelui de Fier, Filip al al IVlea, un campion al suveranitatii nationale care avusese taria sa-si trimita cancelarul sa-l palmuiasca pe Papa Bonifaciu al VIII-lea, in momentul in care acesta ceruse regelui sa scuteasca clerul francez de taxe.
Poate ca acest proces nedrept impotriva Templierilor sta la baza tutoror proceselor politice. Miza acestei lupte, fabuloasele comorile acumulate era o motivatie puternica, avand in vedere ca regele datora Cavalerilor circa 300.000 de florin, imprumutati pentru a incepe razboiul cu Anglia care urma sa dureze 100 de ani. In plus, aceste averi ar fi rezolvat toate problemele economice ale administratiei sale birocratice. Lacomiei lui Filip i se adaugau si suspiciunea privind loialitatea Templierilor fata de cuvantul lui Christos si o ura mocnita deoarece Ordinul ii refuzase cererea de initiere, refuz bazat pe convingerea ca regele dorea sa devina Mare Maestru doar pentru a pune stapanire pe proprietatile Templului. Nu in ultimul rand, la urechile lui Filip ajung zvonuri conform carora Ordinul ar dori sa intemeieze in Franta un stat monahal, pe modelul celui infiintat de teutoni in Prusia. Toate aceste aspecte fac Ordinul indezirabil in ochii regelui care, profitand de influenta sa asupra Papei Clement l-a insarcinandu-l pe omul sau de incredere, Guillame de Nogaret sa pregateasca in taina distrugerea templierilor.
Actiunea este pusa in miscare de catre un anume Esquieu de Floryan, fost comandant al Comanderiei Templului de la Montfaucon, exclus din Ordin, care-i furnizeaza lui Guillame de Nogaret dovezi fabricate prin marturii scrise din care reiese ca Templierii practicau in secret ritualuri profanatoare. Prevalandu-se de o cerere a Marelui Inchizitor al Frantei, dupa ce isi pregateste indelung si minutios armata pentru aceasta operatiune, pe 13 octombrie 1307, regele ii aresteaza simultan pe toti Templierii de pe teritoriul regatului si le confisca averile. Stupefiati de ceea ce li se intampla, fideli principiilor lor si stiindu-se nevinovati, foarte putini protesteaza iar cei care se impotrivesc sunt ucisi pe loc. Este sfarsitul Templierilor si inceputul legendei lor. Ei au fost acuzați de numeroase erezii si torturati cu sadism pentru obtinerea de mărturisiri de blasfemie. Clement a cerut insa audieri papale pentru a determina vinovătia sau nevinovătia Templierilor si, o dată eliberati de tortura inchizitorilor, multi si-au retras declaratiile. Unii aveau suficientă experientă legală pentru a se apăra în procese, dar în 1310, Filip le-a blocat tactica, folosind mărturiile fortate precedente ca justificare pentru arderea pe rug a zeci de templieri la Paris.
Marele Maestru, aflat la Paris pentru inmormantarea Caterinei de Valois, a fost si el intemnitat si mai apoi indelung torturat sub directa supraveghere a Marelui Inchizitor al Frantei, Guillaume Imbert, fiind biciuit si apoi crucificat ca sa marturiseasca crime oribile pe care nu le-a comis.
In dimineaţa zilei de 18 martie, în faţa catedralei Notre Dame se înălţase o estradă lângă care fuseseră aşezate jilţurile ceor trei cardinali trimisi de Papa si care urmau să pronunţe sentinţa în procesul intentat împotriva conducătorilor Templului, proces care se încheiase încă în 1312, când Ordinul fusese abolit prin decizie papală luată în consiliu restrâns. Tot atunci papa Clement V şi-a rezervat sieşi judecarea celor patru demnitari ai Ordinului aflaţi în arest, în frunte cu Marele Maestru. Nu i-a judecat însă personal, aşa cum sperase Molay, ci a numit pentru aceasta pe niste cardinali aleşi cu grijă dintre oamenii devotaţi regelui Filip. Iar acum, în faţa catedralei Notre Dame, de faţă fiind mult popor, se comunica public sentinţa prin care cei patru demnitari, Jacques de Molay, Hugues de Pairaud, Geoffroy de Charnay si Geoffroy de Gonneville, erau condamnaţi la închisoare pe viaţă. După ce a ascultat sentinţa, Molay a ridicat glasul clamând nevinovăţia Ordinului, gest urmat de maestrul pentru Normandia, Geoffroy de Charnay. Ştiindu-se că ei făceau această mărturisire cu preţul propriei condamnări la moarte, curajul lor de a afirma adevărul a trezit un val de simpatie populară, fapt care desigur i s-a raportat regelui. Filip cel Frumos a înţeles pericolul potenţial ca populatia Parisului, dornica de justiţie, să se mai ridice încă o dată împotriva lui, precum o făcuse în 1306. Astfel, regele şi consilierii lui au gasit soluţia ideala ca rugul să fie amplasat într-un loc greu accesibil pentru eventualii simpatizanţi, dornici să intervină în favoarea templierilor nedreptăţiţi. Astfel, rugul a fost înălţat pe Insula Iudeilor (cunoascuta azi ca Île de la Cité, zona Pont Neuf), loc in care mai multi evrei fusesera omorati astfel, dupa ce Guillame de Nogaret le-a inventat procese masluite si le-a confiscat averile. Locul era protejat de apele adânci ale Senei, pe ambele maluri ale fluviului fiind plasate cordoane de soldaţi, iar transportul condamnaţilor s-a facut mai mult pe apă, ca aceştia să circule cât mai puţin prin mulţimea din oras.
Pe drumul spre supliciu, Maestrul s-a dezbracat de haine, gestul sau avand intelesul ca vesmintele Ordinului nu trebuiau date prada focului, ele fiind fara pata si fara vina. Pentru ca supliciul sa dureze cat mai mult, cei doi au fost arsi incet, la un foc mistuitor. Mai intai le-au fost arse picioarele, apoi organele genitale. De la fereastra palatului regal, Filip a urmarit cu atentie sinistrul oficiu dar Maestrul a rămas drept si sfidător până la sfârșit, cerând să fie legat astfel încât să stea cu fața catre Catedrala Notre Dame si cu mâinile împreunate
"Regula Ordinului Templului este sfîntă, dreaptă şi catolică!" a strigat Maestrul spre popor... "Pacatul meu este ca am tradat Ordinul pentru a-mi salva viata. Ordinul Templului este sfant si pur! Toate acuzatiile aduse lui sunt false, la fel cum false sunt si marturisirile Templierilor!" a spus de Molay.
Departe de a-şi recunoaşte vinovăţia indoielnica şi de a cere iertare, Maestrul chiar l-a provocat pe Filip, infruntandu-l cu privirea şi i-a strigat: „Trupurile sînt ale regelui, sufletele sînt ale Domnului! Clement si tu, Filip, tradatori pe fata, va astept pe amandoi la judecata lui Dumnezeu! Tu, Clement, in patruzece de zile, si tu Filip intr-un an...”
S-a vorbit foarte mult despre acest blestem pe care de Molay, inainte de a fi cuprins de flacari, l-ar fi aruncat asupra persecutorilor sai– care au murit cu totii bizar, inainte de sfarsitul anului. Mai mult decat atat, toti fiii lui Filip IV au murit fara urmasi, astfel ca dupa doar 14 ani avea sa se stinga dinastia Capetienilor, care domnea in Franta de mai bine de trei secole... Moartea neasteptata a Papei a fost si mai invaluita in mister pentru ca acesta a pierit la mai putin de o luna si in timp ce se afla pe nasalie, un fulger a lovit biserica in care fusese depus, trupul lui fiind mistuit de flacari, ca si cele ale Templierilor pe care-i trimisese la moarte. Chiar si Guillame Imbert, marele inchizitor general, a cazut de pe cal si a decedat pe loc in ziua de 2 noiembrie 1314. Sfârşitul tragic al unora dintre regii Franţei care a culminat cu ghilotinarea ultimului monarh ereditar ca reprezentant al Absolutismului si declararea Republicii. Se spune chiar că în 1793, ziua execuţiei regelui Ludovic al XVI-lea, o voce anonimă ar fi răsunat din mulţime: „Jacques de Molay, ai fost răzbunat!”
Foarte interesant este ca o serie de evenimente istorice ulterioare au marcat istoria omenirii in data de 18 martie. -18 martie 1793 : fost declarată Republica din Mainz, Germania cu ajutorul trupelor revoluţionare franceze; -18 martie 1848 : izbucnesc aproape simultan revoluţii în Veneţia, Milano, Stockholm şi Berlin. Acest moment a constituit începutul revoluţiilor pasoptiste din întreaga Europa, inclusiv de la noi. ; -18 martie 1871 : A fost declarată Comuna din Paris; -18 martie 1913 : Regele Georgios I al Greciei este asasinat la Salonic, Etc. Cea mai recenta controversa legata de Jacques de Molay a fost lansata de doi istorici, Christopher Knight si Robert Lomas, care pretind ca pe Giulgiul de la Torino nu ar fi intiparita imaginea lui Hristos, ci cea a lui Marelui Maestru ucis, origine se pare intarita si prin datarea cu carbon. Acest artefact legendar este de fapt o pânză simpla de in, pastrata la capela regală a Catedralei Sf. Ioan Botezatorul și pe care se află imprimată imaginea corpului unui om care prezintă semne de agresiune fizică și în special de crucificare. „Imaginea pe care lumea crestina a invatat sa o iubeasca drept fata Domnului este de fapt fata unui om torturat si ucis in numele Domnului, nu de catre romani, ci de un rege francez avid de bani, ajutat de biserica romano-catolica”, afirma cei doi. Odată cu dispariția conducătorilor, restul Templierilor au fost fie arestați și judecați, fie absorbiți în alte ordine militare fie lăsați să se retragă și să trăiască în continuare în pace. Personalitatea proeminentă a lui Jacques de Molay si faptul că mulți îl priveau ca pe un nou Mesia, au facut ca Marele Maestru să fie considerat un inamic si chiar un eretic, prin prisma ritualurilor de inițiere secrete, de către Biserica. In arhivele secrete ale Vaticanului a fost descoperit de curand un document faimos numit „Pergamentul de Chinon” , care redeschide astazi procesul Templierilor, absolvindu-i de orice vină şi ridicând acuzaţiile formulate şi condamnarea tribunalului. S-a crezut pana acum ca toate dosarele întocmite la ancheta pontificală s-au pierdut în timpul jefuirii Vaticanului de către armatele lui Napoleon Bonaparte care au invadat Italia în secolul al XVIII-lea. Actul este un autentic edict papal si poartă însemnele oficiale, precizand că începând din vara anului 1308, Clement al V-lea ridică toate acuzaţiile de erezie formulate împotriva Marelui Maestru al Ordinului şi a celorlalţi demnitari. Este totusi o decizie curajoasă a Papei, prizonier în palatul pontifical din Avignon, si dependent de Coroana franceză, care a avut totusi iniţiativa de a salva Ordinul, ţinând cont de pocăinţa Cavalerilor şi de cererea lor de a reveni în sânul Bisericii. Papa Clement al V-lea, el însuşi de origine franceză şi fost arhiepiscop la Bordeaux, a fost un om slab şi s-a lăsat manevrat, acceptând in totalitate planul regelui. Pontiful agrease explicaţia conform căreia acuzaţiile de sodomie şi de blasfemie se datorau neînţelegerii corecte a ritualurilor străvechi şi secrete, care îşi aveau partial originea în perioada de lupte crâncene a cruciaţilor împotriva sarazinilor, practici destinate să simuleze umilinţele şi torturile la care ar fi fost supusi prizonierii. Consemnând faptul că de Molay şi cavalerii sai au cerut iertare, Papa nota următoarele: “Prin prezentul act decretăm că Biserica îi absolvă de orice vină şi că pot participa din nou la sfintele slujbe şi primi sfintele sacramente”. Poate ca Papa nu a reusit absolvirea publică a Ordinului fiindcă scandalul produs în jurul Templierilor a stârnit patimi atât de mari, încât se temea de o schismă a Bisericii. Regele Filip al IV-lea a ordonat executia înainte ca Papa să facă public verdictul anchetei pontificale, după care acest document a disparut misterios. Este cert faptul ca fara sprijinul direct al Papei Clement al V- lea si fara ca acesta sa-i confirme, practic neconditionat toate initiativele deja luate, fie ele si ilegale, Filip nu ar fi putut duce un razboi victorios împotriva Ordinului, iar procesul nici macar n-ar fi putut începe. Astfel, Clement si-a platit datoria fata de rege, caci numai cu ajutorul acestuia a putut deveni Papa, in timpul pontificatului sau mutandu-si chiar si resedinta oficiala de la Vatican la Avignon; se spune chiar ca a fost o negociere odioasa intre ei si Papa a semnat un document prin care se obliga sa faca patru lucruri dintre care trei le-a îndeplinit imediat, cea de-a patra fiind un fel de „polita în alb“, continutul ei urmând sa fie precizat de Filip la momentul potrivit…Poate totusi Biserica s-ar fi intors contra Templierilor deoarece acestia ar fi stiut o istorie secreta acrestinismului, diferita de cea asumata oficial. In prezent, poziția clar exprimata a Biserici Apostolice este că persecuția medievală a templierilor a fost total nedreaptă, că nu era nimic rău legat de Ordin sau de membrii săi și că papa Clement a fost obligat să acționeze de magnitudinea scandalului public și de influența dominatoare a regelui Filip al IV-lea. Asociatia Internationala DeMolay, originara din SUA, a deschis anul trecut primul Capitol in tara noastra. Aceasta este o organizatie paramasonica dedicata pregatirii tinerilor pentru o viata de succes, fericita si productiva. Bazandu-si abordarea pe principii practice si fara varsta, DeMolay initiaza persoane cu varste cuprinse intre 12 si 21 de ani prin dezvoltarea constiintei civice, a responsabilitatii personale si a calitatilor de lider, atat de necesare in societatea actuala, combinand aceasta misiune serioasa cu o abordare placuta, care creeaza importante legaturi de prietenie intre membri Capitolelor din intreaga lume. Umanitatea contemporana va trebui să întreprindă o adevărată revoluţie spirituala si morală, iar aceasta nu se va putea realiza decât căutând în ceea ce au avut mai bun tradiţiile noastre initiatice ca repere şi ghiduri de acţiune. Poate ca in fiecare dintre noi exista un veritabil Jaques de Molay si un viitor Mare Maestru, insa depinde numai de noi cum ne vom dezvolta umil calitatile si virtutile pentru a ni le insusi si a le intelege spre propria ridicare.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu